Povestea preotului care face afaceri cu canabis. Dinu Criste: „Prostia este o boală, este lenea minții. Ar trebui trecută în nomenclatorul bolilor moderne și tratarea acesteia ar trebui decontată de Casa de Asigurări de Sănătate”

Dinu Criste este preotul misionar din Cluj care a adus în România ciocolata cu canabis.

L-a interesat cum poate ajuta oamenii și așa a apărut un business care avea să stârnească multe discuții. A deschis Christe Chocolatier, a adus doi ciocolatieri elvețieni și a creat produse care produc endorfine celor care le consumă.

În copilărie a fost curios să afle despre religii, riscând pedepsele anilor ’80, iar acum este preotul misionar care oferă un sfat persoanei care îi cere unul.

Deschis în gandire, fără îndoctrinări și mereu cu o vorbă care nu te face să simți o secundă că încalci din poruncile divine.

A creat în 2017 cel mai îndrăzneț brand de ciocolată din țara noastră, iar acum a dus ciocolata la nivel de artă.

De ce nu a devenit preot care să aibă parohie, cum a fost chemat să explice ce înseamnă business-ul pe care l-a deschis și ce misiune are printre noi ne spune astăzi părintele Dinu Criste.

Doamne ajută, părinte! Suntem curioși dacă dintotdeauna v-ați dorit sa fiți preot?

Greu de spus. Deciziile din viața noastră le luăm relativ liberi, nu cu o libertate absolută. Adesea este greu să mai cântărim în ce măsură am decis singuri ceva sau am făcut pasul într-o meserie sau alta împinși de context. În ceea ce mă privește, țin minte că în clasa a II-a, într-o duminică dimineața, m-am dus la școala unde învățătorii aveau sarcina de partid de a ne ține „ocupați” cât ținea slujba în biserică. Asta se întâmpla în 1980. Am ales să sar gardul școlii și să merg la liturghia ținută în biserica care se afla la doi pași de școală. Eram pionieri, iar școala avea menirea să ne „evanghelizeze” în așa manieră încât să ne transforme pe fiecare dintre noi în „omul nou”. Momentul acela a fost oarecum, privind înapoi în timp, un fel de a alege de partea cui aș vrea să joc în viitor. Ni se propuneau două credințe antagonice: credința în Dumnezeu sau credința în omul nou. Fără să înțeleg atunci, l-am ales pe Iisus în dauna lui Marx. Faza tare e că Marx s-a simțit jignit prin reprezentanții corpului didactic care a doua zi de dimineață m-au mustrat în fața clasei pentru neobrăzarea de a fi „sărit gardul în grădina Domnului”. Pe scurt, nu aș putea spune că am avut un moment revelator timpuriu cu privire la menirea mea viitoare în ceea ce privește meseria pe care o voi face. Am avut, totuși, o intuiție precoce cu privire la uneltele cu care voi lucra în meseriile viitoare, iar aceste unelte de lucru știam că vor fi cuvintele. De copil eram fascinat de cuvinte, de forța pe care o rostogolesc acestea în lume în momentul în care le rostești. Cuvintele ne-au fost date pentru a pune ordine și armonie în lumea în care trăim, pentru a binecuvânta. Păcat că astăzi ele sunt folosite mai mult pentru a strivi, pentru a surpa în noi și în celălalt echilibre sufletești. Cred că cel mai potrivit post pentru oamenii din această lume ar fi postul abținerii de la cuvinte. Imaginați-vă ce smog de cuvinte se ridică în fiecare zi de pe planetă și, totodată, imaginați-vă ce măsură ecologică ar fi și ce impact pozitiv, liniștitor, ar avea asupra noastră să tăcem măcar o zi pe săptămână. Știm cu toții sloganul de interes public: consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătății! Cel puțin în aceeași măsură vorbitul excesiv dăunează grav sănătății. Mai puține cuvinte egal mai multă liniște. „Vorba multă, sărăcia omului”.

Dinu Criste: „De multe ori eșecul sau reușita într-o parohie sunt evaluate cantitativ. Adică ai biserica plină? Ești un preot destoinic! Nu sunt sigur că e chiar așa”

Vorbim de vocație sau chemare atunci când ne raportăm la meseria aceasta de preot, pe care noi o vedem ca o intermediere între noi, oamenii și Dumnezeu?

Vocație sau chemare? Cred că cel mai important este să fii chemat sau ales de Dumnezeu. Vocația este mai puțin importantă. Cine ar fi crezut că niște pescari cum au fost unii dintre apostolii chemați de Iisus, ar putea deveni cei mai puternici promotori ai Evangheliei în lume? Petru era de vocație pescar. Cum să îi treacă prin cap că ar avea vocație de propovăduitor sau că într-o zi va ține cuvântări în mijlocul unei Rome Ostile și va convinge? Toți apostolii au fost chemați de Iisus, toți profeții din vechiul testament au fost chemați de Dumnezeu la misiunea de a-l sluji. Dacă Dumnezeu decide să te cheme la slujirea celuilalt, dacă și tu ți-ai dat acordul, El va face din slujirea ta, vocația ta. Dar ce este important de știut este faptul că Dumnezeu nu se limitează la a-i chema doar pe preoți, ci pe fiecare dintre oamenii cu o chemare la fel de importantă. Este o chemare universală a lui Dumnezeu către toți oamenii de a se implica în slujirea și propagarea credinței, indiferent de talentul, darul sau poziția socială. Cum aflăm dacă ne cheamă Dumnezeu? Cum știm asta? Deschideți Biblia și aflăm din fiecare pagină că ne iubește și ne cheamă și pe noi să ne adunăm într-o îmbrățișare plină de iubire față de ceilalți. Cât despre relația dintre om și Dumnezeu, aceasta nu este intermediată de preot. Rolul preotului e acela de slujitor al lui Dumnezeu și al oamenilor deopotrivă la banchetul liturgic duminical. De altfel, Iisus ne și spune ca să fie clar pentru oricine: „unde se adună doi sau trei în numele Meu, acolo sunt și Eu împreună cu ei”. Așadar, chemarea lui este cel mai important lucru pe care am putea sa îl auzim în această viață. Dacă dăm curs acestei chemări, Domnul ne va oferi și o vocație nouă.

Cum a fost prima parohie pe care ați primit-o? Încă sunteți la ea?

Nu am avut niciodată o parohie. Am fost de la început preot misionar. Vreme de 13 ani am slujit într-un spital din Cluj Napoca, iar în anii din urmă într-o biserică de lemn din muzeul satului din același oraș.

Citește și:

▶️ Preot Lucian Bobârnac, misionar Franciscan, coordonator al Fundației Pacea: „Îmi place că văd copiii fericiți, pentru că eu știu de unde vin. Acolo e iadul pe pământ”

▶️ Voia să devină medic, dar s-a pregătit pentru a fi preot. Azi e un poet premiat și unul dintre cei mai tineri judecători din România.Cum arată lumea prin ochelarii lui Costică Ciocan

Trăim într-o țară cu religii diferite, dar și cu prejudecăți arhaice. Îi este greu unui tânăr preot să își facă misiunea printre aceste gânduri?

De multe ori eșecul sau reușita într-o parohie sunt evaluate cantitativ. Adică ai biserica plină? Ești un preot destoinic! Nu sunt sigur că e chiar așa. S-ar putea ca un schit uitat de lume să fie mult mai eficient spiritual decât o biserică cu rating mare. Misiunea unui preot rămâne aceeași indiferent dacă contextul în care propovăduiește este contaminat sau nu de prejudecăți.  Rolul preotului nu e acela de a smulge din mentalul colectiv prejudecățile sau din lanul de grâu, neghina. Rolul acestuia e să cultive semințele iubirii în societatea în care se desfășoarã. Pentru a fi eficient spiritual, preotul trebuie să țină minte mereu că este un agent al iubirii în lume și că angajatorul lui este Dumnezeu, iar mandatul încredințat acestuia este popularizarea unui singur comandament: să vă iubiți unul pe altul așa cum v-am iubit și eu pe voi. În fond asta este singura așteptare pe care Dumnezeu o are de la noi. „Să ne iubim unii pe alții”, ăsta da proiect de țară! Doar că trebuie asumat mai întâi ca proiect personal.

Dinu Criste: „Pentru a atrage atenția asupra brandului am folosit un cârlig de marketing. Am lansat două tablete de ciocolată cu semințe de cânepă pe care le-am numit canabis”

Trecem de la preoție la antreprenoriat, cu permisiunea dumneavoastră. Cum a luat naștere ideea de a face un business cu ciocolată în care să introduceți și canabisul?

Ideea de a face antreprenoriat a fost o constantă în preocupările mele. Fiind preot misionar nu aveam atribuțiile administrative care sunt specifice unei parohii, astfel că am avut timpul necesar la dispoziție pentru a face jurnalism de televiziune și antreprenoriat. Am ales să fac ciocolată după o discuție despre fericire la români. Studiul ilustra că românii sunt posaci mai mult decât binedispuși, iar de la acest pretext am ajuns cu discuțiile în punctul în care ne întrebam ce lipsește din biochimia românului încât să fie mai fericit. În fine, păreri și iarăși păreri până s-a pronunțat cuvântul endorfine. Am verificat care sunt alimentele care pot furniza acest hormon al fericirii și așa am ajuns să aflu că cea mai bună sursă este ciocolata. Am făcut câteva studii de piață și am aflat că românii au un deficit enorm de consum de ciocolată față de media europeană. În acest fel am constatat și oportunitatea de afacere în acest domeniu.

Ați adus doi ciocolatieri elvețieni pentru a da drumul la business. Pare că ați gândit totul. Să fi fost aceasta cheia succesului?

Am achiziționat tehnologia, am adus doi ciocolatieri belgieni care ne-au deschis călătoria în universul ciocolatei și așa am plecat la drum.

Pentru a atrage atenția asupra brandului am folosit un cârlig de marketing. Am lansat două tablete de ciocolată cu semințe de cânepă pe care le-am numit canabis, adică am folosit denumirea științifică pentru cânepă, dar cu puternică rezonanță în mintea oamenilor. Îmi amintesc că inclusiv la mitropolie a trebuit să dau clarificări cu privire la denumirea acestui produs.

Oricum, succesul unui brand de orice fel poate fi asigurat doar dacă perseverența face parte din valorile companiei și din caracterul antreprenorului. Chiar dacă copilul tău nu are potențialul cel mai bun de a învața, tu nu încetezi să îl duci la școală și poate să intensifici efortul de a-l aduce în forma cea mai bună. La începutul oricărei afaceri drumul este întotdeauna abrupt. Primii ani în orice domeniu îți testează de fapt atașamentul față de proiect. Îl părăsești sau ții cu dinții de el. E la fel și în planul dezvoltării personale. Nu poți să ajungi academician fără să nu te fi supus în prealabil la cazne și privațiuni de tot felul. Singurul domeniu în care poți să ajungi departe peste noapte fără sa ai vreun merit este politica, dar asta este o altă poveste pe care o scriu alții.

Dinu Criste: „Prostia este o boală, este lenea minții. Ar trebui trecută în nomenclatorul bolilor moderne și tratarea acesteia ar trebui decontată de Casa de Asigurări de Sănătate”

Ne puteți divulga planuri de viitor?

Este tot mai greu să mai faci prognoze pe termen chiar și scurt astfel încât efortul de a rămâne încrezător că afacerea va evolua fericit este uneori istovitor. Pandemie, război, inflație, adică condiții ideale să dai greș cu un start up. Asta este, mergem mai departe.

Sunteți un om extrem de asumat. Ne vrea Dumnezeu „proști”? Circulă vorba asta răstălmăcită cumva pentru că în fapt este ideea că Dumnezeu nu ne vrea proști. Cine propagă asta?

Eu cred că prostia este un mare păcat așa că nu, Dumnezeu nu dorește ca oamenii să fie proști. Din contră, Dumnezeu ne-a dăruit inteligența și abilitatea de a gândi și înțelege lucrurile. În creștinism, de exemplu, există învățături care încurajează oamenii să studieze Biblia și înțelepciunea divină, să caute înțelegere și să dezvolte o relație profundă cu Dumnezeu. Nu există nicio indicație în învățăturile religioase că Dumnezeu ar dori ca oamenii să fie proști sau să nu-și folosească rațiunea și discernământul.

Un exemplu biblic care subliniază această idee este din cartea lui Iacob din Noul Testament, Iacob 1:5: „Dacă însă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mâna larg deschisă și fără să facă nicio învinuire și i se va da.” Acest verset încurajează pe cei care simt că le lipsește înțelepciunea să o ceară de la Dumnezeu, care este văzut ca sursa înțelepciunii.

Părintele Nicolae Steinhart spunea într-o carte că Dumnezeu îi antipatizează pe șmecheri și pe proști. Prostia este totuși cel mai răspândit păcat în zilele noastre. Vorba asta că Dumnezeu ne-ar vrea proști circulă, nu zic ba, însă circulă tot printre proștii care ignoră ce așteptări are Dumnezeu de la noi. Singurii care ne vor proști sunt acești zei ai Olimpului politic din România, ei se bucură de uzufructul prostiei noastre. Prostia este o boală, este lenea minții. Ar trebui trecută în nomenclatorul bolilor moderne și tratarea acesteia ar trebui decontată de Casa de Asigurări de Sănătate.

Dinu Criste: „Banii, în general, pot cumpăra doar obiecte, dar obiectele nu te pot face fericit”

Ce sfaturi aveți pentru tinerii cărora le este greu să fie subordonați la job și se gândesc să deschidă un business?

Ar fi interesant de la început să facă o afacere astfel încât să trebuiască să își plătească lunar măcar lor salariul și taxele la stat, să vadă dacă este simplu să fii antreprenor. Să vadă că atunci când ceri o mărire de salariu de 500 de euro în mână, el mai trebuie să scoată încă 400 pentru taxe. Când ești antreprenor, vei fi întotdeauna ultimul care își ia salariul. După ce va vedea cum este să produci bani pentru a plăti salarii și tot restul, își va căuta probabil un angajator și va pricepe că atitudinea potrivită la muncă este de respect total, de angajament 100%. Să știți că antreprenorii sunt de multe ori niște eroi ai economiei de piață, în sensul că sfârșesc în falimente încercând din răsputeri să salveze afacerea și locurile de muncă. Înainte de a fi nemulțumit sau insubordonat, fiecare să încerce pe cont propriu că poate să-și fie sieși stăpâni și să vadă pe propria piele cât poate produce și apoi să ceară cu îndrăzneală angajatorului „avioane”, ori dacă nu, să fie mai smerit.

Citește și:

▶️ Povestea unui alcoolic abstinent, preotul Liviu Burlacu, care conduce un centru de recuperare pentru dependenți, din Bacău

▶️ Preot, dascăl sau director de școală, trei apelative care întruchipează același om: George Lili Berceanu: „Schimbarea trebuie să vină cu fiecare dintre noi”

Părinte, unde găsim fericirea?

Fericirea nu este ceva pe care să o găsești căutând-o. Nu este ceva de cumpărat la colț de stradă. Nu o găsești nici la sticlă, nici vrac la supermarket. Vedeți doar că nu de haine sau de hrană ducem lipsă. Ducem lipsă de ceea ce nu se poate cumpăra cu bani. De liniște interioară, de pace, de răbdare, de fericire, de astea ducem lipsa. Cele mai importante lucruri din viața unui om sunt cele pentru care nu poți plăti cu bani. Cu banii poți cumpăra cărți, dar nu poți cumpăra înțelepciunea. Cu banii poți cumpăra o casă, dar nu poți cumpăra un cămin sau o familie, poți cumpara un avion, dar nu poți cumpăra zborul. Banii, în general, pot cumpăra doar obiecte, dar obiectele nu te pot face fericit.

Partea dramatică este că suntem dispuși să cheltuim pe obiecte două treimi din cât câștigăm, chiar să ne împrumutăm uneori, pe mașini și alte nevoi induse de marketingul consumerist, doar doar așa vom deveni în sfârșit fericiți. Interesant este că ne tot întrebăm între noi: „Nu ai văzut cumva fericirea umblând pe aici? O caut de o viață!” Asta în timp ce avem, de fapt, chiar un rețetar al fericirii vechi de 2000 de ani și oferit de Iisus sub formă axiomatică.

Dacă ești pasionat să devii un om fericit fă-ți un stil de viață din cele 9 fericiri din Evanghelia lui Matei din capitolul 5. Ai toate indicațiile acolo! Un lucru este clar pentru mine: Fericirea nu se plimbă aiurea pe străzi! Fericirea este recompensa oferită de Dumnezeu pentru gesturile tale pline de dragoste și bunăvoință față de semenii tăi. S-a măsurat științific și s-a constatat că nivelul bunăstării biochimice este foarte ridicat atunci când faci acțiuni în favoarea celui aflat în nevoie confirmând după 2000 de ani promisiunile sau rețeta dată de Iisus.

Dinu Criste: „Dacă nu ești confortabil cu tine chiar și atunci când ai îndestulare materială, să știi că ești sărac sufletește”

Ce-i lipsește omului să fie de ajuns?

Omul nu poate spune niciodată: Da, e de-ajuns. Știți de ce? Pentru că nimic din ce este sub soare nu poate să îl sature. Omul, știm cu toți că este lacom la mâncare, la haine, la bani etc. Ai de toate, masa e plină dar tu rămâi tot lacom. Lăcomia este o stare sufletească și nu poate fi hrănită cu produse materiale. De aceea, oricât ai avea nu îți ajunge. Trupul cere lucruri materiale iar sufletul cere lucruri spirituale. Lăcomia este o afecțiune spirituală care somatizează în diverse exprimări trupești. Bolile spirituale au o singură rezolvare și un singur doctor, pe bunul Samaritean.

Câtă vreme nu suntem ancorați spiritual, mereu vrei mai mult, iar asta este ca o gaură neagră care ne suge toată energia otrăvindu-ne viața.

Dacă nu ești confortabil cu tine chiar și atunci când ai îndestulare materială, să știi că ești sărac sufletește. Poate ești bogat în aur, dar ești sărac în Dumnezeu. Dacă vrei să-ți tihnească de ce ai, trebuie să adaugi un pic de Dumnezeu în viața ta.

Ce sfat aveți în general pentru oameni?

Of, Doamne! O singură frază aici, cea mai importantă, rostită în ultimii 2000 de ani și este imperativă.

Ioan 13:34-35: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. După cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă vă iubiți unii pe alții.”

Dinu Criste: „Nu putem noi greși cât poate Dumnezeu să ierte”

Se întorc oamenii la Dumnezeu când dau de greu, sau Dumnezeu le șoptește că e acolo, iar ei recepționează?

E povestea clasică, cea mai frumoasă spusă vreodată despre răbdare, îndelungă răbdare și dragoste necondiționată. E povestea fiului risipitor spusă de Iisus pentru ca fiecare din risipitorii acestei lumi să nu se teamă, să nu se jeneze, să se întoarcă la Tatăl său atunci când sunt în impas. În timp ce fiul risipitor își epuiza moștenirea, Tatăl își sporea dragostea cu fiecare zi adăugată așteptării sale. Oricât ne-am defecta în traseul vieții noastre, trebuie să ținem minte mereu că cineva ne iubește și ne așteaptă acasă. Fiul risipitor s-a întors acasă după ce epuizase toate soluțiile de a rămâne departe de tatăl său. Nu putem noi greși cât poate Dumnezeu să ierte.

Oriunde te-ai afla, am o veste bună pentru tine: când te hotărăști să te întorci, nici măcar nu trebuie să anunți, Tatăl te așteaptă în poartă. Prietenul la nevoie se cunoaște, știți proverbul. Dumnezeu este prietenul tău și al meu care nu ne părăsește niciodată, niciodată.

Suntem un popor cu frică de Dumnezeu?

Dacă frica este sentimentul dominant într-o relație, înseamnă că cineva se simte cu musca pe căciulă. Nu despre frică trebuie să fie vorba. Dumnezeu nu a trimis urgii peste lume, ci l-a trimis pe Iisus ca să ne învețe ce înseamnă iubirea supremă. Dacă avem un sentiment de frică față de Dumnezeu, înseamnă că n-am priceput nimic în 2023 de ani pentru că Dumnezeu nu este vreun tiran, ci este însuși dragostea. Frica este o pușcărie a sufletului, iar iubirea este cea care eliberează. Nu știu exact cum stă treaba, dar îmi doresc din tot sufletul ca poporul român să nu se teamă de Dumnezeu, ci să se îndrăgostească de El.