Cele mai bune luni pentru căsătorie. Ce trebuie să știi când alegi data pentru nuntă
Nunțile au ieșit în ultimii ani din registrul tradițiilor. Sigur că sunt zone și oameni care apreciază în continuare obiceiurile locului, dar mulți dintre cei care decid să își întemeieze o familie preferă ca lucrurile să iasă de pe făgașul obișnuit. Unii decid să își unească destinele pe plajă, alții aleg o petrecere la piscină, în timp ce unele mirese dau rochia lungă albă pe pantaloni și cizme de călărie. Nicio variantă nu e greșită atâta vreme cât mirii și invitații lor se simt bine și se bucură de ziua respectivă. Sunt însă câteva lucruri care rămân constante pentru toți, iar unul dintre ele este să știi care sunt cele mai bune luni pentru căsătorie, fie că vorbim de opreliști religioase, anotimp sau, în unele cazuri, de numerologie, astrologie sau chiar superstiții.
Cele mai bune luni pentru căsătorie – Verifică sărbătorile religioase și perioadele de post
Primul lucru pe care îl iau în considerare îndrăgostiții atunci când decid că vor să se căsătorească este data la care va avea loc nunta pentru că de la aceea se leagă totul: alegerea restaurantului sau a locului în care se va desfășura evenimentul, catering, prezența invitaților și multe altele.
În primă fază este esențial să verifici care sunt sărbătorile religioase din an și perioadele de post, când nu se fac cununii religioase. Dacă vorbim de calendarul creștin ortodox, nu se fac nunți nici în zilele de miercuri și vineri, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul sau în ajunul și în zilele Praznicelor Împărătești. Practic, cele mai disponibile luni pentru cununiile religioase sunt ianuarie și februarie, sfârșit de aprilie, mai și început de iunie – acestea depinzând de data la care se sărbătorește Paștele și, implicit, de postul de dinaintea lui, luna iulie este disponibilă aproape în totalitate, apoi ultima jumătate din august, septembrie – cu excepția zilelor de 13 și 14, octombrie este o lună darnică din acest punct de vedere și prima jumătate a lui noiembrie. După 15 noiembrie nu mai este nicio portiță pentru cei care vor să își unească destinele religios.
Cele mai bune luni pentru căsătorie – Ce trebuie să iei în calcul în funcție de anotimp
Acestea fiind stabilite, știm că mulți miri aleg să se căsătorească în preajma unor evenimente importante pentru ei – zile de naștere sau aniversări ale relației lor. Aici lucrurile sunt clare: dacă data preferată nu intră în restricțiile impuse de calendarul religios, nimic nu le mai stă în cale. Sunt însă și oameni care aleg data în funcție de preferința pentru un anotimp sau altul sau de posibilitățile pe care le oferă vremea pentru stabilirea locului, a temei petrecerii sau decorațiunilor folosite.
Dacă alegi ca petrecerea ta să aibă loc primăvara poți fi convins că vei avea parte de culori spectaculoase în fotografii, având în vedere că atunci totul revine la viață, înfrunzește și înflorește. În același timp e bine să iei în calcul și că vremea este foarte schimbătoare în această perioadă, așa că e indicat să ai posibilitatea să te adăpostești și tu și invitații în cazul vreunei ploi sau a unor temperaturi nu tocmai prietenoase.
În mod tradițional, vara este anotimpul preferat de cei care planifică o nuntă. Riscurile ca vremea să îți dea petrecerea peste cap sunt mult mai mici decât în restul anului și te poți bucura din plin de bucuria unei sărbători în aer liber. În plus, poți alege un loc apropiat sufletului tău, fie că vorbim de mare, un loc cu piscină, o grădină prietenoasă sau poate chiar la munte, unde gâzele și păsările îți vor oferi o ambianță unică. Și aici există însă câteva lucruri de care trebuie să ții cont precum canicula, oferta limitată de localuri în această perioadă și chiar dificultățile în a găsi disponibil un fotograf sau cameraman care să-ți transforme evenimentul într-unul de poveste de spus în imagini.
Toamna este cea mai darnică din punctul de vedere al datelor libere în calendarul religios și, trebuie să recunoaștem, are farmecul ei. Canicula dispare, frunzele copacilor colorează spectaculos peisajul și nici invitații nu mai sunt plecați prin concedii, astfel că îți pot fi cu toții alături în ziua cea mare. Riscurile sunt legate de vreme pentru că ploile sau temperaturile scăzute se pot dovedi inconfortabile pentru unii dintre noi. Dacă ești însă genul de persoană căreia îi place să danseze în ploaie s-ar putea să fie însă exact ceea ce cauți pentru nunta de neuitat pe care ți-o dorești.
Deși nu întâlnim frecvent nunți organizate pe timpul iernii, și aceste evenimente au farmecul lor. Dacă locul ales pentru petrecere este suficient de călduros, cu decorațiunile potrivite sala va deveni una ideală pentru o petrecere la care nimeni să nu se poată plânge de vreme sau de vremuri. Unde mai pui că în această perioadă poți închiria localul la prețuri mult mai accesibile, așa că vei putea păstra bugetul proaspetei familii în limite decente și vei putea avea parte și de o ședință foto spectaculoasă.
Se spune că atunci când alegi data nunții e bine să ții cont și de zodia ta și de cea a partenerului, de numărul rezultat din data respectivă, iar unii iau în calcul inclusiv superstițiile, cum ar fi cea legată de ploaia în ziua nunții care ar aduce belșug noii familii. Departe de toate acestea însă pentru bunul mers al unei căsnicii rămân aceleași constante: iubirea, respectul și comunicarea. Ziua nunții e una, viața bună împreună ține numai de voi.