Cum să lași în urmă Anglia și să revii în România pentru a sta la căpătâiul pisicii tale în agonie? Cine este Dana Nedelcu, instructoarea de yoga care s-a încumetat la o călătorie de autocunoaștere
Dana Nedelcu este instructor de yoga, un căutător al binelui în oameni, animale și natură, un artizan al masajului vindecător.
După o perioadă de studii în istoria artei, în UK, care a însemnat și o călătorie de autocunoaștere, Dana s-a întors în România exact când a aflat că pisica ei, Pufi, cea pe seama căreia pune o bună contribuție la educația sa spirituală.
Cum simți tu că te-a schimbat yoga?
Dana Nedelcu: M-a schimbat dintr-o fetiță care avea tot timpul scutire la sport, care nu voia niciodată să facă această oră, care nu a dat bacalaureatul la sport și care se uita la colegii ei care făceau tot felul de chestii interesante, într-o femeie care poate să facă mult mai mult decât ce făceau colegii săi acolo. La 37 de ani, nu la 18.
Yoga m-a făcut să fiu atentă la cele mai mici subtilități ale corpului meu ca să pot să fiu în comunicare și să îl ascult, să mă ascult. De asemenea, m-a ajutat să schimb modul în care mă raportez la mintea mea, să o folosesc mult mai grațios și cu mai multă claritate.
Toate aceste schimbări au generat alte schimbări la rândul lor.
Povestește-mi un pic cum te-ai apropiat de subiectul acesta, de yoga?
Dana Nedelcu: A fost o întâmplare. Când aveam vreo 20 de ani am ajuns la o vecină. Voiam să o întreb ceva, iar ea avea o întâlnire spirituală, un channel cu oamenii foarte sensibili care pot channel-ui de la plante, la animale sau suflete, entități.
Am ajuns la ea, am bătut la ușă, iar ea mi-a deschis fără să știe cine e. Inițial, când m-a văzut, m-a rugat să plec, căci eram cam mică. Dar tipa care susținea această sesiune i-a spus să mă invite că sunt de acolo, de-a locului.
Dana Nedelcu, la Yoga Shakti. Foto: Clara Duran
Eram foarte curioasă, deschisă să aflu tot ce se întâmpla în jurul meu. M-am așezat pe scăunel, la fel ca toată lumea, într-un cerc, și am închis ochii. Atunci, acolo am avut primul moment în care am început să simt ceva extraordinar în mine, dincolo de baza mea de date din mintea mea și raportările mele la viață.
Am început să simt ceva foarte, foarte frumos, ceea ce m-a făcut și mai curioasă. Am început să caut mai multe.
La ceva timp, am părăsit acea comunitate, care devenise un pic mai închisă, mai degrabă orientată spre ideea de sectă, cu care nu rezonez, dar am intrat într-o depresie foarte puternică.
Nu înțelegeam de ce poate fi atât de frumos, dar în viața de zi cu zi e foarte greu, te lovești într-una de închisori și limitări. Chiar nu înțelegeam și am căzut. De fapt, acea depresie a fost o binecuvântare căci prin ea am reușit să prind curaj, să găsesc inspirație, să plec din țară și să încep să mă mișc către acel frumos pe care l-am simțit.
O poveste despre curaj: Dana Nedelcu, instructoarea de yoga care s-a încumetat la o călătorie de autocunoaștere
Unde ai plecat și ce ai găsit?
Dana Nedelcu: Am plecat în Anglia, unde am studiat Istoria Artei și unde am găsit ascultare, din punct de vedere al educației. Am ajuns într-un loc unde eram întrebată ce părere am, lucru cu care nu eram obișnuită, căci la noi nu aveai nicio părere, trebuia doar să urmezi ceea ce zice profesorul, care era pe un piedestal. Iar dacă nu erai în acord cu ce ți spunea, era profund greșit. În UK am găsit această deschidere a oamenilor să asculte, să afle care e viziunea ta, care e perspectiva ta.
Această abordare a început să mă deschidă foarte mult, căci eram o fetiță foarte timidă și închisă și timidă. Apoi am descoperit yoga, cea pe care o practic și acum, yoga prin mișcare, care este mai degrabă o terapie din medicina Ajurveda, pentru a genera armonie interioară, pentru a atrage experiențe armonioase din exterior.
În ce măsură te-a ajutat experiența asta academică, în istoria artei?
Dana Nedelcu: M-a ajutat foarte mult pentru că arta este despre viață, a fost despre viață și a fost despre toate căutările oamenilor, de la Renaștere încoace.
A fost fascinant să vezi cum și căutările tale interioare sunt asemănătoare cu cele ale oamenilor încă de pe atunci și să vezi cum au reușit să caute mai multă armonie, mai mult echilibru, cum să se miște prin durere, prin suferință. E foarte multă inspirație în ceea ce au reușit oamenii să creeze în artă. Asta pe mine m-a deschis, mi-a deschis foarte mult mintea și m-a făcut să fiu mult mai curioasă și încrezătoare și mai înțelegătoare cu mine.
De ce te ai întors?
Dana Nedelcu: M-am întors pentru că urma să plece pisicuța mea, urma să moară, știam că nu mai are mult și m-am gândit, de asemenea, că vreau să fiu totuși aproape de părinții mei. Cred că îmi doream mai mult această împământare. Am stat mult timp acolo fără nicio susținere financiară din partea părinților, adică tot timpul m-am descurcat singură, și cred că devenise un pic too much să n-ai undeva unde să poți să te refugiezi când nu mai poți. Deși am avut prieteni foarte buni și susținători, cred că nevoia de familie și de mai multă stabilitate m-au făcut să mă întorc. Și voiam să aduc și tot ce am învățat acolo aici.
Dana Nedelcu, în UK, împreună cu unul dintre prietenii săi
Tu crezi în aceste conexiuni cu animăluțele, cu plantele? Cum vezi tu aceste conexiuni și de ce până la urmă te-ai întors pentru ele?
Dana Nedelcu: Este reală conexiunea cu animalele, este puternică și sunt niște suflețele minunate și te iubesc. Pisica mea, de exemplu, a fost cea care a contribuit la educația mea. Părinții mei erau tot timpul plecați și n-au știut niciodată cum să-și regleze sistemul nervos, cum să fie prezenți, n-au știut cum să navigheze prin stresuri și frica de supraviețuire și nici cum să aibă grijă de mine. Stăteam tot timpul singură cu pisica și pisica avea grijă de mine. De la ea am învățat foarte multe lucruri, că sunt niște animale foarte grațioase și foarte echilibrate. Știu cum să-și folosească energia, cât, cum, când, sunt foarte sincere și autentice și iubitoare când pot, dar se și retrag când nu pot și pe mine m-a învățat foarte multe pisica și avea grijă de mine. Literalmente stătea tot timpul cu mine și era o prezență care îmi dădea susținere și apartenență și… era turma mea. O chema Pufi. După ce a plecat, a venit Luna, care este pisicuța mea de acum. La un moment dat mi-am dat seama că nu m-am mai conectat așa cu Pufi, nu m-am mai gândit la ea, și am început să plâng. Eram pe stradă și am început să plâng și mi-am coborât privirea, că nu voiam să ”implic” pe nimeni. Am văzut scris chiar în fața mea, scris cu vopsea pe trotuar ”Pufi te iubește”. There is magic!
Ce ai găsit în România?
Dana Nedelcu: Am găsit mulți prieteni foarte frumoși, am găsit și închidere. De exemplu, am învățat să nu mă deschid la toată lumea că s-ar putea să mi-o iau. A trebuit să învăț cum să navighez cu ”sistemul nervos al Bucureștiului”. Dar am găsit foarte mulți prieteni și foarte foarte mult frumos și familiaritate și evenimente și bucurie și joacă.
Tu ai ajuns să lucrezi în zona asta de terapie a corpului prin diverse metode. De ce ai ales să faci asta? Cum te împlinește pe tine acest mod de lucru și ce crezi că aduce?
Dana Nedelcu: Eu mi-am dorit din adolescență să fiu un serviciu, să dăruiesc ceva frumos societății și am încercat cu Științe Politice, dar nu a funcționat. Mi-am dat seama că nu am cum să dăruiesc ceva frumos acolo, pentru că e prea greu și e prea corupt cumva. Apoi am ajuns la Psihologie, unde am încercat dar era prea mental. Pentru mine nu funcționa și plus că eram deja obosită să caut și n-am avut răbdare să merg mai departe. Acum Psihologia implică aceste terapii și învață de la yoga și aș fi putut să le aduc împreună, dar eram mult prea obosită atunci. Apoi, la Istoria Artei iarăși credeam că o să pot să aduc frumos, că o să pot să susțin conexiunea cu frumosul și am încercat să lucrez acolo, dar mi-am dat seama că nu era chiar pentru mine și, când am ajuns la yoga, mi-a fost frică. Nu credeam că aș putea eu să fac asta, dar am fost ghidată către asta. Îmi aduce foarte, foarte multă bucurie să împărtășesc aceste stări de conexiune și armonie și să văd oamenii că se întorc la ei și că reușesc să integreze anumite părți din ei care îi fac să sufere și să se ridice deasupra și este… frumos. It’s very rewarding!
Citește și
Spune-mi despre masajul pe care îl practici tu și care are o componentă puternică terapeutică…
Dana Nedelcu: Eu fac mai multe tipuri de masaj și acesta terapeutic este mai profund și are rolul să intre în blocaje și să deblocheze. Dar, așa cum cu toții știm, nouă nu ne place când apar schimbări. E dureros. Așa și corpul: când intri în acel blocaj, cu care cumva el s-a obișnuit și s-a realiniat după blocaj și a găsit o nouă structură și când intri și începi să eliberezi, el trebuie să treacă iar printr-un proces de renaștere și reechilibrare. Și atunci apare și disconfortul, dar în momentul în care ai curajul să respiri prin acel disconfort, e ca și în viață – când apare ceva mare și dureros, dacă poți respira, îți poți păstra calmul, îți dai seama că situația oricum se va realinia și poți învăța ceva de acolo, poți găsi multă iubire pentru tine din experiența respectivă. Și în cazul masajului este clar că vei găsi mult spațiu după ce deblochezi, vei fi revitalizat, căci sângele va începe să ajungă și în părțile alea care erau rigide și blocate. Dacă ai răbdare să treci prin acel disconfort, după te simți foarte liber și ușor.
Vorbeai la început despre această stare melancolico-depresivă, când te uitai la diferența dintre frumusețea din jur și, în același timp, la dificultatea vieții de zi cu zi. Ai găsit soluția? Ai găsit răspunsurile?
Dana Nedelcu: Am grijă, sunt în permanentă ascultare, îmi ascult ritmul. De exemplu, ritmul menstruației. Încerc să-mi planific ca atunci când sunt la menstruație să nu am foarte multe de făcut și să păstrez cele mai multe și mari chestii să le fac la ovulație, de exemplu. Am grijă să îmi dau multe pauze ca să pot să mă reconectez cu mine, să-mi liniștesc sistemul nervos, am grijă să nu mă mai supăr pe mine când simt diverse stări. Până la urmă am învățat că cel mai bine pentru mine e să nu mai văd ca bine și rău – emoția asta e bună, emoția asta e rea. Așa cum ziceam, depresia aceea a fost o stare foarte bună. De fapt, m-a ajutat să fac curat, să-mi trag o nouă direcție și să văd ce nu mai funcționează și ce vreau să creez cu viața mea. Și a fost o oportunitate să stau și să reflectez și dacă nu mă mai lupt cu aceste stări și doar le întâlnesc cu prietenie, cu acceptare și cu iubire, pot lua ceva frumos de la toate emoțiile. Chiar și de la furie poți să învăț despre limite. De la furie îmi dau seama că am și eu niște limite și am nevoie să le exprim, să le folosesc ca să pot să am și eu timp să-mi reglez sistemul nervos și să pot să ies afară și să mă bucur de ceea ce se întâmplă. Dacă plec și sunt copleșită, normal că o să mă raportez la oameni dintr-un punct de traumă și o să-i atrag și pe ei în jocul ăsta și o să generăm diverse conflicte și o să tot cădem.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
