Sinaia, Brașov sau Vatra Dornei sunt orașe montane vizitate anual de mii de turiști, atât din România, cât și din străinătate. Peisajele de vis, pârtiile de schi, traseele montane cu priveliști minunate sau apele termale cu efecte miraculoase îi atrag pe turiști în număr mare. Iată care sunt cele mai frumoase orașe montane din România:
Cele mai frumoase orașe montane din România: Sinaia
Supranumită “Perla Carpaților”, Sinaia, fosta reședință de vară a Familiei Regale a României, a rămas și în prezent una dintre cele mai apreciate stațiuni din țara noastră. Orășelul situat la poalele munților Bucegi este cochet și se bucură de un peisaj superb, care atrage în orice sezon turiști de toate vârstele.
Iarna, iubitorii schiului pot să se dea pe cele 14 pârtii de dificultăți diferite. Vara, din Sinaia se pot face o mulțime de drumeții. De exemplu, în maxim o oră și jumătate de mers lejer de la Castelul Peleș se poate ajunge într-un peisaj de poveste, la Stâna Regală. Din Sinaia se pot face drumeții către Cota 1400, Cota 2000, Piatra Arsă, Babele sau Vf. Omu.
Printre obiectivele turistice din stațiune se află, pe lângă ultra celebrele Peles și Pelișor, Cazinoul Sinaia, Gara Sinaia, mănăstirea din oraș, dar și casa compozitorului George Enescu.
O plimbare lejeră prin centrul stațiunii sau prin parcul central poate fi plină de farmec. Sinaia este recunoscută și pentru restaurantele sale cu specific tradițional, cu preparate delicioase.
Cele mai frumoase orașe montane din România: Brașov
Cunoscut și ca “Orașul de sub Tâmpa”, Brașov este în topul celor mai vizitate orașe din România. Amplasarea deosebită, sub muntele Tâmpa, centrul istoric plin de farmec cu clădirile sale în stil baroc, Piața Sfatului sau Biserica Neagră sunt doar câteva din lucrurile care îi atrag pe turiști an de an. Dacă sunteți într-o vizită prin Brașov, nu trebuie să ratați nici Cetățuia de pe Straja, o fortificație medievală impresionantă. De asemenea, este obligatoriu să faceți și o drumeție pe Tâmpa sau o excursie până în Poiana Brașov, stațiunea preferată a schiorilor din România. Iarna, în Poiană schiorii se pot da pe 12 pârtii de dificultăți diferite, iar vara pot pleca în drumeții pe cărări cu priveliști încântătoare.
Cele mai frumoase orașe montane din România: Predeal
Orașul din județul Brașov este unul dintre cele mai turistice din România, atât vara, cât și iarna. Pârtia Călbucet din Predeal este plină de schiori de la începutul sezonului de schi până când se topește ultima zăpadă. În stațiune se află și un patinoar, pentru cei pasionați de acest sport. Predeal este orașul aflat la cea mai mare altitudine din România: 1030-1110 m.
Dacă iarna în Predeal se schiază și se patinează, vara turiștii pot pleca din stațiune pe trasee montane
- Traseu montan Predeal – Cioplea – Susai
- Traseu montan Valea Râșnoavei – Vârful Fitifoiu – Predeal
- Prăpastia Ursului (din Timișu de Jos)
- Cheile Șapte Scări (din Timișu de Jos)
- Cascada Stamina (din Timișu de Sus)
Cele mai frumoase orașe montane din România: Vatra Dornei
Supranumită “Perla Bucovinei”, Vatra Dornei este una dintre cele mai populare și pline de farmec stațiuni din România. Orășelul aflat la o altitudine de 802 metri în Depresiunea Dornelor este preferat atât de tineri, cât și de cei mai vârstnici, cu probleme de sănătate. În stațiune se pot face tratamente la izvoarele cu apă minerală carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magnezice și sulfuroase.
Din stațiune, există un telescaun care urcă până în vârful Dealului Negru, unde peisajul este încântător.
Turiștii care aleg să își petreacă vacanța în Vatra Dornei pot face rafting, se pot da cu parapanta sau pot face plimbări cu bicicleta.
Iarna, Vatra Dornei devine o stațiune în care schiul este rege.
Cele mai frumoase orașe montane din România: Piatra Neamț
Piatra Neamț este situat într-una din cele mai frumoase depresiuni intramontane de la limita Carpaţilor Orientali. Orașul înconjurat de munți îi atrage, în ultimii ani, din ce în ce mai des pe turiști. Plimbarea cu telegondola este una dintre pricipalele atracții din oraș, însă, iarna, și pârtiile de schi sunt la fel de apreciate. Din obiectivele turistice din Piatra Neamț, nu trebuie nicicum ratate Curtea Domnească, Biserica Domnească „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Turnul lui Ștefan cel Mare sau Muzeul de Artă eneolitică Cucuteni.
Cele mai frumoase orașe montane din România: Sovata
Stațiunea Sovata este renumită în România pentru apele sale cu efecte terapeutice. În oraș se găsesc și lacuri helioterme. “Deasupra apei sărate, există un strat de apă proaspătă provenită din precipitații. Acest strat de apă proaspătă nu se amestecă cu apa sărată, ci se menține la suprafață, acționând ca un izolator termic. Astfel, temperatura apei din lacuri variază în funcție de acumularea căldurii solare în apa sărată. Lacul Ursu este unicul lac helioterm din Europa și cel mai mare din lume”, scrie site-ul sovata.ro.
Odată ajuns în Sovata, nu trebuie să ratezi Muntele de sare, care se află în spatele Lacului Roșu și Lacului Verde.
În Sovata, iarna se poate schia, iar vara se pot face drumeții montane, excursii cu ghid, mountain bike, se poate face turul stațiunii cu trenulețul, o plimbare cu barca sau se pot petrece câteva ore în parcul de aventură deschis lângă Lacul Tivoli.
Desigur, plimbarea cu mocănița nu trebuie ratată.
Cele mai frumoase orașe montane din România: Borșa
Orașul transilvănean Borșa este în topul celor mai frumoase din România. Stațiunea are de toate pentru toți: pârtii de schi, izvoare termale, trasee montane spectaculoase. La Borșa se află și două trambuline pentru sărituri cu schiurile.
Dacă ajungi în Borșa, trebuie să vezi și Cascada cailor, cariera de piatră, vârfurile Pietrosul Rodnei, Lacul Iezer, cabana meteorologică și Puzdrele. De pe lista de vizitat nu trebuie să lipsească nici Cascada Macarlău, Biserica Borșa, Rezervația Ineu-Lala, Rezervația Științifică Piatra Rea, Rezervația naturală Pietrosu Mare, Parcul Național Munții Rodnei.