Următorul proiect al lui Bradley Cooper ar putea fi cel mai ambițios al lui de până acum deoarece îl va portretiza pe dirijorul american Leonard Bernstein în filmul Maestro, în regia lui Steven Spielberg. Pentru acest film, Bradley Cooper a trecut printr-o transformare uluitoare, iar cei care au văzut primele imagini susțin că actorul este de nerecunoscut.
Netflix a dezvăluit deja patru imagini din film, dintre care două îl arată pe Cooper în rolul lui Leonard Berstein mai în vârstă, iar două îl dezvăluie pe Cooper ca un Bernstein mai tânăr , alături de soția sa, Felicia (Carey Mulligan).
Citește și: Viața lui Steven Spielberg, regizorul de geniu născut pentru a spune povești. De la primul film regizat la 12 ani, până la capodoperele contemporane de la Hollywood
Dar cine a fost Leonard Bernstein?
Leonard Bernstein a fost un compozitor, dirijor și pianist american. Darul său special de a face o punte între sala de concert și lumea Broadway l-a făcut una dintre cele mai strălucitoare figuri muzicale ale vremurilor sale.
Copilăria unui star în devenire
Leonard Bernstein s-a născut purtând numele Louis Bernstein, în Lawrence, Massachusetts, pe data de 25 august 1918, din părinți imigranți ruso-evrei. Un copil timid și bolnăvicios, Louis Bernstein s-a îndrăgostit de muzică după ce o rudă a oferit familiei sale un pian vechi, deteriorat. A început să ia lecții de pian și și-a schimbat numele în Leonard la vârsta de șaisprezece ani.
Familia sa s-a mutat curând la Boston, unde Leonard a studiat la Boston Latin School. A excelat în mediul academic și a absolvit în 1935. De acolo Bernstein a mers la Universitatea Harvard, unde a studiat business. Deși luase lecții de pian de la vârsta de zece ani și se implicase în activități muzicale la facultate, pregătirea sa muzicală serioasă a început abia în 1939 la Institutul Curtis. În vara următoare, la Festivalul de Muzică din Berkshire, l-a întâlnit pe Serge Koussevitsky, care urma să fie mentorul (profesorul) său principal în primii săi ani.
Leonard Bernstein, un student vedetă
La recomandarea lui Koussevitsky, doi ani mai târziu, Artur Rodzinski l-a numit pe Bernstein dirijor asistent la Filarmonica din New York. Bruschețea acestei numiri, venită după doi ani oarecum fără direcție, a fost înlocuită doar de evenimentele dramatice din 14 noiembrie 1943. Cu un preaviz de mai puțin de 24 de ore și fără repetiții, Bernstein l-a înlocuit pe bolnavul Bruno Walter (1876–1962) la Carnegie Hall și a condus Filarmonica printr-un program dificil pe care abia îl studiase. Până la sfârșitul concertului, publicul știa că a asistat la debutul unui dirijor înnăscut. The New York Times a publicat o poveste de prima pagină în dimineața următoare, iar cariera lui Bernstein ca personaj public începuse. În următorii câțiva ani, a fost dirijor invitat al orchestrei majore din Statele Unite, până când, în 1958, a devenit director muzical al Filarmonicii din New York.
Cariera lui Bernstein ar fi putut umple câteva vieți medii. Este surprinzător că unul care nu a susținut niciodată un recital solo (performanță) a fost recunoscut ca pianist. Cu toate acestea, a fost recunoscut ca atare din aparițiile sale ca dirijor-pianist în interpretarea concertelor de Mozart și a Concertului Ravel în sol.
Compozitorul Leonard Bernstein
În calitate de compozitor, Bernstein a fost o figură controversată (deschisă la dispută). Lucrările sale mari, inclusiv simfoniile Ieremia (1943), Age of Anxiety (1949) și Kaddish (1963), nu sunt considerate capodopere. Cu toate acestea, opera sa este modelată cu pricepere și arată sensibilitatea lui la micile schimbări ale varietății muzicale. A primit mai multe laude pentru muzicalurile sale de pe Broadway. Vivid On the Town (1944) și Wonderful Town (1952) au fost urmate de Candide (1956), care, deși nu este un succes de box-office, este considerat de mulți drept cea mai originală partitură a lui Bernstein. West Side Story (1957) a primit laude internaționale. Muzica lui Bernstein, cu contrastele sale puternice de violență și tandrețe, determină sentimentul spectacolului și contribuie la locul său special în istoria teatrului muzical american.
Rolul său de educator, la seminariile de la Universitatea Brandeis (1952-1957) și în atribuțiile de predare la Tanglewood, nu trebuie trecut cu vederea. A găsit o audiență și mai mare prin intermediul televiziunii, unde animația și simplitatea distinsă au avut un apel imediat. Două cărți de eseuri, Joy of Music (1959) și Infinite Variety of Music (1966), au fost produse directe ale prezentărilor de televiziune.
Influența ca dirijor
Bernstein a avut cel mai mare impact ca dirijor. Aparițiile sale în străinătate – cu sau fără Filarmonică – au provocat o emoție apropiată de frenezie. Aceste răspunsuri s-au datorat în parte energiei și emoției lui Bernstein. Este un lucru acceptat unanim că lecturile sale ale partiturii americane din secolul douăzeci au arătat o dăruire și o autoritate rareori abordate de alți dirijori ai timpului său. Spectacolele și înregistrările sale au dus, de asemenea, la o renaștere a interesului pentru muzica compozitorului austriac Gustav Mahler (1860–1911).
A existat o surpriză când, în 1967, Bernstein a demisionat din funcția de director muzical al Filarmonicii. Dar în concordanță cu natura sa și diversitatea activităților sale a căutat noi canale de exprimare. După părăsirea Filarmonicii, Bernstein a călătorit mult, fiind dirijor invitat pentru multe dintre marile orchestre ale lumii, inclusiv Filarmonica din Viena și Filarmonica din Berlin.
Controversele din cariera lui Leonard Bernstein
Mai controversat, Bernstein a fost, de asemenea, prins în revoltele culturale de la sfârșitul anilor 1960. I-a înfuriat pe mulți când a susținut că toată muzica, în afară de pop, părea de modă veche. Și politic a atras critici. Când soția sa a găzduit o strângere de fonduri pentru Black Panthers (un grup politic extrem de afro-american) în 1970, acuzațiile de antisemitism (împotriva poporului evreu) au fost aduse împotriva lui Bernstein însuși. Rapoartele de presă i-au afectat serios reputația. Bernstein a adus, de asemenea, critici împotriva războiului din Vietnam (1955–75; un război în care forțele americane au ajutat Vietnamul de Sud în lupta lor împotriva Vietnamului de Nord). Activismul său l-a determinat în cele din urmă pe J. Edgar Hoover (1895–1975) și Biroul Federal de Investigații (FBI) să-i monitorizeze activitățile și asociațiile.
Viața personală a lui Bernstein
Felicia Montealegre a fost o actriță chiliană de teatru și de televiziune, uimitor de frumoasă, care își făcea viața în New York. Leonard Bernstein a fost băiatul minune al scenei muzicii clasice americane, care și-a făcut debutul spectaculos ca dirijor al Filarmonicii din New York. S-au întâlnit la o petrecere găzduită de pianistul Claudio Arrau, cu care Montealegre studiase. S-au logodit câteva luni mai târziu, dar logodna a fost ruptă după mai puțin de un an. Motivul rupturii relației nu a fost un secret, deoarece înclinațiile homosexuale ale lui Bernstein erau incontestabile și bine documentate. În anii săi de la Harvard, Bernstein a avut aventuri cu faimosul dirijor Dimitri Mitropoulos și cu aspirantul compozitor Aaron Copland. Și în timpul vizitei sale în Israel în 1948, s-a îndrăgostit de tânărul soldat Azariah Rapoport. Bernstein scrie: „Nu îmi vine să cred că ar fi trebuit să găsesc toate lucrurile pe care mi le-am dorit reunite într-unul singur. Este o experiență al naibii – dezlănțuitoare și sfâșietoare și minunată. A schimbat totul.”
Felicia era pe deplin conștientă de preferințele sexuale ale lui Leonard, dar ea a continuat totuși să-l urmărească în următorii trei ani. Iar Bernstein era îngrijorat că activitățile sale homosexuale l-ar împiedica să obțină o numire majoră în carieră. Cuplul s-a căsătorit în septembrie 1951, înțelegând clar că atâta timp cât Lenny nu o jena public pe Felicia, el era liber să-și urmărească homosexualitatea. În ciuda acestei căsătorii evidente de conveniență, între ei a existat multă dragoste. La scurt timp după nunta lor, Felicia îi scrie deschis soțului ei: „Dacă mi s-a părut trist când ai plecat astăzi, nu a fost pentru că m-am simțit în vreun fel părăsită, ci pentru că am rămas singură să mă înfrunt pe mine însămi și cu toată mizeria care este viață noastră conjugală. M-am gândit mult și am decis că până la urmă nu este așa o mizerie. În primul rând: nu suntem condamnați la o condamnare pe viață — nimic nu este cu adevărat irevocabil, nici măcar căsătoria (deși așa credeam eu). În al doilea rând: ești homosexual și s-ar putea să nu te schimbi niciodată — nu admiți posibilitatea unei vieți duble, dar dacă liniștea ta sufletească, sănătatea ta, întregul tău sistem nervos depind de un anumit tipar sexual, ce poți face? Al treilea: Sunt dispusă să te accept așa cum ești, fără a fi un martir sau a mă sacrifica pe altarul Leonard Bernstein. (Se întâmplă să te iubesc foarte mult — aceasta poate fi o boală și dacă este ce leac mai bun?) Să încercăm să vedem ce se întâmplă dacă ești liber să faci ce vrei, dar fără vinovăție și mărturisire, te rog! Sentimentele pe care le ai pentru mine vor fi mai clare și mai ușor de exprimat – căsnicia noastră nu se bazează pe pasiune, ci pe tandrețe și respect reciproc.”
Cuplul a avut trei copii, ceea ce a dus la presupunerea că Bernstein era bisexual.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
