Cum s-a născut peste ocean povestea trotinetelor electrice Wolf-e? Și cum arată viața de antreprenor în România? Vorbim cu Ștefan Toma despre siguranța din jungla urbană - LIFE.ro
Mergi la conținut

Trotinetele electrice devin din ce în ce mai folosite în București. Cu o infrastructură precară, dar un trafic care ne împinge să găsim mereu căi mai rapid și mai rapid, acestea au devenit o soluție pentru foarte mulți oameni care străbat zilnic orașul. Și mulți aleg să folosească trotinetele celor de la Wolf-e. De ce? Și care este povestea lor? Am încercat să aflăm chiar de la unul dintre investitori, Ștefan Toma, co-founder & COO.

„Bucureștiul nu este încă pregatit din punct de vedere al infrastructurii pentru asaltul serviciilor de mobilitate urbană de „tip first mile/ last mile”. Acesta ar fi principalul și singurul punct major de îmbunătățit. Orașul se situează într-un punct în care este necesară schimbarea și regândirea planului de mobilitate urbană, adaptat nevoilor locuitorilor. Nu este un lucru ușor, dar nici imposibil, atât timp cât îți stabilești foarte clar obiectivele și echipele de lucru”, ne spune Ștefan. Și cu toate astea, start-upul lor este în expansiune și de curând au luat decizia de a produce trotinetele chiar aici în România. Cum au reușit să-și transforme afacerea într-o poveste de succes? Și care sunt încercările pe care le fac zilnic pentru a ajuta Bucureștiul să fie pregătit pentru modernizare? Aflăm chiar de la Ștefan:

Mai ții minte când ai mers prima dată cu o trotinetă electrică – unde erai și cum te-ai simțit?

Prima dată am mers pe o trotinetă electrică în facultate, a fost fun. Nu vă închipuiți că semăna cu trotinetele de azi, părea creația unui „mad scientist”, un motor ca de mașină de spălat, transmisie pe curea, alte vremuri.

Cum a început povestea Wolf-e? Și cum v-ați gândit de peste ocean să începeți o afacere acasă, în România?

Ideea s-a născut într-adevăr în Statele Unite, după o întâlnire la care participam toți fondatorii, trei dintre noi venind la punctul de întâlnire pe prima generație de Xiaomi m365 de la BIRD, fără să ne fi vorbit înainte. A fost un semn și cumva în glumă am început să ne gândim la potențialul unui astfel de business în Europa Centrală și de Est, la vremea respectivă modelul fiind limitat doar la SUA.

Ne-am uitat la România și la orașele congestionate de trafic, la faptul că Bucureștiul e numărul 1 în Europa în lista celor mai blocate orașe de trafic. Noi, românii, pierdem în medie 27-28 de zile pe an în traficul din București. Prin urmare, plecând de la ideea de eficiență, am început să construim acest business.

Wolf-e
Ștefan Toma (Wolf-e) la Web Summit 2019

De curând ai fost la Web Summit, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate startup-urilor, unde ați prezentat ultimele prototipuri de trotinete Wolf-e care vor fi fabricate în România. Cum a fost această experiență pentru voi?

Am avut ocazia să prezentăm în fața unui public educat și relevant produsul nostru, o trotinetă modernă, construită special pentru închiriere, în care am înglobat toată experiența pe care am acumulat-o până acum. Feedback-ul a fost foarte bun, am avut plăcuta surpriză să primim aprecieri chiar din partea altor operatori care se confruntă și ei cu problemele ridicate de vehiculele pe care le operează.

Cum sunt noile modele?

Modelele noastre aduc inovații pe toată linia, de la șasiu până la IoT, am dezvoltat de la 0 toate componentele cu excepția motoarelor și manetelor de accelerație și frână, iar rezultatul este grozav.

În primul rând, trotinetele noastre vor beneficia de baterii detașabile, o premieră absolută, ceea ce ne va ușura de până la 4 ori efortul logistic. Nu vor mai exista perioade în care trotinetele să nu fie disponibile pentru mobilitatea clienților și vom reduce și mai mult amprenta noastră de carbon, transportând bateriile cu biciclete cargo electrice.

Un alt aspect important este modularitatea trotinetei. În funcție de relieful orașelor vom putea adapta cu ușurință trotinetele noastre instalând motoare de diferite puteri, baterii de diferite capacități care să le permită utilizatorilor noștri să străbată cu încredere și în siguranță jungla urbană. Modularitatea ne va servi și nouă pentru că, în caz de reparații, se înlocuiesc doar componentele uzate, salvând astfel timp/bani și în același timp crescând viața vehiculului și reducând poluarea.

Dar care este cea mai importantă caracteristică a noilor modele Wolf-e?

Siguranța a fost de la bun început pentru noi preocuparea principală, așa că în mod firesc am înglobat în designul nostru o lungă listă de elemente care contribuie atât la siguranța activă, cât și la cea pasivă.

Avem cele mai puternice lumini și stopuri. Trotinetele au elemente reflectorizante care le fac vizibile în lumina farurilor din orice poziție. Folosim roți mari de 250mm cu cauciucuri anti-pană care sporesc siguranța și confortul pasagerilor, un sistem de amortizare perfect adaptat pentru drumurile orașelor Europene, adesea pavate cu piatră cubică sau denivelari. Avem primul IoT care monitorizează felul în care sunt conduse trotinetele, astfel vom limita accesul persoanelor care se află sub influența băuturilor alcoolice sau celor care au un stil de condus periculos.

Dar de ce ați luat decizia producerii lor în România? Și cât de complicat este să faceți asta?

Logistica obținerii și achiziției de trotinete nu este chiar ușoară, având în vedere că pentru serii considerate mici (sub 1000 trotinete) ofertele nu sunt numeroase. Inițial am vizitat diverse fabrici în China și am stabilit pentru fiecare specificațiile dorite pentru sistemul inițial de ride sharing. Însă, datorită răspunsului pozitiv pe care l-am primit din piața românească și potențialului mare de absorbție, ne-am dorit să inovăm. Așa că producția „made in China” nu a mai fost suficientă, mai ales că vorbim acum despre o viteză de reacție și de transport foarte mare.

De aceea, obiectivul nostru principal pe termen scurt este pornirea producției de e-trotinete pentru sistemul sharing la nivel local, „made in Romania” (ceea ce va reprezinta în același timp o premieră la nivel european). Aceste trotinete vor acoperi în principal propriile nevoi de expansiune. Am primit însă și cereri din partea unor operatori europeni pentru a le produce trotinete personalizate, pe platforma Wolf-e. Ne-am permis să avem această abordare și de aceea am și participat la Web Summit cu noile modele dezvoltate de echipa Wolf-e.

Wolf-e

Voi sunteți cinci fondatori, cum vă înțelegeți și cât de ușor se iau deciziile în echipa voastră?

Toți avem aceleași valori și principii, iar competențele noastre sunt complementare. Ne-am definit clar rolurile în funcție de expertiza și timpul pe care fiecare le poate aloca acestui business. Comunicăm în permanență, suntem foarte agili, dovadă că în 7 luni am produs peste 20 de prototipuri de trotinete, iar acum suntem gata de producție.

Dar de ce Wolf-e, de ce ați ales lupul ca simbol pentru produsul vostru și cine a venit cu ideea?

A fost un brainstorming. Căutam un nume scurt de 4-5 litere, puternic, care să aibă sonoritate internațională. Cele două valori care însoțesc conceptul nostru – curajul (de a fi inovator în cadrul societății) și puterea (puterea naturii, rol important în reducerea noxelor și astfel reîntoarcerea simbolică la natură) le-am redefinit în paradigma trecut-viitor. Am ales un simbol al culturii din sud estul Europei care să aibă aceste două valori și l-am pus în contextul acestei paradigme, astfel a reieșit Wolf-e.

Care sunt principalele puncte forte ale voastre vs. ceilalți competitori de pe piața locală?

Nu ne-am dorit nicio clipă să fim doar un simplu start-up care operează o flotă de trotinete în București. Viziunea noastră este mai amplă și primul pas a fost să pilotăm ideea noastră în cea mai dificilă geografie din zona Central Est Europeană.

Am fost primii în București și am înfruntat toate provocările și greutațile care vin la braț cu pionieratul. Ne-am ocupat proactiv de educarea tuturor actorilor relevanți: utilizatori, șoferi, autorități. Avem cel mai bun customer service, am internalizat feedback-ul utilizatorilor în designul trotinetelor pe care le vom produce în Romania, prototipăm și alte tipuri de vehicule electrice.

Pentru că sunt multe orașe din țară și din regiune care se confruntă cu aceleași probleme de trafic vrem să democratizăm accesul la transportul alternativ. Ne dorim să oferim posibilitatea oamenilor de afaceri care își doresc să devină operatori să achiziționeze flote de trotinete la cost. Și să le dăm acces la platforma noastră informatică și la procedurile operaționale.

Forța Wolf-e stă în haita de lupi urbani pe care am crescut-o.

În București trotinetele electrice au prins super avânt, cel puțin în centru toată lumea se plimbă, dar există infrastructura necesară pentru ca acestea să devină un mijloc de transport eficient pentru întregul oraș?

Bucureștiul nu este încă pregatit din punct de vedere al infrastructurii pentru asaltul serviciilor de mobilitate urbană de „tip first mile/ last mile”. Acesta ar fi principalul și singurul punct major de îmbunătățit. Orașul se situează într-un punct în care este necesară schimbarea și regândirea planului de mobilitate urbană, adaptat nevoilor locuitorilor. Nu este un lucru ușor, dar nici imposibil, atât timp cât îți stabilești foarte clar obiectivele și echipele de lucru.

O pereche de blugi și o vară la mare, l-au făcut pe Cosmin Iordache să lucreze încă din liceu, iar astăzi are o afacere de succes. Cum a trecut de la vacanțereduse.ro la alohotels.ro

Ce faceți pentru a ajuta promovarea trotinetelor și educarea oamenilor care le folosesc?

Pornim de la instrucțiunile scrise pe trotinete și în aplicație. Sunt aspecte ce țin de latura legală (vârsta 18+ ani, fără alcool, respectarea regulilor de circulație), dar și aspecte ce țin de educarea efectivă a utilizatorului (să poarte cască de protecție, să nu folosească telefonul / căști pentru muzică, în timp ce se merge pe trotinetă, reguli de parcare și de a proteja pietonii). Am avut diverse activări în care am oferit căști de protecție și le-am explicat utilizatorilor de ce este important să le poarte.

Simpul fapt că porți cască de protecție îți scade cu 80% șansele de a te accidenta grav în zona capului.

Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da unui om care se urcă mâine pentru prima dată pe trotinetă?

Să se bucure de libertatea pe care i-o oferă trotineta, dar să o conducă cu aceeași atenție și considerație pe care le-ar folosi și în cazul în care ar conduce un vehicul mai mare. Și să poarte neapărat cască de protecție.

Ștefan Toma (Wolf-e) alături de soția sa

Cât de diferit este mediul de afaceri acolo vs. acasă?

Oho … concurența este acerbă, iar calitatea la care trebuie să livrezi este maximă. Nu se pune problema că „ne descurcăm noi” sau „se poate rezolva și pe alte căi”. Faptul că am avut privilegiul de a studia în străinătate m-a format într-un mod echilibrat pe zona de antreprenoriat și leadership. Am înțeles corect principiile. Nu sunt stilul antreprenorului român clasic care crede că îți angajezi oameni și tu nu mai muncești, că deh … tu ești șeful. Din contră, muncesc foarte mult, dar în acest fel îmi motivez și echipa.

Birocrație există și acolo versus acasă, dar abordarea este alta. Ești respectat, ajutat și se ține seama că timpul tău este prețios și nu își permite nici un funcționar să te poarte pe drumuri. Totul se rezolvă la momentul oportun cu maximă seriozitate.

Cum ai ajuns să pleci peste ocean?

Am plecat într-un moment în care am vrut să îmi demonstrez mie, dar și familiei că pot reuși doar pe baza puterilor mele. Am reușit. Nu a fost ușor. Am plecat cu o doză maximă de curaj, ușoară aroganță și teribilismul vârstei. M-am întors maturizat în România, cu încredere în sine, fără aroganță, educat în stilul de business corect calibrat.

Îți este dor de America?

Am amintiri frumoase din perioada în care am trăit acolo. Sunt foarte fericit și mulțumit acasă, în România. Este mai frumoasă America atunci când ești doar turist. 

Dar care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat acolo?

Practic viața de tânăr adult mi-am început-o în State, aveam experiență de muncă foarte limitată. Acolo am avut primele job-uri pe bune și tot acolo am avut primul business. Acolo, am văzut pentru prima dată aplicabilitatea sfaturilor și educației de la tata, mă refer la focus, seriozitate și mândrie.

Ștefan Toma (Wolf-e) alături de copilul său

În acest moment ești parte dintr-un start-up foarte solicitant, cum arată o zi din viața ta?

O zi din viața mea ar trebui să aibă 48 ore, fără să includem aici și orele de somn. Dimineața devreme la 6 trezirea și mers direct la fabrica unde începem producția de e-trotinete și întâlniri cu proiectantul și cu inginerii. Apoi mers la birou, din întâlnire în întâlnire fie cu echipa de lucru, fie cu furnizori. Emailuri, whatsapp și telefoane sunt absolut încontinuu. Decizii la fiecare pas. Seara pe la 7 îmi impun să mă îndrept spre casă. Dar comunicarea continuă cu echipa mea, în caz de nevoie.

Ce nu uiți niciodată să faci dimineața?

Cum mă trezesc citesc mesajele de pe grupul de operațiuni, să știu dacă pot să-mi văd de zi sau dacă trebuie să rezolv o problemă apărută peste noapte.

Și cum este să coordonezi atât de mulți oameni?

La Wolf-e suntem o familie, doar că mai mare, ne-a luat puțin să strângem un nucleu solid, dar acum sunt mulțumit să am în echipă oameni serioși, profesioniști și creativi. Recrutarea s-a dovedit o probă de foc pentru noi ca antreprenori și mai puțin pentru candidați.

Astăzi muncești să-ți transformi afacerea într-un succes, dar ce voiai să te faci când erai mic?

De-a lungul copilăriei și adolescenței am avut tot felul de vise, să devin polițist, arhitect, constructor, pro skater, bancher, IT-ist. Cu unele dintre ele chiar am cochetat. 

Și, zi-mi sincer, ai tăi știu ce face Wolf-e și cu ce te ocupi?

Ha … mă simt ca un liceean când îmi adresezi această întrebare. Normal că știu. Nu este singurul meu business și chiar dacă aș vrea să îl țin secret nu aș reuși. Multe telefoane și conversații la orice oră din zi și noapte legate de Wolf-e, coordonarea echipei. Primele două luni de la lansarea acestui proiect am avut noroc că soția mea și-a dat seama că alerg după trotinetele Wolf-e în mijlocul nopții, apoi până dimineața la poliție cu cei care avuseseră tentative de furt … așa că, sincer, ai mei știu foarte bine ce face Wolf-e!

Lăsând puțin în spate munca, ce îți place să faci în timpul liber?

Timpul liber mi-l petrec cu familia și prietenii. Vara la mare, drumeții, MTB. Iarna pe munte snowboard, fac lego cu juniorul, the usual stuff.

Unde a fost cea mai faină vacanță pe care ai avut-o până acum?

Cea mai faină? Nu știu dacă am o vacanță preferată, mă bucur la fel de mult indiferent că este o vacanță exotică sau nu. Fiecare loc are fermecul lui, câtă vreme sunt într-o companie agreabilă.

Ștefan Toma (Wolf-e) alături de soție și copil

Recomandă-ne o carte …

„Talking to strangers” de Malcolm Gladwell, o perspectivă interesantă despre cum să tratăm necunoscutul, despre cum o eroare de a cataloga un străin poate avea consecințe dezastruoase.

Dar un serial sau un film …

Serial – „LOST”

Film – „The Godfather”

Care este cea mai mare frică a ta?

Cu toții ne luptăm cu fricile noastre. Frica de eșec, de a ne face de râs sau de a nu fi iubiți pentru ceea ce suntem, că nu suntem suficient de buni, de deștepți sau de curajoși. Ce este important pentru mine nu este că am frici, ci cum aleg să le confrunt.

Și cea mai mare dorință?

Copilul meu să aibă oportunitatea să se dezvolte așa cum își dorește și în ce loc dorește de pe acest pământ. Să am înțelepciunea să îl sprijin să se dezvolte fără să îi fie frică, așa cum și eu am avut această șansă.

Și, la final, spune-ne, de ce ar trebui să folosim Wolf-e 🙂

Pentru că oferim un produs gândit și construit cu multă pasiune, aici, în România, pentru că ne prețuim clienții și îi ascultăm pentru a fi pe placul lor, pentru că suntem români și nu în ultimul rând pentru că vă oferim timpul altfel pierdut în trafic.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora