Cele mai bune seriale cu Poirot şi filmele care au adus cele mai mari mistere ale Agathei Christie pe marile ecrane - LIFE.ro
Sari la conținut

Cele mai bune seriale cu Poirot şi filmele care au adus cele mai mari mistere ale Agathei Christie pe marile ecrane

Începutul filmărilor a adus o revoltă printre fanii detectivului belgian. Malkovich şi-a păstrat stilul inconfundabil şi nu a adus pe ecrane celebra mustaţă neagră şi lungă a lui Poirot, lucru ce i-a enervat teribil pe cei pasionaţi de poveştile Agathei Christie.
Share this article

Celebrul detectiv belgian Hercule Poirot, creația magicei Agatha Christie, a înfierbântat imaginația multora dintre noi. Protagonistul a zeci de romane și povestiri, acesta este, alături de Sherlock Holmes, unul dintre cele mai cunoscute personaje de romane polițiste și nu numai. Cum era de așteptat, ca mai toate cărțile excepționale, și cele care îl au în prim-plan pe mucalitul fost polițist au avut parte de ecranizări, unele mai bune ca altele. Cum frigul și pandemia ne vor ține următoarele luni mai mult prin case am pregătit o listă cu cele mai bune seriale cu Poirot şi filme pe care nu trebuie să le ratezi, mai ales dacă ești fascinat de mistere.

Agatha Christie`s Poirot – serialul care a fascinat mai multe generații

Serialul cu numele unuia dintre cei mai cunoscuți detectivi din lume a început să ruleze pe micile ecrane în 1989 și a continuat să încânte vreme de 24 de ani. Nu-i de mirare că interpretul lui Poirot, David Suchet, se confundă acum acum imaginea acestuia. În cele 70 de episoade ale serialului realizat în Marea Britanie, realizatorii săi pun în scenă poveștile Agathei Christie respectând cu mare acuratețe detaliile strecurate de scriitoare în ele, dar scenariul este atât de bine scris încât şi dacă ai devorat cărţile, vei urmări filmul cu la fel de mare plăcere.

În plus, Suchet face în fiecare episod un rol memorabil pentru care a și fost, de altfel, premiat de către Societatea Regală de Televiziune. Interesant este că atunci când a fost întrebat dacă ar fi interesat de acest rol, actorul britanic a fost extrem de reticent la ideea de a interpreta rolul detectivului belgian. Nu ştia romanele Agathei Christie, însă intrigat de idee a început să le citească şi nu le-a mai putut lăsa din mâini. A fost momentul definitoriu pentru serial şi pentru cariera lui.

The ABC Murders

La 5 ani de la finalul acestui serial care a scris istorie, toţi ochii s-au îndreptat asupra lui John Malkovich, ales să îl interpreteze pe Hercule Poirot într-o miniserie produsă de BBC, The ABC Murders. Începutul filmărilor a adus o revoltă printre fanii detectivului belgian. Malkovich şi-a păstrat stilul inconfundabil şi nu a adus pe ecrane celebra mustaţă neagră şi lungă a lui Poirot, lucru ce i-a enervat teribil pe cei pasionaţi de poveştile Agathei Christie. Sigur, dacă stăm bine să analizăm, actorul american nu corespunde fizic deloc cu bondocul şi plinuţul detectiv. În ciuda nemulţumirilor, Malkovich a avut, ca de fiecare dată, o interpretare excepţională care i-a făcut pe pasionaţi să suspine mai puţin după mustăcioara, pana corbului.

Crima din Orient Express, 1974

Filmul britanic din 1974, regizat de Sidney Lumet, are în distribuţie unele dintre numele mari ale cinematografiei mondiale, printre care Lauren Bacall, Ingrid Bergman şi Sean Connery. Albert Finney este însă cel care a intrat în pielea detectivului Poirot şi care a fost considerat, până la apariţia lui David Suchet în serialul Poirot, actorul care l-a interpretat cel mai bine. Deşi nu este considerată o capodoperă, pelicula a fost considerată de Agatha Christie drept cea mai bună ecranizare făcută după romanele ei, scriitoarea fiind, în general, extrem de nemulţumită de ceea ce apărea pe ecrane legat de poveştile ei.

Crima din Orient Express, 2017

Reecranizarea romanului Agathei Christie, 43 de ani mai târziu, sub bagheta regizorului Kenneth Branagh, beneficiază şi ea de nume mari în distribuţie. Printre ele amintesc de Judi Dench, Penelope Cruz, Johnny Depp, Willem Dafoe sau Michelle Pfeiffer. Acelaşi Kenneth Branagh a şi intrat sub pălăria lui Hercule Poirot, iar cinefilii spun că s-a descurcat foarte bine. Sigur, David Suchet rămâne imposibil de detronat din inimile publicului, dar Branagh a reuşit să convingă. Atât de bine încât a fost distribuit şi pentru o altă ecranizare după un roman de-al scriitoarei britanice, Moarte pe Nil, apărut chiar anul acesta.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora