Cele mai otrăvitoare plante din lume

Ultimii ani au crescut apetitul oamenilor pentru întoarcerea la natură şi la lucrurile simple. Poate tocmai din acest motiv a crescut foarte mult şi cererea pentru produse cât mai naturale, dar şi pentru produsele naturiste, din plante. Dar plantele nu aduc doar beneficii, sunt multe care nu doar că nu aduc nimic bun, dar pot provoca reacţii toxice, unele până la moarte. Să vedem care sunt cele mai otrăvitoare plante din lume şi unde se găsesc.

Omagul albastru (Aconitum napellus)

Omagul albastru este o plantă perenă ce poate depăşi înălţimea de un metru. Deşi are flori extrem de frumoase, iar pe unele site-uri o găsiţi chiar ca recomandare homeopatică în diverse afecţiuni, biologii atrag atenţia că este mortală. În antichitate planta bogată în neurotoxine şi cardiotoxine letale era presată şi în amestecul obţinut se înmuiau săgeţile folosite pentru uciderea animalelor. Ingerarea acesteia produce aproape instantaneu vomă, diaree şi senzaţie de amorţeală în întreg corpul, iar într-o jumătate de oră provoacă moartea.

Ricinul (Ricinus communis)

Mult mai cunoscutul ricin este o plantă perenă cultivată îndeosebi pentru uleiul extras din seminţele sale. Originar din Africa, ricinul este acum cultivat în zonele tropicale și subtropicale ale celor 2 emisfere. Dacă sunt ingerate, seminţele sale pot duce la cazuri grave de intoxicaţii. Primele simptome în cazul unei intoxicaţii cu ricin sunt: dureri abdominale, greaţă urmată de vomă cu sânge, diaree, creşterea ritmului cardiac şi scăderea tensiunii arteriale. Sunt urmate apoi de hemoragii, convulsii, blocaj renal şi cedarea sistemului circulator, apoi moartea care survine în aproximativ 36-72 de ore de la momentul ingerării seminţelor.

Ciumăfaia (Datura stramonium)

Ciumăfaia este o plantă perenă, sălbatică, ce creşte mai ales în zonele de câmpie şi poate ajunge şi la 2 metri înălţime. Cu flori mari, albe şi frumoase, planta este însă extrem de periculoasă. Orice parte din ea conţine atropină, scopolamină și hiosciamină, aşa că dacă este ingerată, dă palpitaţii, halucinaţii, delir, convulsii şi poate băga oamenii în comă. În unele cazuri s-a ajuns chiar la deces, medicii nereuşind să stabilizeze pacienţii.

Mătrăguna (Atropa belladonna)

Mătrăguna este tot o plantă perenă şi poate depăşi un metru înălţime. Înfloreşte pe timpul verii, iar fructele sale sunt negre, lucioase şi pot păcăli uşor oamenii, mai ales copiii, care pot fi tentaţi să le mănânce. Din păcate acestea, la fel ca şi tulpina, frunzele sau rădăcina, sunt extrem de toxice, letale chiar. Primele semne de intoxicaţie sunt dilatarea pupilelor, vederea înceţoşată, sensibilitatea excesivă la lumină, urmate de apariţia convulsiilor. Singurele vietăţi care nu sunt afectate de mătrăgună sunt iepurii, caii, caprele şi păsările.

Cucuta (Cicuta maculata)

Cucuta este o plantă erbicee otrăvitoare cu frunze mari, dungate, flori mici şi albe şi fructe verzui. Rădăcina ei poate fi confundată cu rădăcina de păstârnac, iar o astfel de greşeală poate să fie mortală. Planta conţine o substanţă numită cicutoxină, aceasta provocând greaţă, vărsături, crampe musculare şi convulsii violente. Dacă medicii reuşesc să revină în timp util, persoana intoxicată cu cucută poate supravieţui, dar va rămâne cu probleme grave de sănătate şi există riscul să sufere de amnezie. În antichitate persoanele condamnate la moarte primeau o fiertură din fructele sau rădăcina acesteia. Filosoful grec Socrate, condamnat pentru crimă pentru că refuza să recunoască zeii cetăţii, a avut parte de un astfel de sfârşit.

Leandrul (Nerium oleander)

Cu toţii am suspinat romantic în timpul plimbărilor pe străduţele greceşti mărginite de leandri bogaţi, plini cu flori extrem de frumoase. Pe cât sunt de frumoase, pe atât sunt de periculoase însă, la fel ca şi frunzele copacului. O singură frunză poate ucide un copil în doar câteva ore, toxinele sale atacând imediat inima. Primele simptome ale unei astfel de intoxicaţii constau în vomă, dureri abdominale extrem de violente, stare de ameţeală şi somnolenţă. Sucul de leandru este utilizat în prepararea unor otrăvuri pentru şoareci.

Tisa (Taxus baccata)

Arborele ce poate atinge şi 9 metri înălţime se găseşte în mai toată Europa, cu precădere în Marea Britanie, în nordul Iranului şi nord-vestul Africii. În România este considerat specie pe cale de dispariţie, prin urmare este ocrotit prin lege. Toate părţile copacului sunt periculoase, frunzele fiind însă mult mai toxice pe timpul iernii şi cu cel mai mic grad de toxicitate pe timpul verii. Una dintre substanţele din frunzele de tisa, taxina, era folosită pe vremuri pe post de otravă. Primele semnale de toxiinfecţie sunt reprezentate de ameţeală, slăbiciune şi dilatarea pupilelor.

Merişor verde (Hippomane mancinella)

Supranumit copacul morţii, merişorul verde este un arbore înalt de până la 25 metri ce creşte în America Centrală şi Caraibe. Fructele sale sunt extrem de îmbietoare, semănând cu nişte mere mici, verzi şi degajând un miros atrăgător. Consumul lor duce însă în doar câteva ore la deces, chiar şi dacă a fost luată o singură gură din fruct. Seva albă ce rămâne în urma ruperii unei frunze poate provoca arsuri sau reacţii alergice cumplite la nivelul pielii. Până şi ploaia care cade printre ramurile lui poate cauza arsuri, iar fumul cauzat de arderea lemnului său este şi el extrem de toxic.

Crucea pământului (Heracleum mantegazzianum)

Crucea pământului este o plantă erbacee perenă originară din Caucaz, dar care poate fi găsită peste tot în Europa şi Statele Unite ale Americii. Conţine o sevă toxică care provoacă arsuri asemănătoare cu cele solare de gradul III, iritaţii, băşici şi duce chiar la orbire. Trebuie evitat orice contact cu această plantă pentru că şi o simplă atingere a pielii de ea poate cauza probleme serioase. Din august 2017 crucea pământului este pe lista Uniunii Europene a speciilor invazive, iar cercetătorii americani au transmis şi ei numeroase avertismente din cauza răspândirii extreme în Virginia.