Confesiunile jurnalistei Valentina Pufulescu despre lupta cu boala secolului la femei, endometrioza și restartul pe care și l-a dat după un burnout
Aș spune despre Valentina Pufulescu că nu este perfectă, dar prețuiește mult munca. Merge la braț cu optimismul, deși viața nu i-a surâs mereu. Nu spune despre ea că este fără cusur. Din contra, poartă regrete și greșeli cu ea. Nu grele, dar nu se judecă. Nu tânjește după onoruri și faimă, ci prin eforturi doar și-a făcut un loc al ei. Ține piept tuturor glasurilor, iar arma cea mai puternică a sa este gândirea pozitivă. Tot ce înseamnă sistem de valori provine de la mama sa, fiindcă tatăl nu a fost prezent în viața sa. Crede în puterea cuvântului, în succesul bazat pe motivație, iar oportunitățile care i-au ieșit în cale, a știut să le îmbrățișeze.
Valentina Pufulescu
Este o voce convingătoare în televiziune. Nu o spun eu, ci anii de experiență. Dăinuiește în jurnalism de mai bine de două decenii. Pe când unii nu știau la ce facultate să se înscrie, ea s-a identificat cu această meserie. Este foarte respectată pe această nișă, iar treaba ei continuă și dincolo de ecrane sub egida SHIFT by Valentina Pufulescu, unde predă cursuri de Jurnalism, Public Speaking și dicție.
După o oboseală acută care a pus-o la pământ, autosabotare, presiune continuă, două divorțuri și un diagnostic care încă o urmărește, a decis să dea un restart vieții sale. Nu s-a lăsat prinsă de modul eronat de gândire „n-am făcut nimic cu viața mea”. Nu și-a permis să se piardă. La 40 de ani, după 22 de ani de lucru cu microfonul și camera de filmat, a devenit antreprenor.
S-a născut în capitală, sărăcia a fost normală pentru ea, lipsurile au fost multe, dar a ieșit din cadrul său. A făcut mărturisiri sincere și fără ocolișuri a vorbit despre călătoria sa până acum. S-a învârtit, a amețit, a durut-o, a suferit, dar adevărata putere a stat în ea. Și-a educat mintea continuu și și-a restructurat gândirea de fiecare dată când realitatea cotidiană dădea cu ea de pământ. A experimentat mult disconfort, tensiunile din interior, câteodată, au ieșit la suprafață, dar cu credință în Dumnezeu a dăinuit și și-a găsit liniștea. Am găsit-o într-o armonie deplină. Cu entuziasmul unei adolescente și maturitatea unei femei, Valentina Pufulescu vorbește despre responsabilitatea de a munci, despre începuturile în televiziune, dar și despre ambiția mare care a fost aliatul perfect al învingătorului.
Valentina Pufulescu:„ Gândirea negativă mă trăgea mult în jos.”
Valentina, ce-ți place la tine?
Atunci când lucrez cu elevii în sesiunile de feedback îi învăț să-și observe în primul rând calitățile. De obicei, oamenii se concentrează doar pe trăsăturile negative ca să le poată corecta. Eu plec de la premisa că, pe lângă lucrurile pe care dorim să le îmbunătățim, elimina, corecta din comportamentul nostru, trebuie să acordăm o atenție sporită și lucrurilor bune pe care le avem, facem, gândim. Și să pornim schimbarea de la calitățile pe care le avem fiecare dintre noi. Le recomand și cititorilor să se analizeze cu așa-numitul feedback de tip sandviș. Adică să noteze despre ei o trăsătură pozitivă, una negativă și, la final, încă o calitate. În acest fel, feedback-ul devine constructiv, nu distructiv. După ce am lucrat deja cu sute de cursanți tipul acesta de evaluare, am început să mi-l aplic și mine. Pentru că înainte și eu vedeam la mine doar lucrurile negative. Gândirea asta mai mult mă trăgea în jos pentru că nu reușeam să-mi scot în evidență calitățile. Mă concentram atât de mult pe ce nu-mi place la mine, încât uitam să-mi văd și trăsăturile pozitive și să le scot în față, să apăs pedala pe ele în așa fel încât să mă remarc cu ce am mai bun, nu cu ce am mai rău. Așa ajung la răspunsul pentru întrebarea ta. Îmi place că sunt serioasă, conștiincioasă și muncitoare, iar atunci când mă apuc să fac un lucru nu renunț până când nu îndeplinesc misiunea pe care o am. Am un simț al răspunderii și asumării foarte mare, iar asta îmi aduce multe rezultate bune.
