Compasiunea de sine, cel mai bun cadou pe care îl poți face

Cuvântul „pasiune” vine din latinescul „passio” care înseamnă suferință. Adică atunci când simțim pasiune pentru ceva sau cineva, focul acela arzător din suflețel exprimă o stare afectivă de nestăpânit ce ne domină prin intensitatea ei, de aici și sentimentul de suferință. Ușor de intuit, „compasiunea” se referă la capacitatea noastră de a simți suferința împreună cu alții. Din punctul meu de vedere, compasiunea nu este altceva decât empatie în acțiune. Adică, pe lângă sensibilitatea la suferința celorlalți (empatie), compasiunea vine la pachet și cu o componentă activă – cu o dorință puternică de a alina această suferință. Asta înseamnă că, pentru a simți compasiune, în primul rând este nevoie să conștientizăm prezența durerii. De exemplu, în loc să treci în grabă pe lângă un om fără adăpost, e nevoie să te oprești un moment și să realizezi cât de dificilă trebuie să fie viața lui. Asta implică să iei o pauză și să schimbi un pic perspectiva din care vezi lucrurile într-una mai largă, care să includă și o tură în papucii lui. Iar atunci când reușești să vezi acea persoană efectiv ca pe o ființă umană ce suferă, se întâmplă ceva magic: inima ta începe să rezoneze cu a ei și începi să simți practic ce spune definiția compasiunii. În loc să ignori durerea omului fără adăpost, situația lui te mișcă atât de mult pe interior, încât simți o nevoie stringentă de a-l ajuta într-un fel. Această nevoie de implicare, împreună cu conștientizarea faptului că toți oamenii suferă și au nevoie de alinare, face diferența între milă și compasiune. Atunci când simțim doar milă, există un soi de separare între tine și cei în suferință, iar uneori apare chiar un sentiment de superioritate care ne sună în cap sub forma unei voci reci și dure -„mama, ce bine că nu sunt eu” sau „pfff, cum poți ajunge în halul ăsta?”.

Citește și: De ce oamenii recunoscători sunt mai fericiți și cum putem să fim și noi ca ei

Compasiunea de sine nu este altceva decât compasiune îndreptată către propria persoană, este felul în care alegem să avem grijă de noi, cu înțelegere și blândețe, atunci când experimentăm suferință în viața noastră. Din păcate, în ziua de azi, ne este mai ușor să simțim compasiune față de alții, decât față de noi. Dacă există un lucru la care majoritatea dintre noi excelează, acela este felul în care „ne dăm în cap” noi înșine, prin modul în care ne purtăm cu noi atunci când greșim, când trecem printr-o situație dificilă sau când observăm la noi ceva ce nu ne place. Indiferent cât de buni suntem cu cei din jurul nostru, atunci când vine vorba de propria suferință, mulți dintre noi nu știm cum să ne aplicăm același tratament de bunătate. În loc, alegem fix opusul, devenind duri și critici cu propria persoană. Dacă am vorbi cu ceilalți așa cum de multe ori ne vorbim nouă, nu cred că am fi o companie preferată de cei din preajma noastră. Îndemnului moralist „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, i-aș adăuga un corolar – „nu-ți face ție, ce nu le-ai face altora”.

Compasiunea de sine este cel mai bun panaceu pentru aceia dintre noi care sunt familiari cu mica voce pițigăiată din cap care nu face altceva decât să ne semnaleze insistent fiecare greșeală pe care o facem, care ne critică orice mișcare și care ne asigură ca toți ceilalți sunt mai buni, mai frumoși și mai deștepți ca noi, în absolut toate domeniile. Conform Dr. Kristin Neff, profesoară la Universitatea din Austin, care studiază compasiunea de sine de mai bine de un deceniu, compasiunea de sine este formată din trei elemente esențiale:

1. Compasiunea de sine, în loc de critică de sine

Asta înseamnă să te porți cu tine așa cum te-ai purta cu un prieten. Să înlocuiești binecunoscuta atitudinea critică de tipul „ce fraier/ă sunt”, cu una plină de răbdare, empatie și înțelegere față de tine.

2. Experiența comună, în loc de izolare

Adică să îți amintești că imperfecțiunea face parte din viață și că suferința ta nu e un caz izolat. Atunci când ceva o ia razna, de multe ori ne uităm în oglindă și nu ne place ce vedem. Acesta este momentul în care ne putem simți foarte singuri și izolați în suferința noastră, de parcă toți ceilalți oameni duc aceste vieți perfecte și doar noi suntem greșiți. Când ne amintim că imperfecțiunea este inclusă în experiența umană comună, momentele de suferință se pot transforma într-unele în care, culmea, să ne simțim mai conectați și mai apropiați de ceilalți oameni.

