HealthLife StoriesPeople Stories
HealthLife StoriesPeople Stories
Cine este Vania Limban și cum a ajuns să moșească zeci de copii din București? Povestea primei moașe independente din România
Ramona Raduly
|Reading time: 14 mins
Share this article

Vania Limban este prima moașă independentă din România. A asistat la zeci de nașteri. Acum mai bine de 30 de ani a terminat o școală postliceală ce o certifica drept asistentă de obstetrică-ginecologie, însă, chiar de atunci a știut că meseria ei va însemna mult mai mult.

A ajuns la școala post liceală din întâmplare, pentru că nu a intrat la Facultatea de Medicină, însă și-a făcut un scop din a lucra la sala de nașteri. După ani de muncă a înțeles  cât de important este rolul unei moașe. Deși era asistentă șefă sala de nașteri la Spitalul Universitar, a lăsat totul și a ieșit din sistemul medical de stat, devenind astfel moașă independentă

Una dintre marile păreri de rău este că, după ce s-a implicat activ în înființarea Facultății de Moașe, această meserie pare să se stingă din cauza unui sistem găunos: statul nu a scos posturi de moașe și nici nu a completat legea cu normele de practică așa cum a promis, lucru care a făcut ca cele care au ieșit de pe băncile școlii să nu aibă unde profesa în România.

Vania se zbate acum cu toate resursele sale ca această profesie să nu fie uitată și ca tinerele care termină facultatea să poată profesa în România, nu în străinătate.

Eu am vrut să-i aflu povestea dincolo de ce se spune și ce se știe, am vrut să știu cine este și cum a ajuns moașa numărul 1 din România născută și educată într-o perioadă nu tocmai fericită numită perioada decrețeilor.

Cine este Vania Limban?

Vania Limban este femeie, mamă și de foarte mulți ani, moașă.

De câți ani?

De mai bine de 30 de ani.

Câți copii aveți?

Un băiat care are 30 de ani.

Și cum ați ajuns moașă?

Întâmplător, ca să fiu sinceră. Am dat la Facultatea de Medicină, nu am intrat și părinții mi-au spus „acasă nu stai”. Atunci era o mare rușine să stai acasă un an de zile dacă nu intrai la facultate. Așa că  am analizat oportunitățile pe care le-aș avea în conexiune cu faptul că aș fi vrut să încerc anul următor la Medicină și am găsit o școală postliceală care avea o secție de obstetrică ginecologie. Nu mă tenta în nici un fel școala postliceală, dar văzând secția de obstetrică-ginecologie despre care nu aveam nici cea mai mică idee, habar nu aveam ce înseamnă, dar pentru că suna foarte ciudat am zis: „La chestia asta mă înscriu”. Așa am ajuns să iau prima dată contact cu profesia. La momentul acela, nu mai existau școli de moașe în România, existau doar școli postliceale pentru asistente de obstetrică-ginecologie.

Dar nu existau moașe la sat?

Da, încă mai existau. Moașa a trecut prin diferite stadii de pregătire în România. Am avut unul dintre primele institute pentru moașe din Europa, era un institut de 3 ani, însă, ulterior, profesia de moașă a decăzut cumva la nivel de școală profesională.

În timp însă, după mulți ani de practicare a profesiei, la momentul la care se punea problema aderării României la Uniunea Europeană, am aflat că, de fapt, moașa la nivel european era statuată cu totul diferit, avea studii superioare, era o profesie, distinctă, independentă, diferită de profesia de asistentă medicală.

Știu că ați pus și bazele înființării facultății de moașe, nu?

Da, am fost activ implicată la acel moment. Am pus inițial bazele Asociației Moașelor din România, iar aceasta a dus la finalizarea înființării Facultății de Moașe, pornind de la directivele Uniune Europene. Am pus la punct, într-un context mai larg, evident, legislația pentru moașe, studiile pentru moașe și, nu în ultimul rând, adoptarea titulaturii de „moașă” pentru această profesionistă.

Dacă te vei uita în lume, în fiecare țară, această profesie are o denumire specifică. Pentru România, titulatura specifică era de moașă, însă, după ce am consultat colegele, nimeni nu voia, sub nici o formă, să adoptăm această titulatură pentru că în România, la momentul respectiv, acea titulatură era dată acelor femei care terminaseră acea școală profesională de moașe.

Sau cea de la sat?

Nu neapărat. Acestea au existat și aș putea spune că și în zilele noastre mai există acea categorie de moașe tradiționale. Eu am avut în familie o moașă tradițională care nu avea studii, născuse mai mulți copii, își căpătase o experiență și moșea copiii din sat, undeva prin Oltenia.

Cred că erau multe nu?

Da, în fiecare sat erau moașe tradiționale, dar erau și moașe certificate cu acea școală profesională.

Acum care este titulatura?

Moașă. Bătălia acerbă pentru titulatură s-a finalizat cu succes și foarte multe dintre colegele mele acum se mândresc cu această titulatură pentru că pas cu pas, deși foarte timid, se dezvoltă această profesie.

Sunteți cea mai cunoscută moașă din România. Ați fost prima moașă independentă?

Da. La momentul la care mi-am dat seama că vreau să fac asta, m-am interesat la un avocat asupra soluțiilor pe care le am pentru a deveni moașă independentă. Toată lumea mi-a spus că nu sunt în toată firea. Eu fusesem în poziția de asistentă șefă la Spitalul Universitar și într-o bună zi, pur și simplu m-am decis să o iau pe calea aceasta. Și nu am avut altă soluție decât să înființez pe un SRL un centru de educație, de pregătire pentru naștere, de îngrijire a nou născutului, de alte activități aferente sănătății femeii în perioada de sarcină și după naștere, cu dreptul de liberă practică. Am mai avut un mare noroc: a apărut prima maternitate privată, iar managerul de acolo, Wargha Enayati a fost de acord să facă un contract de colaborare cu mine.

Citește și Mitra și Wargha Enayati, o poveste de dragoste în slujba lui Dumnezeu

Așa am început să practic ca moașă independentă. La maternitatea Regina Maria am pus bazele unui proiect foarte frumos cu nașterea activă și nașterea în apă care, din păcate, s-a pierdut pe parcurs. Ulterior am colaborat cu o altă maternitate privată, Spitalul Medicover, și am format o echipă cu câțiva ginecologi. Și acolo am format un contract de „naștere cu moașă dedicată”. Din păcate, aici se poate opri practica de naștere cu o moașă independentă în România, deoarece cadrul legislativ nu permite mai mult.

Pe dumneavoastră cine v-a moșit când ați născut?

Nici nu știu dacă a fost moașă sau doctor. M-am născut într-o maternitate din Craiova. Tatăl meu lucra la aeroportul din Craiova și de aceea locuiam acolo. La scurt timp după aceea ne-am mutat la București.

După ce ați terminat post liceala, nu v-ați mai gândit să dați la medicină?

Nu, pentru că, între timp, mi-am dat seama că vreau să plec din România.

Prin ce an?

Prin anii 1980 și ceva, nu mai țin minte. Dar mi-am zis că „ce rost mai are să mă mai încurc cu o facultate, mai bine termin școala asta, o să plec și o să văd eu ce fac mai departe”. Nu a fost să fie așa. După ce am terminat școala, la început nici nu am lucrat ca moașă. Am lucrat pe secția de Terapie intensivă la Cantacuzino și, după aceea, când s-a deschis Spitalul Universitar, m-am angajat acolo, la secția de chirurgie, asistentă. Posturile la sala de naștere erau foarte vânate pentru că mult timp ele au oferit niște beneficii materiale extra salariale, așa cum era pe vremea aceea.

Și cum e și acum…

Sper să nu mai fie acum. Nu mai sunt de câțiva ani în sistem, dar sper să nu mai fie măcar de anul trecut, de când s-au mărit salariile în sistemul medical. Cred că acesta este un obicei balcanic de care mulți dintre noi nu reușim să scăpăm.

De la momentul la care am plecat de la Spitalul Universitar, nu am primit nimic de la nimeni. Acela a fost un moment de referință și pentru mine: deschisesem Active Center, începusem să derulez aici cursuri și să promovez din ce în ce mai  mult nașterea naturală și îngrijirea nou născutului și începusem să nu mă mai simt deloc bine când întâlneam la spital unele dintre clientele mele care voiau să mă plătească. Era ceva ce nu mai era în concordanță cu conștiința mea. Așa că m-am întrebat ce vreau de aici înainte: „vreau să rămân la Universitar și să o duc așa până ce lucrurile se vor schimba sau, dacă am apucat-o pe un drum, să rămân cu o coloană dreaptă?”. Pentru că m-au solicitat cei de la maternitatea privată, am decis că e momentul potrivit în care să mă rup de sistem. Nu știam dacă voi avea gravide care să mă solicite, câți bani o să primesc și așa mai departe.

Să ne întoarcem puțin: erați asistentă la chirurgie, cum ați prins unul din acele posturi vânate?

Din start, când s-a deschis Spitalul Universitar, am vrut să mă angajez la sala de nașteri, dar nu a fost posibil. Sfera aceasta de obstetrică-ginecologie devenise destul de ciudată, eu am prins și perioada în care erau interzise avorturile, unele asistente erau tentate să facă tot felul de acte ce presupuneau întreruperea în mod ilegal a sarcinii. Drept pentru care, la momentul respectiv o colegă de-ale mele a făcut asta și o alta plecase în America iar secția rămăsese descoperită. Pentru că în permanență am urmărit sala de naștere, la momentul respectiv am prins acel post.

Și cât ați rămas?

Am rămas o perioadă mai lungă, dar apoi am fost asistentă șefă la sala de nașteri. Asta nu m-a pasionat foarte tare pentru că postul de asistentă șefă te îndepărtează de gravide și mame, în primul rând din cauza hârtiilor pe care le ai de făcut și a altor atribuții administrative. Pe de altă parte, ajungând într-o poziție de decizie, puteam să-mi influențez colegele. Am vrut să fac multe schimbări, unele au  mers altele nu. Am avut și un director de spital foarte deschis, Dr. Sorin Oprescu, care a înțeles ce se poate face și astfel am început să prac meloterapia îmn travaliu, am dus primele mingi în maternitate, am început să face travalii active… Beneficiasem și de niște cursuri, am fost plecată în Anglia și am văzut cum se întâmplă lucrurile pe afară.

Țin minte că unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut când m-am întors din Anglia, a fost să închid ușile la sălile de nașteri și la saloanele de acolo. La noi erau toate ușile deschise ca să auzim gravidele când ne strigă. Mergând în Anglia, unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat  a fost cel legat de intimitatea femeii în asemenea moment: faptul că trebuie să i-o respecți, faptul că nu oricine poate intra în contactul cu femeia în acel moment dacă nu are acordul ei.

La momentul acela, fiind și un spital de referință pentru Universitatea de Medicină, nici nu se punea problema să ceri acordul femeii dacă, în afară de medic mai voia să vadă gravida și un student sau un rezident.

Ce am realizat eu apoi a fost că unul dintre cele mai grele lucruri din viața noastră este schimbarea. Odată ce te-ai obișnuit cu anumite lucruri nu e ușor să faci schimbarea, mai întâi trebuie să o faci cu tine și apoi și cu cei din jur.

Vă amintiți prima experiență de moșit?

Da, sigur. A fost cu un medic arab care era rezident la Spitalul Universitar. De ceva vreme tot stăteam prin spatele medicilor și a moașelor mai în vârstă, deși moșisem câteva nașteri ca elevă, la școala postliceală când făceam practica de noapte.

Acest medic, când era aproape să iasă capul copilului a spus: „acum te speli, îți iei mănuși și moșim împreună”. Dar am moșit împreună, el mi-a spus: „tu pui mâna pe capul copilului, iar eu stau cu mâinile deasupra, orice s-ar întâmpla, eu te ajut”. A fost un moment extraordinar de frumos, drept pentru care nici nu l-am uitat.

Vă amintiți cel mai greu moment al carierei dumneavoastră?

Cred că atunci când a trebuit să mă desprind din sistemul de stat și să-mi asum drumul meu de moiașă independentă.

Dar cu vreo pacientă?

Am avut mai multe momente grele pentru că Spitalul Universitar era spital de urgență, dar am învățat extrem de multe lucruri acolo.

Țin minte că unul dintre cele mai grele momente a fost cu o gravidă care a făcut o embolie în timpul travaliului. Când faci embolie, moartea este fulgerătoare. Nu s-a putut face nimic nici pentru ea, nici pentru copil. A fost ceva îngrozitor pentru că nu te aștepți să se întâmple așa ceva în sala de nașteri.

Dar ați avut vreo zi în care ați plâns de fericire?

Fiecare naștere e un moment extrem de emoționant. Dar țin minte că am avut o gravidă cu sarcină gemelară și în astfel de cazuri, de obicei se făcea operație cezariană. Mama nu-și dorea sub nici o formă operație, dar la consult, medicul i-a spus: „Draga mea, o fetiță vine cu capul, cealaltă vine cu fundulețul. Dacă erau amândouă cu capul în jos, se puteau naște natural”. A ieșit de acolo disperată și eu simțeam că trebuie să-i spun ceva. Așa că am luat-o deoparte și i-am zis: „Uite, știi ce? Eu am tot citit diferite lucruri și cred că dacă în fiecare seară, cu palmele pe burtică vorbiți cu fetele voastre, lucrurile se vor schimba. Vezi care e cu fundulețul și vorbește cu ea, spune-i că vrei să naști natural și că dacă ea se întoarce cu capul, mama ar putea să nască natural”. Nu o să vă vină să credeți: iîntr-o dimineață când ieșeam din tura de noapte, ne-au anunțat că ne vine o urgență gemelară, în travaliu și cu dilatație. Fetița care era cu fundulețul, se întorsese cu capul în jos, iar mama le-a născut pe amândouă natural. Eu cred foarte mult în legătura care se creează între mamă și copil în perioada sarcinii, iar putea gândului este extraordinar de mare.

Vă amintiți prima naștere în apă?

Da, a fost o gravidă de la Active Center și pentru că așa și-a propus, a finalizat nașterea în apă. A fost prima gravidă care a născut 100% natural în apă.

Dar se mai născuse în Făgăraș, nu?

Da, dar medicul de acolo folosea și anestezia epidurală, ceea ce mie nu mi se pare normal. Toate studiile arată că nașterea în apă nu prezintă mai multe riscuri pentru mamă și copil decât nașterea pe uscat. Iar folosirea anesteziei peridureale la naștere, nu se poate asocia cu nașterea naturală.

Vi s-a întâmplat vreodată să moșiți pe nepusă masă, fără să fiți în spital?

Nu, pentru că la noi nu este posibil acest lucru. Însă, unul dintre momentele impresionante din istoria mea de moașă a fost o naștere prematură, la 20 și ceva de săptămâni. La prima vedere se considera că e avorton. Mama era o doctoriță, am moșit-o, și pentru că bebelușul era avorton, urma să-l punem într-o cutiuță și apoi să-l trimitem la anatomie patologică. Nouă ne spusese preotul ca în astfel de situații să-i dăm noi copilului botezul. Fătul arăta într-adevăr ca un avorton, însă avea semne vitale. Aveam într-o sticlă apă sfințită și i-am dat copilului botezul. Am înfășat bine fetița, am ținut-o la căldură și acum îmi vine să plâng când îmi amintesc. Fetița trăiește, ulterior nu a avut nici o problemă. A fost un miracol.

Eu am botezat-o, anul acesta împlinește 18 ani și mă voi vedea cu ea.

Dar ați apucat să moșiți vreo femeie la a cărei naștere ați asistat?

Încă nu. Dar mi s-a întâmplat, în anii de după Revoluție, să moșesc o doamnă care nu avea pe nimeni, nici soț, nici aparținători. După naștere m-a întrebat dacă poate să-i pună fetiței numele meu. După niște ani, cred că acum vreo 4 ani m-a căutat această Vania, a venit să mă vadă, era director artistic la un teatru independent. E o femeie deosebită.

Acum câțiva ani m-a mai căutat o fetiță pe a cărei mamă am ajutat-o să o adopte. Mama ei era stilistă, îmi aranja mie părul și pentru că nu putea să aibă copii, încerca să adopte. În urmă cu ceva ani altfel stătea treaba cu adopțiile, iar eu i-am spus că dacă se naște vreo fetiță a cărei mamă o abandonează în spital, o voi anunța. Și așa a adoptat-o pe fiica ei care ulterior aflând, a venit să mă cunoască.

Au fost niște experiențe care m-au marcat foarte mult. Eu zic că în profesia asta trebuie să ai o bună pregătire profesională, dar să ai și har.

Unde o găsim acum pe Vania Limban?

Aici, la Active Center unde fac tot ce-mi stă în putință pentru a ajuta femeile gravide și mamele să aibă grijă de ele și de copii lor.

Actualmente colaborez cu dr. Niculescu de la Medioplus și moșesc copiii la Spitalul Medicover.

Sunt implicată în clipa de față în mai multe proiecte de voluntariat, dintre care, un proiect care se numește „De ce mor mamele în România” și sper să găsim finanțare pentru că România are cea mai mare rată de mortalitate materno-infantilă din Europa din cauza lipsei de educație care ar trebui să fie furnizată gravidelor și mamemor de către moașele care, din păcate însă, sunt într-un număr foarte mic în sistem.

Ceea ce îmi face acum o extrem de mare plăcere este și să ofer la Active Center mentorat tinerelor studente moașe. Fac asta deoarece una dintre studentele de la Facultatea de Moașe din Craiova, Miruna Andrei, m-a făcut să-mi dau seama câtă nevoie au ele de abilități practice pe care nu le învață în școală. Și mai ales, vreau să înțeleagă cât de minunat este să-ți practici profesia independent.

HealthLife StoriesPeople Stories
Share this article