Cine a fost Oppenheimer și ce știm despre filmul său biografic
Sari la conținut

Cine a fost Oppenheimer și ce știm despre filmul său biografic

Actorul ce-l interpretează de J. Robert Oppenheimer în acest film biografic este Cillian Murphy, cunoscut din Peaky Blinders.
Share this article

Vara aceasta abia așteptăm lansarea filmului Oppenheimer, în regia lui Christopher Nolan.

Dacă există un lucru de așteptat de la un nou film semnat Christopher Nolan, acesta este că vom avea parte de ceva neașteptat. După ce a abordat totul, de la supereroi la spioni, călătorii în timp, vise și cele mai îndepărtate părți ale spațiului, cineastul de cinci ori nominalizat la Oscar se aventurează într-un nou gen: filmul biografic.

Filmul inspirat din viața fizicianul teoretician J. Robert Oppenheimer, la fel ca toate proiectele Nolan, are o premisă tentantă, o distribuție impresionantă și un ansamblu de colaboratori de încredere în culise.

Filmul spune povestea „părintelui bombei atomice”, J. Robert Oppenheimer, a cărui activitate la Laboratorul Los Alamos al Proiectului Manhattan a dus la inventarea primelor arme nucleare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Oppenheimer are la bază cartea câștigătoare a premiului Pulitzer American Prometheus: The Triumph and Tragedy of J. Robert Oppenheimer, scrisă de Kai Bird și regretatul Martin J. Sherwin, acesta din urmă petrecându-și mai bine de două decenii făcând cercetări.

Ultimul film al lui Nolan care se desfășoară în Al Doilea Război Mondial, Dunkirk, realizat în 2017, a câștigat opt nominalizări la Oscar – inclusiv cel mai bun film și cea mai bună regie –precum și cel mai bun montaj de film, cel mai bun montaj de sunet și cel mai bun mixaj de sunet.

Dar cine a fost J. Robert Oppenheimer

Născut Julius Robert Oppenheimer pe data de 22 aprilie 1904, în New York City, Oppenheimer a crescut într-un apartament din Manhattan împodobit cu picturi de Van Gogh, Cézanne și Gauguin. Tatăl său, Julius Oppenheimer, era un imigrant german care lucra în afacerea de import de textile a familiei sale. Mama lui, Ella Friedman, era o pictoriță a cărei familie se afla la New York de generații. Fratele său mai mic, Frank, avea să devină și el fizician.

Oppenheimer și începutul unui drum în lumea științei

În 1921, Oppenheimer a absolvit Școala de Cultură Etică din New York, în fruntea clasei sale. La Harvard, Oppenheimer a studiat matematica și știința, filozofia și religia estică, precum și literatura franceză și engleză. A fost admis să absolve fizică în primul său an de licență, pe baza unui studiu independent. În timpul unui curs de termodinamică susținut de Percy Bridgman, profesor de fizică la Universitatea Higgins la Harvard, Oppenheimer a fost introdus în fizica experimentală, ceea ce i-a atras rapid atenția.

A absolvit summa cum laude în 1925 și apoi a mers la Laboratorul Cavendish al Universității Cambridge ca asistent de cercetare al lui J. J. Thomson. Neinspirat de munca de rutină de laborator, a mers la Universitatea din Göttingen, în Germania, pentru a studia fizica cuantică. Oppenheimer s-a întâlnit și a studiat cu unele dintre cele mai proeminente figuri ale zilei, printre care Max Born și Niels Bohr. În 1927, Oppenheimer și-a luat doctoratul și, în același an, a lucrat cu Born la structura moleculelor, producând Aproximația Born-Oppenheimer. Ulterior, a călătorit de la un centru proeminent de fizică la altul: Harvard, California Institute of Technology, Leyden și Zurich. În 1929, a primit oferte de a preda la Caltech și la Universitatea din California din Berkeley. Acceptându-le pe amândouă, și-a împărțit timpul între Pasadena și Berkeley, formându-și propriul cerc de tineri studenți la fizică.

Citește și: Cine a realizat cele mai puternice bombe din lume și unde au fost testate acestea

„Prelegerile sale au fost o experiență grozavă, atât pentru fizicienii experimentali, cât și pentru cei teoreticieni”, a comentat regretatul fizician Hans Bethe (1906–2005), care mai târziu avea să lucreze cu Oppenheimer la Los Alamos. „Pe lângă un stil literar superb, el le-a adus un grad de sofisticare în fizică necunoscut anterior în Statele Unite. Iată un om care în mod evident a înțeles toate secretele profunde ale mecanicii cuantice și totuși a arătat clar că cele mai importante întrebări nu aveau răspuns. Seriozitatea și implicarea sa profundă le-au oferit studenților săi cercetători același sentiment de provocare. El nu le-a oferit niciodată studenților săi răspunsuri simple și superficiale, ci i-a antrenat să aprecieze și să lucreze la problemele profunde.”

