Cum arată viața unei balerine în România? Teodora Velescu: „în situații critice nu ești niciodată singur: corpul este un ajutor de încredere, cu limite ce depășesc imaginația”

Pentru Teodora Velescu dansul a venit odată cu ea. De foarte mică dansa tot timpul, de aceea părinții au dus-o la balet. Și foarte bine au făcut pentru ca astăzi Teodora Velescu este balerină, iar viața ei înseamnă scena. 

Crede că bărbații și femeile au o relație diferită cu dansul. Pentru ea, această legătură este crucială, consideră că „corpul are o minte proprie, are memorie și posibilitatea de a acționa înainte ca mintea să poată procesa. Ai putea spune că în situații critice nu ești niciodată singur: corpul este un ajutor de încredere, cu limite ce depășesc imaginația”.

Astăzi, pe Teodora Velescu o găsim în spectacolul „KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, cel mai nou spectacol de teatru creat de compania Vanner Collective, pe textul dramaturgei Raluca Mănescu, un spectacol ce demască masculinitatea toxică și fuga barbaților din fața propriilor emoții și frici. Dar cum arată viața unei balerine în România? Cum a apărut dansul în viața ei? Și cu cine ar vrea să danseze dacă ar putea alege orice partener? Aflăm împreună de la Teodora Velescu:

Cine este Teodora Velescu?

O persoană în continuă schimbare. Probabil de aceea îmi este destul de dificil să răspund mai concret. Sunt un cumul de experiențe, oameni, întâmplări și visuri, cuprinse într-un corp muncit, însuflețit de muzică.

Teodora Velescu: „Am învățat să lucrez cu ceea ce am și să nu pierd din vedere faptul că am un corp sănătos care mă ajută în fiecare zi să-mi duc visul mai departe”

Cum a apărut dansul în viața ta? Și când ți-ai dat seama că acesta este drumul tău în viață?

Cel mai sigur, dansul a venit odată cu mine: dansam oriunde și oricând. Părinții mei au simțit asta, așa că m-au dus la cursuri de balet încă de la o vârstă foarte fragedă (nu am o amintire concretă cu prima mea oră de dans) și foarte bine au făcut. De atunci mi-a fost clar drumul pe care aveam să-l urmez. Tot părinții mei au fost și sunt în continuare primii și cei mai importanți susținători ai mei.

Care este cea mai frumoasă, mai puternică lecție pe care ai învățat-o prin dans?

Corpul are o „minte proprie”, are memorie și posibilitatea de a acționa înainte ca mintea să poată procesa. Ai putea spune că în situații critice nu ești niciodată singur: corpul este un ajutor de încredere, cu limite ce depășesc imaginația.

Citește și: Coregraful Arcadie Rusu, la 20 de ani în România. Cum a ajuns să dea lecții de dans la Botoșani? De ce s-a îndrăgostit de București? Și cum a reușit să facă din Linotip un spațiu în care artiștii să se simtă ca acasă

Cât de mult te-a ajutat dansul să ai o relație bună cu propriul tău corp? Întreb asta pentru că, mai ales în rândul tinerelor, această relație este una destul de complicată.

Acest lucru ridică probleme ce se răsfrâng și asupra felului în care îmi privesc corpul: pe de o parte îl apreciez pentru ceea ce poate face, însă există și momente în care îl văd printr-o lentilă ușor distorsionată. Am învățat să lucrez cu ceea ce am și să nu pierd din vedere faptul că am un corp sănătos care mă ajută în fiecare zi să-mi duc visul mai departe.

Teodora, joci în spectacolul „KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci” care urmărește drumul inițiatic al unui bărbat în luptă cu frica. Tu cum te împaci cu frica? De ce îți este cel mai frică și de frici ascunse după ușă ai? Și cum duci această bătălie cu fricile tale? 

Depinde de tipul de frică. Dacă este o frică irațională, pe care o pot identifica, încerc să o domolesc și să acționez pas cu pas; invariabil, aceasta dispare. Dacă totuși frica este justificată, o ascult. Nu consider că este pozitivă sau negativă, ci doar există. Fără ea, nu am exista ca specie, întrucât ea ne-a protejat de pericolele pe care natura le impune. Cel mai tare mă tem de accidentări grave care mi-ar putea periclita cariera.

Am vorbit despre frici, hai să ne îndreptăm și către ceva pozitiv. Care este cel mai mare vis al tău?

Deja îmi trăiesc primul meu vis: acela de a deveni dansatoare profesionistă. Următorul vis probabil urmează să se arate. Momentan încă mă bucur de primul.

Citește și: Francesca Velicu, prim-balerină English National Ballet, Londra: „Concurenţa din lumea baletului mă ajută. Dar mai ales mă ajută competiția cu mine însămi”