Victoria Beckham, Claudia Schiffer, Kate Moss şi Emma Watson se numără printre vedetele care au donat în campania „Jeans for Refugees”, lansată de International Rescue Committee, notează contactmusic.com preluat de News.ro. Între cele o sută de vedete care s-au alăturat campaniei umanitare se află Sofia Coppola, Elton John, Claudia Schiffer, Eva Longoria, Elle MacPherson, Zoe Saldana şi Alicia Vikander. Perechile de pantaloni donate de staruri vor fi transformate de artistul Johny Dar în opere de artă, care vor fi scoase la licitaţie, prin intermediul Catawiki.com, în decurs de 100 de zile, iar câştigurile vor reveni organizaţiei.
„În acest caz, nu este vorba despre modă, este artă”, a spus Johny Dar. „Este un proces intuitiv, căutând a scoate la iveală orice sentimente ar exista în blugii aceştia de la celebrităţile care i-au purtat şi voi face tot ce pot să le scot la lumină prin pictură”, a adăugat artistul.
Johny Dar a spus că nu a fost dificil să găsească staruri care să doneze. „Cred că au fost convinse în acelaşi fel cum m-am convins eu şi cum s-au convins şi alţii – este o cauză umanitară şi asta este mai important decât mine sau oricine altcineva implicat”. Dintre toate perechile de pantaloni donate, cel mai dificil i-a fost să o picteze pe cea a starului din „Harry Potter and the Philosopher’s Stone”. Blugii Emmei Stone au fost cei mai mari consumatori de timp, dar această creaţie este preferata autorului.