Constantin Pascu, inventatorul aparatelor Salin: „În momentul în care faci ceva ce îţi place şi este şi de folos, ceilalţi vor avea nevoie de el. Dacă ei îl cumpără vei avea şi tu bani să mergi mai departe.”

Constantin Pascu a absolvit Facultatea de Chimie, dar a fost mereu fascinat să descopere lucruri noi şi să inventeze altele care să fie de folos. Are, de altfel, mai multe invenţii brevetate, inclusiv internaţional, dintre care unele au ajuns să fie produse la scară largă. Aşa s-a întâmplat şi cu Salin, produsul său de suflet, pe care l-a creat după ce a observat că a devenit mult mai rezistent la răceli după ce a petrecut mult timp înconjurat de sare. Inovaţia stă în felul în care particulele de sare sunt eliberate în aer, reproducând astfel atmosfera din salinele clasice. Aparatele sale sunt certificate medical şi sunt vândute în întreaga lume. Când vine vorba de succesul afacerii sale, Constantin Pascu spune că totul stă în a face ceva ce-ţi place şi a crea ceva util pentru cei din jur.

De unde a plecat ideea acestor aparate?

E o idee veche tare deja. La vremea respectivă lucram nişte decoraţiuni din sare. În zona Buzăului există un carst în sare. Zona se cheamă Meledic şi e o zonă de pământ şi sare în care apa a săpat văi foarte adânci. Vara, sarea cristalizează pe iarbă şi pietre şi creează nişte structuri foarte frumoase, asemănătoare cu coralii.

Erau anii `95-`96 când m-am apucat să le folosesc pentru nişte decoraţiuni. Făceam fântâni decorative, diverse piese şi stând în mediul respectiv am realizat la un moment dat că am devenit mult mai rezistent la micile răceli. Ştiam de salină şi de beneficiile ei şi aşa m-am gândit că ar avea legătură.

Într-o colaborare cu o doamnă medic a apărut ideea unor dispozitive. Am făcut nişte prime maşinării care să utilizeze ideea de cristalizare de sare cu ajutorul unor ventilatoare. Rezultatele au fost foarte bune şi de aici a început practic întreaga poveste.

Sigur, în zona asta de invenţii ideea e importantă, dar provocarea e să o duci mai departe.

Şi nu v-a fost uşor, din câte ştiu.

Da şi nu. Uneori lucrurile merg de la sine şi când te uiţi în urmă zici că a fost simplu. Alteori pare că totul e la îndemână şi nu vrea să meargă.

E clar că dumneavoastră aţi crezut în idee, dar care au fost reacţiile celor din jur când le-aţi spus ce aveţi de gând să faceţi?

Veneam după nişte ani foarte complicaţi. Eu am început să lucrez în Cercetare foarte repede după ce am terminat facultatea, lucru care era de excepţie în vremurile comuniste. M-am jucat cu idei noi, cu produse noi. După revoluţie am avut o încercare şi am lucrat în colaborare cu o firmă care făcea nişte filtre de apă. A fost o poveste care a avut succes la vremea respectivă.

Dar au urmat câţiva ani în care, într-un oraş nu prea mare cum e Buzăul, mă străduiam să-mi găsesc de lucru şi nu era deloc simplu. Decoraţiunile de care vă povesteam mi-au adus o vreme şi nişte bani în perioada asta. Dar când a venit ideea pentru aceste aparate şi după ce au apărut confirmările efectelor acestora, era multă lume în jurul meu care, nu neapărat că mă dezarma, dar nu credea că va ieşi ceva. Eram ca în povestea cu Petrică şi lupul. Părea că apare ceva şi era altceva şi tot aşa. La un moment dat totuşi a apărut.

Era şi o perioadă în care părea foarte riscant să porneşti la drum o afacere.

Chiar vorbeam de curând despre asta – în decursul vieţii mele profesionale am avut câteva rupturi mari, câteva momente în care am luat nişte decizii foarte grele. Iar chestiile foarte interesante, atunci când mă uit în urmă, sunt că parcă lucrurile din jur au făcut în aşa fel încât să-mi fie imposibil să stau. Nu era deloc uşor să plec, dar au fost câţiva oameni care s-au purtat în aşa fel încât m-au făcut să plec. Iar acum, când mă uit în urmă, îmi dau seama că dacă ei nu făceau asta şi eu rămâneam acolo, lucrurile nu ar fi ajuns aici.

Eu am visat mereu că o să lucrez în Cercetare, în chimie, iar după facultate primisem repartiţie în Cercetare, în Bucureşti. Dar erau anii `80, în capitală nu aveai casă, nu aveai nimic şi mi-au spus că dacă merg acolo trebuie să mă duc să lucrez, de fapt, la Valea Călugărească. Eu eram căsătorit, aveam şi copil şi am zis că asta e, trebuie să renunţ. La 2 luni de zile după ce am luat decizia asta în fabrica unde lucram s-a înfiinţat un centru de cercetare care ţinea de un institut din Bucureşti şi am lucrat acolo încă de la început.

Parcă era să fie locul acela al dumneavoastră.

Da, dar a fost tare greu să renunţ atunci la ceva ce îmi dorisem atâta vreme.

Constantin Pascu: „Când eram eu copil era o emisiune la televiziunea de atunci în care se făceau experienţe distractive în laborator. Cred că de acolo a plecat totul. Eu am căutat tot timpul să caut, să înţeleg.”

Dar de unde pasiunea asta pentru chimie?

Cred că mai degrabă a fost o pasiune legată de lucrurile noi. Când eram eu copil era o emisiune la televiziunea de atunci în care se făceau experienţe distractive în laborator. Cred că de acolo a plecat totul. Eu am căutat tot timpul să caut, să înţeleg.

Făceaţi şi dumneavoastră experienţe în copilărie?

E, bineînţeles, o groază. Eram tot timpul cu cărţi după mine. Dar până la urmă evoluţia depinde de multe, e greu de spus la un moment dat cum se leagă nişte lucruri. Şi acum mă fascinează lucrurile deosebite, îmi place să le studiez, să văd cum s-a ajuns la ele, cum a gândit cel care le-a făcut. Bine, e important să faci lucruri care îţi plac, care sunt de folos şi celorlalţi.

Nu e prima oară când vă aud vorbind despre lucruri care să fie de folos.

Eu mi-am dorit să am un loc sigur, din care să pot să câştig şi să fac ceea ce-mi place. Ştiu că eu nu pot face multă vreme lucruri care nu-mi plac. Atunci am căutat şi am avut şansa să găsesc nişte lucruri care să se lege între ele. În momentul în care faci ceva ce îţi place şi este şi de folos, ceilalţi vor avea nevoie de el. Evident, dacă ei îl cumpără vei avea şi tu bani să mergi mai departe.

Aparatele acestea de care vorbim şi care sunt în piaţă deja de mai bine de 20 de ani sunt în continuare cele mai performante sisteme de acest tip. Sigur, sunt camerele de sare şi sunt bune, dar în vremurile astea mobilitatea e cumva tot mai complicată. Ca să beneficiezi de ele trebuie să te duci şi să stai acolo. Pe când un aparat ca ăsta e foarte uşor de pus în camera în care doarme un copil, de exemplu. E la îndemână, e foarte uşor de utilizat, e mobil şi ajută o grămadă de lucruri ca să mai simplifice nişte lucruri, să îi crească starea de bine. Lucrurile astea sunt cele care au făcut ca în toţi aceşti ani ele să se vândă, în ciuda la orice.

Cum a crescut afacerea asta? Aţi făcut ceva în mod special ca să vă cunoască oamenii, să afle despre dumnevoastră?

Anul trecut chiar am avut o campanie consistentă, extrem de scumpă, în care am făcut tot ce se zicea că ar trebui făcut pentru promovare ca să fie cât mai bine. În afară de faptul că a costat o grămadă de bani n-a contat, nu s-a simţit nimic. La noi exportul contează foarte mult.

Care e proporţia?

Cam 80% din producţie merge la export.

Cumpără români stabiliţi în străinătate sau străini?

Străini. Cumpără din Irlanda, din Statele Unite, Australia, Germania.

Şi la ei cum aţi ajuns?

Sunt tot felul de poveşti. În Irlanda, de pildă, era un român care cumpăra de aici produse care ar putea să meargă acolo. A venit şi la noi, nu am crezut că o să fie mare lucru. Am zis că-i dăm exclusivitate o vreme. A luat mai multe aparate, le-a dus în Irlanda şi, asta ne-a povestit mai târziu, le ducea pe la farmacii încercând să le explice celor de acolo despre ce e vorba. Ştiu şi eu cum e când duci produse pe la medici, prin diverse locuri: le aruncă într-un dulap și aia e.

E, unul dintre farmaciştii ăştia avea o soră cu un astm păcătos, care o chinuia rău. Era femeia sătulă de toate tratamentele şi la un moment dat i-a dat fratele ei să încerce aparatul nostru. După vreo săptămână s-a dus la el şi l-a întrebat ce i-a dat, că simţea diferenţa.

Nu reuşea să dea de noi apoi. A găsit pe cineva din Canada care vorbea pe internet de produsele noastre, a cumpărat de acolo câteva aparate adaptate pentru Canada, că ei au alt standard şi le-a pus la vânzare. Soţia românului care le dusese acolo a trecut pe lângă farmacie, le-a văzut şi i-a spus lui că au apărut acolo, în condiţiile în care el avea exclusivitate. A mers acolo, i-a vândut drepturile şi de acolo lucrurile s-au aşezat. În Irlanda sunt mici reţele cu farmacii de familie, iar proprietarii lor se sprijină reciproc când descoperă produse deosebite. Aşa a reuşit să intre şi să-l promoveze pe termen lung într-un mod foarte aşezat.

Constantin Pascu: „Eram în pregătire cu aprovizionări, cu tot felul de lucruri pentru un contract foarte mare şi respectivul a dispărut. A fost o perioadă grea pentru că făcuserăm nişte împrumuturi, nişte investiţii.”

De aici a aflat cineva din Australia şi aşa s-au răspândit şi în zona aia. Cele mai multe au plecat prin intermediul românilor, dar e o piaţă foarte complicată, o zonă extrem de dificilă.

Am văzut că în ultimii ani au apărut la vânzare şi tot felul de lămpi de sare. Care este diferenţa între ele şi aparatele produse de dumneavoastră?

Acum, de când cu pandemia, am lucrat şi noi mai mult la partea de principiu a sistemului. Iar el funcţionează pentru că structurile de sare, care sunt foarte bogate, au o acţiune anume asupra aerului. Dar pentru asta ele trebuie să fie foarte bogat cristalizate, lucru pe care noi îl realizăm în mod special prin filtre.

Dacă discutăm de o lampă de sare vorbim despre o suprafaţă foarte simplă care are un contact minim cu aerul, deci şi efectul este minim. Sigur, nu face rău nimănui, dar nu cred că poate fi de ajutor.

Aţi simţit vreo diferenţă în vânzări din momentul în care a venit pandemia?

Nu aş putea spune asta. Sigur că lumea a devenit mult mai interesată de sănătate acum, dar lucrurile sunt foarte complicate. Felul în care a fost abordată toată treaba asta cu protecţia sanitară m-a făcut să fiu foarte reţinut în a mai vorbi de produsele noastre. Datele pe care le aveam noi din toţi aceşti ani erau legate de prevenirea infecţiilor respiratorii şi la un moment dat mi-am imaginat că ar putea fi folosite într-o acţiune mai amplă şi mai inteligentă de a preveni, de a reduce riscurile. Dar la cum a fost totul am zis că mai bine îmi văd de treabă şi cu asta basta.

Aţi avut momente când aţi fost tentat să renunţaţi, poate o perioadă cu vânzări mai slabe?

Pe la început au fost nişte perioade un pic mai grele, însă la mine a contat mereu faptul că ştiam că produsul este foarte bun. Primeam tot timpul feedback-uri despre cât este de eficient. Am mai avut şi noroc.

Am avut un moment foarte complicat: eram în pregătire cu aprovizionări, cu tot felul de lucruri pentru un contract foarte mare şi respectivul a dispărut. A fost o perioadă grea pentru că făcuserăm nişte împrumuturi, nişte investiţii, dar s-a închis o uşă, s-a deschis o fereastră. A apărut o altă solicitare, pe o altă direcţie şi lucrurile s-au rezolvat. E drept că după aia am devenit şi mai grijuliu. În general nu mă arunc, dar atunci părea că se leagă totul foarte frumos şi uneori te mai ia valul, oricât ai fi de precaut.

Cum sună feedback-urile acelea care v-au făcut să mergeţi mai departe?

Primesc şi acum o mulţime de comentarii care spun cam aceleaşi lucruri: „câţi bani n-am dat, câte n-am încercat” şi îmi spun mereu oamenii că n-au crezut prea mult, dar că lucrurile s-au schimbat radical pentru ei de când le folosesc. În general, bolile astea respiratorii sunt cel puţin deranjante, dar în multe cazuri e mai mult decât atât, iar oamenii au nevoie şi încep să caute şi altceva.

În Germania, de exemplu, am ajuns printr-o doamnă româncă, căsătorită acolo. Avea un copil, de 9 ani la vremea aceea, cu probleme de astm, iar familia i-a povestit la un moment dat de noi. Ea a zis că nu crede în aşa ceva, ei, dacă au văzut că tot se chinuie, i-au trimis totuşi aparatul. L-a folosit, a văzut diferenţa şi îmi spunea că a fost apoi la medicul lor, după vreo 2 luni de folosinţă, şi acesta tot întreba ce i-au dat copilului.

Noi avem studii, dar e complicat să faci unul foarte riguros într-o astfel de problemă. Sunt foarte scumpe, greu de făcut conform normelor de acum.

Acum de ce vă ocupaţi mai mult, de afacere sau de invenţii?

Acum sunt implicat într-o cu totul altă poveste care s-a dus… Era pe vremuri o scenetă cu Florin Piersic care, orice făcea, tot la castraveţi ajungea. Aşa şi eu! Am plecat acum câţiva ani într-o altă direcţie, să facem nişte produse combinate, miere şi fructe. Fabrica în sine e lângă Buzău, pe Valea Nişcovului, într-un sat care se numeşte Mierea.

Ochiul meu de inventator a realizat că ideea asta are potenţial: un amestec între miere şi fructe care se lucrează la temperaturi foarte joase şi se deshidratează. Avem brevet internaţional deja şi pentru produs şi pentru tehnologie, ceea ce e un lucru rar. Să obţii în zona alimentară un brevet care să-ţi confirme că ai un produs nou e cu totul aparte.

Povestea interesantă este că testând utilaje noi, tehnologii noi pe traseu am ratat o şarjă importantă. Au apărut nişte procese pe care noi nu le doream şi am zis că o să consum eu tot ce a rezultat de acolo, că nu avea rost să irosim atâta materie. Era un produs pe bază de cătină, iar la un moment dat am observat nişte lucruri absolut extraordinare legate de propria sănătate. Produsul acesta are nişte efecte fantastice în zona de digestie. Eu am făcut de-a lungul anilor o mulţime de lucruri, am încercat o grămadă de tratamente şi nu s-a cunoscut nimic. Pe când acum am avut efecte foarte rapide. Apoi am observat că pielea a devenit mult mai rezistentă la frig, nu se mai crapă. Urmărim şi efectele pe partea de diabet, de articulaţii, eczeme şi am avut parte de efecte extraordinare. Practic, îi furnizăm organismului un cocktail super grozav care acţionează foarte repede.

Dar mai avem de lucru în zona de birocraţie. Pare că a ajuns acum şi la noi zona asta de alimente funcţionale, adică nu avem nici medicament, nici supliment, este pur şi simplu un aliment.

Sunt un pic reţinut să spun mai multe despre asta pentru că zona de certificare este extrem de complicată. La Salin, de exemplu, noi avem certificare medicală, dar nu ştim cât vom mai reuşi să o păstrăm pentru că vin nişte norme atât de complicate încât, în afară de marile companii, nimeni nu va mai reuşi să le îndeplinească.

Mă întorc puţin la partea de invenţii. Ce anume vă atrăgea mai mult în zona asta?

Eu am vorbit de partea de chimie, dar pe de altă parte, când am lucrat în cercetare, eram mult în zona de tehnologie. În general, când intru într-o anumită zonă pe care încep să o analizez mai bine, îmi atrag atenţia unele lucruri şi de acolo pornesc.

Citeşte şi: Alergiile de primăvară sunt cauzate în principal de stres, de dietă dezechilibrată şi de stil de viaţă nesănătos – LIFE.ro