Cristian Botan este antreprenorul activist care a devenit dușmanul „nepotismului" din România

Nu e cel mai bun semn când te blochezi de la însăși prima întrebare, nu-i așa? Nu mă simt foarte în largul meu să vorbesc despre mine.

Până nu demult, se scria despre mine că aș fi „un tânăr” ceva. Ba un tânăr activist, ba un tânăr consilier, ba un tânăr antreprenor. Între timp, cred că doar partea cu tinerețea a cam sărit din schemă. Sunt un om obișnuit, care uneori încearcă să schimbe lumea în mai bine.

Cristian Botan: „Din nefericire pentru mine, soră-mea a moștenit cam tot creierul familiei, iar eu am fost mai degrabă frumos”

Ce miros și gust a avut copilăria în Focșani?

Deși sunt un mare fan al tehnologiei, sunt atât de bătrân (a se citi norocos) încât să fi prins și perioada în care tehnologia nu ne invadase încă viața complet. Copilăria la Focșani mi-a fost un vis frumos. Eram un grup mare de copii, cu vârste apropiate. Jucam fotbal în parcare, printre mașini, cu bolovani pe post de porți, jucam 1-2-3 castel, ascunselea și „trăgeam” cu cornete. Ne prindea seara afară și părinții ne chemau în casă, strigând de la geam.

Focșani este la jumătatea dintre Iași și București, locul unde tu ai ales să mergi pentru ascensiunea profesională pe care aveai să o cunoști mai târziu. Care era jumătatea sau granița dintre ceea ce avea voie să facă și să nu facă copilul Cristian?

Am o soră mai mare, care a fost o elevă și o studentă de nota 10, așa că așteptările în ceea ce mă privește erau deja setate de când m-am născut. Din nefericire pentru mine, soră-mea a moștenit cam tot creierul familiei, iar eu am fost mai degrabă frumos.

Cum spuneam, îmi plăcea foarte mult să mă joc afară, cu ceilalți copii. Ca să mă motiveze să îmi fac lecțiile, ai mei încercau să mă lase afară doar după ce le finalizam. Îmi mai puneau și câte o carte, lectură obligatorie, în brațe și îmi închideau ușa la cameră ca să nu fiu deranjat de la citit. Atunci am descoperit că nimic nu te adoarme mai repede decât o carte de la școală pe care trebuie să o citești. Invariabil, ai mei mă găseau nu cu burta pe carte, ci cu cartea pe burtă, dormind ca un prunc.

Sunt multe de povestit și probabil m-aș pierde în și mai multe detalii, însă esența este că ai mei au fost foarte relaxați cu mine, aproape inconștient de relaxați, pentru că aveau cine să le aducă performanțe educaționale în familie.

Cristian Botan: „Școala și liceul au fost în Focșani, ambele așa de frumoase încât aș scrie cărți despre ele. Am fost un elev destul de problemă”