Proiectul Manhatten

Când Julius Oppenheimer a murit în 1937, Oppenheimer a devenit un om bogat. În 1940, s-a căsătorit cu Katharine (Kitty) Puening Harrison, de profesie biolog, divorțată de primul soț și văduvă a celui de-al doilea care fusese ucis în timpul războiului civil spaniol. Cuplul a avut doi copii, Peter și Katherine.

Al Doilea Război Mondial a întrerupt munca și viețile majorității fizicienilor americani. În 1942, Oppenheimer a fost numit în proiectul Manhattan, nume de cod pentru proiectul format pentru dezvoltarea unei bombe atomice.

Proiectul a implicat mai multe laboratoare din locații secrete din întreaga țară, inclusiv Universitatea din Chicago; Oak Ridge, Tennessee; și Los Alamos, New Mexico. Oppenheimer a supravegheat construcția laboratorului Los Alamos, unde a adunat cele mai bune minți din fizică pentru a lucra la problema creării unei bombe atomice. Datorită conducerii sale în acest proiect, el este adesea numit „părintele” bombei atomice.

Oppenheimer – Părintele bombei atomice

Când războiul s-a încheiat, guvernul a înființat Comisia pentru Energie Atomică (AEC) pentru a înlocui Proiectul Manhattan. AEC a fost însărcinat cu supravegherea tuturor cercetărilor și dezvoltărilor atomice în Statele Unite. În calitate de președinte al Comitetului Consultativ General, Oppenheimer s-a opus dezvoltării bombei cu hidrogen. Cunoscută sub numele de „Super Bombă”, bomba cu hidrogen era de o mie de ori mai puternică decât bomba atomică. În contextul Războiului Rece, când Statele Unite și Uniunea Sovietică s-au luptat pentru putere, poziția lui Oppenheimer a fost controversată. În anii 1950, în timp ce Oppenheimer era director al Institutului, isteria anticomunistă a cuprins Washington, D.C., în frunte cu senatorul conservator, Joseph McCarthy din Wisconsin. McCarthy și fanaticii anticomuniști s-au dedicat înlăturării spionilor comuniști din toate domeniile vieții americane. Oppenheimer a fost supus unei investigații de securitate care a devenit o cauză celebră și a divizat comunitatea intelectuală și științifică. În 1953, i s-a refuzat autorizația de securitate și și-a pierdut funcția la AEC. Ușile care înainte îi fuseseră deschise erau închise. „Oppenheimer a primit foarte liniștit rezultatul audierii de securitate, dar a fost o persoană schimbată; o mare parte din spiritul și din vigoarea lui anterioară îl părăsiseră”, și-a amintit Bethe.

În aprilie 1962, guvernul SUA a remediat tratamentul pe care l-a suferit Oppenheimer în anii McCarthy, când președintele Kennedy l-a invitat la o cină la Casa Albă dedicată laureaților Premiului Nobel. În 1963, președintele Johnson i-a acordat lui Oppenheimer cea mai mare onoare acordată de AEC, Premiul Fermi.

Oppenheimer a murit de cancer la gât pe 18 februarie 1967.

Oppenheimer filmul

Actorul ce-l interpretează de J. Robert Oppenheimer în acest film biografic este nimeni altul decât Cillian Murphy, cunoscut pentru interpretarea sa remarcabilă în Peaky Blinders. Într-un interviu pentru Esquire la începutul acestui an, actorul a spus cum plănuia să se pregătească pentru rol: „Există o mulțime de lucruri acolo și le voi citi pe toate”, a spus Murphy. „Nu voi înțelege niciodată, niciodată, mecanica cuantică, indiferent cât de greu sau de câte ori încearcă oamenii să mi-o explice. Există 0,0001 la sută din populația planetei care are capacitatea de a înțelege asta. Dar pot începe să înțeleg conceptual, ce încercau să facă tipii ăia.”. Emily Blunt o va interpreta pe soția lui Oppenheimer, Kitty. Matt Damon și Robert Downey Jr. s-au alăturat distribuției. Downey îl interpretează pe Lewis Strauss, care a servit două mandate în Comisia pentru Energie Atomică din SUA, în timp ce Damon îl interpretează pe locotenentul general Leslie Groves, care a supravegheat construcția Pentagonului și a regizat Proiectul Manhattan.

Citește și: Povestea adevărată a oamenilor care au inspirat serialul Peaky Blinders

Josh Harnett a fost ales în rolul lui Ernest Lawrence – un fizician nuclear care a jucat un rol esențial în crearea bombei atomice.

Printre alți membri ai distribuției se numără și Florence Pugh, care o interpretează pe amanta lui Oppenheimer, Jean Tatlock; Gary Oldman în rolul președintelui Harry S. Truman; și Jack Quaid și Rami Malek, ale căror personaje nu au fost încă dezvăluite.

Filmul va fi lansat în cinematografe pe data de 21 iulie 2023.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora