Cum să faci mici în stil mare
Heston Blumenthal, celebrul bucătar britanic, a lansat o gamă de grătare de 3 stele Michelin.
Ce plăcere oferă grătarul! Ieşitul cu prietenii, cu familia, cu cei dragi. Carnea sfârâie, chiar se arde puţin, berea e la rece şi, deşi nutriţioniştii ne avetizează că această combinaţie este departe de a fi sănătoasă, totuşi noi nu renunţăm.
Nici Heston Blumenthal, celebrul, incredibilul bucătar englez care combină gusturile ca nimeni altul (care m-a fermecat cu îngheţata lui din …şuncă şi la al cărui restaurant, Dinner by Heston Blumenthal din Londra, trebuie să mergi când ai drum prin capitala Marii Britanii) nu a renunţat.
Ba chiar a adus arta de a face grătar la nivel premiat cu Red Dot Awards. A creat un grătar ca o… navă spaţială.
Lansat la sfârşitul anului trecut, acest grătar este rezultat din colaborarea lui Blumenthal cu producătorul australian de grătare Shriro. Everdure BBQ a fost lansat în Australia şi acum este prezent şi în Marea Britanie, distribuit fiind de Kettler GB. Bucătarul s-a gândit şi la avantajele tehnologice şi la cele stilistice. Da, pentru că azi, după cum ştim, un gadget cât de mic (sau mare) trebuie să arate cool, să conteze. Pentru toată lumea. Ei bine, de la marginea colorată în portocaliu care duce cu gândul la focul mocnit, până la rotisorul care poate învârti o pulpă întreagă de miel, un pui întreg sau un porc de lapte, acest grătar are de toate.
Tehnic vorbind, lucrurile stau aşa: Everdure BBQ by Heston Blumenthal este o gamă cu 6 produse. Cele patru arzătoare de cărbune pe care le oferă sunt Hub, Fusion (două soiuri, cu sau fără piedestal) şi Cube.
Cel mai mare model din gama Everdure, The Hub urmează direcţia dată de designul minimalist danez. La prima vedere, rama neagră neagră cu marginea portocalie imită estetica unui foc mocnit şi a cărbunelui ars. Cu toate acestea, calităţile acestui grătar sale nu sunt doar stilistice, ci şi tehnologice.
Un sistem rapid de aprindere prin flacără este gloria încoronată a gamei Everdure, prezentată în modelele Hub şi Fusion. O fuziune a energiei electrice cu un element de căldură integrat, reprezintă o alternativă tehnologică la sistemul clasic de aprindere a grătarului – şi o premieră în această categorie.
Cum se întâmplă: Pur şi simplu se pune cărbune. Se apasă butonul de aprindere, iar grătarul poate fi gata în decurs de zece minute – fără a fi nevoie de substanţe chimice sau aprinzătoare. Acest sistem de aprindere încorporat este o caracteristică complet nouă pentru BBQ-uri şi promite nu numai să simplifice procesul de gătit pe un grătar, dar pretinde că păstrează aroma şi calitatea alimentelor în timpul procesului de gătire.
Deci dacă un bucătar de talia lui Heston Blumenthal spune că a creat grătarul care face friptura ca la un restaurant de 3 stele Michelin ( Pe care le are şi un alt resturant al său, Fat Duck cotat ca no 1 în top 50 cele mai bune de restaurante din lume), nu văd nici un motiv să nu-l cred
Şi abia aştept să aflu dacă în industria noastră Horeca se va găsi cineva care să aducă o astfel de bijuterie în bucătăriile profesionale.
Sau un împătimit al grătarului să-şi mobileze pur şi simplu grădina cu Everdure ca să fie lăudat de prieteni pentru aparatura ”înstelată” a celebrului Blumenthal, bucătarul care a inventat „mutisenzorial dinning”. Dar despre asta, altă dată…
(Foto: Everdure/Heston Blumenthal)