Cum arată o viață de luptătoare? Actrița Selma Blair: mamă singură, abuzată sexual în tinerețe care se luptă acum cu o boală cruntă, scleroză multiplă - LIFE.ro
Sari la conținut

Cum arată o viață de luptătoare? Actrița Selma Blair: mamă singură, abuzată sexual în tinerețe care se luptă acum cu o boală cruntă, scleroză multiplă

Care este povestea actriței Selma Blair? După ce a avut curajul să vorbească despre suferințele prin care trece și a apărut sprijinindu-se într-un baston la petrecerea Vanity Fair de după Premiile Oscar, Blair a devenit o inspirație pentru milioane de oameni din toată lumea.
Share this article

Pe actrița Selma Blair o știm din “Cruel Intentions” care a fost un succes imens la începutul anilor 2000. De atunci, însă, viața și cariera sa nu au fost deloc ușoare. S-a luptat mult timp să scape de traumele unei legături abuzive pe care a avut-o cu regizorul James Toback. A încercat să revină pe marele ecran, însă proiectele cinematografice în care a fost implicată au fost departe de așteptările sale. Viața sa amoroasă a fost și ea destul de încărcată. Și, la începutul acestui an a avut o apariție pe covorul roșu de la petrecerea Vanity Fair care a șocat pe toată lumea. Sprijinită într-un baston și ajutată la fiecare pas, Selma Blair a spus tuturor că suferă de o boală cumplită care practic îi controlează întregul sistem nervos.

Astăzi, actrița se luptă să mediatizeze această boală, încercând astfel să îi ajutându-i pe toți cei care suferă de ea. Dar care este povestea sa? Cum a cunoscut succesul? Și ce sacrificii a trebuit să facă pentru el?

 

Selma Blair și fiul său / Sursă: Vanity Fair (Photo: Cass Bird; Style: Samira Nasr)

De la copilul răsfățat al unei familii de avocați la o actriță care își face debutul la 24 de ani într-un rol de puștoaică de 14

Selma Blair și-a făcut un nume odată cu apariția în filmul “Cruel Intentions”, un remake cu adolescenți făcut în 1999 după “Dangerous Liaisons”. De atunci a mai jucat în filme precum “Legally Blonde”, “Hellboy” (regizat de Guillermo del Toro), remake-ul american după “Kath & Kim” sau “Mom and Dad”, însă niciunul nu s-a ridicat la așteptările sale, ale publicului sau ale criticilor. Anul trecut a apărut în câteva episoade ale serialelor “Heathers” (rolul lui Jade), “Liverspots and Astronots” (rolurile Inspector Arugula, Rosie și Dr. Phish) și “Lost in Space” (Jessica Harris). Iar anul acesta ar trebui să o vedem în serialul “Another Life” (un sci-fi în care astronautul Niko Breckinridge și echipa sa pleacă într-o misiune de a explora originea unui obiect străin și unde Selma va juca rolul lui Harper Glass) care va apărea pe Netflix și în drama “After” (rolul Carol Young).

Născută într-o familie de evrei din Michigan, Selma Blair mai are trei surori. Tatăl sau era avocat, iar mama sa era judecătoare. Își amintește și acum cât de frumos se îmbrăca aceasta, în costume Ungaro, semănând parcă cu Sofia Loren.

Citeşte şi: Tot ce nu știai despre MagicHOME și apare într-o carte, „Magia e în fapte!”

În adolescență părinții au trimis-o să învețe la o școală privată, Cranbrook Kingswood, perioadă despre care Selma își amintește cu foarte mare drag. Yoko Ono a fost deseori invitată acolo. Keith Haring le desena albumele anulare. Iar astăzi, cei mai buni prieteni pe care îi are sunt tot din aceea perioadă.

În școală a început să își înceapă timid cariera artistică, la îndrumarea unui profesor și a mai multor oameni care lucrau în televiziune și în cinematografie. Iar rolul “Cruel Intentions” a fost cel care i-a deschis drumul artistic. Filmul, un pionier al producțiilor pentru adolescenți, a fost, de altfel și prima peliculă în care două fete se săruta într-o producție atât de mainstream. Selma avea atunci 25 de ani și juca rolul adolescentei Cecile Caldwell care avea doar 14 ani. Însă pe atunci, în 1999, filmele nu erau HD, așa că puteai să pari mult mai tânără decât erai.

Succesul său a venit, însă, cu un preț mult prea greu de plătit: înainte de Harvey Weinstein, a exista cazul James Toback

Începuturile sale artistice nu au fost marcate doar de succesul filmului “Cruel Intentions”, ci și de abuzurile l-a care a supus-o regizorul James Toback (nominalizat la Premiile Oscar pentru Cel mai bun scenariu original în 1991 pentru filmul “Bugsy”).

Atunci când poveștile despre abuzurile făcute de Harvey Weinstein au apărut în presă, Rachel McAdams și Selma Blair au făcut publice experiențele pe care le-au avut cu Toback.

Blair l-a cunoscut atunci când era în primii săi ani la Hollywood și, asemenea lui Weinstein, acesta a insistat ca întâlnirea lor profesională să aibă loc în camera sa de hotel. Acolo, povestea actrița pentru Vanity Fair, acesta a devenit manipulativ, agresiv, încercând să o convingă de faptul că dacă ar vrea să o ajute în cariera sa artistică, ar trebui mai întâi să o cunoască intim. Actrița mai povestește că l-a refuzat atunci, însă acesta nu a lăsat-o să iasă din camera de hotel până nu a ejaculat pe ea.

Actrița Selma Blair și regizorul James Toback care este acum acuzat de abuzuri sexuale de aproape 400 de femei, printre care și Blair

În acel moment, Blair nu a povestit nimănui ce i s-a întâmplat. Toback o amenințase că o să îi facă rău ei sau tatălui său. Era terifiată. Nu se simțea nicăieri în siguranță. Așa că a continuat să nu spună nimic și să accepte abuzurile sexuale la care o supunea Toback. Îi era mult prea frică de el. Se temea că nu va mai avea niciun viitor în cariera sa. Și, mai mult, că dacă va spune cuiva, acesta o putea da în judecată pentru calomnie. Ar fi rămas fără niciun ban, fără vreun viitor, poate chiar și cu ceva ani de închisoare, iar toate aceste gânduri o îngrozeau.

Atunci cu ajutorul Twitter-ului a început să găsească și alte femei cu povești asemănătoare. Își trimiteau mesaje private cu ce jurnaliști să vorbească pentru a-și face cunoscută povestea. Și a început să descopere din ce în ce mai multe cazuri. La început erau 38 de femei care îl acuzau, acum sunt nu mai puțin de 396. Însă, Blair este convinsă că în spatele acestora mai sunt alte câteva sute care nu și-au făcut curaj să vorbească. Toback nu este acum închis, deși ar merita-o fără doar și poate, în schimb nu mai are voie să lucreze, pe lângă alte interdicții.

Acum este o mamă singură care să își facă un viitor, deși duce un război cu o boală cruntă: scleroză multiplă

Arthur, fiul său de șapte ani, s-a născut în timp ce Selma avea o relație cu designer-ul Jason Bleick. Nu fusese nimic planificat. Însă atunci când a aflat că este însărcinată, a simțit că trebuie să-l țină. S-a despărțit de Bleick după scurt timp, iar acum are grijă singură de Arthur.

A avut o sarcină foarte grea și fără ajutorul câtorva prieteni care veneau și îi mai găteau, povestește că ar fi rămas cel mai probabil flămândă. Și cu tot acest efort imens de a-și crește singură copilul, l-a alăptat ani de-a rândul. Se pare că Blair are o boală rară numită hiperprolactinemia idiopatică care se poate manifesta prin galactoree – condiție în care femeia poate să aibă lapte oricând.

După o căsnicie de vreo doi ani cu fiul lui Frank Zappa, Ahmet, Blair este acum într-o altă relație (Sursă Foto: Rex)

În octombrie anul trecut, actrița a povestit că în vară fusese diagnosticată cu scleroză multiplă. Suferea de această condiție deja de câțiva ani, având incidente minore în care scăpa lucruri, îi tremura mâna, nu își amintea lucruri cu exactitate sau leșina. Însă, medicii nu au putut să o diagnosticheze mai devreme, de cele mai multe ori Blair luptându-se cu faptul că nimeni nu o credea. În cele din urmă, a primit vestea cruntă că are scleroză multiplă și atunci a ajuns să vorbească cu actorul Michael J. Fox care suferă, încă de la 29 de ani, de Parkinson. Iar astăzi cei doi sunt foarte apropiați, sprijinindu-se reciproc să treacă peste aceste momente grele și să îi ajute pe ceilalți care se confruntă cu aceleași boli ca și ei.

După ce a participat la petrecerea Vanity Fair a Premiilor Oscar, Blair a început să fie din ce în ce mai vocală, vorbind despre momentele dramatice prin care a trecut în tot acest timp. În tot acest timp, a ținut să le mulțumească celor de la Netflix care au ajutat-o să lucreze pentru serialul “Another Life” și, mai ales, designer-ului Allisa Swanson care a devenit neoficial omul care o îmbracă pe actriță. Din cauza bolii care se manifestă acum foarte agresiv, Swanson trebuia să o ajute pe Blair să își bage picioarele în pantaloni, să îți pună bluza pe cap sau să își lege nasturii hainelor. Practic, Swanson a fost omul care a ajutat-o pe Blair să mascheze orice urmă de boală, susținând-o pe actriță astfel încât aceasta să își poată face treaba. Și asta că atunci Blair nu era convinsă că putea să vorbească despre boala sa.

Credea atunci că dată totul va deveni public, nimeni nu va mai avea încredere să o implice în vreun proiect. Iar ea trebuie să muncească. Actrița spunea într-un interviu pentru The Guardian că “I’ve never made tons of money, I’ve never been a huge star / Nu am avut niciodată foarte mulți bani. Nu am fost niciodată un super star”. Astăzi, are nevoie să muncească pentru a putea avea grijă de copilul său.

La 46 de ani, Selma Blair a vorbit cu despre boala sa într-un interviu pentru emisiunea Good Morning America, realizat de jurnalista Robin Roberts

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora