Cosmina Grigore, primul pacient din România devenit patient coach: „Moartea a devenit o chestie foarte dragă și o văd ca pe o unealtă de creație, de ritm...” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cosmina Grigore avea 27 de ani când primea vestea unui diagnostic crunt: cancer de sân. Asta se întâmpla după ce ani de zile avusese toate simptomele unui burnout și după ce simțise un nodul la sân și ceruse insistent ca cineva să descopere despre ce era vorba.

Medicii la care a fost i-au spus că nu are de ce să-și facă griji, au trimis-o acasă, aproape dojenind-o că este atât de insistentă. Până a ajuns la medicul cu experiență care, în urma unei ecografii nu a spus nimic, a programat-o la o mamografie și apoi a trimis-o la un chirurg.

Dar acesta probabil e traseul pe care îl parcurg majoritatea pacienților diagnosticați cu cancer.

Una dintre campaniile inițiate de Cosmina Grigore

Cosmina Grigore are însă o altă poveste. Au trecut luni de zile în care a fost anxioasă, i-a fost o frică viscerală de moarte și de gândul că cineva va veni în locul ei, lângă soțul și fiica ei. A făcut exerciții cu moartea, a încercat să o înțeleagă și să o conștientizeze până ce, într-o zi a realizat că o părticică a ființei ei striga cu putere din lăuntrul ei să o lase să preia frâiele vieții. Cosmina Grigore a răspuns acestui strigăt disperat și astfel a ales să nu facă chimioterapie, făcând un pariu aproape diabolic cu medicul care îi spunea că va muri dacă nu face acest tratament. A reușit și nu a murit nici după un an, nici după doi, nici după șapte.

Dimpotrivă, a învățat să accepte boala, a făcut toate schimbările pe care corpul ei le cerea și azi a ajuns să le vorbească și altor pacienți despre ce înseamnă să depășești acest teribil obstacol al vieții.

Trăiește în continuare cu riscul de recidivă deasupra propriului cap, însă spune că fricile și depresiile sunt parte din viața ei și încearcă să învețe ceva din fiecare episod.

Cosmina Grigore a fost primul coach pentru pacienții diagnosticați cu cancer, din România.

După ce și-a schimbat radical dieta, s-a certificat ca Technician Nutritionist, iar apoi a făcut o mulțime de cursuri în diferite domenii menite să o ajute să se cunoască pe sine și să reușească „să-și locuiască corpul frumos și armonios”.

O campanie semnată de Cosmina Grigore

Cosmina Grigore spune că e o învingătoare din start, asta pentru că trăiește, iar din acest motiv discută zilnic cu alți pacienți și încearcă din răsputeri să le deschidă și lor ușa spre cunoaștere și vindecare. Pentru că, spune ea, faptul că este în contact cu atâția oameni o ajută în procesul ei de vindecare și de transformare.

Și ca pentru că este o învingătoare, ultimul ei proiect ce are în centru câteva femei ca ea, alături de care a format prima echipă de Dragon Boat din România, formată exclusiv din supraviețuitoare ale cancerului de sân. IMUNIS Dragons este și prima astfel de echipă acreditată la nivel internațional de către International Breast Cancer Paddlers Commission. Obiectivul este de a duce echipa la competițiile internaționale de Dragon Boat din 2022 din Noua Zeelandă.

IMUNIS Dragons, prima echipă de Dragon Boat din România, formată exclusiv din supraviețuitoare ale cancerului de sân.

Sunt multe de spus pentru că este un om extrem de complex pe care, recunosc, aș asculta-o o zi întreagă fără să mă plictisesc, însă vă las pe voi să o descoperiți și să aflați de ce cancerul a fost o parte atât de importantă din viața ei.

Cosmina, știu că tu participi la foarte multe evenimente de coaching pentru pacienții cu cancer…

Din dorința de a ajunge la cât mai mulți pacienți, am început acum câțiva ani, ceea ce am numit eu atunci „Caravana noul pacient cu cancer”, adresată noului tip de pacient diagnosticat cu cancer. Am început asta în septembrie 2015 și de atunci, în fiecare an, merg prin țară și fac aceste webinarii. Primii trei ani au fost din fonduri proprii și ușor, ușor, pe măsură ce am mai avut sponsori am reușit să-mi acopăr o parte din cheltuieli. Caravana aceasta trebuia făcută în primăvară, anul acesta, erau 15 orașe în care trebuia să mergem, însă am reușit să ajung doar într-unul în regim de „ne online„. Apoi a venit pandemia și a fost totul blocat. O parte din aceste evenimente care erau adresate pacienților diagnosticați cu leucemie mieloidă cronică, le-am ținut în online, în primăvară. Cu ultimele zece evenimente am tot așteptat în speranța că va reveni totul la normal și vor putea fi ținute fizic, însă nu a fost așa. Astăzi am ținut unul dintre ele, la care am avut-o invitată specială pe Ada Galeș, actriță la Teatrul Național și am vorbit despre importanța creativității, a jocului și a curiozității în procesul de vindecare. A fost un eveniment cu foarte multă emoție.

Cosmina Grigore a primit premiul „Femeia anului” pentru caravana „Noul pacient”

Eu am o întrebare ușor ignorantă: de ce alegi tu să te încarci și cu toate aceste povești când tu ai avut povestea ta destul de grea, ce ți-a măcinat sufletul? Adică pentru o durere mare tu adaugi și mai multe dureri în sufletul tău…

Asta poate să fie una din modalitățile în care privești ceea ce fac eu, însă eu nu o privesc așa și nu am privit-o niciodată așa.

Cancer, într-adevăr, este o experiență traumatizantă și poate rămâne așa. Evident, ca toată lumea, am avut avut și eu un șoc când am fost diagnosticată, am trecut printr-un proces de doliu, o parte din mine a murit pentru totdeauna, în timp ce altă parte din mine a rămas în viață și ușor, ușor, am căutat să mă sprijin și să mă axez pe partea aceasta. A fost un proces foarte dureros în momentul în care și tatăl meu a fost diagnosticat la un an după mine și a murit în 2017. El a avut un cancer în stadiu terminal. A fost și este un proces dureros atunci când pleacă dintre noi pacienți cu care am lucrat sau pe care i-am întâlnit și mi-au rămas dragi în suflet.

Cosmina Grigore, 2019, Singapore

Însă eu nu văd așa lucrurile. Pentru mine cancerul a rămas unul dintre catalizatorii pentru transformarea mea în ceea ce sunt azi și asta încerc să generez și în pacienții cu care lucrez. Iar un astfel de webinar cum a fost cel de mai devreme asta încearcă să obțină. Când vezi pacienții că încep să trăiască și când auzi din gura unei fete că „nici măcar nu mai este despre cum și dacă voi muri , ci despre cum trăiesc și dacă reușesc așa cum simt eu că aș vrea să trăiesc”, astfel de lucruri pe mine mă încarcă și mă vindecă. Pe de o parte eu sunt o resursă pentru pacienți pe care ei o folosesc sau nu, după propria lor intuiție, iar ei mă ajută pe mine în procesul meu de vindecare, de a deveni, de a mă transforma. Practic despre asta e vorba. Cancerul, din punctul meu de vedere este o unealtă foarte complexă și foarte profundă care te ajută să dai jos părți din ceea ce tu credeai că ești și fără de care credeai că nu poți exista și în locul lor să iasă la suprafață altceva, și este totodată un companion pe drum lung în procesul acesta de reîntoarcere acasă, la sufletul nostru.

Cosmina Grigore la primul seminar al caravanei „Noul pacient cu cancer”

Tu încerci să-mi spui că această iminență a morții te-a învățat să trăiești…

În momentul în care am fost diagnosticată cu cancer, au venit frici. O spirală de gând, de frică, de spaimă care mă copleșea, era că, la un moment dat, dacă eu mor o să vină altcineva care o să ia locul meu față de fetița mea și față de soțul meu. Și mi-am dat seama că ce mă speria cel mai mult era faptul că eu nu o să mai fiu alături de ei și că ar trebui să fac tot posibilul să fiu în viață, lângă ei, mamă, soție și iubită. Atunci, dintr-o dată, moartea a devenit un proces de renaștere. Uitându-mă acum în urmă și punând cap la cap multe lucruri care s-au întâmplat de-a lungul vieții mele, lucruri pe care le simțeam și le conștientizam, dar nu știam să le leg, realizez că eu le spuneam de mică alor mei să profităm unul de altul atâta timp cât suntem în viață. Cu ideea de a profita de viață atâta timp cât suntem în viață m-am născut. Cancerul mi-a adus moartea foarte aproape, aș fi putut să mă sperii, însă am ales să o privesc așa cum am simțit-o eu în mod natural de când m-am născut și anume: „băi, atâta timp cât sunt în viață, hai să mă comport ca și cum aș fi în viață și să folosesc conștiința mea la maxim”.

