Cinemobilul, caravana care aduce cinematograful în toate satele din România. Povestea lui Tudor Baciu, tânărul care și-a dorit să adune oamenii împreună și să-i bucure cu filme

Era deschiderea TIFF când Tudor Baciu s-a gândit să inventeze Cinemobilul. Era fascinat de atmosfera din Cluj Napoca în zilele de festival și și-a imaginat ce bucurie ar fi pe oamenii de la sat, sau din orașele mici, oameni care nu au fost niciodată la cinema, să trăiască și ei o astfel de experiență. Cu banii pe care îi avea și-a luat un Transporter, a construit un ecran dintr-o țeavă de gaz și s-a dus într-un sat din apropierea Clujului. Acolo a proiectat primul film din ceea ce urma să devin caravana Cinemobilul. De atunci au trecut cinci ani, oamenii s-au bucurat la fiecare reîntâlnire cu Tudor Baciu și cu caravana sa, iar proiectul a crescut atât de mult încât a ajuns să fie prezent în aproape toată țara. Anul acesta Tudor Baciu cu Cinemobilul a fost printre finaliștii Galei Matei Brâncoveanu, însă nu a câștigat. Dar mi-a câștigat mie interesul și tare am vrut să aflu ce se ascunde în spatele poveștii lui. Iar ce am aflat mi-a plăcut mult. Sper să vă placă și vouă.

Care e meseria ta de bază? Pentru ce te-ai pregătit pentru că, de obicei oamenii care fac astfel de lucruri, nu se pregătesc pentru asta.

Exact! Având în vedere împrejurările și întrebările pe care ți le pui legat de ce să faci mai bine cu viața ta, am făcut tehnică dentară pentru că voiam să fiu independent. Auzisem că se câștigă bine, că-ți faci programul cum vrei tu, dar nu am profesat deloc. Iar înainte să încep caravana, am făcut alpinism utilitar, cinci ani am spălat geamuri la bănci. Dar, sincer, a fost un job super fain.

Și de ce nu ai profesat că într-adevăr, se spune despre tehnicienii dentari că au salarii foarte mari 😀

Dacă ești din afară, așa vezi lucrurile, însă, la modul concret și real stai într-un laborator, uneori și 10 ore pe zi, zi de zi. Îți dai seama câte chestii poți să faci în timpul acela? Mi se pare că viața are mult mai multă valoare când ești pe drum, organizezi chestii, cunoști oameni…

A fost un gând, m-am sfătuit cu niște oameni, cu ai mei și la momentul respectiv pot spune că părea cea mai bună alegere. De ce mă bucur, în schimb, este că sunt norocos să fiu o persoană încrezătoare în forțele proprii și atunci când îmi vine chef să fac ceva, aia fac. Așa a fost și cu alpinismul utilitar, aia am avut chef să fac și aia am făcut. Iar când a venit ideea cu Cinemobilul acum cinci ani, am renunțat la tot și aia a fost.

Cum a venit ideea asta?

Măi eu sunt foarte plimbăreț de felul meu, am umblat destul de mult prin lume, am fost și prin America, prin Africa, prin Turcia, de Europa nu mai zic și foarte mult prin satele României.

Ideea asta cu Cinemobilul nu e neapărat legată de film. Sunt pasionat de film ca orice om, dar nu asta a fost baza, ci mai degrabă m-am gândit că poate fi minimul de efort pe care eu pot să-l fac ca să ajung la foarte mulți oameni.

De vreo 3-4 ani de zile mergem doi din echipă și adunăm de la 50 la 1000 de persoane. În orice altă activitate e greu să reușești să te adresezi atâtor oameni.

Scopul tău era să cunoști cât mai mulți oameni? 😀

Nu. Să-i bucur pe cât mai mulți cu filmul, să le ofer chestia asta mișto care îmi place și mie. Ideea mi-a venit la TIFF când e o atmosferă super faină în oraș. Atunci m-am gândit că oamenii de la țară și cei care stau în orașe micuțe, nu au parte de asta. Și chiar în deschiderea festivalului m-am gândit: „ce fain ar fi să fac și eu asta pentru oamenii care nu au ocazia să facă asta”. Nu pot să zic ca fac un fel de TIFF la țară, dar e un eveniment la care participă oameni, socializează, copiii văd o animație, adulții un film, depinde cum organizăm lucrurile.

Unde te-ai dus prima dată și cu ce? Logistic vorbind.

Mi-am cumpărat o dubă, un transporter T3, ca în Scooby Doo și mi-am amenajat în ea un pat. Mi-am construit un ecran din țeavă de gaz care se înfiletează fain și e rezistentă. Am pus un banner, mi-am luat boxe, un sistem audio mai vechi pe care l-am făcut din ce am ciupit de ici, de colo, că nu aveam bani de investit. Cu asta m-am dus și le puneam copiilor desene cu Tom și Jerry, iar apoi am început să pun Amintiri din epoca de aur, filme românești, documentare, etc. Apoi, când am aflat că am nevoie de licență, am făcut parteneriate cu filme de distribuție care îmi dădeau filme. Puteam să-mi iau amendă, dar mă gândesc că nu aș fi ajuns acolo.

Nu merge cu abonamentul tău la Netflix?

Oricum nu era Netflix atunci, dar nu poți, nu ai voie. Trebuie diferite tipuri de licențe și nu poți face după capul tău. Bine, la mine e destul de diferit pentru că eu nu tai bilete, nu e pe bani și atunci intră în altă categorie.

Am pus foarte mult Buster Keaton, un fel de Charlie Chaplin, dar mult mai deștept.

Asta le puneai tu la oamenii de la sat?

Da. Merge cam pentru orice vârstă. În același timp am vrut să fie și realistă povestea. Dacă te duci la TIFF și te uiți la 20 de filme, maxim unul sau două sunt super faine. Eu nu-mi permit să fac asta la sat, sau într-un oraș, eu mă gândesc bine ce pun. Chiar dacă e puțin mai comercial, filmul trebuie să se adreseze unei mari mese, din care fac și eu parte. Și dacă mie îmi place să văd lucruri mișto, mai ales că e prima experiență la cinema a unor oameni, trebuie să plece de acolo cu un gând plăcut, că a fost mișto.

Nu poți să le pui un film psihologic…

Poate a treia oară când mă duc, dar nici atunci. Prefer animațiile dublate în română pentru că vin copii care se bucură de ele, părinții lor se bucură și ei.

Sună foarte mișto ce faci tu, dar din ce trăiești?

La început m-au chemat la tot felul de festivaluri mai mici unde aveam colțișorul meu, montam ecranul și primeam în medie cam 100 de euro pe festival. Aceștia erau banii cei mai mulți pe care îi primeam la un festival și cred că am mers la vreo cinci în primul an. Am mai primit sponsorizări – cea mai mare sponsorizare a fost de 3000 de lei în primul an – iar apoi mi-am făcut o asociație și am aplicat la AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) și CNC (Centrul Național al Cinematografiei) și așa reușeam să-mi acopăr toate costurile, inclusiv pe cele cu echipa. Suntem trei în echipă, doi mergem pe teren și al treilea rămâne acasă la clape. De doi ani de zile lucrez cu Kaufland, am extins caravana în toată țara, în 61 de orașe din România și practic ei mă susțin să fac toate astea. Mi-au dat bani de scaune, am 400 de scaune acum, de o dubă, de remorcă, să-mi plătesc echipa, să pot trăi eu, etc. Nu aș putea spune că e buget nelimitat, dar pot trăi din asta. Cu condiția să o fac pentru că anul acesta s-ar putea să nu o fac din cauza regulilor de distanțare socială.

Acum mergi și în orașe, nu doar la țară?

Mă duc în orașe mici. În principiu am rămas doar în școli la sate. Mă duc toamna, când începe școala și tot merg până se gată școală. Îmi aleg 20-30 de sate din România, adun la Căminul Cultural mai multe clase, poate chiar și mai multe școli din mai multe sate și avem „Ora de film”.

Povestește-mi prima ta experiență cu Cinemobilul la țară…

Prima dată am fost în Cojocna, lângă Cluj, o comunitate în care trăiesc foarte mulți romi. A fost o experiență copleșitoare, și în sensul bun, dar și în sensul rău. Nu eram obișnuit cu astfel de interacțiune și când i-am văzut cum săreau pe mine, mă trăgeau de haine, mă și enervau, dar mă și bucuram. Era un festival tradițional în sat, cu manele și cu minuni și trebuia să facem proiecția lângă scenă. După ce s-a terminat concertul, au anunțat că urmează film, însă nu era suficient de întuneric și mi-a luat o grămadă de timp să le explic că trebuie să mai așteptăm deoarece nu s-ar fi văzut nimic pe ecran.

Dacă vrei, o altă experiență interesantă a fost lângă București, în Pantelimon, unde e o comunitate de romi, ce se numește Mica Indie. Mi-am pus ecranul și am pus filmul Gadjo Dilo. Asta au vrut ei, iar eu am fost de acord, numai că le-am spus că la scena de sex, o să sar mai departe. Stăteam cu mâna pe mouse, pregătit să trec peste. Am fost amenințat, unul mi-a spus că dacă nu-i dau 10 lei, nu pun nici un film. Atunci i-am zis: „eu nu-ți dau 10 lei, îmi strâng catrafusele și am plecat. Eu nu fac nimic pentru bani, am venit să vă dau un film, să vă bucurați”. Până la urmă m-am împrietenit cu el. Însă în timpul proiecției de film, între proiector și ecran a trecut ăsta cu căruța și doi cai, în viteză, în plin cadru. Îmi pare rău că nu am filmat că a fost o imagine de necrezut.

Te-ai mai întors acolo?

Nu.

Ce sunt părinții tăi?

Mama e confecționeră, lucrează la o fabrică, iar tata e multi-taskyng. Se ocupă cu aparatele de oxigen din spital, repară mașini de cusut, montează aparate de climă, face de toate.

Tu când erai mic ce voiai să te faci?

Îți spun, dar sper să nu mă ia nimeni la mișto 😀. Când eram mic și mă întrebau la țară – noi am stat mult la țară – răspundeam că vreau să mă fac popă. Ulterior mi-am dat seama de ce: voiam să mă fac popă pentru că îl vedeam pe preot ca pe un om respectat, care le vorbește celorlalți și le aduce ceva. Era un om special și cred că aspiram să fiu și eu acel cineva care vorbește oamenilor și le aduce ceva.

Mi-ai spus că ai tot fost plecat. Ce ai făcut prin America și prin Africa?

În state am fost cu Work and Travel, am stat patru luni, dar am lucrat numai o lună. Am avut un prieten în Chicago, m-am mutat la el, iar cu banii pe care i-am strâns în prima lună de muncă mi-am luat un aparat foto. Am avut noroc că am întâlnit pe cineva care organiza excursii în State și când a văzut că mi-am luat un așa aparat și când a văzut și că fac chestii super mișto cu el mi-a propus să merg cu ei, să le fac poze. Chiar și azi se mai printează la noi, în Cluj, la o firmă de turism, fotografii de-ale mele de atunci.

Nu am făcut bani în State, dar am avut o super experiență.

După ce m-am întors, la nici o lună am plecat în Africa.

Să faci ce?

M-am înscris într-un program de voluntariat și prin programul acesta am ajuns acolo, mergeam prin comunități, vorbeam cu oamenii despre boli, despre igienă, etc. Mergeam în fiecare săptămână într-o altă comunitate și stăteam de vorbă cu oamenii.

Cât ai stat acolo?

Două luni intense.

Asta cu voluntariatul o ai în sânge, înseamnă… Că și Cinemobilul înțeleg că l-ai pornit tot voluntar.

Da, da. Dar și acum fac multe chestii voluntar. Dacă mă cheamă cineva într-un sat și nu sunt bani, merg de fiecare dată când pot.

De ce voluntariat?

Asta cred că e o chestie bună pe care o ciupim și noi din Occident. De exemplu, la nemți, după ce termini liceul, înainte să te înscrii la facultate, îți iei un an să călătorești, să te cunoști, să vezi ce vrei să faci cu viața ta. Iar voluntariatul, oricât ar suna el că e pentru a îi ajuta pe ceilalți, inclusiv în cazul meu, dacă e să fiu foarte onest, e mai mult pentru tine. Dacă vrei să ajuți, poți să o faci oriunde, dar ajutatul cred că pică în plan secundar. În plan principal îți dorești să cunoști altă cultură, să te cunoști pe tine în raport cu alții și tot așa. Voluntariatul e super mișto pentru că e finanțat, iar tu, pe lângă faptul că ajungi să călătorești și să cunoști, mai și ajuți, ceea ce e foarte mișto.

Care e planul pentru anul acesta dacă nu reușești să mai pui filme?

Anul acesta o să mă axez pe ceva ce ține de călătorie și aș vrea să promovez România și locurile faine de la noi. De anul viitor aș vrea să-mi reiau activitatea, dar până atunci m-aș plimba prin munți, prin sate, prin păduri, să cunosc oameni, să o iau la pas, să-mi revăd iar chestia care mi-a plăcut la început, să reprind rădăcini.