Cristian Irimescu, medicul rom care a plecat dintr-o sărăcie lucie dar care a absolvit două facultăți: „Nu era neapărat senzația de foame, pentru că uitam, adică ești copil, te joci, trece ziua, dar rămânea tristețea din ochii mamei”

Ioan Cristian Irimescu este medicul de familie care poartă un halat alb peste o piele brăzdată de prejudecățile oamenilor. S-a născut într-o familie de romi și se trage din romi fierari și cărămidari.

Acum este medic rezident în medicina de familie, a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a absolvit Facultatea de Științe Juridice din Oradea și a fost bursier Roma Education Fund.

Educația nu i-a fost doar refugiu, deși mereu auzea în cap sfaturile mamei lui: „Trebuie să învățați ca să vă câștigați respectul și să vă depășiți condiția”, ci și iubire. I-a plăcut să învețe și crede că aceasta ar trebui să fie calea pentru toți cei care nu au șansa de a se naște într-o familie cu posibilități.

„Sunt Cristian Irimescu, medic rom, bursier Roma Education Fund, fratele, copilul, prietenul, unchiul şi modelul cuiva“

A muncit și a învățat pentru a redirecționa degetul pe care îl primea îndreptat, pe când era un rom de marginalizat, către degetul îndreptat spre medicul de care este nevoie.

„Sunt Cristian Irimescu, medic rom, bursier Roma Education Fund, fratele, copilul, prietenul, unchiul şi modelul cuiva. Nu-mi mai este ruşine pentru cum m-am născut. Îmi este ruşine de atitudinea celorlalţi faţă de romi. Mă deranjează nu doar discriminarea pe criterii etnice, ci şi discriminarea de gen, homofobia şi, în general, prejudecata. Asta nu înseamnă că eu sunt lipsit de prejudecăţi, însă exersez cu mine, cu fiecare gând murdărit de prejudecată.“

O nouă luptă împotriva rasismului a fost câștigată de Cristian, romul medic pe care îl cunoaștem astăzi.

Unde ai copilărit și cu cine?

Mai am două surori, dar și o nepoată de la sora cea mare, iar mie îmi place să spun că am trei surori. Am copilărit în Pantelimon și Colentina.

Cristian Irimescu: „Bunica mea se trage din neam de cărămizi, romi cărămidari și din romi geambași, adică cumpărau și vindeau cai”

Cum ți-a fost pe atunci totul? Părinți, bunici?

Mama a fost o perioadă asistent medical, apoi infirmieră la un spital din București. Tata, din câte știam era turnător, adică turna fier și ieșea ceva (râde). Mama ne-a crescut singură. Bunica mea era casnică, se ocupa de gospodărie, iar bunicul meu a fost fierar. Bunica mea se trage din neam de cărămizi, romi cărămidari și din romi geambași, adică cumpărau și vindeau cai.

Dorința de a intra în medicină pleacă de la mama ta?

Nu 100 %. Eram și micuț atunci când mama era asistentă. Dorința a venit mai târziu și s-a concretizat acum, în ultimii ani. Eu am fost voluntar mult timp la o organizație nonguvernamentală și mă ocupam de departamentul pentru drepturile omului. Ulterior am făcut și Facultatea de Drept pentru a ajuta mai mult. A intervenit apoi neputința, m-am simțit neputincios și am decis să mă îndrept către medicină. Visul acesta a survenit și după moartea unei colege și de faptul că am vrut să am un statut social care să mă îndepărteze de conceptul de sărăcie. Mi-am dorit să cresc în societate.

Cristian Irimescu: „Nu mă regăseam în meseria de jurist sau de avocat și mi se părea că nu prea pot ajuta din această postură”

Cum ai făcut trecerea aceasta de la o facultate la alta?

Eram în anul 3 la Facultatea de Drept, cu un trecut educațional în științe sociale, cu o plăcere de a învăța științele reale care a plecat din clasa a VII-a. Am făcut o analiză amănunțită asupra mea, asupra viitorului meu. Nu mă regăseam în meseria de jurist sau de avocat și mi se părea că nu prea pot ajuta din această postură. Medicina a fost decizia cea mai înțeleaptă atunci. Îmi doream extrem de tare să ajut, eram pregătit să învăț. Aveam o motivație și un scop. Știi, ca medic te gândești că salvezi o viață, dar nu e chiar așa pentru că tu salvezi mai mult de atât. În spatele unui om există o mamă, un copil…acea viață este chiat susținătoarea unei familii întregi.

Drept și Medicină. Întrebarea jurnalistică clișeică ar fi? Dacă vei fi acuzat de Malpraxis, vei ști să te aperi?

(râde) Da, este o combinație bună. În primul rând pentru că știu să mă apăr atunci când apar situații neplăcute. În meseria de medic întotdeauna pot exista erori de judecată. Slavă Domnului, până acum nu am avut și sper să nu existe vreodată.

Cristian Irimescu: „În liceu, deși aveam nota potrivită pentru liceul la care am vrut să merg, eu apăream pe lista de romi”

Ți-a fost greu să fii de etnie? Cel puțin în copilărie…

În copilărie nu, dar în adolescență da. Am fost într-o școală de cartier, în Pantelimon, acolo unde exista această diversitate, adică erau și copii romi și copii români. Oricum, bunicul meu a jucat un rol extrem de important pe atunci, pentru că era un om demn și integru și m-a motivat să mă accept fix așa cum sunt. Problema a apărut abia în adolescență atunci când am început să-mi dau mai multă atenție mie și celor din jurul meu. De exemplu, în liceu, deși aveam nota potrivită pentru liceul la care am vrut să merg, eu apăream pe lista de romi. Nu am putut să înțeleg asta. Mi-a adus și multe șuturi, inclusiv fizice…Da…a fost o formă de agresiune, deși eu învățam și mă țineam de școală pentru că știam ce aceasta este soluția în cazul meu. La asta se mai adaugă și lipsa de încredere a oamenilor pentru culoarea pielii tale. Chiar dacă uneori nu se exprimă verbal astfel, asta se simte și în momentele în care ești menajat atunci când nu știi ceva. (cred că mulți își spuneau în minte: E amărât, e rom, îl lăsăm în pace) Această menajare era negativă pentru mine, așa o vedeam. Pur și simplu nu puteam găsi nimic pozitiv în abordarea lor față de mine și de potențialul meu.

Medic+avocat=Cristian. Părinții spre ce ar fi înclinat să te susțină mai mult?

Mama își dorea să aibă un copil medic și un copil avocat, iar eu le-am bifat pe amândouă oarecum. Ea ne spunea că acestea sunt două facultăți grele care ne vor ajuta pe viitor și ne vor face să ne depășim condiția.

Ce condiție?

De săraci și romi. Este condiția pe care ceilalți ne-o puneau, ca o ștampilă.

Cristian Irimescu: „Of…sărăcia înseamnă să mânănci terci”

Este a treia oară când îmi spui de sărăcie. La un moment dat tot aș fi întrebat. Cristian, ce înseamnă să fii sărac, cum arată sărăcia?

(oftează…) Of…sărăcia înseamnă să mânănci terci, sărăcia a însemnat pentru mine să muncesc de la 13 ani, sărăcia a însemnat să mănânc de la cantina săracilor de 3 ori pe săptămână, sărăcia a însemnat să nu am haine noi, sărăcia a însemnat ca toamna, când ceilalți aveau rechizite noi, eu să le primesc prin asistența socială, sărăcia a însemnat tristețea mamei pe care o vedeam în ochii ei atunci când nu avea ce să ne pună pe masă. Nu era neapărat senzația de foame, pentru că se uită, adică ești copil, te joci, trece ziua, dar tristețea din ochii mamei a rămas…și crede-mă, nu vreau să o mai văd vreodată nici la ea, nici la nimeni altcineva. Am luptat dintotdeauna să nu o mai văd pe mama tristă.

Și acum? Ce ochi are mama ta?

Este complet schimbată. Toată lumea a văzut asta. Este liniștită, fericită,

Mi-ai evitat un răspuns, dar revin cu întrebarea. Am înțeles că mama ta v-a crescut, dar ce-a făcut tatăl tău pentru voi?

Din păcate el nu s-a implicat deloc în creșterea noastră. Nu vreau să-l judec pentru alegerile pe care le-a făcut în viață, însă în ceea ce ne privește nu s-a implicat în niciun fel. Acum, de când am devenit medic, eu am fost cel care l-a căutat pentru a păstra o legătură umană cu el. ….mă caută și el când are nevoie de ceva.

Crezi că această absență paternă te-a motivat în vreun fel?

Nu știu ce să spun. Am fost mezinul, am fost singurul băiat din familie și cu toate astea mama niciodată nu a lăsat pe umerii mei greul pe care bărbații îl duc în familie. În schimb, mi-a lipsit mult în adolescență, atunci când corpul meu suferea transfomări. Aveam întrebări, dar nu primeam răspunsuri.

Cristian Irimescu: „Un moment trist pentru mine era să-mi văd mama îngândurată”

Acesta a fost cel mai greu moment din viața ta?

Pf…Când am stat la coadă la cantina săracilor. Aveam 9 sau 10 ani și mergeam să iau mâncare pentru toți. Fie mergeam eu, fie mergea mama. De asemenea, un moment trist pentru mine era să-mi văd mama îngândurată. Mama nu și-a refăcut viața, ea mereu spunea că trăiește prin noi.

Ce specializare ți-ai ales la medicină?

Medicina de familie. Sunt rezident în anul 3 și fac rezidențiatul în București, dar merg voluntar la un cabinet din Călărași, aici unde am ocazia să învăț foarte multe.

Dacă nu erau aceste două alegeri, ce altceva ar fi făcut Cristian?

Asistență socială pentru că am avut dintotdeauan pornirea de a ajuta.

Să ajuți…Cristian, ești un om credincios? Crezi în coincidențe, poate?

Nu, nu cred în coincidențe. Știința m-a îndepărtat puțin de spiritualitate, dar cred foarte mult în spiritualitatea oamenilor. Știu că toți avem părți bune și mai puțin bune, dar ține de noi ce vrem să agățăm de la ei, adică fie partea bună, fie cea rea.

Mă gândesc la faptul că fiecare familie are un visător. Fie că vorbim de adult, fie că vorbim de copil. Tu ai visat vreodată să câștigi o sumă mare care să te scoată din malaxorul sărăciei și a culorii pielii care își hărăzea un viitor vitregit? Ce ai fi face acum dacă ai câștiga o sumă mare de bani?

Aș crea un program de burse pentru cei fără posibilități. I-aș încuraja să se educe pentru că este singura cale de a ieși din sărăcie. Educația este singurul drum care te scoate din sărăcie. Atunci când înveți, știi multe lucruri, iar atunci când nu aștepți rezultatele peste noapte, ești un om câștigat

Dar pentru tine?

Mi-ar plăcea să ajung în India, să descopăr meleagurile oamenilor din care mă trag.