Cum ajunge o femeie să conducă într-o lume a bărbaților? Mădălina Teodorescu, femeia de la vârful piramidei industriei bancare: „În copilărie am realizat că pot să înmulțesc banii din pușculiță prin împrumuturi: „Mamaie îți dau 10 lei, dar îmi dai înapoi 15”. Dându-mi seama că e distractiv să faci bani cu bani, am zis că în bancă e locul meu”

Vă amintiți ce și-ar fi dorit părinții pentru dumneavoastră?

Nu mi-au impus niciodată. Cred că acesta a fost un mod de a mă crește și de a mă educa foarte, foarte puternic, pentru că niciodată nu mi-au impus niște note la școală, nu mi-au cerut niciodată o performanță și culmea, asta m-a responsabilizat. Toți colegii din echipă îmi spun că sunt extrem de pretențioasă și că le cer foarte mult, dar îmi cer mie în primul rând foarte mult. Și asta în ciuda faptului că nu au pus niciodată presiune pe mine să iau note foarte bune și niciodată nu mi-au impus o anumită meserie. Întotdeauna mi-au spus că e important să fac ceea ce-mi place și ceea ce-mi doresc. Dar nu atât de devreme 😀

Care ar fi cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o de la părinți?

Că este foarte important să fii stăpân pe tine și pe picioarele tale în viață. Cred că asta e lecția cea mai puternică. Că întotdeauna viața îți poate oferi momente plăcute, dar și momente neplăcute și că e important să treci peste ele și să vezi partea plină a paharului, să poți să te descurci și să lupți pe mai departe.

Cred că am o combinație între părinții foarte moderni care aveau la momentul respectiv o viziune și a unor piețe mai mature decât România și o bunică foarte, foarte simplă, de la țară, cu credință în Dumnezeu. Și atunci, de fiecare dată când ceva se întâmplă rău, cred că spiritul bunicii mele este acolo și am cumva convingerea că nu e rău, că așa este bine să fie, că așa vrea Dumnezeu pentru mine. Combinația asta de tradiționalism, poate mistic, cu rațional și cu o dorință de putere și de-a merge mai departe cred că mă ajută foarte mult 😀

Să ne întoarcem la primul job în bancă. Unde era?

Nici nu mai este. Era Banca Română de Comerț Exterior unde, în 1995, pe 1 septembrie am pus piciorul foarte curajoasă și determinată să-mi fac o carieră în industria bancară.

Ce ați făcut cu primul salariu?

Mi-am luat un tricou. Salariul era atât de mic, încât cu primul salariu mi-am luat un tricou 😀. Dar am fost foarte încântată de el, l-am păstrat foarte mult timp, se deteriorase, făcuse niște mici găurele, dar tot l-am păstrat.

De la acel salariu până azi, ați putea să numărați câte trepte ați urcat?

Nu fac un scop din a număra treptele pe care le urc. Toată lumea mă întreabă: „Vrei să ajungi în poziția aia, dar cealaltă?”. Nu fac un scop din asta. Pentru mine tot acest drum a fost o bucurie, o plăcere și sunt foarte mândră de el. Nu știu dacă voi mai urca și alte trepte, una, două, șapte, nouă și ce înseamnă ele, dar cu siguranță ceea ce pot să spun este că sunt neobosită – într-o meserie care-mi place – să devin mai bună anul acesta decât anul trecut și mai bună anul viitor decât anul acesta.

Treptele, rolurile, responsabilitățile sunt doar o consecință a faptului că ești mai bun și că progresezi.

Ce i-ați spune azi Mădălinei din anul 1993, când se afla pe băncile facultății?

Cred că i-aș spune ce mi-au spus părinții mei și ceea ce le spun și eu fetelor mele, că este foarte important să faci ceea ce-ți place, să-ți găsești acea meserie care îți aduce satisfacții. Nu există meserie care să nu întâmpine dificultăți, nu cred că există viață profesională a cuiva care să fie liberă de orice momente complicate și atunci în orice meserie, atâta timp cât îți place ceea ce faci, reușești să depășești și să fii mai bun. Toată dorința de a fi mai bun în ceea ce faci vine de la plăcerea cu care faci lucrul respectiv și toate obstacolele pe care le întâmpini în viață le depășești tot datorită faptului că-ți place foarte mult ceea ce faci. Ai o motivație, o determinare să treci peste momentele grele.

Sunteți o luptătoare?

Recunosc, sunt 😀. Sunt foarte ambițioasă, uneori sunt percepută ca fiind agresivă, poate timorez oamenii din partea cealaltă, tocmai pentru că am dorința de a reuși în ceea ce fac și când îmi propun un obiectiv, îmi doresc foarte mult să-l ating.