Se poate ca vaccinul pentru Coronavirus să vină din România? Care sunt țările care l-au ofertat deja? Și care e povestea celui care l-a inventat, controversatul Virgil Păunescu?

Vestea că OncoGen Timișoara, echipa lui Virgil Păunescu, a creat primul vaccin pentru Coronavirus a picat, tulburătoare, acum câteva zile. Nu era neapărat o noutate, fiindcă Hotnews și colega noastră, Alina Neagu, a publicat în urmă cu o lună o primă concluzie a cercetătorilor de la Timișoara.

Unii au primit-o ca pe vestea că o navă extraterestră a aterizat în Lacul Tei, alții ca pe o neașteptată speranță de viață, aproape ca un tratament providențial, iar alții și-au amintit că Virgil Păunescu, coordonatorul OncoGen, cercetător, profesor de imunologie, dar și fost consilier al președintelui Traian Băsescu, are o carieră politică în spate și câteva vizite la DNA, soldate cu dosar închis.

Am vorbit și noi, chiar în dimineața de după anunțul entuziast, în 26 martie, cu Virgil Păunescu și am încercat să aflăm câteva răspunsuri la întrebările momentului:

• de ce putem vorbi despre un potențial vaccin la Timișoara?
• care dintre țările lumii a făcut o ofertă de cumpărare pentru această formulă de studiu?
• care este rețeta succesului acestui laborator din Timișoara și cât l-a ajutat cariera politică pe Virgil Păunescu în acest succes?
• dacă cercetările se dovedesc valide și vor fi autorizate, în cât timp poate fi pe piață vaccinul?
• cine este Virgil Păunescu?

Știrea „avem vaccinul în România” a venit cu reacții contradictorii: bucurie, entuziasm, dar și scepticism și ironie.

Virgil Păunescu: Nimeni nu-i profet în țara lui. Și eu m-aș îndoi de-aș fi în locul celor care se îndoiesc. Cercetarea românească a fost în moarte clinică ani de zile și este greu de crezut că cineva mai poate face ceva la noi.

Noi suntem un institut de cercetare, creat pe fonduri europene, inaugurat în urmă cu patru ani și jumătate, care a beneficiat de vreo 14-15 milioane de euro, avem 65 de cercetători angajați în institut și ne auto-finanțăm.

Administrativ, nu suntem o entitate privată, ținem de Spitalul Județean din Timișoara, dar ne plătim singuri, din proiecte, salarii, regie și așa mai departe.

Având succes la atragerea proiectelor și pentru că am reușit să atragem cei mai buni oameni posibil de cooptat acum din SUA, Germania, Austria, Taiwan, Franța, Anglia, România, am reușit să punem la punct, după atâția ani, un colectiv de cercetare foarte, foarte bun care ne-a adus aici, azi.

Dacă ne referim strict la vaccin, trebuie spus că nu va fi unul singur disponibil pe piață, ci vor exista vaccinuri cu mai multe tehnologii, abordări, iar în final se va alege cel mai eficient, cel mai bun și cel mai ieftin.

Veți intra într-o cursă competițională a vaccinurilor?

Virgil Păunescu: Am intrat deja și concurăm cu sute de laboratoare, dar stăm cu ochii pe campioni: SUA, Israel, China (care a și început testele pe oameni, fiindcă acolo fac regulile cum vor).

Și SUA a început testele cu primii voluntari.

Virgil Păunescu: Da. Marii campioni.

Noi am vrut, după atâția bani care s-au investit în noi, să dovedim că putem juca în liga mare, iar pe de altă parte să argumentăm ideea că nu trebuie să pleci din România dacă ești deștept, fiindcă ai toate condițiile, cel puțin la noi, la OncoGen, să lucrezi la standarde internaționale.

Când ați început această cercetare?

De 4 ani ne ocupăm să punem la punct o tehnologie care vine din SUA, care se cheamă vaccinare personalizată în cancer, și care urmărea să modifice celula tumorală, foarte puțin detectabilă de către sistemul imun, fiindcă celulele tumorale sunt foarte asemănătoare celor normale. Așa încât, noi trebuia să facem celula canceroasă să devină mai vizibilă, dacă se poate să păcălim sistemul imun al organismului că este un virus.

Noi în acești termeni discut[m de vreo 4 ani de zile: cum facem să păcălim sistemul imun că celula canceroasă este suspectă, că este un virus și să treacă la distrugerea ei.

Primele exerciții le-am făcut cu virusul Ebola, în urmă cu câțiva ani, în sensul că lucram cu substanță de sinteză (să nu creadă cineva că am avut virusul, nici acum nu-l avem, decât dacă l-am luat de pe stradă). Noi lucrăm cu fragmente de proteine virale care au fost sintetizate.

În ianuarie, când am văzut ce se întâmplă în China, am decis să schimbăm un pic linia de cercetare, dar nu foarte mult, și, pe lângă celula tumorală, să introducem în ecuație formula capsulei virusului, care a fost publicată pe internet de chinezi, de americani, de mai multe state.

Aveam structura proteică a virusului și, o dată introdusă în studiu, în programele informatice, ne-a rămas să descoperim ce e de făcut pentru a trece de la vaccinarea om cu om, ca în cancer, la una semi-industrială, adică pe milioane de oameni.

Atunci am studiat datele despre specificul imun al populației europene, cea din România ne-a interesat în mod deosebit, dar vechea noastră populație este asemănătoare cu cea din SUA și Europa, și am identificat astfel că, dacă am face un amestec de 15 până la 20 de peptide minimum, am putea acoperi circa 85-90% din populația României, în cazul unui vaccin. Iar cu aceste cifre s-ar putea opri orice epidemie.

Ce înseamnă peptide?

Proteine mai mici, bucăți din capsula virusului.

Ce ați constatat?

Nimic, în primă fază. Programele dau foarte multe variante. Noi a trebuit să le studiem din mai multe puncte de vedere, în raport cu specificul imun al populației din România și să ne hotărîm, din zecile de variante, asupra unui număr de 15-20 de peptide.

După aceea a început marea problemă, fiindcă nouă ne lipsește un sintetizator, un aparat specific, de proteine și a trebuit să găsim o firmă care, pe nebunia asta, să accepte să ne facă sinteza.

Aici a început circul. Că în aceste vremuri, fabricile care sunt capabile să facă sinteze și-au întrerupt activitatea, ori s-au îmbolnăvit, ori lucrează la alte proiecte. Cu greu, după două luni, am reușit să primim aceste peptide. La un moment dat, să fiu sincer, am crezut că nu o să le mai primim. Știam că noi nu le putem produce, așa încât mă resemnasem că nu vom mai înainta. Din acest motiv ne-am bucurat când am aflat că sunt gata.

Am primit ieri (n.r.: 25 martie) peptidele și de atunci colegii noștri lucrează cu sânge uman la identificarea celor mai bune peptide care determină reacția sistemului imun, la dozele optime (noi avem substanțe pentru cca 1000 de vaccinuri, dar va trebui să reglăm dozele și atunci vom afla dacă putem scoate mai mult sau mai puțin decât am anunțat că scoatem).

După asta trebuie să mergem la ANM, ne facem procedurile de producție, ne avizăm în regim de urgență și începem testele pe pacienți.

Cât va dura până când veți avea primul voluntar înscris în program?

Eu sper să nu dureze mai mult de două luni de zile, în condițiile actuale, până când avem primii 10 voluntari sănătoși pe care să îi vaccinăm. După care extindem eșantionul la 100 de voluntari, cărora le verificăm reacția sistemului imun, iar dacă lucrurile merg bine, iar eu am credința că lucrurile merg bine, fiindcă dacă nu crezi în ceea ce faci mai bine nu mai faci, îl vom avea pe piață din toamnă.

V-ați pregătit pentru scenariul în care lucrurile nu merg bine, iar vaccinul nu va fi ce trebuie să fie?

Virgil Păunescu: Să vă spun ceva: dacă eu, ca cercetător, aș ști dinainte că ce vreau să studiez duce la un rezultat pozitiv, aș lua premiul Nobel în fiecare an. Mi-aș face abonament la premiul Nobel și aș rezolva toate maladiile lumii.

Sigur că există o variantă de eșec, dar întotdeauna îți faci o socoteală dacă merită sau nu efortul.

Noi de ce credem că va funcționa, în procent de 90%, fiindcă noi am exersat această metodă vreme de 4 ani de zile și am văzut că sistemele imune răspund corespunzător. Problema nu era la tehnologie, ci la celulele tumorale, care nu se lasă „transformate” în virus, nu se lasă păcălite.

Dar virusul nu are mecanisme de apărare, cum au sistemele tumorale, sistemul imun reacționează de fiecare dată cum ne-am așteptat.

Cu toate că este atât de neechipat, iată ce panică a semănat acest virus!

Virgil Păunescu: Da, fiindcă vin foarte mulți pacienți, simultan, cu complicații, iar sistemul medical nu are capacitatea de a gestiona atât de mulți bolnavi cu complicații deodată.

În condițiile în care majoritatea populației este infectată care mai este rostul vaccinului obținut rapid?

