Cei mai mari angajatori din lume, cine sunt şi câţi oameni lucrează pentru ei
Când vine vorba de locuri de muncă, situaţia este extrem de delicată, mai ales de când cu pandemia de coronavirus, când mulţi oameni şi-au pierdut locurile de muncă sau au fost trimişi în şomaj tehnic. Sunt mii şi mii de firme care au fost nevoite să îşi declare falimentul pentru că nu au mai putut suporta cheltuielile mari şi încasările, zero. Există însă şi companii sau societăţi care, chiar şi în aceste zile, îşi păstrează numărul de angajaţi. Vorbim de cei mai mari angajatori din lume, companii private şi societăţi de stat, care nu au nevoie să reducă cheltuielile cu salariile pentru că activitatea lor este mult mai importantă.
Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii
Departamentul executiv guvernamental federal al SUA, care are ca misiune coordonarea şi supravegherea tuturor agenţiilor, precum şi funcţiile din Guvern ce se ocupă în mod direct cu probleme referitoare la securitatea naţională, precum şi cu Forţele Armate, este de departe cel mai mare angajator din întreaga lume. Are 3,2 milioane de angajaţi printre care regăsim militari activi, rezervişti sau gardieni naţionali, dar şi lucrători civili. Cu sediul general în celebrul Pentagon, Departamentul Apărării al Statelor Unite nu este doar cel mai mare angajator, dar beneficiază şi de cel mai mare buget militar la nivel mondial, precum şi de cele mai moderne echipamente.
Armata Populară de Eliberare a Republicii Populare Chineze
Pe locul 2 în topul cu cei mai mari angajatori din lume figurează tot o forţă militară: armata de eliberare a poporului chinez, direct responsabilă în faţa Partidului Comunist Chinez. Forţele armate chineze au 4 categorii de arme: forţele terestre, forţele aeriene, forţele navale şi rachetele strategice. La o populaţie ca cea a Chinei şi la forţa economică pe care o reprezintă această ţară nu e de mirare numărul de angajaţi pe care îl are Armata de Eliberare: 2,3 milioane de oameni. Deşi numărul este cu aproape un milion mai mic decât cel al Departamentului Apărării al SUA, e de menţionat că Armata Populară are cei mai mulţi militari activi din lume şi continuă să facă recrutări. Scopul ei principal este să apere integritatea teritorială a ţării, ceea ce vizează şi Taiwanul, ţară ce încearcă de zeci de ani să obţină recunoaşterea oficială ca stat independent. Ameninţările constante ale Chinei cu represaliile armate sunt blocate, la rândul lor, de SUA care nu odată a anunţat că nu va pregeta să folosească armele nuclare pentru a proteja Taiwanul de agresiunea armatei chineze.
Walmart
Cea mai mare companie din domeniul comerţului cu amănuntul este şi prima companie privată care intră în topul cu cei mai mari angajatori din lume. Cu cei 2,1 milioane de angajaţi ocupă locul 3 în lume la acest capitol. Nici la capitolul încasări nu stă deloc rău, fiind compania cu cele mai mari venituri din lume, peste 500 de miliarde de dolari numai anul trecut. Ce-i drept, are de unde să câştige atâţia bani. Walmart are 11.484 de magazine universale, magazine alimentare şi hipermarketuri în 27 de ţări din America de Nord, America de Sud, Europa, Asia şi Africa. Practic, dacă deschide un magazin şi-n Australia nu-i mai lipseşte din palmares decât unul printre pinguini.
McDonald`s
Sunt convinsă că vă întrebaţi unde este cea mai mare companie din domeniul serviciilor alimentare din lume în acest top. Iată! Ocupă cea de-a patra poziţie cu cei 1,7 milioane de angajaţi din francizele sale din întreaga lume, peste 32.000 de restaurante în 120 ţări şi teritorii. Cu aproape 54 de milioane de clienţi la nivel mondial, în fiecare zi, nu e de mirare că McDonald`s este un angajator de top.
China National Petroleum Corporation
Dacă am avut 2 companii americane la rând în top 5, ne întoarcem acum în China, dar vorbim tot de o societate de stat, nicidecum de una privată. Cel de-al 5-lea angajator din lume are aproape 1,7 milioane de angajaţi şi este cel de-al treilea cel mai mare grup energetic încorporat la nivel mondial, cu prezenţa în peste 30 de ţări. Specializat în petrol şi gaze, CNPC se ocupă cu explorarea hidrocarburilor, producţia de gaze chimice şi naturale, precum şi cu rafinarea şi comercializarea acestora atât în China, cât şi peste graniţe.
Următorul loc este ocupat tot de o companie chineze, Grid Corporation – compania naţională de electricitate, care are 1,6 milioane de angajaţi. În top 10 mai apar Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie, cu 1,4 milioane de angajaşi, Căile Ferate Indiene, tot cu 1,4 milioane de angajaţi, dar şi Forţele armate indiene, cu 1,3 milioane de oameni pe ștatul de plată.