Cosmina Grigore la prima ediție a Școlii pentru pacienți, 2016. Toate pacientele din sală sunt acum în asociația Imunis.

Îmi amintesc că în primii ani, atunci când îmi era frică de moarte, făceam niște exerciții de meditație cu moartea, în timpul cărora mă așezam în pat, îmi era foarte frică și începeam să mă gândesc: „dacă eu aș muri acum, ce s-ar întâmpla?”. Concluzia care reieșea de fiecare dată ar fi că nu aș mai fi conștientă aici ca să conștientizez viața. Și chestia asta mă fascina de fiecare dată. Mie nu-mi e frică de moarte, mie îmi e frică la gândul că nu am curajul să trăiesc așa cum simt în interior. De aceea moartea a devenit o chestie foarte dragă și o văd ca pe o unealtă de creație, de ritm și pe măsură ce citesc tot felul de lucruri de antropologie populară, îmi dau seama că toate te învață să te joci cu aceste ritmuri ale vieții.

Hai să ne întoarcem puțin în urmă, în copilăria ta. De unde vii?

Sunt născută și crescută în Alexandria, în județul Teleorman. Am ajuns în București când am dat la facultate.

Cosmina Grigore în copilărie

Ce lucrai tu în 2013 când ai fost diagnosticată?

Fix când am fost diagnosticată, făcusem un pitt stop profesional. Eu sunt om de comunicare, de PR, am făcut facultatea de Comunicare și relații publice, am prins ultima generație care a prins publicitate și PR. Am lucrat ca om de comunicare, de PR, în organizarea de evenimente…

În Agenție?

Nu. Am lucrat în diplomație, am lucrat la Ambasada Marii Britanii, la departamentul de comunicare, ulterior am scris la Business Woman și din 2008 am început să lucrez în organizarea de conferințe cu invitați internaționali. Atunci am avut și prima conferință pe teme medicale cu niște laureați de premiu Nobel și ulterior pe asta m-am specializat. Am fost parte din echipa care a creat și produs revista Medica Academica și asta am făcut până la începutul lui 2013 când am simțit nevoia să fac acest pitt stop profesional. Așa că m-am angajat la Oracle, într-un domeniu care nu avea nici o legătură cu profesia mea.

Cosmina Grigore în 2011, înainte să fie diagnosticată, cu fetița ei, la baza Turnului Eifel

Cum ai ajuns la diagnostic? Ai avut simptome?

Simptome aveam foarte multe și diverse. Unul dintre motivele pentru care m-am mutat la Oracle era pentru că mă simțeam epuizată, iar la momentul respectiv nu se vorbea de burnout. Retrospectiv privind, realizez că fusesem în mai multe burnout-uri consecutive, așa că am ales să fac tranziția către ceva care părea mai puțin solicitant.

Am avut foarte multe simptome, multe dintre ele erau de burnout, cu sângerări, dureri de cap și în toamna lui 2012, în timp ce stăteam de vorbă cu o jurnalistă, întâmplător am simțit nodulul la sân. M-am dus la ginecolog pentru că nu am știut la cine să mă duc, mai ales că alăptasem cu doi-trei ani înainte și pentru că avusesem niște probleme la alăptat, el trebuia să-mi dea o direcție. Ginecologul mi-a spus să stau liniștită că nu este absolut nimic, că sunt ductele inflamate, că nu o să se mărească și nici nu o să se transforme, că e un proces firesc.

Tot apăreau diverse dureri în axilă, nodului se mărea, eu nu mă simțeam deloc ok, mai ales din punct de vedere psiho-emoțional.

După câteva luni sora mea a insistat să merg la un control.

Cosmina Grigore împreună cu soțul ei, în Sri Lanka, pe plantațiile de ceai verde

Câți ani aveai?