Sunt și chestii care nu îți plac?
Sunt și multe lucruri care nu-mi plac la mine. De exemplu, tendința de a lua decizii impulsiv, cu inima, nu cu mintea. Observ la mine că obișnuiesc să fac asta atât în viața personală, cât și la job și în business. Din păcate, nu de fiecare dată sunt deciziile corecte. Mi-ar plăcea să fiu puțin mai așezată, să cântăresc mai mult situațiile cu care mă confrunt și apoi să iau o decizie.
Cum te motivezi pentru a te antrena în fel și fel de activități?
Sportul mă ajută să fiu activă și creativă. Mișcarea îmi dă un boost de energie, putere de muncă și îmi stârnește imaginația. În plus, mă motivează dorința de a avea o calitate cât mai bună a vieții, să am timp de explorări, sporturi, cărți și vacanțe. Pentru asta mă implic în cât mai multe proiecte pe care vreau să le realizez cât mai bine în așa fel încât feedback-ul și recomandările pe care le primesc să fie cartea mea de vizită pentru următoarele și următoarele proiecte.
Cât de mult ți-a plăcut ceea ce ai făcut înainte?
Jurnalismul a fost pentru mine un stil de viață. Încă este, mai ales că de două luni am devenit jurnalist Euronews România și, concomitent, antrenor de dicție pentru reporterii Pro TV. Meseria a fost mănușă pentru mine. Mi-a plăcut la nebunie că am putut descoperi lucruri, evenimente, oameni, țări pe care altfel le-aș fi putut vedea doar la televizor. Un lucru extrem de important, și minunat, în același timp, este că tot timpul înveți ceva. Mintea nu lâncezește niciodată. Cu fiecare știre, interviu, întrebare pe care o pui mai adaugi ceva în bagajul tău de cunoștințe. Astfel evoluezi, de la o zi la alta devii mai bun. Iar data viitoare când intri în sufrageria omului de rând cu cele mai noi informații ești mai pregătit să pui punctul pe i, să-i dai telespectatorului nu doar știrea, ci și „de ce-ul” ei, alături de context, în așa fel încât să-l pregătești să-și formeze o părere cât mai apropiată de realitate, adevăr.
Valentina Pufulescu:„ La 40 de ani mi-am dat un restart.”
Totuși, de ce ai renunțat? Ce a stat la baza deciziei tale?
Când am împlinit 40 de ani, dintre care 22 de jurnalism, am simțit o oboseală cronică. Nu mai reușeam să văd care-mi e misiunea. Printre altele, rutina și volumul mare de muncă și-au spus cuvântul. Plecarea mea din televiziune a survenit și pe fondul problemelor de sănătate. Puse cap la cap, nu mai ieșeam pe plus. Calitatea vieții pe care mi-o doream pentru mine avea mult de suferit. Așa că am decis să-mi dau un Shift, un restart. S-o iau de la zero. Să muncesc exclusiv cu ce produce mintea mea și cu un volum mai mic de lucru. Așa am devenit soloprenor și am creat proiectul SHIFT by Valentina Pufulescu, prin care predau cursuri de Jurnalism, Public Speaking și dicție. Deși partea cu volumul mai mic de muncă nu prea mi-a ieșit :).
A fost cumva dorință sau un joc ticluit al șanselor să îți faci „propriul brand” după două decenii petrecute în televiziunea de știri?
Ieșirea din televiziune nu a fost o decizie de moment. Mă gândeam deja de ani de zile să fac pasul, dar nu îmi era foarte clar cum să o fac și ce să fac în loc. Dacă întrebi jurnaliștii la ce se pricep, cei mai mulți îți vor spune că, dacă renunță la presă, habar nu au ce să facă în loc :). La fel eram și eu. Nici nu doream să mă mut la altă televiziune pentru că nu aș fi făcut altceva decât să înlocuiesc o echipă cu alta, un ritm alert de muncă cu altul, niște probleme cu altele similare, dar care purtau doar alt nume. Cumva, problemele de sănătate au pus capac și m-au presat să schimb ceva rapid la mine. După ultima internare în spital, de unde am plecat tot bolnavă, am decis să spun stop. Muncind mult nu aveam timp să am grijă de sănătatea mea, să îmi revin după desele probleme pe care le aveam. Așa că mi-am anunțat demisia brusc și în 30 de zile am fost liberă de contract. Din prima zi de „libertate” am început să-mi conturez proiectul, brandul, să lansez primele produse, și să o iau de la capăt cu învățatul. Pentru că după ce ești o viață întreagă angajat, nu este deloc ușor să devii antreprenor. Mai ales că eu nu am gândire de business, la mine cele mai multe decizii vin din feeling. Sunt o umanistă, nu o realistă 🙂
Ai resimțit ușoară sau grea trecerea de la un domeniu la altul, chiar dacă cunoștințele tale ca om de televiziune le folosești și în comunicare?
Trecerea de la jurnalism la cursuri de jurnalism și public speaking a fost extrem de firească. Mai ales că în ultimii 22 de ani asta făcusem: comunicasem la televizor. Dar nu m-am mulțumit cu expertiza pe care o aveam. Am considerat că încă am foarte multe de învățat și am vrut să aflu mult mai multe lucuri ca să le pot livra cursanților mei o experiență unică, completă, eficientă, aplicabilă imediat, cu efecte pe viață. Practic, mi-am propus ca, prin cursurile mele, oamenii să capete un bagaj de reflexe bune care să-i ajute atât acasă, cât și la serviciu. Așa că am făcut cursuri de predare (pentru că una este să fii jurnalist și alta este să predai în așa fel încât oamenii să înțeleagă și să aplice cu succes ce le explici). Am discutat cu colegi din toată presa pe care i-am invitat la cursurile mele în așa fel încât viitorii jurnaliști să primească informații din tot spectrul mediatic românesc. Am documentat suplimentar și informații care țin de public speaking. Am extins domeniul către neuroștiință ca să-i învăț pe cursanți cum își pot folosi propriul corp ca să-și influențeze mintea, să-și schimbe în bine starea de spirit, mindset-ul. Am discutat cu antrenorul meu de fitness, care este și kinetoterapeut (Florin Dragomir) ca să găsesc elemente de sport pe care să le pot folosi în controlarea emoțiilor. Am citit despre nutriție și cum ne poate influența ce mâncăm și ce bem capacitatea de comunicare, focusare, memorare, vorbire, etc. Abia după ce am învățat o serie de noi informații, am organizat și primele cursuri.
Inedit este că, după un an și jumătate de antreprenoriat, de muncă pe cont propriu, am simțit că am (re)copilărit suficient și că pot reveni și în televiziune. Așa că, din februarie 2022, am devenit jurnalist Euronews. M-am implicat, așadar, într-un proiect îndrăzneț, cu o viziune și misiune unice în România. Ne propunem să aducem telespectatorului din România all views, adică toate punctele de vedere. Vrem să spunem nu doar CE se întâmplă, ci și DE CE se întâmplă. Adică să avem întotdeauna și contextul. Abia aștept să muncim și să ne vedeți pe sticlă!
Valentina Pufulescu:„ Am în derulare un proiect cu reporterii Știrilor Pro Tv.”
Cine apelează la abilitățile tale, Valentina? Ce plaje cuprinzi?
Cursanții SHIFT sunt în primul rând oameni care nu se cred perfecți, ci care vor să învețe mereu ceva nou, preocupați de educarea continuă. Sunt profesori, medici, corporatiști din middle și top management, it-iști, avocați, tinere și tineri antreprenori, soloprenori, directori de multinaționale, măicuțe și preoți care vor să învețe să comunice mai bine cu enoriașii, studenți, viitori și actuali jurnaliști. Acum, de exemplu, am în derulare un proiect amplu cu reporterii Știrilor Pro TV pe care îi antrenez pentru dicție și transmisiuni în direct.
Cu ce plusezi tu față de alții? De ce să fii tu aleasă?
Cursurile mele sunt 99% practică și doar 1 % informație. De la început până la sfârșit, cursanții sunt în priză, repetă, aplică, interacționează cu mine sau ceilalți cursanți, atunci când sunt training-uri de grup. Toate informațiile pe care le primesc sunt active, cu exemple concrete și aplicate, în așa fel încât eu să nu vorbesc ca televizorul, iar cursanții să se plictisească cu pixul în mână. Orice curs SHIFT este, de fapt, o conversație continuă, nu un monolog. În plus, am experiență pe toate posturile de conținut dintr-o televiziune. Pentru că am pornit de jos, nu am ars etape și am urcat, treaptă cu treaptă, în ierarhia televiziunilor. Cu alte cuvinte, știu ce presupune fiecare post în parte, știu ce se poate face și ce nu se poate face în fiecare etapă. Nu vorbesc din cărți, ci din expertiza de teren. Mai adaug la asta faptul că nici eu nu consider că le știu pe toate și continuu învăț ceva nou. Adică îmi îmbunătățesc mereu calitatea cursurilor.
Cum ți-ai descrie frumoasa escapadă academică în câteva idei?
Cel mai bun răspuns care-mi vine în minte la întrebarea asta este că îmi pare rău că nu am învățat mai mult la timp. În școală nu mi-a plăcut deloc să tocesc, iar faptul că profesorii ne obligau să învățăm pe de rost mii de pagini nu m-a încurajat să învăț. Puțini profesori mă ajutau să înțeleg din clasă subiectul, în așa fel încât acasă să-l repet cu interes. Cred că, în continuare, acesta este cel mai mare păcat al școlii românești. Că nu te lasă să gândești, să treci prin filtrul tău informațiile. Cu mintea de acum aș fi ignorat ce ne spuneau profesorii și m-aș fi pus pe studiat în propriul ritm. Mi-ar fi plăcut să citesc mai mult, cu mai multă atenție, de ce nu, cu plăcere. Dar învățământul românesc ucide plăcerea, omoară din fașă orice inițiativă pe care o poți avea. De aceea mă bucur teribil atunci când vin la cursurile mele profesori care sunt interesați să-și îmbunătățească metodele de predare și vor să afle tehnici informale de educare a copiilor. Adică vor să afle cum să-și apropie elevii, cum să-i determine să învețe de drag, nu obligați, să le deschidă apetitul pentru școală și învățare.
Valentina Pufulescu:„ Am învățat să trăiesc, nu doar să supraviețuiesc.”
Ce ți-ai extras frumos pentru suflet în toți acești ani?
De câțiva ani, poate 7-8, ani, am început să fiu preocupată de calitatea vieții. Adică să învăț și să trăiesc, nu doar să supraviețuiesc. Să învăț să mă bucur de momentul acum, de prezent. Prezentul e cel mai real lucru și ar trebui să-l îndrăgim, să-l prețuim, să-l trăim. Prezentul este cel care ne definește trecutul și viitorul. Când trăiești ACUM, te bucuri de viață. Chiar dacă acum înseamnă să mânânci o înghețată foarte gustoasă sau să te plimbi pe o plajă exotică din Bali. Mulți ani doar am supraviețuit. Așa că de ceva ani sunt preocupată să trăiesc momentul. Așa mi-am luat permisul pentru condus motociclete la 37 de ani și îmi umple sufletul de bucurie la fiecare călătorie cu ViPeRa mea. Sportul m-a ajutat, de asemenea, să trăiesc prezentul și să-mi dea energie pentru viitoarele momente de ACUM. Așa că m-am apucat de fitness, la 32 de ani am învățat să fac snowboarding și windsurfing (cât de cât :D). Și al treilea lucru care-mi bucură sufletul sunt cărțile. Acum, de exemplu, sunt într-o perioadă în care devorez orice carte și film despre primul și al doilea război mondial. Cumva cred că încerc să compensez cu ce nu am rămas din școală.
