Cum ajungi să te iei la trântă cu imposibilul și să ajungi în top 2% din lume? Povestea lui Dan C. Vodnar, profesorul de Gastronomie Moleculară care traduce fenomene ştiinţifice pe înţelesul tuturor

Să faci cercetare în România pare uneori o misiune imposibilă. Unora însă le place să se ia la trântă cu imposibilul şi să aibă şi rezultate de pus la panou. Printre aceştia se numără şi Dan C. Vodnar, profesor universitar doctor şi prorector responsabil cu cercetarea în cadrul USAMV Cluj Napoca, aflat în top 2% cercetători în domeniul Biotehnologiilor Alimentare.

Când i-am propus acest interviu eram copleşită de emoţii, la gândul tuturor titlurilor academice şi ale rezultatelor cercetărilor dumnealui. Am descoperit însă nu doar un profesionist extraordinar, ci şi un om cald, amuzant, pasionat de meserie, dar şi de ideea de a transmite din cunoştinţele sale publicului larg.

Aţi pus pe picioare un proiect extrem de interesant, Ştiinţă cu sare şi piper. De unde a pornit ideea şi care este rolul lui?

Ideea e de multă vreme. Undeva prin anul 2016 am conturat acest proiect, care are mai multe valențe. Eu mi-am dorit foarte mult, când eram licean, să fiu actor. Prin urmare, cred că este o exprimare a dorinței mele de a fi actor. Am clarificat astfel că e o chestiune personală.

Dar cea mai importantă este lipsa aceasta de informație corectă pe care o iei din online. Dacă scriem vitamina C şi cancer vom găsi o grămadă de informații vizavi de vitamina C și cancer. Dacă scriem antioxidant și sănătate vom găsi informații în această direcţie. Şi atunci am zis: OK, de unde să-și ia lumea informație? Cei care sunt interesați că proiectele de educație în general nu vând atât de bine cum vând toate celelalte proiecte e important să aibă o sursă credibilă de informare sau de informație, de unde să-și primească informația în mod corect.

Plus că e o chestiune de pasiune. Sunt super pasionat de tot ceea ce înseamnă interacțiuni moleculare, de longevitate, de sănătate, ce se întâmplă în alimente. Sunt atât de multe întrebări la care încă nu am găsit răspuns și mai trebuie să caut. Cred că mi-ar mai trebui cel puțin câteva vieți ca să răspund la toate întrebările care, inevitabil, sunt tot întrebări care vin din mintea mea și din cunoașterea pe care sigur, la un moment dat se întâmplă să o și asimilez, pentru că îmi place foarte mult, pe lângă faptul că citesc, să filtrez informaţia, să o trec prin filtrul raționalului și să observ fenomene. Din păcate lumea nu mai are vreme să observe.

Pandemia a fost absolut un moment excepțional pentru acest proiect pentru că a fost perioada în care am dezvoltat proiectul. Am luat legătura cu o agenție. Tot ce am creat n-am creat de capul meu. Am avut o firmă de PR, Vitrina Advertising şi ei m-au ajutat foarte mult să definesc totul, pentru că eu nu aveam nici cea mai mică competență în zona asta. Ei m-au ghidat, mi-au creat conceptul, am avut brainstorming-uri peste brainstorming-uri cu ei și așa am ajuns la proiect.

Apoi a fost o necesitate de a popula cu informație. Eforturile nu sunt atât de mari. Eu predau studenților ceea ce transpun, sigur, într-o altă manieră, uneori mult mai sofisticat. Aici, ceea ce m-a învățat acest proiect și ceea ce trebuie să învăț din acest proiect și mă forțează incredibil este să reduc totul la un nivel foarte simplu. Până la urmă și noi, ca societate, trebuie să cunoaştem principiile, apoi facem construcția cum vrem noi. Cred că lucrurile cele mai importante și descoperirile cele mai fascinante sunt cele care nu merg într-o zonă subtilă sau finuţă a științei, ci sunt cele cărora de cele mai multe ori nu le acordăm atenție. Şi așa s-a născut proiectul Ştiință cu sare și piper.

A fost şi o presiune cumva, pentru că zona academică este o zonă destul de tăioasă. Adică oamenii din zona academică, în general, sunt extrem de sofisticați. Cunosc foarte bine domeniile, inclusiv pe cel alimentar pe care îl expun eu și atunci, inevitabil, am avut la început diverse conversații telefonice cu colegi din cadrul instituției și din exterior, că nu am zis tot, că n-am zis bine. Și a fost un exercițiu de a trece peste acest punct nevralgic, la nivel de emoție și la nivel mental. Am reușit să trec treptat.

