Cum a ajuns arhitectul Bogdan Ioan să câștige Vocea României și ce a făcut cu cei 100 de mii de euro?
La finalul anului trecut toată presa scria despre Bogdan Ioan, tânărul arhitect care a câștigat finala concursului „Vocea României”. Unii îl numeau „Michael de România”, alții făceau predicții despre viitorul lui parcurs muzical, iar alții se interesau de unde vine acest tânăr și care e povestea lui.
Un lucru este cert: fără studii muzicale, doar cu multă pasiune și dăruire, a apărut la Vocea României și a întors toate cele patru scaune ale antrenorilor după numai câteva secunde din melodia sa, mai exact după primul vers. A ales să meargă mai departe în concurs cu echipa lui Smiley și a câștigat. Azi are 100 de mii de euro în cont, premiul pus la bătaie pentru acest concurs, un drum muzical pe care acum începe să îl bătătorească, dar și multă ambiție și dorință de a reuși.
Prima piatră de temelie va fi un concert tribut Michael Jackson pe care îl va susține luna viitoare în București. Dar cine este el, de unde vine și ce urmează să facă cu banii?
Ce faci tu acum?
Acum mă pregătesc pentru concertul tribut Michael Jackson ce va avea loc pe 25 iunie la Fratelli.
Cum o să fie concertul?
Va fi cam o oră și jumătate de show, voi cânta numai Michael Jackson, voi avea band live, trupă de dansatori. Vrem să reproducem cât de cât toată emoția pe care el o oferea în concerte. Scopul nu este să imităm, pentru că nu îmi voi pune peruci, ci să redăm emoție. Normal că vom dansa coregrafiile lui, însă scopul este de a oferi emoție.
Dar e momentul potrivit?
E cel mai potrivit moment. Știu de ce mă întrebi asta. E cel mai bun moment, mai ales că în România documentarul acela nu a făcut așa mare vâlvă. Surprinzător, de această dată, oamenii au fost cerebrali, în sensul că au știut să separe lucrurile după ce au văzut acel documentar.
Tu ce părere ai despre acel documentar?
Încerc să fiu obiectiv și să nu vorbească fanul din mine. L-am văzut și pe unul dintre tinerii care au dat interviul îl știam dinainte pentru că am urmărit de-a lungul timpului tot ce avea legătură cu Michael. Ce am văzut în documentar nu m-am convins cu nimic.
Când ai început tu să asculți prima dată Michael?
Ascult Michael de la 4-5 ani.
Cine îți punea?
Tata, unchiul meu… Îmi puneau și Queen și Led Zeppelin.
Dar aveai voie să-ți placă și Led Zeppelin și Michel?
E, da. Am anumite fragmente în memorie de când eram mic și am imaginea mea așezat pe covor, cu ochii în televizor, uitându-mă la Micheal. Primul videoclip pe care mi l-a pus tata a fost Thriller. Eram fascinat, dar mă și speriam când mă uitam la el.
Am făcut și dans sportiv de performanță vreo 10 ani, iar prin clasa a noua, când a apărut Youtube-ul, având acces la o grămadă de informații, am început să exersez coregrafiile lui. Până atunci așteptam să prind câte un clip la televizor pentru că la altceva nu aveam acces, în afară de concertul de la București pe care îl aveam înregistrat pe o casetă video. Când am dat de Youtube stăteam până la 4 dimineața că să urmăresc tot ce există cu el și despre el și să învăț să dansez ca el.
Cât ți-a luat până ai reușit să faci moonwalk?
Uite o chestie interesantă: eu când făceam dans sportiv, aveam o coregrafie specială la cha cha. Și am văzut că niște colegi mai mari de la club făceau moonwalk, dar în momentul acela eu nu am asociat cu mișcarea lui Michel. Așa că m-am uitat la ei și am încercat să-i copiez. Abia după ce am mai crescut, pe la 10 ani, am realizat că ei se inspiraseră de fapt de la Michel.
Și după Youtube ai învățat să dansezi?
Da, repetam în dormitor. La momentul acela Youtube nu avea opțiunea de „slow motion” și atunci când nu înțelegeam ce se întâmplă, mă uitam de sute de ori la ce face piciorul stâng, apoi la piciorul drept și apoi încercam să le pun împreună. Am fost atât de pasionat și ambițios încât nu nu mi s-a părut deloc greu.
Citește și Smiley (3). „Dacă tu crezi cu adevărat, ai toate şansele să reuşeşti”
Dar ai tăi ce ziceau că tu stai până la 4 dimineața?
Nu știau. Ei știau că îmi fac temele și că apoi mă culc. Îmi puneam căștile în urechi ca să nu se audă și-mi vedeam de treaba mea. Mai intra uneori mama și mă certa că nu dorm. Însă, ei erau mulțumiți că nu pierdeam timpul aiurea.
Și tot studiindu-l pe Michel, am zis într-o zi: „hai să încerc să cânt”, eu neștiind că pot să cânt. Făcusem pian vreo patru ani, până prin clasa a patra, iar apoi, până în clasa a noua nu m-am mai atins de el. Mă înregistram cu cablu de calculator ieftin, găsisem un program pe net de înregistrare a vocii, dar suna oribil. Mi-am dat seama că am ureche, că aud niște note, dar rezultatul final nu era deloc bun. Mă înregistram, ascultam, mai mergeam la karaoke, mai veneam acasă, iar mă ascultam.
La un nivel decent am ajuns prin anul I de facultate, la Iași.
Dar ai tăi ți-au văzut talentul până atunci?
Ei veneau la toate spectacolele mele de dans, mă susțineau, îmi plăteau toate cheltuielile cu dansul și nu s-au plâns niciodată că e un sport scump. Le mulțumesc tot timpul că m-au susținut așa de mult. Ei au văzut că de mic aveam înclinații artistice, chiar dacă nu știau că pot să cânt. Tatăl meu a fost cel mai aprig susținător al meu, dar și cel mai critic.
De ce ai ales arhitectura?
Eu am făcut un liceu teoretic, tata e inginer constructor, mama inginer hidroproiectant și în clasa a 10, acel moment important din viața noastră, m-au luat deoparte și m-au întrebat: „Tu ce vrei să faci în viață?”. Normal că mi-au sugerat: „Nu ai vrea să faci construcții?”. El ar fi vrut să mă ia la el la firmă, ar fi fost foarte mândru să îi urmez meseria, dar nu mi-a impus niciodată, doar mi-a sugerat. Eu am făcut profilul de mate-fizică însă în afară de geometria în spațiu nu mi-a plăcut nimic. Atunci tata m-a întrebat dacă m-am gândit la arhitectură. Am zis că nu am talent la desen și că nu am ce să caut acolo. Tot el mi-a propus să începem niște meditații și apoi am realizat că îmi place geometria descriptivă, dar la partea de desen liber eram praf. Ulterior am realizat că și desenul liber e logic și că și acolo e matematică. Așa că am ales arhitectura că îmi plăcea geometria și că e singura facultate pe care am agreat-o în sensul că nu am avut multă matematică, foarte puțină mecanică și că nu mă vedeam făcând altceva.
Dar ai profesat ca arhitect?
Da, șase luni. Am terminat în februarie 2018, în martie am avut prima preselecție la Voce, în aprilie m-am mutat înapoi în Constanța și am lucrat acolo șase luni. Am lucrat până după audiții încă vreo două-trei săptămâni. Când am văzut tot vibe-ul de pe net, taică-meu mi-a sugerat: „dacă tot e momentul acesta și ai prins atât de bine, dă-ți demisia, te ajut eu cu bani în perioada asta și concentrează-te ca să dai tot aici”. Mă simțeam și prost ca la 28 de ani să-mi dea taiă-meu bani.
Dar în facultate ai cântat?
Daaa, când am ajuns în Iași am rupt în două cluburile de karaoke. Apoi am început să fiu invitat la tot felul de evenimente și la un moment dat a fost un spectacol caritabil la Casa Studenților din Iași, iar acolo i-am întâlnit pe băieții de la Opis Band care mi-au propus să fiu solist la ei în trupă. Aceea a fost prima mea colaborare cu o trupă însă eu nu cântam decât Michael și Justin Timberlake. Le-am zis că nu știu dacă fac față, m-am apucat de studiu acasă pe lista cu piesele și am reușit să performez și acolo.
Cum te-ai hotărât să mergi la Vocea României?
De vreo patru ani tot voiam să merg la Vocea României, numai că în perioada de preselecții începeau sesiunile, profesorii nu prea erau indulgenți și riscam să repet un an, în sensul că ei spuneau clar: „noi suntem aici să te învățăm arhitectură, nu altceva”. Un alt motiv pentru care nu m-am înscris mai din timp a fost că nu mă simțeam pregătit. Toți prietenii mă îndemnau să merg că trece timpul și e păcat de ce pot. Nici nu am avut timp să iau lecții de canto cu un profesor în perioada aceea pentru că lucram și aveam și facultate.
Țin minte că am vorbit cu taică-meu și i-am propus să stau și anul acesta acasă, să fac canto și apoi să mă duc pregătit. Iar el mi-a zis: „Du-te odată și ce o fi o fi!”. Și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Nu mă așteptam pentru că știam că sunt nepregătit. Fetele din finală aveau 8-10 ani de pregătire, ceea ce se simțea. Eu tehnic, nu am fost la un nivel foarte ridicat, sunt conștient de asta și mereu am spus-o; eu m-am dus la un concurs, am încercat să transmit ceva și normal că am avut momente mai bune, altele mai puțin bune, dar până la final…
De ce concurent ți-a fost cel mai frică?
De nimeni, nu am avut chestia asta; am încercat să nu privesc ca pe o competiție, deși psihic m-a terminat. Nu am avut în viața mea atâtea emoții.
La audiții nu aveam nici o presiune, nu aveam așteptări și a ieșit minunat. Apoi începe programul de repetiții, te trec tot felul de gânduri, te culci târziu, nu e ușor deloc. Nu se compară experiența unui concurs de genul acesta cu cea de a cânta o oră și jumătate undeva. A fost cea mai frumoasă experiență, dar și cea mai obositoare.
Iar legat de frica de un anumit concurent, eu am încercat să mă detașez de sentimentele negative, să am treabă doar cu mine, să mă urc pe scenă, să mă simt bine, să fiu fair play și mi-a ieșit.
Dar de ce nu ai rămas la Ha Ha Ha Production?
Pentru că am semnat cu Universal Music pentru doi ani că așa e formatul emisiunii în întreaga lume.
Am rămas în relații foarte bune și cu Smiley și cu Ha Ha Ha Production și până în toamnă chiar voi scoate o piesă cu ei.
Și acum întrebarea aceea pe care o pune toată lumea: ce ai făcut cu banii?
Banii sunt în cont. Vreau să-mi iau un apartament în București pentru că acum stau cu chirie cu fratele meu. Și o parte din bani vreau să-i investesc în mine. Cred că anul acesta e foarte important pentru mine. Am plecat de la ideea că timp de șase luni de zile nu încasez nimic și mi-am făcut un buget care să acopere toate cheltuielile: firmă de PR, fotograf, video, Youtube, etc. Sunt de părere că dacă vrei să câștigi mai târziu, la fel ca într-o afacere, trebuie să investești la început.
Ce ai făcut imediat după Voce? Ai plecat și tu în vacanță?
Am fost câteva zile acasă să stau cu ai mei, iar apoi am fost la Iași, la prietena mea și am stat acolo până în ianuarie.
Și nu ați plecat nicăieri?
Nu, am făcut Revelionul acasă cu ea și cu niște prieteni. Asta îmi doream: să stau liniștit și să nu mai cânt. De pe 15 decembrie până la începutul lui ianuarie nu am mai cântat deloc, nu am mai vrut să aud de muzică.
Fratele tău ce face?
Este student în anul al III-lea la Arhitectură, aici în București J)). Tata a spus ca măcar unul să iasă arhitec.
El cântă?
Cântă, dar nu a avut același parcurs ca al meu pentru că s-a apucat mai târziu…
E mai inginer?
Nu, chiar e mai poet. Cântă și el pe la karaoke, dar nu a alocat atâta timp cât am alocat eu și nu vrea să facă ceva din muzică, e foarte chitit pe arhitectură.
Ce zic părinții tăi? Sunt mândri de tine?
Super mândri. Îi simt. Tata nu lasă să se vadă, dar eu știu. De exemplu, după audiție i-am zis: „Nu te așteptai la așa ceva, recunoaște!”. Iar el: „Du-te mă de aici, cum să nu mă aștept?!”. Când m-am hotărât să cânt piesa respectivă, m-am înregistrat, iar când a venit el de la muncă l-am chemat să-i arăt ce am făcut. S-a pus pe scaun și ca la audiții, după primul vers, a apăsat imaginar toate cele patru butoane.
Cine s-a întors primul, deoarece nu mai țin minte?
Toți o dată. La televizor i-a arătat pe rând ca să se vadă reacția fiecăruia, însă au mă uitam la scaune și am văzut că s-au întors în același timp. Tudor, Irina și Andra s-au întors fix în același timp, iar Smiley la o fracțiune de secundă după ei.
Înainte să intru pe scenă am așteptat mult, eram super emoționat și tușeam încontinuu. Cu trei zile înainte am făcut niște repetiții ca să mă obișnuiesc cu trupa, avusesem o bronșită și nu am putut să cânt bine. Se pare că s-au aliniat planetele în momentul respectiv și totul a ieșit fantastic. Nu am realizat ce mi s-a întâmplat, nu-mi venea să cred.
Când erai mic ce spuneai că o să te faci?
Voiam să fac fotbal deși e singurul sport pe care nu l-am făcut la un club. În rest am făcut dans, volei, karate, dar jucam foarte mult fotbal pe maidan.
Dar te îmbrăcai ca Michael, te purtai ca el?
Nu pentru că eu efectiv l-am descoperit pe Michael în clasa a noua, până atunci nu am avut acces la informație. Când vedeai un clip la MTV, era sărbătoare.
Dar tatăl tău era mare meloman?
Daaa, avea viniluri multe, lucru ce a contat enorm. De fapt cred că toate educația muzicală pe care o primești de mic te ajută să te formezi pe mai târziu. De exemplu, îmi punea taică-meu când eram mic Led Zeppelin și Deep Purple; nu înțelegeam nimic. Dar mi-a prins bine că am ascultat asta, iar eu cred că muzica rock face parte din educația ta ca om.
Câți ani aveai la primul concert al lui Michael la București?
Doi ani. Nu realizam ce e aia. Iar în 2006 aveam 6 ani. La concertul lui din 2009 găsisem bilet, aveam trei zile la dispoziție să-l cumpăr și a doua zi a murit. Nu am dormit în noaptea aceea deși urma proba scrisă la română la BAC. Acesta e cel mai mare regret al meu că nu am apucat să-l văd live în concert.
Care e treaba cu accidentul tău?
Am avut un accident de mașină în timpul concursului. După knockout, la o săptămână mergeam la Iași, circulam regulamentar și din sens opus a venit o dubă care pierduse controlul volanului, a intrat în mine total, m-a aruncat pe marginea drumului, mașina daună totală, șoferul nu a pățit nimic și nici eu. Mi-am scos centura, am ieșit pe geam, am făcut câțiva pași, mă durea corpul de la centură, dar nu am pățit nimic. M-au dus cu Ambulanța la spitalul din Brăila, mi-au făcut niște teste și a doua zi m-am dus acasă. Două săptămâni abia respiram, nu puteam să cânt pentru că toți mușchii fuseseră afectați. Norocul a fost că mai era timp până la live-uri și am avut timp să mă pregătesc. Mulți nu știu, dar tot parcursul meu la voce a fost foarte încercat; totul a fost la limită. Normal că mi-am făcut toate scenariile și m-am gândit că aș fi putut să nu mai fiu, dar am rămas destul de rațional și am trecut repede peste. Am avut un feeling că dacă am scăpat cu viață din accidentul acela, trebuie să se întâmple ceva bun. Nu am spus nimic în timpul concursului ca să nu trezesc alte sentimente.
Cine e iubita ta?
Iubita mea este Roxana, e din Iași, suntem împreună de opt ani și urmează să ne mutăm împreună la București.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