Ce a sădit frumos în tine televiziunea? Ce aplici și în viața cotidiană?
Spuneam mai sus că jurnalismul este un stil de viață pentru mine. Implicit, televiziunea, pentru că 99% din munca mea a însemnat lucrul cu microfonul și camera de filmat. Când apari la televizor trebuie să vorbești clar, concis, coerent. Atributele astea le-am preluat și în viața personală. Nu vorbesc mult. Întotdeauna sunt directă, la obiect. Vorbesc puțin, succint. În plus, televiziunea m-a învățat să am capacitate de sinteză și de extras în față cele mai importante informații. Asta m-a ajutat mult și în business. Mi-am putut scoate în evidență atuurile, într-un limbaj simplu, accesibil tuturor. Ca să fac o paranteză, asta cu vorbitul simplu este o reală problemă pentru marea majoritate. Oamenii cred că simplu înseamnă simplist, ceea ce este total greșit. Ca să vorbești simplu trebuie să muncești să-ți faci ordine în idei, să traduci lucrurile complicate în cuvinte simple pe care să le înțeleagă și un copil de clasa a patra. Nu e ușor lucru. Doar leneșii și autosuficienții vor spune că preferă să vorbească elevat, complicat, alambicat pentru că li se adresează oamenilor deștepti. Este o abordare greșită care nu ajută pe nimeni. Și asta e o problemă pe care o au, în special, oamenii din domenii tehnice: medicii, avocații, contabilii, etc. Cum spunea o colegă de-ale mele, acești oameni cad în „blestemul cunoașterii”. Știu prea multe lucruri și nu vor să-și facă ordine în idei și cuvinte ca să se facă înțeleși. Deși, chiar și colegii lor ar prefera un discurs aerisit, cizelat, în detrimentul unuia plin de fraze întortocheate și termeni complicați.
Fiecare dintre noi plecăm în viață cu convingeri bine închegate însușite în sânul familiei. Ce gând ți-a transmis mereu mama ta de care să ții cont pe oriunde faci urme?
De la mama mea am înțeles că „nu se poate” nu există. Dacă o mamă singură, venită de la țară în București, cu doi copii mici, unul bolnav mereu, fără locuință și bani, poate să îi facă mari, să îi trimită la facultate și să își cumpere o casă, atunci noi ce motive avem să nu reușim în viață? Asta am învățat de la Nina, cum îi spunem eu și sora mea mamei noastre: că dacă îți dorești ceva cu adevărat și muncești pentru asta vei reuși. Poate nu imediat, dar în timp vei obține ce îți dorești. Împortant este să muncești și să nu renunți.
Valentina Pufulescu:„ În toată sărăcia, nu am simțit niciodată că murim de foame.”
Am pomenit doar de mama, căci știu că provii dintr-o familia monoparentală. Cum a fost viața doar cu un părinte?
Sincer, nu am simțit lipsa tatălui, chiar dacă atunci când eram copii eram foarte sărace. Dar în toată sărăcia, nu am simțit niciodată că murim de foame. Abia când am ajuns mare mi-am dat seama că celelalte familii au și un bărbat în casă, un tată. Cu puținele lucuri pe care le știu despre tatăl meu, spun însă că a fost mai bine fără el. Un tată care-i spune copilului pe care-l întâlnește pentru prima dată în 20 de ani că nu a avut nevoie de copii, nu poate fi un exemplu bun în viață. Deci nu avea ce să ne învețe.
Ți-am citit povestea vieții. Porți o îndrăzneală mare și sfidezi, cum poți, toate întâmplările negative din viața ta. Cum te găsim în prezent?
Astăzi sunt la fel de pregătită ca și ieri să înfrunt tot ceea ce mi-a rezervat viața. Sunt într-unul dintre cele mai liniștite momente ale vieții mele, dar știu că asta se poate schimba în orice moment. Așa că mă bucur de prezent, de ce am reușit să obțin până acum și mă rog lui Dumnezeu să mă țină sănătoasă, în liniște și înțelegere pentru cât mai mult timp.
Poți spune că în viața ta au fost mai mult situații urâte care ți-au umbrit fericirea? Porți cu tine două divorțuri, o boală în stadiu inoperabil și amintiri multe neîmbucurătoare. Ce-mi poți mărturisi?
Problemele de sănătate m-au dat peste cap. Ani de zile am umblat pe la doctori ca să-mi pună un diagnostic corect, iar asta m-a marcat. Încă nu s-au rezolvat, dar sper să nu mă mai chinuie la fel de tare. Și este clar că toate întâmplările din viața mea m-au afectat, chiar dacă unele din ele au fost din vina mea. Toate evenimentele din ultimii 42 de ani m-au făcut ce sunt astăzi: boli, locuit cu șobolanii, pe străzi, în Ferentari, divorțuri, relații eșuate, chiar și schimbările de joburi și shiftul către antreprenoriat. Toate m-au făcut mai rezistentă, dar în același timp m-au făcut să apreciez mai mult lucrurile bune care mi se întâmplă. Cea mai mare reușită a vieții mele este că pot trăi viața prin prisma prezentului, fără să mă plâng continuu de viața grea pe care am avut-o. Mă uit în urmă ca la un film în care joacă alți actori, nu eu. Sunt sigură că greutățile trecutului se resimt în prezent prin felul în care reacționez în anumite situații sau prin deciziile pe care le iau. Dar nu trăiesc cu povara trecutului, ci cu bucuria noutății pe care o aduce fiecare zi.
Valentina Pufulescu:„ Am sperat până în ultima clipă că voi putea avea copii.”
Care este cel mai mare regret al tău?
Am trei mari regrete. Că nu am citit suficient când eram copil (recuperez acum). Că atunci când au apărut problemele de sănătate nu mi-am strâns bani ca să mă duc în străinătate pentru diagnostic. Acum este prea târziu. Și că atunci când am luat decizia să divorțez nu am procedat diferit. Și pentru asta e prea târziu.
Endometrioza este boala secolului. Spune-mi, te rog, că ai avut momente în care ai crezut că poți intra în rolul de mamă și că nu ți-ai pierdut niciodată speranța, deși sună a clișeu.
Am sperat până în ultima clipă că voi putea avea copii. Adică până acum câteva luni. Dar boala a evoluat continuu, în ciuda tuturor tratamentelor. Așa că acum câteva luni am înțeles că nu mai este nicio șansă și m-am resemnat. Nu este o tragedie. Înțeleg că situația este cum este și că există multe alte motive de bucurie în viață. În plus, când voi fi pregătită, dacă voi fi pregătită, voi putea adopta oricând un copil.
Am citit și despre incidentele tale cu medicii, despre lipsa lor de comunicare, despre lipsa de explicații medicale, despre lipsa lor de empatie. Încă mai ai amintirea cuvintelor lor?
Experiențele pe care le-am avut în spitalele din România, cu medicii din România nu se vor estompa niciodată. Nu voi uita niciodată cuvintele de ocară pe care mi le-a spus o doctorită care, culmea, era și însărcinată. Pe scurt, îmi spunea că este vina mea că am ajuns în situația aia pentru că nu m-am dus la doctor la timp. Asta deși îi tot înmânam dosarul cu analizele și ecografiile pe care le făcusem repetat ani de zile, inclusiv cu o săptămână înainte să ajung pe mâna ei, la camera de urgențe. Nu voi înțelege niciodată de unde atâta lipsă de interes și empatie.
Valentina Pufulescu:„ Am acum un diagnostic clar, cel de adenomioză în stadiu inoperabil.”
Valentina, câți ani ai așteptat până să ai un diagnostic clar?
Am umblat pe la diverși doctori și spitale cam 5-6 ani până când mi s-a pus clar diagnosticul de adenomioză. Probabil că dacă descopeream în timp util și mi se dădea tratamentul corect, mai era o șansă să fac un copil. Poate, nu pot ști sigur.
Câte nopți nedormite și gânduri triste ai purtat în tot acest timp? Ce se întâmpla în inima ta?
Doar cineva care a trecut prin ce am trecut eu știe ce înseamnă insomnia cauzată de endometrioză. Nopți la rând nu adormeam decât spre dimineață când trebuia să mă trezesc ca să merg la lucru, unde trebuia să fiu fresh, cu mintea limpede ca să pot duce o tură de 12 ore de luat decizii continuu. Insomniilor li se adaugă stările de anxietate, frustrări, neputința să te ajuți. Este ca și cum ai trăi ani de zile într-o furtună continuă, care-ți răvășește tot în jur. Nu-ți poți trage sufletul niciodată.
De câte ori te-ai întrebat de ce tu și de ce tocmai ție? Te-ai învinovățit vreodată?
Cei mai mulți medici la care am fost aveau talentul unic de a mă face vinovată pentru boala necunoscută pe care o am. Mă întrebau: „Dar ce-ai făcut de ai ajuns în situația asta?”. Sau, o altă frază celebră: „Foarte ciudate simptomele și starea dumneavoastră. Dacă aflați despre ce e vorba să-mi spuneți și mie!”. Vreau să le spun tuturor femeilor care trec prin astfel de situații că NU ESTE VINA LOR. Nu este nici vina medicilor pentru că am făcut endometrioză, dar este vina lor dacă nu acordă suficientă atenție simptomelor și nu se străduiesc să pună cel mai corect diagnostic.
Valentina Pufulescu:„ M-am învinovățit. M-am îndoit de mine.”
Și da, nu de puține ori m-am învinovățit pentru tot. M-am îndoit de mine pentru că poate nu am fost suficient de atentă, că nu am insistat foarte mult la un doctor, că nu am pus toate întrebările, că nu m-am îngrijit mai mult. M-am gândit inclusiv că Dumnezeu mă pedepsește pentru toate greșelile vieții, pentru deciziile pe care le-am luat și prin care am rănit oameni care nu aveau vreo vină. În momente de cumpănă îți trec toate gândurile negative prin minte. Important este să discerni bobul de neghină și să te ajuți să ieși la liman. Dacă te învinovățești la infinit, nu te ajuți. Te îngropi. Unele greșeli nu mai pot fi îndreptate. Ce poți îndrepta, însă, sunt prezentul și viitorul.
Stropul mare de optimism care zace în tine este răspunsul la toate problemele tale?
Sunt bolnavă de optimism, iar de boala asta nu mi-ar plăcea să scap vreodată. Dacă nu aș fi avut gândul că totul va fi bine, acum poate nu aș mai fi fost în viață. Datorită optimismului am mers tot timpul înainte, cu ideea că răul va trece și va veni binele. Și așa a fost. Dar am și muncit să transform răul în bine. Vorbesc ca și cum aș fi fost un alchimist :).
Care este dorința ta cea mai arzătoare, Valentina?
Ca să păstrăm nota de optimism, mi-ar plăcea să mă mut în Grecia, să am o căsuță mică lângă malul mării și să trăiesc din administrarea unui mic și cochet beach bar. În momentul ăsta, gândul pare total ireal. Dar speranța moare ultima 🙂
Când pui capul seara pe pernă, ce gânduri te înconjoară?
Mă gândesc tot timpul ce pot să fac ca să am cât mai mult timp liber pentru pasiunile mele. Cum să fac mai mult sport, să mă plimb mai mult cu motorul sau cu bicicleta, să călătoresc și să descopăr locuri și oameni noi, să citesc mai mult. Îmi doresc să muncesc ca să pot trăi liber. Și îmi doresc să muncesc bine, adică să conteze ceea ce fac. Iar informațiile pe care le dau mai departe să-i ajute real pe cei care mă ascultă. De asta citesc mereu noutăți ca să pot să dau mai departe cursanților mei cele mai noi și eficiente metode prin care pot deveni mai buni în ceea ce fac. Dacă ei evoluează, și eu evoluez. Și îmi mai doresc ca și acest interviu să ajute măcar un om să fie puțin mai încrezător în propriile forțe și în viitor. De aceea îți mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ai dat-o.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
