Simona Pop s-a format ca profesoară de limba română, iar acum muncește în departamentul de HR al unei companii franceze din București. Dincolo de munca plătită, Simona dăruiește comunității eu zeci de ore de voluntariat la biblioteca de cartier. Iar când a aflat că biblioteca are nevoie de câteva cărți pentru care nu are buget, dar pe care adolescenții le caută, și-a dăruit ziua de naștere bibliotecii și a adunat 150 de volume pe care le-a dăruit comunității.
Trebuie spus că Biblioteca Metropolitană are deschise câteva sucursale de cartier pe care, probabil le știți din copilărie, dar care nu mai sunt ca atunci. Acum au căpătat viață, propun ateliere vii și dinamice, iar copiii din voi sau de lângă voi vor găsi câteva îndeletniciri care să îi bucur pe deplin.
Simona coordonează proiectul #iuliefaraplastic si susține un club de carte pentru adolescenți. Am discutat cu ea câteva minute pentru a afla mai multe răspunsuri.
Cum ai ajuns să ții ateliere într-o biblioteca publică?
Inițial, am fost rugată să merg la Biblioteca Ion Creangă să văd locul și să scriu pe blogul meu, cutiadecarton.com, despre activitățile lor. A fost dragoste la prima vedere. Locul arăta exact ca biblioteca visurilor mele: dinamic, adaptabil și plin de resursele de care ai nevoie să-ți poți finaliza diverse proiecte.
Mi-a plăcut atât de mult ceea ce se petrecea acolo, încât peste puțin timp organizam împreună cu prietena mea, Emilia Priceputu, o prima instalație interactivă cu românce celebre pe care încercam să le promovăm de 8 martie.
#iuliefaraplastic
A urmat apoi proiectul #iuliefărăplastic, care va intra deja în al 3-lea an.
Anul trecut, la o cafea cu bibliotecara, povesteam despre adolescenți și despre aceste false mituri contemporane cum că ei nu mai citesc. Eram revoltate amândouă de ușurința cu care sunt catalogați adolescenții.
Ioana Irinciuc, bibliotecara de la Emil Gârleanu, a mărturisit că are o listă lungă-lungă de cărți cerute de adolescenți la bibliotecă, dar din păcate nu găsește suficiente fonduri pentru ele. Iar la fiecare nouă achiziție se zbate să le pună în față.
Eu plănuiam să-mi donez ziua de naștere pentru a achiziționa diverse lucruri utile pentru bibliotecă, dar nu aveam ceva clar definit în minte. Am rezonat instant cu lista aceea de cărți, așadar am organizat la bibliotecă o mare petrecere de ziua mea, invitând oamenii să nu-mi aducă flori și cadouri, ci o carte din lista cerută de adolescenți.
Am reușit să strângem 150 de cărți de la peste 50 de oameni care au venit efectiv la petrecere, dar și de la alții (complet necunoscuți) care au trimis cărțile prin curier de peste tot din țară (chiar și din străinătate). Am fost copleșită de asemenea reacții și de implicarea oamenilor.
Petrecere comunitară la Biblioteca Emil Gârleanu
Pe de altă parte, mie îmi era teribil de dor de predat (acum 15 ani predam româna la liceu) și de-a interacționa cu adolescenții, așa că m-am gândit să țin un club de carte pentru adolescenți. Am demarat proiectul în octombrie 2017 și mă declar profund mulțumită. Învăț în permanență lucruri noi de la adolescenții mei.
Imaginea general împărtășită este că biblioteca publica este acel spațiu al cărții vechi, unde domnește liniștea și unde, eventual, ajungi să citești sau să împrumuți repede ceva. Tu propui o altă viziune: biblioteca – spațiu de entertainment. Cum așa?
Nu propun eu neapărat, deși rezonez 100% cu această idee. Când am ajuns eu la bibliotecă acest spațiu interactiv exista deja. El a fost gândit și implementat prin muncă susținută de bibliotecarele de acolo. Eu am interacționat mai mult cu Gabriela Toma și Ioana Irinciuc, așadar pot spune că meritul transformării acestor biblioteci este al lor și al colegilor lor care au venit cu idei cum să reorganizeze spațiul astfel încât să creeze mai multă dinamică și interacțiune, ce activități să țină în acest spațiu, ce mobilier este mai adecvat etc.
Dacă faceți o vizită la aceste biblioteci veți observa că totul este gândit până la cel mai mic detaliu.
Biblioteca nu mai este spațiul acela în care îți ții respirația și calci în vârful picioarelor pentru a nu deranja. A fost transformat într-un fel de sufragerie a comunității, un spațiu modern și complet utilat, în care oamenii se întâlnesc și interacționează în jurul unor activități care au cărțile și lectura în prim plan.
Bibliotecarele au propus cititorilor să organizeze activități care le fac lor plăcere, o bună parte din atelierele care funcționează acum s-au născut așa, din nevoile concrete ale utilizatorilor.
Care este scopul acestor ateliere și cum se vede el raportat la rezultatele de până acum?
Scopul este educativ, firește, folosesc conținuturi adecvate și metode pedagogice specifice pentru a sedimenta în participanți diverse skilluri din zona lecturii, interpretării critice și a scrierii creative (cel puțin la clubul de carte pentru adolescenți). Mai este unul informativ, dacă mă refer strict la #iuliefărăplastic.
Avem și un deziderat particular, acela de-a construi o comunitate în jurul bibliotecilor, o comunitate de oameni care se implică mai mult în mediul în care trăiesc, indiferent de modul în care o fac. De la folosirea în comun a resurselor (mulți abonați donează cărți și jucării bibliotecii, împărțindu-le astfel cu ceilalți abonați, care, la rândul lor își donează cărțile și jucăriile personale pentru a intra în acest circuit de împrumut și circulație liberă) până la organizarea de acțiuni împreună (ateliere creative, ecologizarea unui maidan urban, picnic fără plastic, petreceri comunitare etc.) Totul pe bază de voluntariat.
Ce crezi că nu funcționează încă?
Sincer nu-mi trece nimic momentan prin minte. Deja s-a creat un fel de ecosistem în jurul bibliotecii și lucrurile se dezvoltă organic.
Biblioteca funcționează tot mai mult ca un spațiu comunitar și asta mă bucură nespus. Poate mi-aș dori ca oamenii să fie mai atenți puțin la a nu distruge bunurile bibliotecii și a le înlocui atunci când se întâmplă accidente. Să fie mai atenți cu manevrarea lor.
Desigur, se întâmplă ca un copil să strice o jucărie. Dar în acest caz, nu o ascunzi printre rafturi, o duci bibliotecarului, îi povestești ce s-a întâmplat și o înlocuiești cu una funcțională. Așa îți înveți și copilul să se comporte normal și civilizat în asemenea situații și să-și asume propriile fapte.
Biblioteca Emil Gârleanu
Mi-aș dori mai multă asumare din partea beneficiarilor și un comportament adecvat. Și poate o mai bună înțelegere a faptului că toate aceste activități din jurul bibliotecii se fac voluntar, de oameni care dedică timp, resurse și energie gratis pentru comunitate. Iar tu, ca beneficiar, ar trebui să ai mai multă grijă de ceea ce primești gratis.
Din păcate, în România mai persistă această mentalitate că dacă e gratis e ieftin și prost sau dacă e gratis pot face ce vreau eu, inclusiv să deteriorez obiecte, fără a mă oferi să le înlocuiesc. Nu zic că este un comportament generalizat, dar din păcate este un comportament care mai există și pare înrădăcinat bine în mentalul colectiv.
Celebra zicere: copiii de azi nu mai citesc are si o replica delicioasa: adulții citesc? Tu pari că vrei să le dărâmi pe amândouă. Cum faci asta, cum se va întâmpla pe viitor?
Eu cred că oamenii care iubesc cărțile citesc, indiferent de vârstă. Și mai cred că lectura este un skill care este implementat și dezvoltat încă de când suntem mici. Copiii care citesc astăzi, vor fi adulții care citesc mâine.
Există lecturi diferite pentru generații diferite. Nu le putem impune ca adulți copiilor noștri aceleași lecturi din vremea copilăriei sau adolescenței noastre. Nu vor rezona la fel cu ele. Trebuie să ne adaptăm noi, să ținem pasul cu noutățile editoriale, să rămânem implicați, să ne raportăm mai mult la prezent decât la trecut.
Simona, din vremea în care era profesoară și corecta extemporale
Altfel devenim și noi, ca oameni, o bibliotecă cu cărți prăfuite, care nu mai transmite nimic copiilor noștri. Nu zic că toată literatura din trecut este prăfuită, doamne-ferește! Există acele capodopere universale care au un impact la fel de puternic în timp. Dar nu toate lecturile noastre trec testul timpului și atunci e mai bine să ne adaptăm noi.
Da, copiii din ziua de astăzi nu citesc poate Winnetou, Cireșarii, sau Toate pânzele sus. Dar, asta nu înseamnă că nu citesc Harry Potter sau alte titluri despre care nu am auzit noi.
Consider că-i măsurăm pe tineri prin etalonul propriilor noastre lecturi, iar dacă nu trec testul concluzionăm că nu citesc, fără a mai avea răbdare să-i lăsăm pe ei să ne povestească despre cărțile care îi pasionează.
Nu mi-am propus să dărâm mituri, ci doar să-i ajut pe oameni să înțeleagă că, în general, cărțile sunt niște organisme vii și adaptabile, care vor reflecta întotdeauna realitățile vremurilor în care sunt scrise. Iar dacă vrem să evoluăm, trebuie să o facem împreună cu ele, rămânând mereu curioși și deschiși în a citi autori noi.
Ce trebuie să facă oamenii să ajungă la atelierele tale?
