Cine a fost Ecaterina Teodoroiu, prima femeie al cărei chip va apărea pe o bancnotă românească

Născută şi crescută în perioada în care femeile erau tovarăşe, nicidecum doamne şi nu aveau voie să aibă păreri – nici măcare dreptul de a decide dacă sau câţi copii vor să facă, când am citit pentru prima dată despre Ecaterina Teodoroiu am transformat-o pe loc în eroină personală. O femeie care a luptat ca să-şi răzbune fraţii ucişi în luptă, care nu a dat înapoi nici după ce a fost luată prizonieră şi rănită şi a cărei imagine a fost serios distorsionată în timpul comunismului era modelul de care aveam nevoie multe dintre copilele de atunci. Acum, la aproape 32 de ani de la Revoluţie şi 104 ani de la moartea ei pe câmpul de luptă, statul român a decis să o onoreze prin lansarea unei bancnote de 20 de lei pe care va apărea chipul acesteia.

Ecaterina Teodoroiu se pregătea să devină învăţătoare, dar a devenit Eroina de la Jiu

Ecaterina Teodoroiu s-a născut pe 14 ianuarie 1894 drept Cătălina Vasile Toderoiu, la Vădeni – acum un cartier din Târgu Jiu. Părinţii săi erau agricultori şi au avut în total 8 copii, 5 băieţi şi 3 fete.

Născută într-o perioadă în care 3 din 4 români de la sate nu ştiau să scrie sau să citească, Ecaterina şi nu doar ea a beneficiat însă de suportul autorităţilor vremii, care susţineau dezvoltarea educaţiei în toate zonele ţării. A mers mai întâi la şcoala din sat, apoi la o şcoală din Târgu Jiu – în acea perioadă a venit şi schimbarea numelui în Ecaterina Teodoroiu, apoi a plecat să studieze tocmai la Bucureşti, dorindu-şi să devină învăţătoare.

Tot în Bucureşti a urmat însă şi cursurile unei şcoli de infirmiere şi a luat contact cu primii cercetaşi din România. A început astfel să meargă voluntar prin spitale, să îngrijească răniţii din Primul Război Mondial.

În toamna lui 1916 au devenit victime ale războiului şi primii bărbaţi din familia sa: tatăl a fost luat prizonier, iar 2 dintre fraţii săi au fost ucişi pe câmpul de luptă. În octombrie Ecaterina Teodoroiu s-a înrolat ca voluntar în Regimentul 18 Gorj, alături de un alt frate al său. Era hotărâtă să lupte şi nimic nu avea să o oprească. El a fost cel care a iniţiat-o în folosirea armelor şi i-a explicat primele tactici de luptă, însă a fost ucis până la urmă chiar sub ochii ei. Asta nu a făcut decât să o convingă şi mai tare pe tânăra de 20 de ani că trebuie să fie în prima linie.

În câteva zile era deja pe câmpul de bătălie, la Jiu, în trupele conduse de generalul Ion Dragalina. A fost apoi printre cei care au respins atacul unei companii germane, în luptele de la Podul Jiului. Pe 18 octombrie un atac surpriză al inamicului a trimis-o pe Ecaterina Teodoroiu în rândul prizonierilor de război. Nu avea să aibă prea mult acest statut însă, doar pentru câteva ore. Cu ajutorul unui pistol ascuns sub haine a împuşcat santinela germană care o însoţea şi a evadat împreună cu alţi luptători români, luaţi şi ei prizonieri.

În noiembrie era pe câmpul de luptă de la Filiaşi când a fost împuşcată de 2 ori în picior. A primit îngrijiri medicale, după care s-a întors înapoi pe front. A fost din nou rănită, de această dată la ambele picioare, de schijele unui obuz, iar rănile grave şi retragerea trupelor româneşti din faţa inamicilor au făcut-o să ajungă, pe rând, în spitalele din Craiova, Bucureşti, apoi Iaşi. Când a ieşit din spital s-a întors direct pe front, de această dată ca să îngrijească răniţii.

A primit din partea cercetaşilor medalia Virtutea Cercetăşească de aur, iar pe 16 martie 1917 a fost distinsă de Regele Ferdinand cu medalia Virtutea Militară de război clasa a II-a. În vara aceluiaşi an Ecaterina Teodoroiu s-a întors pe front, în tranşeele de pe Dealul Secului, Pe 22 august, seara, un regiment german a dat un atac surpriză pe care armata română l-a respins. Ecaterina Teodoroiu a fost însă împuşcată mortal.

„În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de 2 gloanţe mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziam, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-pe cu drept cuvânt Eroina de la Jiu şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul Ţării acesteia cotropită de duşmani. (…) Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele: Înainte, băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veşnică a unui nume neuitat de camarazi.” – fragment din Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni

A fost înmormântată la Fitioneşti, în judeţul Putna, iar rămăşiţele sale au fost strămutate 4 ani mai târziu într-un mausoleu din Târgu Jiu.

Eroinele, cele mai multe necunoscute, din timpul războiului şi după

Începutul perioadei comuniste din România a dus la minimizarea faptelor sale şi la încercarea de a-i crea o imagine negativă prin asocierea numelui său de burghezie şi de familia regală. După 1960, când, în cadrul propagandei, comuniştii au început să pună accent pe eroii naţionali proveniţi din familii cu origine modeste, au fost înlăturate asocierile cu burghezia şi regalitatea, iar Ecaterina Teodoroiu a fost decretată eroină naţională. Poate tocmai pentru că a fost folosită intens în acea perioadă, după Revoluţie imaginea ei a intrat într-un con de umbră, deşi a fost una dintre femeile care au scris o parte importantă din istoria României.

Dar Ecaterina Teodoroiu nu a fost singura femeie curajoasă din acea perioadă. Este cea mai cunoscută, dar perioada Primul Război Mondial a fost o provocare grea pentru cele care nu au ajuns pe front.

La începutul lui 1917 Olga Sturdza şi Maria Balş înfiinţau şi conduceau la Iaşi Comitetul Central de Acţiune, cel prin care se coordonau strângerile de fonduri, se organizau cantine pentru săraci, tabere pentru tineri şi ateliere de cusut haine pentru cei aflaţi la război. Olga Sturdza a înfiinţat un orfelinat în conacul ei de la Miroslava, precum şi Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor de Război, prin care a reuşit să găsească adăpost pentru 340.000 de copii.

Asemenea acţiuni au avut loc însă pe întreg teritoriul României, implicarea activă a femeilor în tot ceea ce ţinea de sprijinului acţiunilor de război, ajutorarea răniţilor şi protejarea familiilor afectate de lupte ducând, treptat, la mişcarea politică pentru emanciparea femeilor şi la obţinerea dreptului de a alege şi de a fi alese. Într-o lume în care femeile erau văzute ca fiind bune doar ca să facă mâncare şi copii, acestea au arătat că pot face orice: de la organizarea de spitale şi cantine la munca în fabrici şi administrarea bunurilor. Tot ele, prin intermediul Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România, au avut iniţiativa construirii Mausoleului de la Mărăşeşti şi au adunat fonduri pentru începerea construcţiei.

Românce precum Alexandrina Cantacuzino, Calypso Botez şi Ella Negruzzi, prima femeie avocat din România, s-au organizat în societăţi ce militau pentru introducerea votului universal, fără discriminare de gen. Au obţinut o victorie parţială prin Legea electorală din 1926, când au primit drept de vot doar femeile de peste 30 de ani şi care au beneficiat de educaţie.

Citeşte şi: Români care au scris istorie. Cele mai faimoase personalități românești ale tuturor timpurilor – LIFE.ro