Cine este Daria Barcheri, profesoara de italiană îndrăgostită de România?

Daria Barcheri s-a mutat în România în urmă cu 9 ani, când, în căutare de muncă într-o țară de care se îndrăgostise ascultându-i limba pe străzile și la terasele din Padova, a aterizat la București.

Acum trăiește și muncește aici, citește poezie și istorie românească în original și dezvoltă o agenție de cursuri online.

Cum ai descoperit tu limba română?

Daria Barcheri: Eu am studiat limba română la facultate, la Universitatea din Padova. Auzisem deja limba română când locuiam în Italia, unde sunt foarte mulți români și mi-am dat seama că e o limbă latină. Sunt foarte multe cuvinte care provin din limba latină, și în română, și în italiană. Am fost curioasă s-o învăț.

De ce?

Daria Barcheri: Erau foarte mulți români în Italia și era păcat să nu vorbești cu ei. Când studiam engleza și franceza, nu aveam cu cine să vorbesc, iar dacă învățam limba română era ușor de găsit cineva care dorea să vorbească în limba română cu mine.

M-am înscris la Facultatea de Limbi străine la Universitatea din Padova la limba română. Făcusem deja limba engleză și franceză, iar o limbă în plus era bine venită. Am făcut un stagiu la o firmă, să învăț trei limbi străine: română, engleză și franceză. Engleza și româna am studiat timp de trei ani, iar franceza un an.

Ce profesie aveai tu?

Daria Barcheri: Am făcut mai multe job-uri: eram ospătăriță, ajutam la pizza și puneam ingredientele. Am făcut curățenie în restaurante, am și gătit timp de doi ani într-o auto-servire. Depinde de unde găseam un job. Am fost recepționistă și am vândut fructe și legume în Prato dela Valle. Nu am lucrat doar într-un restaurant, ci în mai multe, fiindcă mă dădeau afară, ceva convenabil de făcut pentru ei.

Și ai virat apoi spre limbi străine!

Daria Barcheri: Mie mi-au plăcut foarte mult limbile străine și când eram la liceu. La restaurante lucram numai pentru a mă întreține, dar nu intenționam să continui acolo prea mult timp. Voiam să devin ghid turistic, chiar de când eram în liceu, iar pentru asta trebuie să știi mai multe limbi străine.

Totuși tu te-ai dus către români, într-o țară în care localnicii au tendința să se distanțeze de români. Cum așa?

Daria Barcheri: Depinde mult și de regiune. Noi ne-am cam obișnuit cu imigranții deja. Știu că în Emilia-Romagna toți migranții au fost tratați foarte bine. Nu doar românii.

Eu eram din Veneto, Padova, iar acolo era plin de imigranți, oameni care nu vin doar să muncească, ci să și studieze la facultate. De obicei, orașele mari, cu universitate sunt obișnuite să primească imigranți. În plus sunt și mulți turiști.

Sunt niște etichete care se pun din când în când, dar am văzut că românii aveau locuri de muncă, erau bine integrați și nu aș zice vreo clipă că eu sunt diferită prin faptul că discutam cu ei. Poate doar prin faptul că am vrut să învăț româna, fiindcă este o limbă care nu se studiază foarte mult în Italia, nu sunt multe catedre, dar există niște studenți interesați.

Acum avem și multe politici publice pentru străini, nu sunt atât de discriminați. Avem și mulți imigranți albanezi, oameni care învață la alte facultăți, cum ar fi medicina, de exemplu, sau jurispurudență, psihologie. Padova este foarte cunoscută pentru universitatea ei.

De ce te-ai mutat în România?

Daria Barcheri: În iulie se împlinesc 9 ani de când sunt în România. În Italia nu găseam un loc de muncă, știam limba română și am vrut să vizitez țara fiindcă știam limba și am vrut să văd dacă reușesc să pun în practică ceea ce învățasem.

Terminasem facultatea și făcusem lucrarea despre poeta Mariana Marin. Am tradus și niște poezii de-ale ei, am terminat facultatea cu notă mare și am zis: hai să merg în țară.

Și ce ai descoperit?

Daria Barcheri: Am aterizat la București, dar am fost 3 luni la Constanța și toată lumea pe care am cunoscut-o acolo mi s-a părut foarte prietenoasă. M-am simțit foarte bine. Ei m-au sfătuit să mă mut în București, să găsesc un loc de muncă. Mă compătimeau cumva, o fată singură, de 30 de ani, venită din Italia. Și se ocupau să mă ajute.

Iar eu nu înțelegeam de ce toți ceilalți mă avertizau și-mi induceau un fel de frică: „să ai grijă cu românii!” Ca și cum ei ar fi răi.

În italiană îi spunem diffidenza, când nu ai încredere în celălalt. Adică ei aveau atitudinea asta nu doar pentru a mă proteja pe mine, ci pentru că nu aveau încredere în oameni, în români în general. Mi se părea o absurditate cu cât descopeream foarte mulți care se purtau așa, în vreme ce eu nu vedeam răutatea asta atât de mare. Dimpotrivă, lumea mă ajuta. Și nu înțelegeam de ce să mă feresc, de ce să-mi fie frică de români.

Nu înțeleg asta, dar cred că este doar o chestiune de mentalitate.

Nu cred că trebuie să mă feresc de nimeni. Dacă nu mi-a fost frică de români în Italia nu văd de ce mi-ar fi frică de ei aici.

Dacă oamenii vor să te găsească în România, unde dau de tine?

Daria Barcheri: Sunt pe Facebook, acolo dai de mine foarte ușor. Acum sunt doar eu, dar mi-ar plăcea să măresc echipa și să iau și alți profesori care să predea italiană. Mi-ar plăcea să am un centru de limbi străine mai mare. M-au căutat niște profesoare care vor să colaborăm, iar acum învăț marketing online cu niște români.

Aș vrea apoi să creez un website, unde să integrez serviciile de predare online.

Compania mea de servicii de ghid turistic există în România, fiindcă este ceva ce știu să fac. Însă pe viitor mi-aș dori să fiu doar profesoară, pentru că munca de ghid turistic este foarte grea.