Proiectul nu se adresează oamenilor de ştiinţă. În momentul în care doresc să ţin o prelegere la un nivel sofisticat de cunoaștere mă duc la o conferință științifică, nu mă expun pe Social Media, Instagram, TikTok pentru că Ştiinţă cu sare și piper este și pe TikTok, Youtube. Facebook a fost prima platformă pe care am început. Sunt recunoscător pentru că am reușit să strângem o comunitate, să fim o comunitate. Oamenii sunt unii interesați, alții mai puțin, depinde și de subiect.

Noi nu vindem nimic, nu am făcut acest proiect dintr-o nevoie de capital de imagine, pur și simplu din nevoia pe care noi am identificat-o de a transmite o informație cât se poate de corectă din punct de vedere științific, pentru toți cei care doresc să fie bine informați sau să fie corect informați pe acel segment foarte micuț.

Și aveți o comunitate generoasă, cu zeci de mii de oameni. Care sunt cele mai frecvente mesaje pe care le primiți de la cei care vă urmăresc?

Vai, sunt nenumărate! Sunt unele pozitive, altele mai puțin, depinde de subiect. Spre exemplu, la un moment, când am abordat subiectul proteinelor alternative, evident că am ajuns la zona de insecte. Evident că am ajuns la carnea celulară. Ce să vă zic! Am primit o mulţime de comentarii…  dar am înțeles că sunt oameni cărora probabil atât le-a fost dat să înțeleagă din acest subiect. Poate că din altele înțeleg mult mai bine.

Sunt unii care au nevoie de informații suplimentare, în sensul că sunt pasionați. Depinde de topic. Depinde de tema pe care o abordez. Şi sunt unii din categoria foarte haioşi – dar cu care conversez, trebuie să recunosc – care mă întreabă: „Domnule profesor, ce ar trebui să fac când fac gemul de prune? Ce ar trebui să pun când fac clătitele?”

Din punct de vedere științific vă pot spune când ar trebui să adăugați bicarbonatul de sodiu, când se pune sarea, dar acestea sunt din categoria foarte haioase. Sunt însă și oameni care vor mai multe detalii, vor studii că, până la urmă, tot conținutul pe care îl livrez pe aceste canale este foarte bine documentat prin studii științifice. Nu povestim, nu spunem că nouă ni se pare că.

De unde a pornit această pasiune a dumneavoastră?

Pentru alimente?  Cred că trebuie să căutăm în codul genetic, în sensul în care mama gătește foarte bine, tatăl meu, fie iertat, a gătit foarte bine, mătușa mea era un fel de socăciță în sat, fratele meu este șef bucătar la restaurantul lui Dani Oțil. El face partea de bucătărie, iar eu am ajuns să fac știința din spatele alimentelor.

Întotdeauna am fost super interesat de calitatea alimentelor, de ceea ce mâncăm, când trebuie să mâncăm, de ce. Mi se pare că ignorăm alimentul, de cele mai multe ori, în condițiile în care avem cel puțin 3 mese pe zi. E ca și educația pe care ne-o oferă școala. Ne întâlnim în fiecare zi cu ea, o stocăm, o înmagazinăm. Din păcate, educația aceasta nutrițională doar în ultima vreme este pusă în evidență și părinții, de cele mai multe ori, sunt cei care solicită ore pentru copii și pentru ei. Am fost la foarte multe întâlniri cu copiii, în scopul educaţiei și cei mai atenți au fost părinţii, nu copiii. Poate că nu am reușit de multe ori să-i fac să înțeleagă, din cauza limbajului meu științific, pe care l-am exersat de-a lungul timpului. Tot el este însă cel care mă împinge de multe ori să simplific totul, să ajung la niște psalmi științifici, dar extrem, extrem de simpli. Fac un efort în direcția aceasta și fiind o persoană spontană, de multe ori chiar repet de 3 ori ceea ce zic. Mă uimește și pe mine că am ajuns să simplific atât de mult și să îi fac pe copii să înțeleagă.