Virgil Păunescu: Ne-am întrebat și noi asta: dacă se termină epidemia ce se întâmplă.

Virgil Păunescu: Există un alt pericol despre care nimeni nu vorbește. Coronavirus este unul dintr-o clasă de virusuri ARN, din care fac parte și SIDA și SARS, care au rată mare de mutație.

Pentru că trece pe la milioane de oameni, iar de fiecare dată virusul se multiplică, se înmulțește, de tot atâtea ori, șansa unor mutații cu potențial mai grav și cu mortalitate mai mare nu este de neglijat.

Deja se discută despre mai multe tulpini, nu e clară situația, dar s-ar putea să ne trezim că la un moment dat în lume, datorită acestei multiplicări masive și a faptului că el nu are capacitatea de a-și corecta propriile erori de „editare”, să apară o variantă cum era SARS, cu mortalitate de 30%, nu de 2,7%, cum este acum Coronavirus.

De ce vaccinul pe care îl produceți pentru Covid19 ar fi valabil și pentru mutațiile lui mai agresive?

Virgil Păunescu: Tehnologia pe care o folosim acum pentru virusul Covid-19 permite o adaptare rapidă la orice mutație, în vreme ce tehnologiile clasice nu permit această flexibilitate.

Noi putem, în decurs de o lună, să schimbăm tehnologia și să producem peptide pentru o mutație a acestui virus.

V-a ofertat cineva pentru această formulă de vaccin?

Virgil Păunescu: Nu. Am primit o ofertă de la Ambasada Chinei care ne solicita să folosească datele noastre. Din 3 februarie. Ne-au întrebat în ce condiții financiare și le-am spus că o oferim gratis. Numai să o ducă până la capăt.

Acum ne-a sunat din nou Ambasada Chinei cu o propunere, mai avem două oferte din SUA și mai discutăm cu o firmă de avocatură specializată în patente, cu care discutăm despre consecințele faptului că noi am publicat deja tehnologia gratis. Ei spun că nu contează asta, fiindcă oricum China nu respectă patentele, iar în SUA contează faptul că am fost primii care au publicat.

V-au oferit bani?

Da. Ne-au făcut o ofertă în acest sens. Dar până atunci, ca și chinezilor, și americanilor le-am cerut să ne pună în legătură cu un laborator de la ei sau un centru de cercetări serios din două motive: o dată pentru certitudinea că nu batem câmpii, apoi pentru că vrem să lucrăm și mai riguros, după alte standarde și va fi și mai vandabilă „marfa” noastră.

Ați luat în calcul ideea că cineva din laborator devine seropozitiv?

Virgil Păunescu: Da. Am luat-o în calcul. Din 65 de angajați pe care îi avem acum, plus încă vreo 15 voluntari, în acest moment mai sunt vreo 5 oameni care lucrează strict pe proiectul vaccin.

De ce v-ați „lipit” de Spitalul Județean Timișoara?

Virgil Păunescu: Noi nu ne-am lipit de ei. În urmă cu 10 ani, când am depus proiectul pentru finanțare europeană, de 20 de milioane de euro, ne-am „lipit” de Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, dar rectorul de atunci, domnul profesor Drăgulescu, ne-a spus că nu are spațiu și nici nu vrea fonduri europene.

Așa că văzând noi că nu se mișcă nimic pe partea de spațiu, ne-am uitat la cine mai era eligibil. Așa am ajuns la Spitalul Județean din Timișoara, care a fost de acord să ne susțină, împreună cu autoritățile locale, primarul și președintele CJ, care au făcut un efort extraordinar, fiindcă ne trebuia un teanc de acte pentru a construi o clădire de la zero, de 3500 de metri pătrați, cu heliport, (PUZ, PUD, trecute prin ședințe de consiliu), cu toate dotările, cu tehnologie germană, totul contra-cronometru.

Cu câți bani?

Virgil Păunescu: În total, institutul și cu proiectele lui, noi am atras în jur de 30 de milioane de euro, din fonduri europene. Acum suntem autofinanțabili.

De unde luați banii de autofinanțare?

Virgil Păunescu: Aplicăm la competițiile naționale și cele pe bani europeni. Iar din 5-10 proiecte, câștigăm unul. Am luat proiecte mari, de 2 milioane, 3 milioane jumătate, altul de 2 milioane de euro.

Cum ați format echipa, cine sunt specialiștii?

Virgil Păunescu: Nucleul Institutului este dat de catedra de fiziologie și imunologie a facultății de medicină. Eu sunt profesor de imunologie. Acest laborator îl avem creat din 2000-2001, când lucram pe proiecte de transplant medular.

În Timișoara am făcut primul transplant medular din țară, dar pentru că aparatele nu erau folosite fiindcă nu se puteau obține neîntrerupt finanțări și realiza transplant de măduvă și celule stem, am început să ne reorientăm spre cancer.

Când s-au redeschis fondurile UE, în 2008, pentru instituții mari, am plecat din Spitalul Județean, unde ocupam 500 de metri pătrați și unde nu eram acreditabili ca Centru European de Cercetare și ne-am mutat la 4 metri de spital, în aceeași curte.

De ce ați vrut să faceți acest centru de cercetare?

Virgil Păunescu: Cred că sunt reminiscențe comunistoide.

Când eram mic, urmăream propaganda comunistă, emisiunile acelea de la singurul post de televiziune, „O viață pentru o idee”. Voiam să fiu ca Babeș, ca Paulescu. Astea au fost modelele mele, după care am constatat că acele modele funcționează doar într-un anumit context.

Am 58 de ani, îmi pare rău că nu am plecat acum 30 de ani din țară, dar pot să spun că am avut și noroc să prindem intrarea în UE, această deschidere formidabilă, de care nici nu ne mai dăm seama, față de cum era înainte când îmi trebuia viză pentru orice ieșire la vreun congres european. Iar înainte de Revoluție, nici până în Bulgaria nu am ajuns.

De ce ați ales imunologie?

Virgil Păunescu: Asta voiam să fac.

În anii 80, când am făcut eu facultatea, imunologia nu se făcea în universitate, ci un soi de tehnologie care avea legătură cu manipularea sistemului imun. Imunologia, ca disciplină universitară, a fost introdusă după Revoluție, abia, prin 1997.

Am avut un profesor extraordinar, Vladimir Topciu, care era un model pentru mine. El făcea niște cursuri senzaționale.

Microbiologia este o materie plictisitoare, un soi de carte de bucate combinată cu cartea de telefoane, toate de învățat pe de rost. Ceva groaznic, dar el știa să facă niște cursuri extraordinare.

El a știut să ne fascineze, așa încât petreceam vacanțele de vară în laboratorul de microbiologie, unde erau 10.000 de șoareci care dezvoltau o tumoră ușor de transmis de la unul la altul, iar noi manipulam substanțele din laborator să ne dăm seama cum am putea face să reducem celulele tumorale. Noi făceam, de fapt, imunologie, dar nu știam atunci.

Încet-încet a început să-mi placă cercetarea, să discut cu acest profesor excepțional, care se refugiase din Republica Moldova la noi.

Am mai avut, după Revoluție, un profesor de fiziologie, absolut extraordinar, profesorul Schneider. L-am admirat mult, chiar dacă nu avea cele mai creștinești vorbe din lume. El ne spunea: „nu fiți modești, că numai proștii sunt modești!”.

El a creat un colectiv de tineri, dintre care am rămas în țară doar eu și una dintre colege, Carmen Bunu, cel mai bun alergolog al României. Ea are un senzațional proiect de alergologie în institutul nostru. Iar printre ceilalți sunt Adrian Bot, care a ajutat la crearea acelei terapii senzaționale în cancer, care tratează 90% dintre pacienții cu leucemie limfatică acută, oameni care nu mai au nicio șansă de tratament. Acum avem și noi terapia în laborator. Adrian lucrează acum la firma Gilead, ține legătura cu noi și îi place cum am evoluat.

Un alt coleg al nostru, Tudor Oprea, este profesor de biochimie la Albuquerque, mai avem o colegă care publică în Revista Nature, deci în permanență am beneficiat de câte un mentor.

Sarcina noastră, a mea, a colegilor noștri, este să fim mentori pentru studenți.

Am dezvoltat și noi la institut o activitate de tutorat. În urma unui parteneriat cu Inspectoratul Școlar din Timișoara, cei mai buni elevi, nu doar olimpicii și nu doar cei pasionați de medicină, ajung în institut și discutăm cu ei despre cercetare, medicină. Eu le spun că acolo este viitorul, în medicină și cercetare.

Da, dar la Harvard.

Virgil Păunescu: Și la Harvard.

În anii când prietenul meu, Daniel Funeriu, era ministrul Educației și se dădea deja Bacalaureat cu camere de luat vederi montate, copiii terminau acest examen cu 10 și declarau la televizor că vor să se orienteze către universități de mâna a doua din lume. Iar eu îl întrebam de ce nu îi încurajează nimeni să îndrăznească să aplice la Harvard, fără teamă și cu certitudinea că vor face treabă bună acolo.

Copiii, elevii au nevoie de mentorat. Iar noi asta încercăm să facem aici, în fiecare an.

Și câți dintre ei rămân în țară pentru medicină și cercetare?

Virgil Păunescu: Scopul nostru nu este să îi convingem să rămână în țară, chiar dacă putem și noi să le oferim condiții de lucru ca în Vest, mai nou le putem oferi și salarii ca-n Vest. Scopul meu este ca ei să învețe să obțină maximum din lucrurile pe care le fac.

Cât de mult v-a ajutat politica în dezvoltarea acestui proiect?

Virgil Păunescu: Foarte mult. Nu poți face nimic în România fără politică. Absolut nimic.

Mai faceți politică?

Virgil Păunescu: Da, dar mai puțin. Aseară am vorbit cu dl Orban la telefon, cu o seară înainte m-am conversat cu dna Turcan.

Despre ce ați vorbit?

Virgil Păunescu: Le-am spus ce cred eu despre această criză și de ce mi se pare că această situație este scăpată de sub control și vom asista la un nou Colectiv, doar că la scară națională.

Ce credeți?

Virgil Păunescu: Cred că sunt mai multe centre de comandă, care nu se coordonează între ele, așa încât nimeni nu își va asuma ceva. ISU i-a luat pe cei din carantină și i-a băgat în spitale, spitalele s-au trezit cu pacienții în spitale, știind că acolo nu sunt condiții de tratament și așa mai departe. Stânga a lucrat într-un fel, dreapta într-altul, iar vorba populară zice că mai multe moașe omoară copilul.

Nu a fost clar cine închide frontierele, ce facem cu 1 milion de oameni care se întorc și trebuie duși în carantină.

Mi-amintesc bine, în Italia era deja activ virusul, iar doi italieni au aterizat pe aeroportul din Craiova, pentru vânătoare. S-au plimbat prin zonă vreo două săptămâni, iar când să plece au constatat că sunt pozitivi la coronavirus.

Eu i-am scris prim-ministrului că am călătorit de la București la Timișoara, aeroportul era jegos, barele nedezinfectate, iar pe-acolo sigur au trecut și alți călători, veniți poate din zonele deja infectate cu virus. În avion ne-au dat mâncare fără șervețele dezinfectate.

Acum, după ce s-au scăpat frontierele, toată țara este plină de potențiali infectați, dar se pare că majoritatea cazurilor sunt asimptomatice.

Ceea ce e bine, nu?

Virgil Păunescu: Da, fiindcă virusul nu era ca SARS, care omora 30% din cei infectați, tineri sau vârstnici. Covid-19 îi ucide în proporție de 20-30% pe vârstnici. Dar dacă apar 300-500 de vârstnici cu insuficiență respiratorie la orice spital județean din această țară constați că îți vor lipsi aparatele, iar tu trebuie să decizi cine trăiește și cine nu.

E o tragedie și pentru medici. Nu ai vrea să fii în locul lor.

Noi avem acum Suceava și nu aș fi așa de supărat pe managerul acela, care măcar a fost sincer și a declarat numărul de infectați, a început ancheta epidemiologică. Dar eu pun pariu că în majoritatea spitalelor din România situația este la fel, dar managerii nu spun, de teamă să nu li se închidă unitatea.

Cele mai bune așteptări pentru noi în acest moment sunt să…

…dormim pe coridoare ca în Spania.

Eu glumeam cu directorul spitalului județean de aici și-i spuneam să nu mai cumpere nimic altceva decât saltele, măcar să nu stăm pe ciment.

Nu se mai poate salva nimic. Nici acum nu sunt măști în spitale. Nu mai vorbim de echipamente de protecție, ci de o simplă mască.

Facem paradă la televizor cu mașini și izolete, dar testele unde sunt?

În momentul de față nu cred că mai rămâne ceva de făcut. Singurul lucru pe care l-aș sugera guvernului ar fi să pregătească sistemul medical. Pentru că eu mă aștept ca atunci când va începe testarea personalului medical și vom vedea că 30% dintre ei sunt deja contaminați, medicii civili (care sunt tineri și nu sunt în zona de risc) să se îngrozească de ideea că vor da ceva părinților lor și-i vor ucide. Ei vor da telefon, vor spune că au febră și cer carantină și vom ajunge la scenariul că se tratează pacienții între ei.

Voi ce ați face în locul lor? V-ați ucide cu bună știință familia? Sunt foarte puțini românii care nu intră deloc în contact cu ai lor, vârstnici. Așa e tradiția. Așa a fost și la italieni.