Cele mai rapide trotinete electrice, la ce viteze uimitoare poți ajunge cu ele
Ai observat deja că trotinetele electrice au început să fie tot mai prezente pe străzile din România. Fie că vorbim de oameni care țin să protejeze mediul, oameni care vor să scape mai ușor din traficul infernal sau de oameni care vor mereu să încerce cele mai noi apariții, sunt din ce în ce mai mulți cei care aleg acest mijloc de transport. Și dintre ei se remarcă și cei mereu pasionați de viteză, așa că am pregătit o listă cu cele mai rapide trotinete electrice.
Mantis Pro, 64 km/h
Mantis este una dintre cele mai rapide trotinete electrice din lume la acest moment. Vine în 2 variante, Base și Pro, Mantis Pro având o baterie mai puternică, dar și frâne total hidraulice, spre deosebire de modelul Base care este semihidraulic.
Mantis Pro are 2 motoare de 1000 W, iar perioada de încărcare variază între 13 și 16 ore. Are o autonomie de 80 de kilometri în modul eco, în care viteza maximă ce poate fi atinsă este de 40 km/h. În modul turbo trotineta poate atinge viteze de până la 64 km/h. Deși performanțele ei sunt excelente, Mantis Pro nu sare calul când vine vorba de greutate, are puțin sub 30 de kilograme, ceea ce o face destul de ușor manevrabilă și una dintre cele mai ușoare din clasa ei. Greutatea maximă pe care o suportă la rândul ei este de 120 de kilograme.
Prețul unei astfel de trotinete este pe măsura performanțelor, așa că dacă te bate gândul să duci una ca ea acasă trebuie să știi că ai nevoie de aproximativ 7000 de lei.
Wolf Warrior 11, 80 km/h
Această trotinetă este ideală pentru cei cărora le plac experiențele complexe, Wolf Worrior putând fi folosită fără griji și pe stradă, dar și off road. Cu cele 2 motoare de 1200 W poate scoate o putere maximă de 5400W și este unul dintre puținele astfel de vehicule dotate cu sistem ABS. Are 3 viteze și poate ajunge până la 80 km/h, cu o autonomie de până la 112 kilometri în modul eco și de 70 de kilometri în modul dual. Are nevoie însă de numai 8 ore ca să se încarce total. Spre deosebire de modelul precedent, acesta susține până la 150 de kilograme, dar și cântărește mai mult, considerabil mai mult: 44 de kilograme, ceea ce face ca această trotinetă să nu fie tocmai la îndemână de folosit. Dacă totuși crezi că merită efortul în raport cu performanțele pregătește undeva la 9000 de lei. Atât costă acest model.
Nanrobot LS7 11, 85 km/h
Nanrobot este o altă trotinetă care face furori printre pasionați. Cele 2 motoare de 1800 W sunt numai bune pentru cei care vor să zboare pe șosea cu până la 85 km/h. Ține cont însă că nu vei putea și nici nu vei vrea să o cari zi de zi din apartament afară și invers având în vedere că are o greutate simțitoare: 40 de kilograme. Este însă suficient de primitoare și susține până la 150 de kilograme. Are o autonomie mai mult decât prietenoasă, de 100 de kilometri și are nevoie de 8 până la 12 ore ca să se încarce complet. Prețul ei ajunge la 13.000 de lei, dar ține cont că nu e de găsit în România deci trebuie să iei în calcul și taxele de transport.
Dualtron Thunder, 90 km/h
Dualtron Thunder își merită locul în topul cu cele mai rapide trotinete electrice din lume. Thunder-ul ajunge la o viteză maximă de 90 km/h și beneficiază de sistem ABS și frâne hidraulice. Cele 2 motoare au o putere maximă de 5400W. Această trotinetă are o autonomie ceva mai mare în sistem eco față de Wolf Worrior, de până la 120 de kilometri. Este însă aproape la fel de neprietenoasă când vine vorba să o muți dintr-un loc în altul cu ale ei 43 de kilograme. În plus, suportă doar până la 120 de kilograme, iar prețul, prețul este și mai neprietenos. 16.000 de lei trebuie să pui deoparte ca să te poți declara proprietarul unui Thunder.
Dualtron X, 100 km/h
Rămânem în familia Dualtron și vorbim despre cea mai rapidă trotinetă ce poate fi găsită acum în România. Cele 2 motoare ale sale scot o putere de 6720W, are frâne hidraulice și frână electromagnetică, forța acesteia setându-se din display. La astfel de performanțe nu putea lipsi din dotări nici sistemul ABS. Cu o autonomie de până la 150 de kilometri, ai șanse mari să uiți să o încarci. Dar și când o încarci trebuie să te asiguri că ai vreme pentru asta căci durează între 20 și 22 de ore. Dualtron X duce până la 120 de kilograme, dar ție îți va fi teribil de greu să o duci altfel decât pe roți având în vedere că are o greutate de 60 de kilograme. Iar dacă luăm în considerare prețul, 30.000 de lei, probabil te vei gândi de mai multe ori la cât de pasionat ești de treaba asta cu trotinetele electrice și dacă n-ar fi totuși mai la îndemână un vehicul în care să nu te plouă.
RION 2 RE 90 Racing Edition, 160 km/h
Aceasta este mai mult decât o trotinetă electrică, este cea mai rapidă trotinetă electrică din lume, supranumită și Bugatti al trotinetelor. Se fabrică numai la comandă și poate atinge 160 km/h, fiind limitată totuși la 129 km/h. Și nu doar că te face să atingi viteze nemaiîntâlnite la alte trotinete, dar nu este nici greu de cărat. Cântărește numai 31 de kilograme și are o autonomie de 96 de kilometri. Costă 28.000 de lei plus prețul transportului, iar timpul de producție este estimat la 90 de zile, așa că dacă ai de gând să-ți faci un astfel de cadou de Crăciun, e bine să te grăbești.
Nu uita însă că trotinetele electrice pot fi foarte distractive, dar și foarte periculoase. Poartă cască mereu, respectă regulile de circulație, fă-te vizibil celor din jur și nu uita că nu ești niciodată singur pe șosea. La viteze mai mari de 50 de km/h ar fi bine să iei în calcul și echipament pregătit pentru motocicliști ca să fii cât mai în siguranță.