Costin Teodorescu sau Teo, două fețe ale aceluiași artist: de la timiditatea din copilărie, la explozia de pe scenă și până la sensul vieții prin magie

Unde ai avut primul spectacol, Teo, și ce signifianță mai are pentru tine?

Primul spectacol l-am avut la Muzeul Satului în București. Au avut încredere în mine, iar eu am fost mega fericit că am avut această oportunitate. Oamenii de acolo m-au plăcut foarte tare și a început nebunia. Ei m-au văzut, m-au vrut și la alte petreceri private, publice. Cred că, ceea ce a contat întotdeauna, e că spectacolul meu are un anume soi de energie. Eu am pus foarte multă importanță ideii de cum fac omul să se simtă la spectacol. Pentru mine este important publicul meu. Dacă omul s-a simțit bine, special, el vrea să mai vadă publicul acela. Așa se întâmplă și în viața noastră de zi cu zi. Când vezi un produs foarte bun, vrei să mergi în continuare după calitatea lui. Atunci asta a fost ideea și anume faptul că eu am mers foarte profi la primul spectacol, faptul că am dat de înțeles, prin profesionalism, că fac de foarte mult treaba asta, ideea de a face să simtă oamenii foarte bine m-a făcut să am această cheie spre succesul lui.

Apropo de numărul lor, ai ținut vreodată evidența lor?

Da, au fost foarte multe. Nu știu numărul. Nici nu vreau să știu numărul spectacolelor. Eu de fiecare dată când merg la un spectacol, mă simt ca la primul spectacol. Mă dedic mereu întru totul noului public pe care-l am în față. Pentru mine este la fel de important ca și publicul de acum 10-15 ani când am început. Nu publicul trebuie să se mute după mine, ci eu trebuie să mă mut după el. N-am ținut niciodată minte numărul spectacolelor, dar îți spun un secret. Am toate agendele mele cu spectacolele mele de la început până în prezent. Atunci când o să fiu foarte bătrân, o să am …nu știu câte agende, dar și mă voi bucura foarte tare că nu am trăit degeaba.

Faci fericiți toți copiii. Smulgi instant zâmbetele copiilor. Dar tu ce îți iei frumos pentru pentru suflet?

Eu din asta mă hrănesc. Eu când văd că un om își schimbă dispoziția, eu mă hrănesc.  Asta este totul. Eu plec cu 10 cm mai înalt când termin un spectacol. Am fost, de exemplu, de curând la Brașov unde sărbătorita avea 70 de ani și am fost un cadou din partea fiicei ei. Am fost numai adulți, iar la sfârșit a venit cumnatul sărbătoritei ce a venit cu un bilețel la mine și cu un pix. Mi-a zis să îmi notez numărul de telefon ca să mă invite la petrecerea lui de 80 de ani. Vreau să zic că am plecat avion de la Brașov la București. M-am simțit mai înalt, mai fericit. Un om care nu mă cunoaște, îmi zice că dacă va mai trăi, dorește să mă aibă la, poate, cel mai important eveniment.

Costin Teodorescu:„Plâng de fericire”

Sentimentul de fericire vine la pachet cu zâmbetele pe care le avem odată cu producerea acestei emoții, dar pot fi și lacrimi de tristețe?

Haha! Da, tocmai ți-am spus că plâng foarte des de fericire!:) Mă rog în fiecare zi să fac treaba asta cu seriozitate, cu prețuire, cu respect față de mine și față de publicul meu. Eu cred că sunt acolo unde trebuie, pentru cine trebuie și când trebuie. Singurul manager este cineva acolo, sus, care mă iubește mult.

Când ai plâns ultima oară, Teo?

Când m-am întors de la Brașov. Am plâns de fericire că mi se întâmplă mie povestea asta. Și sunt recunoscător. Poate merit. Câteodată mă gândesc că poate nu merit. Intru în sindromul impostorului. Îmi mai pun întrebarea că sunt alții care, poate, fac lucrurile mai bine. Dar tot eu îmi mai zic că sunt educat, că sunt cuminte, pentru că sunt cu bun simț.

Care este partea cea mai plăcută a meseriei pe care ai îmbrățișat-o tu?

Este faptul că trăiesc din ceea ce fac. Eu nu am niciodată serviciu, nu mă duc la serviciu. Sunt satisfăcut din toate punctele de vedere făcând o activitate pe care n-o simt ca pe o presiune socială, datorie. Sunt un om liber și trăiesc liber.

Ai gustat și din experiențe mai puțin plăcute?

Nu, doar situații pe care trebuie să le gestionez corect astfel încât să pot trece peste ele și să rămân tot eu. Este importatnt acest aspect. Când simt că e ceva neplăcut în jurul meu, trec peste, înțeleg și rămân eu în continuare.

Hai să ne imaginăm cu ajutorul unui exercițiu că suntem în 2033. Unde speri să dăm de tine?

Peste 10 ani mă văd tot așa aducând bucurie oamenilor mici și mari, mă văd fericit, sper să fiu și sănătos. Mai sper ca oamenii din jurul meu să mă iubească așa cum sunt eu, autentic, fără să se gândească că aș putea să fiu altfel decât sunt. Încerc să fiu transparent și curat cu publicul, cu cei apropiați.

Costin Teodorescu:„Teo îmi dă mult curaj”