Cele mai bune filme western din toate timpurile
Cele mai bune filme western au o rețetă clasică: pe Clint Eastwood, John Wayne sau Henry Fonda în rolurile principale, fărădelegi, lupte cu pistoale, răzbunări sângeroase, acțiune și multă aventură – toate aceste ingrediente plasate într-un decor “dark”, în Vestul Îndepărtat.
Iată care sunt considerate cele mai bune filme western din toate timpurile:
The Good, the Bad, and the Ugly (1966)
Dacă nu este pe primul loc în top cele mai bune filme western din toate timpurile, atunci măcar The Good, the Bad, and the Ugly este cel mai faimos dintre ele. Și coloana sonora memorabilă a ajutat la acest lucru, transformând acest film cu Clint Eastwood într-un adevărat clasic al genului. Este un western care excelează în toate domeniile.
The Good, the Bad, and the Ugly este cunoscut pentru violența sa, pentru tensiunea creată și pentru scenele cu împușcături, prezentând povestea a trei “pistolari” care vor să găsească o comoară ascunsă, pe fondul Războiului Civil American. În drumul lor au parte de o mulțime de peripeții, care se lasă cu lupte și dueluri tensionate.
Unforgiven (1992)
Deși cele mai bune filme western s-au filmat de demult, pe vremea când băieții buni purtau alb, iar cei răi negru, Unforgiven conține elementele westernurilor clasice, având o abordare modernă. Cu Clint Eastwood regizor, producător și protagonist principal, filmul îl are în centru pe William Munny, un bătrân proscris și criminal, care încearcă să își refacă viața. Unforgiven este un western întunecat, care își propune să arate cu sinceritate cât de violent și urât este Vestul Sălbatic. Unforgiven a câștigat în 1993 Oscarul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar și cel mai bun montaj.
Once Upon a Time in the West (1968)
Deși Clint Eastwood a refuzat rolul principal, în timp Once Upon a Time in the West a ajuns să fie considerat unul dintre cele mai bune filme western din toate timpurile. Cu Henry Fonda în rolul principal și cu frumoasa Claudia Cardinale pe post de proaspătă văduvă, filmul urmărește povestea lui Jill McBain (Claudia Cardinale), care își găsește soțul și copiii uciși în mod brutal. Povestea răzbunării e plină de aventuri pentru care ea nu este pregătită.
Rio Bravo (1959)
Cu celebrul John Wayne în rolul principal, Rio Bravo este un film care are toate ingredientele unui western de succes: un șerif determinat, o bandă de criminali, bețivi, eroi neașteptați, multe împușcături și dueluri sângeroase. Aventura și acțiunea merg mână în mână în acest film selectat pentru păstrare de către Registrul Național de Film din America, deoarece Biblioteca Congresului SUA îl consideră “cultural, istoric sau estetic semnificativ”.
The Searchers (1956)
În căutarea răzbunării, John Wayne are probabil, în The Searchers, cea mai intensă prestație a sa din toate timpurile. Acesta joacă rolul lui Ethan Edwards, un veteran al Războiului Civil American, care petrece ani de zile căutând-o pe nepoata sa răpită (Natalie Wood). Filmul a avut un succes uriaș de box office, ajungând să fie considerat o capodoperă a genului western și unul dintre cele mai influente filme făcute vreodată. Institutul American de Film l-a desemnat cel mai bun western, fiind și el pus la păstrare la Registrul Național de Film din America.
Red River (1948)
In Red Riven, John Wayne intră în conflict cu fiul său adoptiv în momentul în care își propune să ducă o cireadă uriașă de vaci din Texas până în Missouri. Cei doi nu se înțeleg în privința tacticii, iar fiul adoptiv ajunge să fure cireada. Tatăl caută răzbunare și își propune să îl ucidă pe cel pe care până atunci în considera fiu.
My Darling Clementine (1946)
In My Darling Clementine, Henry Fonda joacă rolul lui Wyatt Earp, un bărbat care își găsește propriul frate ucis și cireada de vite furată, la marginea unui oraș fără șerif, în care domina anarhia și în care fărădelegile sunt un lucru obișnuit. Ca în orice western respectabil, Wyatt Earp jură să se răzbune pe cei care i-au omorât fratele.
No Country for Old Men (2007)
Deși nu intră în categoria filmelor western clasice, cu siguranță No Country for Old Men are elemente ale acestui gen. Cu Tommy Lee Jones, Javier Bardem și Josh Brolin în rolurile principale, No Country for Old Men a luat Oscarul pentru cel mai bun film, cel mai bun actor în rol secundar, cel mai bun scenariu adaptat și cel mai bun regizor.