Dan C Vodnar: „Eu nu iau niciodată acești micronutrienți doar pentru că mie mi se pare că. Nici măcar o dată. Întotdeauna merg la analize”

Şi mai am un exercițiu. Fiul meu are 12 ani și îl mai întreb, dau exemple diferite: cum facem clătita, ce reacții se întâmplă, ce compuși se formează și la un moment dat îmi spune: „Tata, știi, eu sunt un copil de 12 ani.” În momentul în care zice chestia asta îmi dau seama că deja tata e într-o altă sferă.

Revenind la ceea ce voiam să vă spun, cei mai atenți participanți în cadrul workshop-urilor pentru copii sunt, de fapt, părinții. Mi-am dat seama că mesajul trebuie să îl transmit către părinți și sunt mulți care pun accent pe nutriție și care au înțeles cât de importante sunt alimentele și cât de important este să fim autodisciplinați. Aici îmi place foarte, foarte mult modelul sportivilor de performanță, un model pe care îl recomand tuturor. Dacă ne uităm în biografiile lor vom înțelege că ei toți au fost autodisciplinați, dar o disciplină extrem de serioasă. Dacă ei au reușit să facă performanță pe acea autodisciplină și noi reușim să păstrăm organismul nostru în condițiile cele mai bune atâta vreme cât avem disciplină în alimentație. Chiar cred că e foarte importantă.

Citeşte şi: Mulțumită unui român, nevăzătorii din lumea întreagă pot descifra culorile. Povestea lui Tudor Scripor, inventatorul premiat cu aur la Geneva pentru Alfabetul culorilor – LIFE.ro

Care ar fi principalele lucruri de care ar trebui să ținem cont, părinți sau nu, ca să ajungem pe o linie de plutire la capitolul alimentație?

În primul rând, categoric, ar trebui să fim atenți la calitatea alimentelor, să știm concret ce selectăm, ce mâncăm, când mâncăm și sigur, din punctul meu de vedere, foarte important pentru generația tânără este cantitatea. Dar asta provine probabil și dintr-o educație exersată în casă. Dacă noi, părinții, gătim acasă, copiii pot să-și dezvolte aceste abilități de a găti.

Dacă în permanență vom merge într-un supermarket să cumpărăm, chiar dacă este mâncarea proaspăt gătită, rupem lanțul acesta de a înțelege de ce trebuie să mergem în piață, de ce trebuie să mirosim o roșie, de ce trebuie să mirosim un ardei când îl cumpărăm și așa mai departe. Calitatea aceasta a produselor este foarte importantă.

Apoi ar trebui să fim foarte atenți la tipul de procesare a alimentelor. Sunt unele alimente ușor procesate și sunt unele care sunt ultraprocesate. Este de evitat să consumăm alimente ultraprocesate. Ele nu ne îmbolnăvesc dacă le consumăm într-o zi, adică putem să mergem să consumăm orice aliment dorim din supermarket, dar nu să facem o obișnuință din lucrul acesta.

Sigur că ar trebui să avem o schemă foarte logică. Dacă astăzi avem alimente numai procesate, pentru că așa este stilul nostru de viață sau așa ne-am regăsit în acea zi, ar trebui foarte ușor, a 2-a zi, să aducem viul în alimentația noastră, adică să nu ne bazăm numai pe alimentele acelea ultraprocesate.

Apoi vine partea de compoziție a alimentelor. În primul rând trebuie să înțelegem că industria alimentară nu ar exista fără aditivi alimentari. Cine crede că poate să facă industria alimentară fără conservanți se înșală. Nu poți face și atunci tu, ca părinte, ca individ decizi: dacă nu ai timp să mergi la piață, să-ți cultivi tu straturile și sigur că noi nu avem timp, că noi suntem foarte ocupați așa, ca generație. Atunci ar trebui în permanență să fim atenți la calitatea materiilor prime pe care le achiziționăm, fie din supermarket sau de unde le luăm noi.

Importantă este compoziția alimentului. Este un studiu care ne zice că 2 treimi din alimentele din industria alimentară conțin zahăr și sunt undeva la 600.000 de produse alimentare. Zahărul acesta se ascunde sub multe forme în produse. Noi îl știm sub formă de zahăr, dar el poate să fie sub formă de dextrine, siropuri de zahăr, siropuri de porumb, sunt 56 de frați ai zahărului.

În momentul în care vedem că există atât de mulți carbohidrați sau zaharuri care se absorb foarte rapid în organismul nostru, vă dați seama ce fac? Vor produce un spike de glucoză foarte înalt, dacă vorbim despre glucoză și insulină. Şi spike-ul acesta, conform studiilor de specialitate – este ca la un EKG, că e uşor de vizualizat: se duce brusc în sus, apoi coboară la fel de brusc – în momentul în care a coborât te regăsești într-un moment mult mai prost din punct de vedere al glucozei decât nivelul de bază de la care ai pornit.

E foarte important, în momentul în care avem alimente glucidice, să oferim o atenție sporită conținutului de fibre. Fibrele ne mai pot ajuta pe spike-urile de glucoză care se pot întâmpla în organism.

Noi, în familie, așa ne alegem alimentele: să fie cât se poate de puțin procesate și suntem foarte atenți ca întotdeauna cel puțin o masă dintre cele 3 mese să fie o masă vie sau să avem alimente proaspete, vegetale. În general legume de sezon, nimic foarte sofisticat.

De gătit cine gătește în casă?

Gătește soția mea, dar îmi place şi mie foarte mult să gătesc și recunosc că în momentul în care avem musafiri, eu sunt bucătarul principal. Împreună cu soția, sigur, dar având și 2 copii unul dintre noi întotdeauna trebuie să le ofere timp copiilor și atunci unul stă în bucătărie. Gătim amândoi, dar soția mea găteşte în fiecare zi și apreciez extrem de mult lucrul acesta. Dar, repet, nu facem lucruri extrem de complicate. Ca să gătești acasă nu ai nevoie de doctorate.

Și la ce mai suntem atenți, în general, sunt clasele de macronutrienți: glucide, lipide, proteine, să am din toate categoriile și la categoria de micronutrienți care, știm clar și conform studiilor, joacă un rol extrem de important în susținerea funcțiilor metabolice, în susținerea imunității. Suntem atenți, dar repet: întotdeauna mergem pe legume și fructe de sezon, care considerăm că sunt și cele mai gustoase.

Și în cazul micronutrienților pe ce ar trebui să ne concentrăm?

Noi suntem atenți, spre exemplu, la fier, suntem atenți la vitamina B12, care este o problemă pentru mine. Depinde foarte mult de profilul fiecăruia. Soția mea, la calciu și la vitamina D. De asta zic că depinde foarte mult de profilul fiecăruia.

Uite, de exemplu, la vitamina D, mi-a venit acum în minte un studiu care spune în felul următor: este confirmat că ciupercile au capacitatea de a produce vitamina D după ce sunt tăiate. Dacă ne gândim la ciupercile acestea pe care noi le mâncăm din supermarket, în momentul în care noi le gătim ar fi super important să le tăiem bucățele micuțe şi să le lăsăm cam o jumătate de oră expuse la soare, la lumină. Unele dintre speciile de ciuperci care au fost testate au sintetizat de 300 de ori mai multă vitamina D doar prin acest experiment foarte simplu.

Se vorbeşte tot mai des de faptul că nu ne luăm toate substanţele necesare din alimentaţie şi sunt recomandate tot felul de suplimente. De unde ştim noi ce e bun, ce nu e bun, cum să le alegem?

Eu nu iau niciodată acești micronutrienți doar pentru că mie mi se pare că. Nici măcar o dată. Întotdeauna merg la analize, am un nutriționist și un dietetician cu care sunt în permanență în contact, pentru că suntem și prieteni. O dată la 6 luni sau la 3 luni, depinde foarte mult de cât de obosit mă simt, îmi fac un set de analize și în funcție de răspunsul pe care îl am și de cantitățile care se regăsesc în sânge iau aceste suplimente alimentare.

Dacă vorbim despre bacterii probiotice, noi producem bacterii probiotice, așa că luăm Echibioticul nostru (n.r.: Echibiotic este primul probiotic românesc produs de către o universitate din România) pentru susținerea imunității și pentru tranzitul intestinal. De exemplu, tuturor celor care iau mâncare ultra procesată în fiecare zi le recomand să ia doze de probiotice care ajută la digestie.

Dan C. Vodnar: „Bursele doctoranzilor sunt extrem de mici. Gândiți-vă că un doctorand de anul întâi primește o bursă, eu zic că absolut modică, de 1.500 de lei. N-ai cum să-ți selectezi oameni de calitate în condițiile în care o chirie în Cluj Napoca costă 2.500 de lei. Ca să-ți vină copiii buni pe care să-i ții în cercetare și cu care să continui ceea ce îți propui, trebuie să găsești alternative financiare, să le suplimentezi veniturile”

Dar repet, totul ţine de profilul fiecăruia dintre noi. Am să vă dau un exemplu personal: eu am o carență de vitamina B12, cum am devoalat înainte și aveam stările acestea de oboseală, în condițiile în care nu sunt vegetarian, mănânc carne, n-am nicio restricție alimentară. Am început să caut peste tot, tot protocolul medical clasic a fost expus la toate investigațiile și nimeni nu și-a dat seama care ar fi problema. În cele din urmă m-am ambiționat și am citit foarte mult literatura de specialitate și am identificat 2 bacterii, 2 lactobacili. Am importat cele 2 tulpini din Statele Unite, am cumpărat suplimentul de acolo, le-am izolat din supliment și noi, având bioreactoare în laborator, le-am multiplicat și mi-am făcut propriul leac. Am făcut bacteriile astea probiotice încapsulate, pe care însă nu le vindem. Acela este un trail experimental pentru mine. Am luat 3 luni de zile – fac repetitiv asta – şi cert este că nu mai am nivelul de vitamina B 12 sub limite. El trebuie să fie între 200 şi 900. Eu eram întotdeauna pe la 150-200 și ceva, deci trebuia să mă injectez cu B12, să iau pastile și așa mai departe. Cu bacteriile astea am reușit să păstrez nivelul undeva la 320-350. Iar asta are sens pentru că bacteriile probiotice au și un rol de nutribiotice. Asta înseamnă că ele ajută la sintetizarea de vitamine și la asimilarea lor. Problema este că undeva se rupe lanțul de asimilare. Chiar dacă mănânc ouă, chiar dacă mănânc surse bogate în vitamina B12, undeva era o ruptură. Sigur, în cazul meu este un noroc pentru că am putut studia, pentru că înțeleg, pentru că avem echipamentele și pentru că am putut să-mi fac propriul leac.

Revenind la suplimentul pe care l-am făcut în Universitate, Echibiotic, are 6 tulpini de bacterii şi o adresabilitate generală. N-am mers pe o anumită patologie, l-am făcut pentru susținerea microbiotei intestinale. Dacă vrei să iei antibiotic, poţi să iei acest probiotic. Este super studiat acest supliment alimentar și voiam neapărat să scoatem ceva – el se vinde la magazinul Universității – voiam să scoatem ceva înspre societate. Am tot primit finanțări diverse, am făcut cercetări diverse și la un moment dat mi se părea că, OK, povestim tot ceea ce facem, dar oamenilor ce le dăm? A fost o super ambiție de-a dreptul personală pentru că grupul, la un moment dat, a zis că n-are sens, nu prea câștigăm. Într-adevăr, nu câștigi, nu îl vedem ca pe un business, ci pur și simplu ca pe un produs pe care l-am lansat și de care suntem foarte mândri.

Dar partea de probiotice devine o zonă de cercetat, din punctul meu de vedere, pentru încă vreo 50 de ani. Acum una dintre doctorandele mele studiază şi facem niște teste pe depresie, pentru că sunt studii care demonstrează faptul că sunt din ce în ce mai mulți oameni depresivi, iar problema majoră este că a scăzut vârsta depresiei. Până acum era 16 ani, acum s-a ajuns la 14 ani. Sunt copiii noștri, noi trebuie să-i ajutăm. OK, poate că nu este soluția idealã, dar în felul acesta eu îmi doresc extrem de mult să avem un răspuns.

Există studii care demonstrează clar că anumite bacterii, într-o anumită secvență sau într-un anumit consorțiu, pot acționa în acest sens. După ce le mâncăm, bacteriile produc metaboliți, acei metaboliți poartă denumirea de postbiotic. Avem deci probiotic, postbiotic, adică ceea ce livrează bacteria. Bacteriile noastre sunt cam 100 de trilioane, dintre care 80% sunt bune și 20% sunt rele. Ca și în societate, sunt oameni buni şi oameni răi și apar întotdeauna bătăi. Şi bătaia pe ce e? Pe păpică, în cazul lor. Ca și în cazul nostru, bătaia este pentru ceva anume: pentru un job mai bun, pentru o femeie mai frumoasă, pentru poziție socială bună, întotdeauna te baţi pentru ceva. Și aceste bacterii bune, după ce le mâncăm, produc postbiotice. Aceste postbiotice transmit semnale pe axa creier- intestin, funcționează sub forma unor neurotransmițători. Știm concret că în depresie sunt implicaţi diverşi neurotransmițători: dopamină, serotonină etc., iar aceste bacterii reușesc să susțină sau să faciliteze producția aceasta de neurotransmițători.

Ei bine, una dintre doctorandele mele îşi face teza pe subiectul acesta și împreună cu profesorul Miu de la UBB, profesor de neuroștiințe, vom face acest experiment şi sperăm că vom avea un rezultat pozitiv. Acum, sigur că ne-ar plăcea să mergem și pe șoricei, dar am depus un proiect de cercetare pe psihobiotice, că așa se numesc cele care sunt implicate în zona aceasta emoțională şi, din păcate, n-am primit finanțare.

Era una dintre întrebările mele pentru că dumneavoastră sunteţi extrem de implicat în zona asta de cercetare. Cum vă descurcați?

Vă spun realmente cum facem în acest moment! În permanență depunem proiecte de cercetare, nu există un call în care să fim eligibili şi să nu depunem, fie pe național, fie pe internațional.

Bursele doctoranzilor sunt extrem de mici. Gândiți-vă că un doctorand de anul întâi primește o bursă, eu zic că absolut modică, de 1.500 de lei. N-ai cum să-ți selectezi oameni de calitate în condițiile în care o chirie în Cluj Napoca costă 2.500 de lei, 500 de euro și tu îi dai doctorandului 1.500 de lei bursă. Evident că nu o să-ți vină copiii cei mai buni și atunci, ca să-ți vină copiii buni pe care să-i ții în cercetare și cu care să continui ceea ce îți propui, trebuie să găsești alternative financiare, să le suplimentezi veniturile. Iar suplimentarea veniturilor vine din proiectele de cercetare pe care le-am câștigat la nivel de grup.

Rata de succes este undeva la 20%. Cam din tot ceea ce depunem, cam 20% câștigăm. Mai mult, acum, ca să ne putem ține voluntarii masteranzi, respectiv studenți în laborator, pentru că avem și categoria aceasta, pe lângă cercetători doctoranzi, avem contracte micuțe, dar importante cu agenţi economici. Banii aceia, în general, îi folosim pentru burse. Le oferim studenților burse și în felul acesta ei sunt mult mai implicați.

Dacă nu le dai nimic, vin când vor ei. Dar dacă le dai ceva, vin când trebuie să vină. Noi avem un domeniu care lucrează cu viața și vieții, unei bacterii nu poți să-i spui: „Acum nu mai crește, că eu mă duc în concediu sau că e duminică și trebuie să mă duc la biserică.” Trebuie cineva să fie în permanență aici și ca să fie, ca să ai așteptările cele mai bune și răspunsurile cele mai bune din partea studenților, trebuie să îi motivezi. E o realitate clară, nu e mare filosofie.

În felul acesta încercăm și reușim să ne descurcăm. Depunem multe proiecte și ne și place. Am făcut așa, un ecosistem la nivel de grup, cu toții suntem prieteni. Ca filosofie generală eu sunt liderul de grup, dar sunt prietenul lor. În permanență i-am fidelizat pe toți, așa încât în momentul în care îi sun pentru absolut orice ei îmi vor oferi soluția, răspunsul, activitatea și se vor implica pentru prietenul lor, Dan și asta mi se pare că e foarte important într-un grup.

Gândiți-vă că eu am 40 de ani, aproape 41, lucrez cu studenți de 19, 20 de ani. E diferenţă de 20 de ani deja. Sigur că tu zici că nu se simt. Nu se simt că nu vrei tu să-i simți, dar biologicul nu-l mai poți ascunde. În felul acesta reușesc să-i păstrez pe oameni și sunt foarte recunoscător. Grupul este absolut minunat! Şi știți ce am sesizat de-a lungul timpului? Nu ai nevoie de inteligențe rare, de genii în grupul de cercetare, ai nevoie de oameni cu caracter bun și frumos pentru că un om cu un caracter bun, cu intenții bune, pozitive este un om care se poate modela și ei se modelează foarte frumos. În schimb, în momentul în care ai un om care dorește să fie lider de opinie sau să aibă opinii diferite față de opinia grupului e ca și cum ar vâsli în sens invers și ține barca pe loc.

Îţi recomandăm şi: Cristian Presură, fizician și inventatorul senzorului optic din ceasurile smart: „Am pus aparatul de demonstrație, cu senzorul în ceas, într-un dulap, iar un an de zile nu s-a întâmplat nimic” – LIFE.ro