Cele mai bogate şi frumoase prinţese din Orientul Mijlociu. Povestea Prinţesei Rania
Asemuită adeseori cu Jackie Kennedy, Rania este o adevărată prinţesă a Orientului Mijlociu.
S-a născut în Kuweit, acum aproape 47 de ani, într-o familie palestiniană de clasă medie, care a pus mare preţ pe educaţie. După absolvirea New English School din oraşul natal, Rania s-a înscris la American University, din Cairo, unde s-a specializat în Business Administration. Imediat după terminarea studiilor, întreaga ei familie s-a mutat în Iordania (o ţară săracă, lipsită de resurse petroliere, dar paşnică), din cauza războiului din Golf care izbucnise în 1991. Şi-a început apoi cariera în marketing, lucrând la Citibank şi ulterior la Apple. Iar, în ianuarie 1993, s-a întâmplat să dea curs unei invitaţii pe care o primise la un banchet organizat de un membru al familiei regale şi, întocmai ca Cenuşăreasa, şi-a întâlnit acolo Prinţul.
Abdullah al Iordaniei a fost pe loc fascinat de frumoasa tânără, după cum recunoaşte în autobiografia sa, Ultima noastră şansă: „Am rămas înmărmurit când am văzut cât de echilibrată, de elegantă şi de inteligentă era!“. Însă cel mai probabil nu şi-a făcut cunoscute sentimentele la petrecerea cu pricina sau ea a făcut pe inabordabila, pentru că cei doi n-au păstrat legătura după prima lor întâlnire, iar Abdullah a fost nevoit să o caute neîncetat pe frumoasa tânără până să mai vorbească din nou cu ea. A aflat, într-un final, unde lucra şi a sunat-o la birou ca să o invite la cină, dar Rania a refuzat politicos întâlnirea cu Prinţul, în ciuda eforturilor lui de-a o convinge să-l accepte (i-a trimis bomboane de ciocolată şi chiar un prieten care să-i reprezinte interesele). Însă, din momentul în care ea a cedat insistenţelor lui, au mai trecut cinci luni până la nunta lor. Iar, pe 10 iunie 1993, când au devenit soţ şi soţie, niciunul dintre ei n-a ştiut că vor ajunge, într-o bună zi, să conducă ţara.
Chiar înainte de a-şi da ultima suflare, Regele Hussein şi-a schimbat succesorul şi l-a desemnat Rege al Iordaniei pe fiul său, Abdullah al II-lea, iar Rania a devenit, în 1999, Regina consoartă. În ciuda vârstei tinere (avea numai 28 de ani), frumoasa palestiniană şi-a luat noul rol în serios, implicându-se trup şi suflet în activităţi caritabile. Din momentul în care a devenit şi ea mamă (are patru copii, printre care se numără şi Prinţul Hussein, viitorul suveran al ţării), a condus campanii şi a preluat şefia unor organizaţii şi fundaţii care promovează educaţia şi sprijină femeile, într-o ţară în care şcoala a devenit obligatorie şi sănătatea este acum gratuită.
Citeşte mai mult pe www.okmagazine.ro!