27 și copilul meu avea 3 ani atunci. Am fost la Regina Maria să-mi fac această ecografie de sân, medicul mi-a spus că totul e bine, pe un ton care mă făcea să mă simt prost, ca și cum aș fi dusă cu capul. Dar nodulul crescuse și mai mult, motiv pentru care tot întrebam. „Sunteți sigură că e totul bine?”. Iar doctorița se tot ofusca ca tot insist. Mi-am dat seama că nu e ce trebuie și la întrebarea mea dacă se mai poate face vreo altă investigație, am primit un răspuns într-o doară și mi s-a recomandat sonoelastografie.

Am sunat-o pe verișoara mea care fusese diagnosticată cu un cancer de sân cu doi-trei ani înaintea mea și ea mi-a recomandat să mă duc la doctorul Lesaru. Era luna iunie și prima programare disponibilă ar fi fost numai în septembrie. Văzând așa, a doua recomandare a fost Dr. Claudia Teodorescu unde, pe vremea aceea găseai loc relativ repede și m-am programat după o lună. Doamna doctor mi-a făcut o ecografie, nu a spus nimic, dar m-a chemat în aceeași zi la o mamografie. Mi-am dat seama că ceva nu e bine, dar nu m-am gândit la cancer.

După mamografie mi-a spus că este un carcinom ductal, dar ea crede că sunt și vreo trei focare de invaziv și mi-a recomandat să merg la un chirurg. Am făcut operație de sector, chirurgul a tot sperat să nu fie cancer, dar s-a dovedit a fi exact ce a zis doamna doctor, așa că mi-a recomandat să fac imediat și mastectomie. A fost o decizie foarte bună pentru că din cei 23 sau 26 de ganglioni pe care i-a scos, unul avea o micro metastază.

Cosmina Grigore, la două săptămâni după mastectomie, în timpul ședinței foto

Și după operația asta s-a eliminat complet riscul de recidivă?

Nu se elimină niciodată riscul de recidivă. Atunci când ai fost diagnosticat cu cancer, există întotdeauna riscul de recidivă și riscul de metastazare. De aceea am tot promovat de-a lungul acestor ani ideea că nu poți niciodată să-ți dorești la viața care ți-a generat cancerul, ci trebuie să schimbi niște lucruri. Este logic, nu? Tu ai dus o viață înainte și să-ți reîncerci să te reîntorci la aceeași viață care ți-a generat cancerul e o prostie, o inepție.

Care sunt principalele schimbări pe care le-ai făcut tu în viața de după diagnostic?

Atunci, imediat, după ce am primit rezultatul la biopsie și după operația de sector care a confirmat diagnosticul, m-am întâlnit cu două foste șefe de-ale mele cu care am rămas prietenă și pe care le-am considerat mereu mentorii mei de-a lungul vieții și al carierei. Una din ele devenise întâmplător – că știi cum e, nimic nu e întâmplător în viață- coach pe nutriție. Fusese în Statele Unite ale Americii, în perioada în care la noi abia ajungeau veganismul și dietele raw, făcuse un curs de pregătire la Integrative Nutrition și întâmplător își făcuse și un site de super alimente. Ea mi-a spus ce trebuie să fac, ce trebuie să schimb, la ce trebuie să renunț ca să reduc inflamația. Am ales să o cred pentru că aveea sens ce-mi spunea raportat la cum era viața mea înainte. Așa că 13 august 2013 a fost momentul în care am început să-mi schimb dieta. A fost horror. Eram la restaurantul Rawdia (despre care habar nu aveam că există înainte) și mi s-a părut înfiorător de oribilă mâncarea acolo, însă eram recunoscătoare că există așa ceva. Apoi m-a dus la depozitul cu alimente pentru site-ul de super foods și mi-a pus în brațe chestii de care nu am auzit în viața mea, de la pudră de baobab, cordyceps, chaga la semințe de chia și alte chestii de genul acesta. Și prietena mea îmi spunea: „Uite, din astea poți să faci icre, din migdale poți să-ți faci lapte, la fel și din semințe decorticate de cânepă sau din orez”. Eu dădeam din cap, deși în mintea mea era un conflict continuu: „Cum naiba să faci lapte din migdale?”.

Cosmina Grigore și sucul verde, preferatul ei, pe care și-l prepară și azi

Și astfel ți-ai schimbat întreaga dietă?

Din ziua aceea am renunțat la carne, lapte, ouă, alimente procesate. Eram ca un dependent de droguri care se lăsase dintr-o dată de substanțele interzise, eram foarte letargică și furioasă în același timp. După ce pompasem în mine zahăr, carbohidrați și cafea ani de zile, dintr-o dată organismul meu nu le mai primea și eram total lipsită de energie. Vreo șase luni de zile am mers pe o dietă raw, 80% verde. Mi-am dat seama că nu-mi era foarte bine, așa că m-am apucat foarte intens de studiu.

Între timp am făcut radioterapie și eram ciudata care venea la spital cu smoothie și care le spunea tuturor ce beneficii extraordinare am început să văd după ce au trecut efectele dependenței de zahăr și de alte substanțe dăunătoare.

Cosmina Grigore, în perioada dintre radio și chimio terapie, poate cea mai grea etapă din viața ei

Apoi am descoperit meditațiile, dar cum. Prietena mea, Ana mi-a înlesnit și accesul la meditație. Eu eram în postura de victimă care își tot plângea de milă, iar Ana venea și-mi spunea: „Draga mea, trebuie să iei gândurile și să le duci în lumină”. Am răbufnit într-o zi și i-am spus: „Măi Ana, tu cred că nu înțelegi. Ce gânduri să iau și în care lumină să le duc? Ce mama naibii să fac? Lasă-mă cu toate chestiile astea că eu am o problemă reală”. 😀 Nu știam exact ce problemă reală am, dar, de fapt, problema mea era că nu mai știam cum să fac să fiu eu cu mine. Ea încerca să mă învețe să fiu un om echilibrat și ok, eu nu înțelegeam ce vrea, dar, deși mă frustra foarte tare ce-mi spunea, băgam la cap, făceam acolo note mentale și înregistram.

Cosmina Grigore în Dubai, 2016

Într-un final, cu smoothie-rile mele care arătau ca o mâncare de rață mâncată și vomitată – pentru că nu știam să mi le fac și puneam în ele de toate, cu disperare – care aveau un gust oribil dar pe care eu le lăudam, în timpul programelor de radioterapie am început să fac și meditații. La început adormeam în timpul meditațiilor și eu spuneam că meditez 😀

Soțul tău ce spunea?

El m-a susținut tot timpul, în toate lucrurile pe care le-am făcut, deși mă certam cu el, săracul și față de el răbufneam pentru că el era cel mai aproape și a văzut toate părțile mele cele mai urâte, dar și pe cele mai frumoase.

Cosmina Grigore împreună cu soțul ei

Când ai luat decizia să-i ajuți și pe alții? Când ți-ai dat seama că poți să faci ceva și pentru alți pacienți?

Înainte trebuia să reușesc să fac ceva pentru mine. După cele două operații urma radioterapie, dar înainte de asta am făcut o ședință foto care m-a ajutat foarte mult. M-am gândit să fac niște fotografii în care să arăt frumos pentru că nu știam ce avea să fie. Ce știam eu despre cancer era că în principiu faci chimio terapie și după asta te cam cureți, într-un fel sau altul. Îmi era foarte frică de ideea de a face chimio și de a pierde controlul total asupra corpului – control pe care oricum simțeam că-l cam pierdusem și mă luptam să-l recapăt ușor, ușor.

Au venit două săptămâni oribile – cele mai grele din tot parcursul meu de până acum, două săptămâni ce au trecut de la radioterapie până urma să încep chimioterapia. Radioterapia făcea sens în capul meu, dar cu chimioterapia nu rezonam de nici o culoare. Era ceva în ființa mea, care urla să nu fac asta. Toată lumea îmi spunea că o să mor dacă nu fac chimio, alții spuneau că o să mor dacă fac, alții mă îndrumau să fac pentru că face toată lumea. M-am tuns scurt și cu o zi înainte de chimioterapie, am decis că nu voi face asta. Îmbrăcată frumos, machiată, aranjată, dar cu părul ciopârțit, m-am dus la doamna doctor și i-am spus că am decis să nu fac chimio. Șoc și groază, certuri, explicații că o să mor, că ar trebui să mă gândesc la copil și tot așa.