3. Mindfulness (atenție deschisă), în loc de supraidentificare

A fi mindful, înseamnă să fii atent la ce se întâmplă în tine și în jurul tău, cu deschidere și fără a face judecăți de valoare. Atunci când suferința ta nu este însoțită de această observare obiectivă, atunci când alegi să-ți ignori sau să-ți suprimi durerea, nu îți poți oferi alinare. Ca să simți compasiune de sine, este nevoie să schimbi un pic dialogul intern și să te încurajezi cu vorbe de genul „stai un pic, asta chiar mă doare”, „asta e super greu”, „ăsta e un moment nasol”. Nu este posibil să pui dop durerii sau să o bagi sub preș și, în același timp, să simți compasiune față de ea.

Din păcate, cultura în care trăim ne-a învățat să credem că este imposibil să ne motivăm fără bici și că nu putem să ne activăm decât dacă ne turnăm în cap o găleată plină cu autocritică și învinovățire. Credem că singurul mod prin care nu o să mai facem greșeli este autoflagelarea – „mă critic puternic pentru că nu vreau să continuu acest comportament pe care-l consider deviant (oricare ar fi el)”. Și asta nu este altceva decât un mod fals și contraproductiv de a avea grijă de noi. 

Citește și: De ce (nu) meditație? Scurt îndrumar despre ce ne face reticenți și cum să depășim această stare

Dacă de fiecare dată când greșim, ajungem să ne învinovățim, atunci foarte rapid o să încercăm să ne apărăm față de propriul tratament și să încercăm să evităm cu orice preț acest sentiment de eșuare. Este un sistem natural de supraviețuire pe care îl avem cu toții. Probabil cea mai mare problemă în folosirea autocriticii ca tehnică de motivare este faptul că e cu adevărat dureros să fim sinceri cu noi în privința propriilor puncte slabe. Dacă știi că o să te rupi pe genunchi prin învinovățire și autocritică de fiecare dată când îți atingi un punct slab, atunci subconștientul tău va face tot ce-i stă în putere ca să evite recunoașterea respectivei slăbiciuni. Iar cea mai cunoscută manevră în acest sens este să aruncăm vina pe alții. Gândește-te numai la clasicele certuri în familie – „e din cauza ta!”, „ba din a ta!” și tot așa, în care fiecare încearcă să-și apere egoul rănit, aruncând vina pe celălalt. Însă atunci când intră în joc compasiunea de sine, aceasta creează spațiul în care să te simți liniștit emoțional și să ai curajul să schimbi discursul în „scuze, am făcut asta, îmi pare rău”. 

Dacă reușim să ne acceptăm și părțile noastre mai umbroase sau mai puțin plăcute, atunci nu avem de ce să ne certăm pentru ele, iar șansele de a ne schimba cresc. Compasiunea de sine aduce o claritate care ne asigură nu doar înțelepciunea de a vedea de ce anume avem nevoie ca să schimbăm lucrurile, dar și agilitatea emoțională și curajul de a acționa în acest sens. 

Există numeroase studii care arată că atunci când suntem mai blânzi și mai îngăduitori cu noi, facem nu doar o alegere din iubire, ci și una deșteaptă. Unele dintre cele mai importante beneficii ale compasiunii de sine, sunt:

• formarea de relații interpersonale autentice – e mai ușor de relaționat, de muncit și trăit împreună cu oamenii care știu să practice compasiunea de sine 
• creșterea motivației, a capacității de învățare și a performanței
• hrănirea rezilienței pentru a reveni mai rapid după pierderi și eșecuri
• combaterea perfecționismului, a procrastinării și a narcisismului
• îmbunătățirea imaginii de sine (corporală și mentală)
• diminuarea rumegării experiențelor trecute

Citește și: De ce (nu) yoga? Principalele convingeri care ne țin departe de salteaua de yoga

Cred că toți funcționăm mai bine atunci când suntem înconjurați de blândețe, exact ca un copil care e mai dispus să colaboreze atunci când este înțeles și încurajat. Compasiunea de sine este cel mai bun cadou pe care ni-l putem face atât nouă, cât și celor din jurul nostru, pentru simplu fapt că, atunci când suntem buni cu noi, ne e mai ușor să facem asta și cu alții. Și, pentru că, așa cum spune Jack Kornfield, „compasiunea este incompletă, dacă nu te include și pe tine”. 

Ral Bratu predă cursuri de yoga și meditație. Inginer la bază, Ral a descoperit drumul gândurilor, al emoțiilor și al liniștii. Astăzi, după ce și-a dat demisia pentru a-și urma pasiunea, oferă cursuri de yoga și meditație. Toate informațiile pot fi găsite pe pagina de Facebook FluidYoga. Și, de acum este contributor LIFE.ro, așa că o puteți descoperi și pe site-ul nostru. Orice idei sau întrebări aveți pentru Ral, ușa ei este deschisă. Îi puteți scrie pe e-mail sau pe Facebook (datele de contact le găsiți pe pagina FluidYoga).