Cum privim spre viitor? Exerciţii de mindbusiness pentru anul 2024
Exerciţii de mindbusiness pentru anul 2024. Cum ne uităm la 2024 fără a face neapărat rezoluții? E sezonul bilanțurilor de final de an, al calculelor, al cifrelor și al stabilirii obiectivelor pentru anul viitor. În afară de orice fel de aspect specific legat de noul pas în anul care vine, care este mentalitatea cu care am putea să ne pregătim să facem acest pas și pe ce ne-am putea baza?
Exerciţii de mindbusiness pentru anul 2024: Mentalitatea de bunăstare
Deși economia globală începe să-și revină după anii de pandemie, ratele de inflație încep să se stabilizeze în majoritatea piețelor, analiștii financiari prezic o încetinire a ritmului de creștere mai ales în economiile mari. Măsura în care se va regăsi această tendință în obiectivele companiilor rămâne de văzut, mai ales corporațiile sunt ambițioase în privința obiectivelor lor de creștere. Însă, nu îmi propun să fac aici o analiză economică…
În viziunea mea, chiar și în cele mai grele perioade de criză sau de încetinire economică, putem crea jurul nostru sentimental de bunăstare pentru a menține oamenii cu mintea și sufletul pe linia de plutire. Mentalitatea de bunăstare are ca fundament încrederea în viitor și încrederea că orice fel de obstacol sau dificultate pot fi depășite. Speranța este un element fundamental al abilităților de reziliență, adică ale capacității noastre de a trece peste perioadele dificile, de a ne reveni atunci când avem greutăți cu destul de mare ușurință și, de a găsi energia și hotărârea de a merge mai departe, continuând să producem valoarea adăugată. În afară de abordările încă dezavuate de unii, abordări care pornesc de la nevoia noastră de empatie și sprijin interuman în munca de zi cu zi, să ne uităm din perspectiva foarte pragmatică a piramidei de valori pe care o caută orice fel de persoană în momentul în care interacționează cu un produs sau un serviciu. Un studiu făcut de HBR arată că la baza elementelor de valoare pe care le căutăm sunt aspectele funcționale, acelea legate de felul în care putem salva timp, efort, putem evita încurcături sau dificultăți în utilizare, ne facilitează conectarea și găsirea rapidă de informații, reduce riscurile în utilizare sau interacțiune, și nu în ultimul rând asigură varietate și calitate. Companiile depun multe eforturi să creeze aceste produse sau servicii. Pentru că știu că în acest fel se asigură de loialitatea clienților lor și rămân performante. Cum ar fi dacă am înlocui în fraza de mai sus cuvintele ”produse sau servicii” cu ceea ce ne străduim să asigurăm în munca de zi cu zi pentru cei pe care îi conducem sau îi coordonăm. Să putem spune, de exemplu, că felul în care gândim munca oamenilor sau definim obiectivele acestora caută să evite încurcăturile sau dificultățile, salvează timp și efort, oferă o varietate și calitate a interacțiunilor, ia în calcul găsirea rapidă de informație și asigură schimbul eficient al acesteia. Și toate astea pentru a crea loialitate angajaților noștri și pentru a rămâne performanți.Mentalitatea de bunăstare creează premisele leadership-ului empatic, acel tip de leadership încă atât de greu de înțeles.În piramida de creare de valoare, nivelul superior celui funcțional, pe care l-am menționat mai sus, este nivelul emoțional. În acest fel se concretizează mentalitatea de bunăstare în impactul pe care îl crem atât asupra afacerii cat și asupra oamenilor care produc rezultatele în afacerea sau echipa pe care o conducem. Palierul emoțional aduce ca valoare adăugată atractivitatea locului în care vin oameni în fiecare zi pentru a munci, oferă mândria de a fi în acel loc și reduce foarte mult anxietatea față de viitorul și așa perceput ca fiind imprevizibil și nesigur. Mentalitatea de bunăstare a celor care conduc face oamenii să se simtă recompensați și va genera angajamentul de care va fi nevoie atunci când le vom cere să se mobilizeze și să producă rezultate.Citește și: Soft skills – cât de soft sunt de fapt
Exerciţii de mindbusiness pentru anul 2024: Mentalitatea de colaborare
2023 a fost un an de accelerare al digitalizării. Mai mult, soluțiile care utilizează inteligența artificială (AI) pentru eficientizarea proceselor capătă din ce în ce mai mult loc în alegerile companiilor mari. Dacă anul trecut acesta era un proces incipient, 2023 a creat un portofoliu de exemple nu numai de automatizare și de simplificare cu ajutorul tehnologiei digitale, ci și un portofoliu credibil de companii care aleg soluțiile de inteligență artificială ca parte din business-ul lor curent. Cum dezvoltarea în domeniul tehnologiei este exponențială, anul care urmează va face accesibilă tehnologia și companiilor mai mici sau celor care nu au îndrăznit până acum. Va scoate la iveală nevoia de îmbunătățire a acesteia, dar și potențiale limitări. Va scoate la iveală toate fricile oamenilor în privința folosirii acestor soluții și va crea un nou tip de polarizare poate similar cu cel pe care l-am văzut în legătură cu vaccinarea în timpul pandemiei.
Era digitală cele mai mult ca niciodată o colaborare bine puse la punct la nivelul oricărei echipe, multă onestitate și autenticitate în comunicare, sentimentul că te poți baza pe omul de lângă tine în primul rând din motivul învățării accelerate prin care trecem și în care avem nevoie de sprijin dar și pentru calibrarea perspectiva lor noastre în privința tuturor provocărilor prin care trecem.
Generația Z este un grup deja important numeric în companii și reprezintă cel de-al doilea trend important care va marca activitatea noastră în anul care vine.Trăim o perioadă care ne schimbă viața, atât pe cea profesională cât și pe cea personală. Viața nu se schimbă în bine din foarte multe puncte de vedere. Suntem tentați, însă, să vedem mai degrabă felul în care viața mi se schimbă prin prisma dificultăților, a presiunilor și incertitudinilor pe care le resimțim. De aceea mentalitatea de colaborare poate fi ingredientul care să creeze oamenilor cu care lucrăm sentimentul de apartenență, confortul de a împărtăși aceste dificultăți și de a căuta soluții în comun, pentru ca rare ori ceea ce simțim noi este unic.Citește și: De la idee, la implementare: cum ar putea deveni inovarea parte din viața noastră zi de zi? Și de unde vine rezistența la ideile noi?
Mentalitatea de colaborare mai aduce ceva succesului oricărui business. Aduce beneficiul menținerii motivării și a descoperirii motivatorilor personali printr-un proces continuu de autoactualizare, învățând de la colegii noștri și prin prisma experiențelor acestora. Cei care conduc oameni și au experiență, știu deja că nu pot motiva oameni și pot doar genera un mediu în care aceștia să simtă că își pun în valoare talentul și pasiunea și, își pot menține motivația pentru care au ales să vină în acea echipă sau companie. De cele mai multe ori nu lipsa motivației este problema, ci toate lucrurile care se întâmplă în viața de zi cu zi și care ne fac să ne pierdem motivația. Mentalitatea de colaborare ne oferă nouă deschiderea de a aloca timp și spațiu pentru ca aceasta să se întâmple. În felul în care conducem ședințele, sau în măsura în care îi obligăm pe oameni să vină la birou cu sens și nu doar pentru prezență, dându-le mesajul că nu avem încredere în ei.
Mentalitatea de colaborare ne dă șansa să putem pune întrebări înainte de a le spune oamenilor ce au de făcut. Foarte mulți lideri își pun problema schimbării stilului de conducere. Doar că, fără mentalitatea de colaborare acest lucru este doar un efort pe care-l facem de principiu de dragul altora: pentru că am primit feedback, pentru că așa spun studiile, pentru că încep să-mi plece oamenii din echipă și alte motive de acest gen. În momentul în care această schimbare va izvorî din credința că face cu adevărat bine echipei sau companiei și a performanței acesteia, orice schimbare a comportamentului de leadership va deveni mult mai posibilă.Exerciţii de mindbusiness pentru anul 2024: Mentalitatea de dezvoltare și învățare
Parcă viitorul are două perspective: nu mai avem nevoie să învățăm mare lucru și să fim experți pentru că oricum tehnologia înlocuiește acest aspect sau, dimpotrivă, este nevoie să ne ținem la curent și să învățăm în fiecare zi măcar 20 de minute în mod consecvent pentru că altfel devenim complet irelevanți profesional sau ca membri ai unor comunități performante.
Nevoia de informare continuă cere găsirea criteriilor relevante pentru a selecta informația potrivită. Acesta este, în sine, un proces de învățare și dezvoltare a abilităților cognitive, a abilităților de gândire critică și gândire creative, de autoînțelegere și autoreglare în raport cu lumea exterioară.
Mentalitatea de dezvoltare poate genera rezultate într-un an 2024 care va fi plin de mesaje conflictuale, de potențială manipulare sau de decizii politice și legislative care vor crea confuzie în mediul economic, prin simplul fapt că echipele de lideri vor accepta mai ușor că este foarte posibil să apară greșeli și că este nevoie să se sprijine unii pe ceilalți în felul în care fac față acestor elemente de mediu extern, transformărilor interne date de tehnologie și de schimbarea de generații, schimbărilor de relații cu partenerii și furnizorii. Pe scurt, un mediu în care experiența doar ne ghidează dar nu ne va folosi atât de mult ca într-un trecut mult mai traditional și previzibil.Mentalitatea de dezvoltare sprijină asumarea riscului în comun și luarea de decizii pe baza unor scenarii discutate și agreate care să dea claritate și direcție companiilor. Nu cred că va fi unam ai simplu decât cel pe care îl încheiem acum. Complexitatea cere o mult mai mare capacitate de a ajunge la un acord cu cei din jur, de a învăța bărbatul despre modul lor de a privi lumea, provocările și obiectivele.Închei invitându-vă să vă stabiliți obiectivele (cât doriți voi de ambițioase) pentru anul ce stă să înceapă, pornind de la trei întrebări simple care vor reflecta mentalitățile descrise mai sus.- Cum pot traduce aceste obiective de bunăstare? Pentru companie în ansamblu, pentru echipa mea, pentru mine și pentru fiecare dintre colegi? Ce înseamnă această bunăstare pentru comunitatea în care ne aflăm, oraș, comună, dezvoltarea acestora pe termen lung?
- Care sunt acele relații de colaborare pe care trebuie să le clădesc și cărora trebuie să le dau mult mai multă atenție în 2024 pentru ca succesul și bunăstarea să fie posibile?
- Ce va trebui sa învăț eu personal și ce ar trebui să schimb pentru a face din mediul nostru de lucru un mediu de învățare și dezvoltare continuă, de curiozitate și de dorință de a găsi soluții?
Vă doresc tuturor celor care obișnuiți să citiți aceste articole un An Nou fericit, cu prieteni buni și relații cu sens. Până la urmă, indiferent de rezoluții și obiective, ne găsim sensul în a crea o viață în care să fim capabili să ne stăpânim neliniștile și să ne bucurăm de ce avem cu cât mai multă recunoștință, în timp ce ne folosim resursele pentru a crea ceva valoros generațiilor viitoare. La mulți ani!
Madi Rădulescu, MCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting. Este un facilitator, trainer și coach de echipă experimentat care adună peste 25 ani de experiență de lucru cu leaderi în companii mari, multinaționale. De peste 13 ani este coach executiv și în 2019 i-a fost acordat premiul Gold Coach Award conform Romanian L&D Industry, survey la care au participat peste 570 manageri și specialiști de resurse umane.
Este pasionată de dezvoltarea leaderilor, de impactul pe care îl poate crea dând acestora acces la perspective multiple, la propriile resurse, sprijinindu-i să iși asume rolul cu încredere întelegându-și propriile valori și credințe. A obținut multiple certificări de coaching, management și leadership, este membru ICF – MCC – Master Certified Coach, cea mai înaltă acreditare globală, consultant certificat pentru metodologiile Persona Global și PerformanSe și a derulat proiecte în multe țări Europene.
Este și soție, și are o fiică. Pasionată de călătorii, îi place să descopere obiceiurile altor culturi. Deviza după care se ghidează este: „Fii mereu cu mintea și cu inima deschise, învață continuu și viitorul se va arăta plin de șanse și oportunități.”
Puteți află mai multe informații despre Madi Rădulescu de pe site-ul ei.