Cosmina Grigore în prima tabără de vindecare emoțională în care a fost după ce a decis să nu facă chimioterapie

Doctorița nu înțelegea și mulți oameni nu înțeleg faptul că dacă tu ești cel diagnosticat cu cancer, lucrurile capătă cu totul alte valențe față de cele la care te gândeai până atunci. Așa se face că în mine exista o părticică care își dorea ca măcar pentru o perioadă de timp, să o las să preia frâiele și să mă ajute să trăiesc. Acea fracție din mine despre care am tot realizat că a fost încă de când m-am născut.

Pentru prima dată în viața mea mi-am spus că voi lua această decizie asumată pentru mine, nu pentru copil, nu pentru soț, pentru nimeni altcineva, pentru mine și viața din viața mea. „Cât va fi să fie o las la cârmă pe această fracție din mine”, mi-am spus atunci, lucru care m-a motivat și m-a făcut să intru foarte fericită și hotărâtă în cabinetul doamnei doctor. Mi-am asumat că nu-mi voi permite să dau viața pe nimeni pentru ce avea să urmeze.

Am început apoi să învăț, să mă joc, să fiu curioasă, să testez, chiar dacă mediul îmi setase deja un prag mental conform căruia într-un an de zile era posibil să metastazez și să mor. Mult timp am trăit cu această frică, frica că nu am luat decizia bună, că aș putea să mor. Însă, în 2014 ajunsesem într-un punct în care mă dădeam foarte mare, în care mă mândream că nu am murit după un an, crezând că schimbarea de dietă a fost toată șmecheria. În mai 2014 am ținut primul seminar care se numea: „Cum a devenit cancerul guru-ul meu” și când mă pregăteam să-i arunc doctorului în față reușita mea, tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer în stadiu terminal.

Cosmina Grigore împreună cu soțul, fetița și părinții ei

Procesul meu malefic de a-i demonstra doctorului că trăiesc și fără chimio avea pregătită și varianta în care mor după un an de zile și am vrut ca înainte să se întâmple asta, dacă s-ar fi întâmplat, să merg pe o plajă din aceea cu nisip alb, să văd cum e să faci baie în ocean, să trăiesc o vacanță din aceea de poveste. Așa că am plecat în Sri Lanka, unde m-am spălat în oceanul acela, spunându-mi că valurile în care mă lăsam rostogolită mă curăță de boală, de tot.

M-am întors acasă foarte mândră de mine și la 3-4 zile am căzut cu rolele și am avut o fractură de col femural care necesita o proteză, ce ar fi trebuit să-mi scurteze piciorul. Atunci eu, de unde eram umflată toată în pene, m-am prăbușit din nou. Am refuzat orice proteză  sau tăietură, le-am spus să nu cumva să mă trezesc din operație cu așa ceva, așa că singura variantă pe care au găsit-o a fost să-mi înșurubeze trei șuruburi și cu „Doamne ajută!” înainte. Restul ținea de mine și de capacitatea corpului de recuperare. Au urmat alte săptămâni de plâns de milă și dureri și acesta este momentul în care m-am hotărât că dacă tot stau la pat, aș putea să scriu gânduri pentru pacienți.

Nu am apucat să public ce am scris atunci pentru că nu știam cum, nu aveam bani, nu reușeam să fac un site, însă am făcut o pagină de Facebook în martie 2015, ce avea ca motto: „Lasă cancerul să te vindece!” și așa a început totul.

Între timp m-am întors la job cu cadrul, am implementat un program de wellbeing acolo și devenisem cumva persoana de temut pentru colegii care beau cola și mănâncă nesănătos.

Cosmina Grigore în 2014, în Sri Lanka

Când ai renunțat la job?

În 2015 mă duceam la job și îmi amintesc că mă gândeam în fiecare zi, în timp ce urcam scările: „Doamne cât de mult nu-mi mai doresc să fac ceea ce fac acum!”. Simțeam cum îmi pierd timp din viața mea și îmi aduceam aminte de promisiunea pe care mi-am făcut-o de a trăi așa cum îmi doresc, atunci când acea fracție din mine a preluat cârma și a decis să nu fac chimio. Mă duceam la job și conștientizam inutilitatea vieții mele. Într-o luni dimineață m-am dus și le-am spus că îmi dau demisia. Fiind o lume de corporație, toți mă întrebau cu cine am semnat, ce salariu voi avea și chiar îmi amintesc că m-am certat cu o manageriță, super workohoolică care voia să-mi bage mințile în cap. Mi-a spus că sunt o proastă, că planul meu malefic e doar să-mi dau demisia, fără să mă gândesc ce urmează să fac mai departe. Eu tot spuneam că nu știu ce urmează să fac, dar nu trebuie să mai fac asta ca să nu-mi mai ocupe timpul în care aș putea să mă gândesc ce să fac cu viața mea.

Cosmina Grigore împreună cu soțul ei, în Sri Lanka, pe plantațiile de ceai verde

Așadar, ca să-ți răspund la întrebarea de mai devreme, am schimbat alimentația, cursurile pentru pregătirea mea profesională – pentru că am făcut cursuri de tehnician nutriționist, de nutrigenomică, de echilibru hormonal, de mindfulness, de formator, de pilates, de cum să lucrezi cu anxietatea, multe, multe. Acum fac școala de asistenți medicali deși am vrut să dau la Medicină, însă acest lucru nu mi-ar mai fi permis să fac ceea ce fac acum, iar ce fac azi îmi place la nebunie, îmi dă șansa să fiu creativă și să creez ceea ce simt eu în sufletul meu că trebuie creat.

Cosmina Grigore în parc, cu fetița ei, toamna lui 2014, după fractura de col femural

Reușești să trăiești din asta?

Da. După ce mi-am dat demisia de la Oracle, am scris pe un blog mai vechi un articol cu titlul: „Mi-am dat demisia în urmă cu trei luni și uite cum am ajuns”. A ajuns relativ viral pentru că toată lumea era curioasă să vadă cine e asta care și-a dat demisia și cum a ajuns. Eu scrisesem efectiv ce simțeam. Au fost foarte multe mesaje foarte rele și îmi aduc aminte că mi-a scris o tipă: „O să vezi tu! După ce o să ți se termine banii și utopia asta în care tu trăiești și o să-ți mai dorești nu știu ce geantă sau parfum nou, o să te întorci tu la job. Și o să-ți pară rău”. Îmi amintesc că m-am amuzat mult atunci pentru că eu eram fericită că sunt în viață, nu îmi mai trebuie nu știu ce genți și parfumuri. Eu am câștigat din start că m-am trezit de dimineață și sunt în viață.

Cosmina Grigore împreună cu soțul ei

Reușesc să trăiesc din asta și o fac muncind, uneori mai mult decât aș fi muncit dacă eram în corporație, dar absolut tot ceea ce fac e o mare plăcere. De exemplu, în pandemie am făcut ceva ce nu am făcut în viața mea și nici nu aș fi crezut că pot să fac: am creat o echipă de dragon boat, o echipă sportivă formată din femei supraviețuitoare de cancer. Iar această echipă va participa la tot felul de competiții.

Cosmina Grigore în tabăra Less Ego Retreat, în 2016, tabără pe care a organizat-o pentru pacienți

Ultima întrebare: De frica posibilității ca fiica ta să te moștenească ai scăpat?

Nu, nu ai cum să scapi de așa ceva. De fapt nu este o frică, este realitate, o chestie absolut rațională. Însă, ce am învățat și ce o învăț și pe ea totodată, este că modul în care ne trăim corpul, îl locuim, contează foarte mult. Și de foarte multe ori diferența între ce se activează și ce nu din bagajul nostru genetic este foarte importantă. Atunci eu nu pot controla ce se poate întâmpla cu ea și cu viața ei, însă îmi pot face datoria de mamă și de prietenă să o învăț, să-i explic și să-i arăt prin exemplul meu, cât pot eu de bine, cum poți să-ți locuiești într-un mod mai frumos și mai armonios, și cu mai multă încredere, propriul corp. Mai mult de atât nu pot să fac. Nu am cum să mă supăr pe bagajul genetic pe care l-am primit eu de la părinți pentru că asta ar însemna să-mi urăsc jumătate din rădăcini și atunci, nu putem decât să încercăm să avem o plantă roditoare care să înflorească într-un fel sau altul, într-un timp sau altul.

Cosmina Grigore, într-o ședință foto, pentru un articol din revista Avantaje
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora