Cum să „încalți” un business cu șosete ce poartă numele unor mari personalități din istorie? Povestea șosetelor Arete și a celor doi tineri care au visat să încalțe oamenii de business cu șosete colorate - LIFE.ro
Sari la conținut

Arete este un brand românesc de șosete colorate pentru bărbați. Arete, în limba greacă înseamnă „excelență”. De la această idee au pornit Cosmin Neagu și Mihai Dinu atunci când, în timpul unei călătorii cu trenul, au pus pe hârtie visul lor și l-au transformat într-un plan de business. De atunci a trecut foarte puțin timp, a fost un drum greu, cu multe obstacole, dar drept și orientat către succes. Azi, oamenii de business poartă șosetele românești Arete și îndrăznesc să-și depășească limitele.

Cosmin Alexandru Neagu are 30 de ani și este absolvent al Academiei de Studii Economice din București, iar Mihai Dinu are 27 de ani și a terminat Universitatea de Educație Fizică și Sport.

În timpul liceului, Cosmin și-a câștigat banii din repararea calculatoarelor și din vânzarea de componente noi și second-hand.

Mihai spune că provine dintr-o familie modestă, de clasă medie, iar acest factor întotdeauna i-a fost o motivație pentru a deveni o persoană care să facă diferența în tot ceea ce face. De aceea, de la 15 ani a început să vândă șosete în liceu ca să aibă un ban de buzunar. De atunci, a lucrat cum a putut (chiar în fiecare vară în construcții) pentru un venit suplimentar, până la 19 ani când și-a deschis primul business, pe bază de colaborare cu Herbalife, care deși se dezvolta bine, a fost nevoit să îl abandoneze pentru a-și termina studiile la care renunțase pe parcurs.

Cosmin și Mihai

S-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni, au descoperit că au aceleași idei și pasiuni, iar de aici nu a mai fost decât un pas. Împreună s-au pus pe treabă. Cum arată succesul unui business cu șosete colorate și ce spun șosetele despre personalitatea noastră, aflați în câteva minute de lectură.

De când sunteți prieteni?

Ne-am cunoscut în 2014, prin intermediul unor prieteni comuni și povestind, am constatat că amândoi suntem interesați în dezvoltarea personală, că ne place să citim, să descoperim și să învățăm cum să ne gestionăm eficient resursele. De atunci am început să participăm la numeroase evenimente de business, public speaking și am organizat evenimente culturale pentru studenți.

Mihai și Cosmin, parteneri și în sport, nu doar în afaceri

Cum v-ați gândit voi să faceți un start-up cu șosete pentru bărbați? De ce nu creioane? 😀

Pentru a face un ban de buzunar, Mihai vindea încă din liceu șosete colegilor lui, pe care le procura de la o fabrică fiind calitatea a doua și a treia (șosete cu mici defecte de fabricație). Ideea de business s-a conturat când Mihai mi-a făcut cadou câteva perechi de șosete în preajma sărbătorilor de iarnă. Am fost plăcut impresionat de calitatea șosetelor, de modul în care se simțeau pe picior și de designul lor. Având deja experiență antreprenorială, am identificat o nouă oportunitate de business și i-am propus lui Mihai să dezvoltăm împreună un brand premium de șosete pentru bărbați, fabricate în România. Asta se întâmpla în anul 2015.  Am conturat totul într-o călătorie cu trenul, iar de atunci încercăm să promovăm excelența prin ceea ce facem în fiecare zi. Nu ne-am simțit pregătiți chiar atunci să începem, așa că am amânat totul până în ianuarie 2017 când am făcut primul pas și am contactat un specialist pe partea de branding.

Mai departe am studiat piața și am descoperit că în mall-uri, chiar și în magazinele de pe străzile comerciale, majoritatea șosetelor sunt din import iar calitatea nu este întotdeauna cea mai bună. Am alcătuit o listă a brandurilor existente, a prețurilor, am cumpărat șosete de la ei și am studiat calitatea materiei prime obținând astfel un raport a ceea ce se întâmpla în piață la momentul respectiv.  Aceasta a fost confirmarea că ideea noastră ar putea avea succes.

Am construit astfel principiile de bază ale brandului, ceea ce ne-am propus să transmitem clienților noștri, astfel încât am hotărât să comunicăm excelența. Din punctul nostru de vedere excelența înseamnă a fi mai bun astăzi decât ai fost ieri, a progresa de la o zi la alta. Apoi am căutat moduri prin care putem să transmitem mai departe obiceiul excelenței. Am ajuns astfel să studiem viața marilor personalități care au marcat istoria omenirii și ne-am dat seama că ei sunt un exemplu viu pentru orice generație. Am văzut parcursul pe care l-au avut aceștia în decursul carierei lor și faptul că s-au confruntat cu probleme, au avut suișuri și coborâșuri, însă privirea lor a fost îndreptată mereu spre succes și spre excelență.

De aici și numele brandului „Arete”,  care în limba greacă înseamnă „excelență”, „virtute” sau „potențialul maxim la care poate să ajungă un om în decursul vieții sale”.

De aceea am creat această colecție unică de modele ce poartă fiecare numele unei personalități marcante din istoria omenirii. Ne-am propus astfel să inspirăm atât viața, cât și ținuta clienților noștri.

Când am început afacerea nu cunoșteam aproape nimic despre domeniul fashion și cum se întâmplă lucrurile, însă, pe parcurs am învățat, ne-am documentat, iar acolo unde a fost nevoie am luat alături de noi și specialiști care ne-au consiliat.

Mihai și Cosmin într-o prezentare a antreprenoriatului românesc

De ce nu și pentru femei?

Primim foarte des această întrebare însă am ales sa dezvoltăm nișa aceasta deoarece bărbații poartă șosete mult mai des decât femeile și ținuta lor zilnică business sau casual impune lucrul acesta. Însă nu am neglijat doamnele și domnișoarele pentru că anul trecut am produs un model și pentru femei. Este vorba despre modelul Miorița și am pregătit un set de șosete pentru el și ea prin care ne-am propus să le reamintim cât de frumos este să petreci timp de calitate în cuplu.

În viitor ne gândim la un brand separat de șosete pentru femei și pentru copii (Arete for  Kids).

Colecția Miorița

De unde ați avut banii cu care ați început?

Atât eu cât și Mihai am economisit în timp bani pe care ne doream să-i investim în ceva atunci când o să apară o oportunitate. Totul s-a realizat din economii proprii iar când acestea s-au terminat alocam un procent din veniturile lunare pe care le generam fiecare individual.

A fost vreun moment în care ați vrut sa renunțați?

Au fost mai multe momente în care am vrut să renunțăm, pentru că nu este deloc ușor să dezvolți un brand de la 0 din economii personale, fără să apelezi la vreo finanțare sau la vreun investitor. Am pornit de la a nu cunoaște nimeni nimic despre noi și de la a nu ne lua în serios, până când pas cu pas am reușit să câștigăm încrederea partenerilor noștri care au listat produsele noastre în showroom-urile lor, pe site-urile lor și chiar au început să poarte și să promoveze șosetele Arete.

Cel mai recent moment a fost la începutul acestui an când, după ce am avut încasări bune în ultimele luni, am decis să introducem o nouă gamă de șosete în portofoliu. Astfel am investit în materie primă, am ales 15 nuanțe de culoare pentru a produce șosetele uni peste gamba (mai lungi) însă fără să testăm și să omologăm și acest nou produs, astfel încât să vedem cum va răspunde piața și ce feedback vom avea din partea clienților. Pentru acest model am folosit și o cantitate mai mare de bumbac în compoziție (de la 80% la 95%), ceea ce a crescut și costul de fabricație, dar și costul final al produsului. Partenerii ne-au dat feedback că șosetele ar trebui să fie un pic mai subțiri pentru că deja ne apropiam de sezonul cald. Pentru că nu am gestionat mai atent situația am întâmpinat ceva probleme de cashflow, care s-au rezolvat între timp, însă am învățat o lecție importantă. Așa am hotărât să mergem mai departe și am învățat că vara trebuie să producem modele pentru iarnă și iarna modele pentru vară și întotdeauna să testăm înainte atunci când gândim un model nou.

Zi de zi continuăm să construim o fundație solidă astfel încât să ajungem să fim cel mai cunoscut brand de șosete din România.

Șosetele Arete

Ce voiați să vă faceți când erați mici?

Mihai povestea că își dorea să devină afacerist, actor sau pilot de curse. Iar eu mi-am dorit să devin medic, apoi îmi făceam planuri că o să am propria companie de IT (lucru care s-a și materializat mai târziu).

Cum arătau șosetele voastre în copilărie?

Îmi amintesc că purtam șosete colorate, uni de diverse nuanțe. De obicei le pierdeam și erau deperecheate. Cea mai mare problemă era că se rupeau în vârf sau la călcâi.

Mihai a crescut cu șosete de toate felurile pentru că mama lui lucra și încă lucrează la o fabrică de textile. El și fratele lui aveau cele mai frumoase șosete dintre toți copiii cunoscuților și ieșeau mereu în evidență cu asta.

Ce au spus părinții și apropiații voștri când au aflat de ideea voastră?

Părinții lui Mihai, dar și ai mei, au fost un pic sceptici la început, pentru că în viziunea lor era aproape imposibil să crești un brand de la 0. Ei au crezut că este un produs care nu are prea mare căutare iar dorința noastră de a ne poziționa ca brand premium nu este o idee tocmai bună. Spre deosebire de ei noi am fost mereu convinși că ceea ce facem, facem cu toată inima și că oricât de dificil ar fi nu vom renunța la ideea noastră.

Mai lucrați și în altă parte?

Eu dezvolt împreună cu familia un business în domeniul producției (apicultură) și anul acesta urmează să lansez un brand de produse apicole și delicatese ce au ca ingredinet principal mierea din stupina proprie. Am fost furnizor pentru majoritatea cofetăriilor rawvegane din București.

