Este greu de spus care sunt cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO, însă vom încerca să oferim o listă cu cele ce merită o atenție deosebită și pe care oricine își dorește să le viziteze măcar o dată în viață. În plus, majoritatea celor 10 obiective din listă se află în Europa, așa că nu pare chiar un vis imposibil de realizat.
Aceste locuri au o frumusețe naturală sau o importanță culturală deosebită încât sunt demne de a fi protejate de întreaga umanitate. Așa au ajuns în patrimoniul UNESCO, programul Națiunilor Unite creat în 1972.
Cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO: Insulele Galapagos, Ecuador
Nu poți realiza un astfel de top, fără să incluzi primul obiectiv turistic al lumii din patrimoniul UNESCO: Insulele Galapagos din Ecuador. Pentru mulți dintre noi, vizitarea acestei zone reprezintă visul de-o viață.
Chiar dacă insulele în sine sunt foarte frumoase, majoritatea turiștilor vin aici pentru a observa fauna din Galapagos, viața sălbatică ce l-a inspirat pe Charles Darwin. Chiar pe acest arhipelag Darwin a observat pentru prima dată diferențele dintre specii. El a notat cum viața sălbatică din Galapagos e atât de diferită și totuși atât de asemănătoare cu alte specii cu care era obișnuit. Acest lucru a dus la teoria transhumanței animalelor și eventual, la teoria evoluției.
Cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO: Parcul Național Thingvellir, Islanda
În centrul traseului „Cercul de Aur” al Islandei se află Parcul Național Thingvellir, atât o formațiune geologică impresionantă, cât și o parte importantă a istoriei islandeze.
Citește și:
Acest parc se află în crăpătura creată între plăcile tectonice nord-americane și eurasiatice – de fapt poți merge sau poți face scuba diving între cele două continente, printre fisurile adânci produse în stânci.
Din punct de vedere istoric, Thingvellir este inima poporului islandez. Pe un deal verde, sub o stâncă vulcanică, Parlamentul țării s-a adunat aici în fiecare vară din anul 930 d. Hr și până în 1798.
Cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO: Monumentele nubiene de la Abu Simbel la Philae, Egipt
Este greu de imaginat patrimoniul UNESCO fără monumentul lui Abu Simbel. Acest monument ce se află în sudul Egiptului, la granița cu Sudanul și datează din anul 1200 î. Hr., aproape că s-a pierdut pe drumul istoriei. Abu Simbel stă pe un soclu făcut de mâna omului, cu vedere la Lacul Nasser. Locația originală a monumentului se află acum sub apă.
Cu toate acestea, când Înaltul Baraj Aswan a fost construit în anii 1960 și era clar că această comoară va fi pierdută pentru totdeauna, lumea a răspuns. Templele lui Ramses al II-lea și ale soției sale, Nefertari, au fost dezasamblate bloc cu bloc și reasamblate deasupra apei. Ca răspuns la această posibilă tragedie, Organizația Națiunilor Unite s-a gândit să recunoască Patrimoniul Mondial UNESCO și să le protejeze pentru generațiile viitoare.
Cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO: Orașul Bath, Marea Britanie
În vestul Angliei, micul oraș Bath face o mare impresie printre turiști. Milioane de vizitatori călătoresc de la Londra și din alte orașe pentru a vizita și pentru a face o baie în apele termale ale Bath.
Încă din vremurile avanpostului roman din Aquae Sulis, Bath a fost un oraș important pentru pelerini și călători religioși.
Moștenirea orașului a fost pionieră de celți și apoi construită de romani, care au luat apa fierbinte natural din Aquae Sulis și au canalizat-o către frumoasa casă de baie și complexul de temple.
Astăzi vizitatorii pot vedea izvorul sacru, un templu roman și casa de baie. Băile Romane se bucură de un muzeu de prim rang care explică importanța locului, a conservării acestuia și modul în care Bath a devenit Patrimoniul Mondial UNESCO.
Cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO: Podul de pe Dunăre și cartierul Buda din Budapesta, Ungaria
Parisul Europei de est, așa i se mai spune Budapestei. Și dacă nu ai vizitat încă acest oraș, ar trebui să o faci.
Pe vremuri, acest oraș a suferit o criză de identitate. Tradițiile arhitecturale și culturale ale Budapestei vin în contrast puternic cu cei peste 40 de ani gri prin care a trecut acest oraș în timpul regimului comunist. Budapesta este divizată de Dunăre în două regiuni: Buda/Dealul castelului sau Orașul vechi, și noul Pesta. În această clasificare a Budapestei în top 10 cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO, ambele regiuni ale orașului sunt vizate: Buda pentru cetatea veche și Pesta pentru Podul de pe Dunăre.
Cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO: Reședința Wurzburg din Germania
Timp de secole, multe dintre cele mai importante rute comerciale ale Europei traversau o parte a Bavariei de nord numită Franconia. Comerțul a rămas în continuare important în această regiune și multe companii își au sediul aici.
Reședința regală Wurzburg este un palat regal extrem de frumos și renumit în Europa. Cum Wurzburg era o cetate nazistă în timpul celui de-al doilea Război Mondial, reședința și orașul căruia îi aparține, au suferit daune foarte mari în timpul războiului. De atunci a tot fost restaurată în amintirea gloriei sale anterioare.
Cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO: Centrul Istoric al orașului Riga, Letonia
Riga este un mix excelent între vechi și nou. În orice moment, la un colț de stradă îți poate apărea în față o arhitectură veche de 700 de ani, încărcată de istorie. Este orașul piețelor și piațetelor pline de viață, al clădirilor istorice și al atmosferei boeme.
Riga este recunoscut pentru stilurile sale arhitecturale gotice și olandeze, dar și Art Nouveau.
Cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO: Regiunea florală din Capetown, Africa de sud.
Parcul național Table Mountain se întinde peste Cape Town, Africa de Sud. Mulți se gândesc la această zonă pentru priveliștile sale minunate. Cu toate acestea, Parcul Național Table Mountain acoperă aproximativ 220 de kilometri pătrați din Cape Peninsula. Cea mai mare parte a parcului se încadrează în regiunea florală protejată de UNESCO. Deși este o zonă foarte mică, aproape 20% din biodiversitatea Africii de sud se regăsește aici.
Cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO: Kutná Hora, Republica Cehă
Satul Kutná Hora din Cehia a fost unul dintre cele mai importante orașe ale Europei între anii 1260 și 1800. Cele mai mari și mai prospere mine de argint erau aici, iar comerțul cu argint a făcut ca acest oraș să fie foarte bogat, motiv pentru care rivaliza cu Praga.
Astăzi Kutná Hora se bucură de o atmosferă rurală adormită.
Biserica St. Barbara este o construcție gotică masivă din secolul al 14-lea ale cărei decorațiuni au impresionat o lume întreagă.
Cei mai mulți vizitatori la Kutná Hora vin să viziteze Sedlec Ossuary (sau biserica oaselor Kutna Hora) care este umplut cu oasele a peste 70.000 de victime ale ciumei.
Cele mai frumoase obiective turistice din patrimoniul UNESCO: Digul Uriașilor și coatsa Antrim, Marea Britanie
Pe coasta Antrim a Irlandei de Nord, dealurile devin tot mai pronunțate. Dealurile par că se apleacă înspre mare creând stânci zimțate și priveliști uluitoare. Coasta Antrim este cunoscută pentru Digul Uriașilor, o serie de 40 de mii de coloane de bazalt. Formațiunea aceasta bizară a devenit subiectul central al mitologiei galice.