Cum ajungi să adopți un bebeluș născut prematur căruia îi mai funcționa doar inima și aceea cu malformații? Povestea asociației „Tzuby’s Kids”, născută din dorința ca fiecare copil să crească alături de o familie care să-l iubească necondiționat
Asociația „Tzuby’s Kids” s-a născut din dorința unor oameni visători și curajoși care și-au dorit să-i ajute pe micuții care nu cresc în sânul unei familii. Există oameni care își doresc de când se știu să adopte. Alții pun chiar condiția căsătoriei pentru acest lucru. Pentru Mirela și Liviu acest gând a venit atunci când au intrat în contact direct cu copiii care cresc departe de părinții biologici.
Mirela lucra în sistemul bancar atunci când a simțit că nu mai vrea să muncească pentru weekenduri și vacanțe. Și-a dat demisia și după câteva zile se juca cu niște fetițe într-un apartament social al unei asociații din București. De Paște, una dintre fetițe a venit cu ea acasă, iar ea a simțit că vrea și că poate să se implice mai mult. Atunci a simțit că imposibilul poate deveni posibil. Dar lucrurile nu au fost nicidecum așa ușor de realizat.
Au urmat doi ani în care a auzit mereu că nu se poate. Doi ani în care s-a lovit de multe opreliști. Dar nu a renunțat. Iar în acești doi ani nu doar că a adus acasă acea fetiță de șase ani pe care a cunoscut-o în acel apartament din capitală, ci și un bebeluș căruia puțină lume îi mai dădea vreo șansă. Copii pe care parcă nu îi dorea nimeni despre care Mirela și Liviu simțeau că sunt cei mai minunați din lume. Acum micuții au opt, respectiv 13 ani.
Dar nu au putut adopta toți copiii care aveau nevoie de cineva care să-i iubească necondiționat. Așa că au creat asociația „Tzuby’s Kids”, un loc prin care își doresc să ajute ca fiecare copil să beneficieze de o familie în care să fie îngrijit cu o dragoste competentă. Astăzi, asociația oferă informare și consiliere în vederea adopției și a plasamentului familial, instruire în îngrijirea competentă a copiilor cu istoric de traumă, precum și sprijin în ceea ce privește integrarea copilului în familie prin grupuri de suport pentru părinți și terapie de grup pentru copii.
Mirela, Liviu, povestiți-ne puțin despre ce faceți la „Tzuby’s Kids”…
La Tzuby’s Kids încercăm să fim un sprijin pentru oricine își dorește să aibă grijă de copiii lipsiți de îngrijire, sau că vor să o facă prin plasament sau adopție. Le oferim atât informare, cât și consiliere, grupuri de suport pentru adulți, terapie de grup pentru cei mici sau ajutor pentru integrarea acestora în familie. De asemenea, avem și partea de consiliere pentru îngrijirea copiilor cu istorii de traumă.
Cele mai eficiente metode au fost taberele Tzuby’s Kids, timp în care am putut să lucrăm atât cu părinții pe zona de informare și consiliere, cât și cu cei mici, ajutându-i să răspundă la metodele terapeutice despre care părinții învățau. Practic, prin aceste tabere ne dorim să le oferim părinților instrumentele necesare cu care să poată lucra acasă, iar cei mici să fie obișnuiți cu acestea. De asemenea, un alt lucru important în cadrul acestor tabere este acela că psihologul nostru care lucrează cu copiii le oferă părinților, la final, un feedback personalizat despre cel mic. Iar acest lucru îi ajută pe adulți să știe care sunt zonele unde trebuie să lucreze, ce trebuie să îmbunătățească și cum trebuie să meargă mai departe pentru a-i integra pe cei mici cât mai ușor și mai repede posibil.
Practic, taberele Tzuby’s Kids sunt făcute pentru părinții care deja au încheiat procesul de adopție?
Da, în principiu, taberele sunt gândite pe zona de suport și consiliere. Însă, am avut și familii care au venit înainte să adopte, tocmai pentru a cunoaște problematica, pentru a cunoaște atât părinți adoptivi, cât și copii adoptați și pentru a ști la ce să se aștepte dacă se decid să facă acest pas. Și, aș spune că cei care au făcut acest lucru au avut nevoie de mai puțină consiliere și suport în timpul procesului de adopție.
Și la ce să se aștepte?
Mirela (Tzuby’s Kids): În primul rând, ar fi bine să știe foarte bine de ce vor să facă acest pas. Este important să fie conștienți de nevoile pe care le au acești copii, pentru ca apoi să înțeleagă bagajul emoțional cu care vin cei mici, pentru că și ei vin cu un istoric personal și cu nevoi emoționale. Încercăm să-i ajutăm pe părinți, pe de o parte, să-și înțeleagă nevoile și așteptările și, pe de altă parte, să și le poată îmbina cu cele ale copiilor. Mai mult decât atât, noi considerăm că nevoia copilului este mai mare – este mic, neajutorat, nu știe să-și exprime nevoile – și este bine ca adulții să știe cum să abordeze situațiile, să înțeleagă de ce apar anumite comportamente. Practic, în timpul cursurilor pe care le organizăm încercăm să netezim lucrurile. Ne dorim ca cei mici să crească în familii, este cea mai bună modalitate de a se dezvolta, dar este crucial ca acest lucru să se întâmple în medii pregătite, cu adulți care știu să aibă grijă de copii cu istoric de traumă.
Mirela și Liviu („Tzuby’s Kids”) despre motivele pentru care vrei să adopți: „Este foarte important să nu intri cu sufletul rănit și să aștepți de la copil să-ți împlinească lipsurile emoționale”
Care sunt cele mai întâlnite nevoi ale părinților care se gândesc la adopție?
De cele mai multe ori vorbim despre infertilitate. Dar și aici este foarte important întregul proces. Este crucial să înțelegi și să accepți acest lucru. Poate chiar să ai un timp pentru a-ți plânge pierderea sau imposibilitatea conceperii unui copil. Și abia apoi să vii în întâmpinarea unui copil care nu are părinți. Este foarte important să nu intri cu sufletul rănit și să aștepți de la copil să-ți împlinească lipsurile emoționale.
Pe de altă parte, avem și cupluri care au copii biologici, dar și-au dorit și să adopte. Sunt oameni care ne spun că și-au dorit acest lucru încă din copilărie și au așteptat momentul. Avem persoane singure care vin să adopte.
Liviu: În unele cazuri a fost chiar condiție pentru căsătorie. Ne căsătorim doar dacă ești de acord să adoptăm.
Pe de altă parte, avem din ce în ce mai multe familii care conștientizează că adopția este o parte normală din impactul pe care îl poți avea social. Dacă în anii ‘90 era greu să găsești o familie care să adopte un copil mic, acum nu mai este această problemă. Dacă în anii 2000 era greu să găsești pe cineva care să adopte un copil de 6-7 ani, acum nu mai există asta. Iar acum avem din ce în ce mai mulți copii cu handicap care sunt luați în plasament sau adoptați. Sau părinți tineri care vor să adopte copii mai mari. Toate acestea sunt schimbări socio-culturale importante.
Mai mult decât atât, interesul general pentru adopție a crescut foarte mult. Dacă în 2015 ne bucuram să avem 40-50 de familii consilitate pe an, anul trecut am avut peste 300. Și vorbim doar despre București. La nivel național lucrurile s-au îmbunătățit considerabil. În 2015 aveam 700 de adopții, anul trecut a fost perioada în care s-au întâmplat cele mai multe adopții din ultimii 20 de ani – peste 1600. Dacă în 2015 aveam undeva pe la 1000 de familii atestate, acum avem 3000. Este clar că deschiderea și interesul pentru adopție au un trend ascendent.
Însă, oricare ar fi motivul pentru care ne dorim să facem acest pas, este foarte important să învățăm să avem grijă de acești micuți exact așa cum am face-o pentru copiii noștri biologici.
Mirela și Liviu („Tzuby’s Kids”): „am avut cazuri în care în șase luni copilul a fost acasă, dar și situații în care după 4-5 ani nu s-a terminat procesul de adopție”
Înțeleg că voi oferiți suport și consiliere adulților care se gândesc să adopte. Se întâmplă să se răzgândească?
Se întâmplă, da. Sunt adulți care vin să se informeze și au nevoie de un timp de gândire care poate să însemne și ani. Sunt alții care au nevoie doar de ajutor pentru a-și calibra procedural pașii următori. Dar, da, am întâlnit toate situațiile.
Cât durează, în mod normal, întregul proces – de la prima întâlnire pe care o au cu voi și până se încheie întregul proces de adopție?
În România avem cel mai fluid proces de atestare ca adoptator și cu costurile cele mai mici. Atestarea se face în trei luni. Dar procesul în sine depinde foarte mult de adoptator. Dacă își dorește un copil foarte mic, atunci ar trebui să se aștepte la un timp mai lung. Dacă adoptatorul este deschis și la alte grupe de vârstă, atunci am avut situații în care au avut în șase luni copilul acasă.
Din 2016 există posibilitatea ca adoptatorii atestați să vizualizeze profilul public al copiilor care, timp de trei luni, nu au intrat în potrivire cu o familie. Există aproape 5000 de copii în această bază de date. Practic, adoptatorii pot accesa această listă și își pot alege cu ce copil să intre în potrivire, indiferent pentru ce criteriu au fost autorizați. Și să înceapă vizitele de potrivire și, dacă totul este bine, să meargă în perioada de încredințare în vederea adopției.
Lucrurile sunt fluide, dar timpul diferă de la caz la caz. Uneori este nevoie de un timp mai lung pentru vizitele de potrivire – oamenii se duc, văd copilul, dar nu sunt convinși și au nevoie de mai multe întâlniri, analize medicale etc. Sunt și situații în care lucrurile au mers foarte repede – încă de la început părinții au spus că acesta este copilul lor și vor să termine formalitățile cât mai repede pentru a-l aduce acasă. Există și situații în care odată ce văd copilul în mediul lor de viață își dau seama că nu se simt pregătiți să meargă înainte. De aceea spunem că lucrurile diferă foarte mult – am avut cazuri în care în șase luni copilul a fost acasă, dar și situații în care după 4-5 ani nu s-a terminat procesul de adopție.
(Ea): Chiar săptămâna trecută ne sunase cineva ce își dorea un bebeluș. Și a trebuit să îi explic cum se întâmplă. Un copil este declarat adoptabil la un an după ce a fost părăsit, până atunci li se oferă posibilitatea părinților biologici de a se răzgândi. Apoi trebuie să treacă prin toate demersurile legale. Iar oamenii dacă nu știu lucrurile acestea, devin frustrați. Dar este normal ca lucrurile să fie așa pentru că se poate întâmpla oricui să treacă printr-o situație în care să nu poată să aibă grijă de copil și să aibă nevoie ca acesta să fie îngrijit într-o formă de protecție. Și toți ne-am dori să avem șansa de a-l reintegra. Atunci este normal să existe un timp în care să se analizeze care au fost motivele pentru care copilul a ajuns în această situație, cum pot să fie rezolvate problemele.
Pe de altă parte, oamenii probabil că se așteaptă să existe mulți copii abandonați în maternități. Dar lucrul acesta a fost redus în ultimii zece ani. Acum riscul ca o femeie să ajungă la maternitate, să nască și să nu i se cunoască deloc identitatea este extrem, extrem de mic. Dacă nu are buletinul la ea, vine poliția îi face poze, este căutată și cumva găsită. Nu mai există situații în care femeile nășteau și apoi fugeau din spital și nu mai știa nimeni nimic despre părinții biologici. Astfel, numărul abandonurilor în maternități a scăzut extrem de mult, la fel și lipsa identificării părinților biologici. Și atunci numărul bebelușilor declarați adoptabili este foarte mic – există, dar sunt foarte puține cazuri.
Cred că mai există și temerea ca familia care își abandonează copilul să se răzgândească. Acum este doar un mit sau se mai întâmplă acest lucru?
Există etapa în care se fac eforturi pentru ca cel mic să poate fi reintegrat în familia biologică. Dar atunci când cel mic este declarat adoptabil, relația dintre cel mic și părinții biologici este ruptă. Și nu mai există nicio posibilitate ca aceștia să-și ia înapoi copilul. Pot să depună o cerere ca, după ce micuțul împlinește 18 ani, să poată fi contactați, dacă acesta este de acord. Cerere care poate fi făcută și invers – copilul, după 18 ani, poate să ceară să-și cunoască părinții biologici, dar aceasta nu va fi acceptată decât dacă ei sunt de acord. După ce copilul devine major, părinții adoptivi trebuie să fie pregătiți să fie alături de el orice ar alege. Însă, până la majorat nu există acest risc, din punct de vedere legal. Acum există rețelele de socializare, există alte modalități… dar, din punct de vedere legal, nu.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