La vârsta de 23 ani mi-am urmat visul din copilărie de a avea propria companie și am fondat NCA Corporation în anul 2012, companie ce activează în domeniul IT și oferă consultanță și servicii integrate de mentenanță IT pentru IMM-uri. Prin aceasta ajut companiile să-și crească productivitatea considerabil datorită funcționării corecte și a adaptării infrastructurii informatice la nevoile companiei și mai ales ale angajaților.

Mihai a lucrat în sistemul bancar unde a activat timp de trei ani, după care a lucrat ca manager de proiect al unei platforme educaționale pentru tineri care oferă cursuri video gratuite din diverse arii de interes (business, sănătate, spiritualitate, etc). În prezent Mihai lucrează în domeniul vânzărilor pentru o companie din UK.

Mihai Dinu

Se poate trăi dintr-un business cu șosete?

Răspunsul este categoric da. Însă nu aș vrea să creadă cineva că este ușor. În planul nostru am inclus aceasta posibilitate undeva în anul 5 al existenței brandului pe piață. Momentan suntem în plină dezvoltare și suntem mulțumiți de impactul și de rezultatele avute până acum în cei aproape doi ani de când activăm pe piață. În fiecare lună ne confruntăm cu noi probleme pe care încercăm să le transformăm în oportunități. Momentan atât eu cât și Mihai vom mai lucra astfel încât să generăm venituri și din alte surse pentru următorii doi ani.

Cu ce fabrică lucrați și cât de greu v-a fost să o găsiți?

Din păcate nu putem face publică această informație. Face parte din elementele pe care dorim să le păstrăm confidențiale în cadrul businessului nostru. Fabrica este situată în România.

Cum ați reacționat după prima pereche de șosete vândută?

Primele perechi de șosete le-am vândut în decembrie 2017 și îmi amintesc că l-am sunat pe Mihai să îi spun și amândoi ne-am bucurat foarte mult. Am văzut atunci cum munca noastră din ultimul an dă primele roade. La scurt timp un domn din Brașov care a fost impresionat de povestea noastră a comandat 25 perechi de șosete de la noi pentru a ne susține.

Cosmin Neagu

Pentru cine sunt șosetele Arete? Cum arată profilul consumatorului vostru?

Clientul nostru este bărbat, căsătorit, 2 copii, are 38 ani, locuiește în București, are studii post-universitare, manager în multinațională în ultimii 10 ani, iar in ultimii 5 și-a dezvoltat propriul business care deja e în creștere. Este pasionat de citit, de natură, de sporturi, acordă o atenție deosebită ținutelor sale. Urmărește trenduri, se documentează online, cumpără în baza unei recomandări.

Ce spune șoseta despre om?

Șosetele sunt în strânsă legătură cu pantofii. De obicei modul în care sunt lustruiți și aranjați pantofii spune multe despre un bărbat. Șoseta este acel accesoriu care poate oferi un plus de eleganță bărbaților, până acolo încât putem vorbi și despre distincție vestimentară. Atunci când un bărbat își poate asuma o ținută în care poartă șosete colorate înseamnă că poate ieși din zona de confort, acest fapt arată încredere. Pentru evenimentele formale se recomandă totuși alegerea unei nuanțe care să fie apropiată culorii pantalonilor.

Se potrivește o șosetă colorată într-un mediu de business?

Mediul de business nu înseamnă întotdeauna ținute formale. Se observă o tendință a antreprenorilor locali care îmbracă tot mai des ținute casual. În acest caz își pot lăsa imaginația să lucreze și astfel să poarte șosete colorate. Așa cum spuneam mai sus, sunt cazuri în care pentru evenimente formale trebuie respectat un principiu destul de simplu: șosetele să aibă nuanța apropiata de nuanța pantalonilor și obligatoriu gleznele să nu fie vizibile.

Cosmin Neagu

Unde a ajuns acum business-ul și ce vă doriți pe mai departe?

În momentul de față am dezvoltat un lanț de distribuție la nivel local (București) și avem prezență în showroom-urile brandurilor importante de costume la comanda Made to measure și Bespoke. Numărul total de parteneri este de 15 în total și este în continuă creștere de la lună la lună.

Lucrăm la dezvoltarea acestui lanț de parteneri și în alte orașe din țară (Cluj (deja 2 locații, mai urmează 2), Iași, Brașov, Sibiu, Oradea, Timișoara, Constanta, Târgoviște, Alba-Iulia etc). Cel mai îndrăzneț plan este să ne facem cunoscuți și la nivel internațional și suntem deja în discuții cu potențiali parteneri din Germania și UK.

În medie vindem în jur de 100 perechi/lună atât noi cât și prin parteneri. În lunile în care participăm la târguri locale vânzările cresc cu 50 pana la 70%. Anul trecut pentru Crăciun am pregătit cadouri corporate și în felul acesta am reușit să creștem vânzările cu 120% față de începutul anului.

Pentru toamnă pregătim câteva modele noi de șosete și ne dorim să investim un buget considerabil în promovarea online astfel încât să creștem vânzările generate de website.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora