Life StoriesRomaniaTravel
Life StoriesRomaniaTravel
Cum se poate transforma iubirea pentru portul popular într-o poveste de afaceri de succes? Ionela Doman ne invită la Conacu’ Boierului din Ponoarele
Andreea Toma
|Reading time: 9 mins
Share this article

Ce se întâmplă atunci când dragostea pentru portul popular se combină cu dorința de a vorbi despre satul în care ai crescut? Apare Conacu’ Boierului într-un sat izolat din România în care nu ai cum să nu îți dorești să te pierzi.

Ionela Doman a transformat pasiunea pentru portul popular într-o afacere de familie. Și a reușit, în același timp, să promoveze un sat izolat din România. Așa că, cel puțin preț de un interviu am vrut să intru într-o atmosfera de altădat’, cu boieri și domnițe care dormeau în așternuturi moi cu broderii de bumbac, se ospătau românește din blide de pământ și jucau hora cu patimă și foc, lăsând grijile la ușa conacului.

Am pornit-o la drum și am poposit la „Conacu’ Boierului” din Ponoarele. Un sat aproape pierdut prin Mehedinți, unde o doamnă pasionată de portul popular s-a întors acasă și a reușit să aducă confortul hotelurilor marilor orașe, îmbinându-l cu tradiția românească.

Despre dragostea pentru tradițiile populare, dorul de casă, iubirea de satul în care a copilărit și, mai ales, despre o afacere de familie de succes. Mergem astăzi la Ponoarele să vorbim într-o lume de poveste cu Ionela Doman.

Care este povestea pe care o descoperă cei care îți sunt musafiri la Conacu’ Boierului?

La Conacu’ Boierului transpunem vremurile de altădat’ în zilele noastre. Oaspeții noștri se pot simți adevărați boieri și domnițe pentru că readucem în prezent viața de demult atât prin decorurile pensiunii, cât și prin mâncarea autentică, gătită de tineri ponoreni după rețete vechi pe care le avem din moși strămoși.

Povestea noastră este de fapt a întregii țări unite, pentru că toate camerele sunt unice, cu pictură pe mobilier sau pe pereți și fiecare dintre ele reprezintă o anumită zonă a țării. De exemplu, avem camera Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat… în total 14 camere unice cu elemente etnografice chiar din zona pe care o reprezintă acea camera.

Ce înseamnă să ai un business de acest gen în România?

Este un business care îți aduce multe satisfacții în primul rând sufletești, atunci când vezi că reușești să aduci bucurie pe chipurile oamenilor sau când pleacă de la noi cu bateriile încărcate.

Pe de altă dată, este un business solicitant, în care trebuie să ții cont de foarte multe detalii. Nu mai reprezintă o problemă nici faptul că sărbătorile le petrec printre oaspeți, cot la cot cu personalul și nu în familie. Dacă îți place ce faci, nimic nu e greu sau imposibil.

 

De ce ar trebui să vină lumea la Ponoarele … prezintă-ne puțin zona 😃

Zona este carstică, printre cele mai importante de acest gen din țară. În Ponoarele găsești într-un spațiu restrâns și ușor accesibil o mulțime de obiective turistice. Cel mai cunoscut, dar și cel mai apropiat de Conac, la doar 100 de metri este Podul lui Dumnezeu – un pod natural din stâncă, al doilea ca mărime din Europa și singurul circulabil din lume. Peste el trece un drum județean.

În imediata apropiere a Podului se află Peștera Ponoarele sau Peștera de la Pod. Este poli etajată și adăpostește mai multe specii de lilieci. Deasupra peșterii, pe dealul ce-i poartă numele, se întinde Câmpul cu Lapiezuri. Lapiezurile reprezintă formațiuni carstice unice formate în timp prin eroziunea apei în calcare.

Dincolo de Dealul Peșterii găsim Lacul Zăton, lac carstic ce apare și dispare de-a lungul anului de mai multe ori, de aceea i se spune și Lacul fantomă. Apa nu dispare fiecum, ci prin scorburi, în galerii subterane, ieșind la suprafață câțiva kilometri mai jos, în râul Bulba. Tot satul stă pe o pânză de păianjen formată din galerii subterane.

Bisericuța de sub Stei, monument istoric, precum și Moara Crăcucenilor sunt mărturii ale strămoșilor ponoreni care au câștigat lupta cu timpul. După ce le-ai vizitat, poți continua drumul spre Pădurea de Liliac (rezervație naturală de peste 20 ha, singura pădure de liliac din țară), iar apoi spre Cheile Băluței, excelent traseu pentru bicicliști și iubitori de natură.

Tu de ce ești îndrăgostită de această zonă?

Aici m-am născut și e normal să iubesc locurile și oamenii alături care am crescut. Mereu am fost fascinată de obiceiurile noastre, obiecte și decoruri vechi, porturi tradiționale și mi-am dorit să se păstreze nealterate.

Ai plecat vreodată de aici?

De foarte multe ori, dar de fiecare dată am simțit că trebuie să mă întorc acasă. Asta înainte de a construi Conacul pentru că de când am pornit afacerea nu se mai pune problema de plecat de aici. Pe de altă parte, acum, cu ajutorul conacului, am reușit să aduc eu bucureștenii la Ponoare. Pentru că în procent de peste 70%, oaspeții noștri sunt din București. Și nu există bucurie mai mare pentru noi 😃

Nu te-ai gândit niciodată să te muți la București sau în vreun alt mare oraș din țară?

Sunt avantaje și dezavantaje. Dar încercăm să ne bucurăm de primele și să le minimizăm pe ultimele.

Cred că cel mai mare lux este aerul curat și traficul incomparabil cu cel al marilor orașe. Asta îți dă o senzație de libertate.

Cum este să locuiești într-o zonă atât de izolată de nebunia marilor orașe?

Conacul este în mijlocul satului, deci vecinii noștri sunt în imediata apropiere a Conacului. De altfel, produsele de casă de la Conac sunt făcute de mâna lor. Iar personalul care dă viață pensiunii este, de asemenea, din Ponoarele.

 

Colindători la Conacu’ Boierului – oameni dn satul Ponoarele

Dar care este relația pe care o ai cu oamenii din sat?

Cred că cea mai mare schimbare a intervenit prin anul 2004, atunci când a apărut semnal GSM și la Ponoare și dintr-o dată s-a făcut liniște în sat. Până atunci oamenii strigau foarte mult unii la alții, poate de pe un deal pe altul. Altfel nu prea aveau cum să vorbească. E interesant cât de repede s-au adaptat noii tehnologii.

Dintr-o dată vecinii au început să se sune și nu să se mai strige.

Pe de altă parte și horele din sat s-au schimbat. Atunci când eram eu copil se organizau mai des, săptămânal când era vreme bună și se țineau pe Podul lui Dumnezeu. Era cam singura ocazie pe care o aveam de a ne vedea și a vorbi. Acum se mai întâmplă asta doar la marile sărbători. Oamenii pot să vorbească la telefon, nu mai au motiv să iasă la horă.

Ionela Doman împreună cu angajații săi de la Conacu’ Boierului, vecinii săi din satul Ponoarele

Așa de mult s-a schimbat viața de la copilăria ta în Ponoarele, la cea a fetițelor tale?

La fel ca și mine cu sora, fetele mele cresc într-o familie cu părinți destul de ocupați. De multe ori până ajungem noi seara acasă, pendulează între bunici. La una dintre bunici au o curte imensă plină cu animale, la îngrijirea cărora participă și ele cu drag.

Diferența e că la vârsta lor, eu cu sora mea mergeam cu vacile la păscut mai de drag (mai ales atunci când veneau și verișorii de la oraș acasă), mai de nevoie (atunci când ne trimitea tata). Lucru pe care eu n-aș îndrăzni să-l fac acum cu ele. Lipseam ore bune de acasă cutreierând cu verișorii dealurile, fără ca cineva să-și facă griji, eram mai independenți și parcă mai responsabili.

Nu mai știu nimic despre bucuriile pe care le aveai atunci când erai tu mică …

Nu vreau să cred asta. La noi în sat încă se mai păstrează nealterate obiceiurile, așa cum le știu eu din copilărie: Colindeții, Vinerea Ciumii, Nedeile, Izvorul Tămăduirii cu ale sale orânduiri din strămoși lăsate. Nu seamănă obiceiurile de la o zonă la alta, cum nu seamănă de multe ori nici chiar la două sate învecinate.

Meșteșugurile populare sunt chiar mai practicate decât acum 10-20 de ani datorită unor ateliere de ii și costume tradiționale înființate în Ponoarele de fete pasionate și talentate. Iile lor au succes atât în țară cât și în străinătate. Tinerii pasionați nu se lasă duși din Ponoarele așa ușor au dat muncii pământului o altă valoare. De exemplu, unii au plantat lavandă,  o cresc natural 100% și fac din ea produse artizanale deosebite.

Opinci din colecția mamei Ionelei Doman

Spuneai că ești o mare iubitoare a tradițiilor populare, de unde vine acest interes?

În mod cert, de la mama. De 30 de ani colecționează ii, după ce casa părintească a mamei mele a ars și odată cu ea toate costumele lăsate moștenire ei de către bunica mea.

Copil fiind, îmi aduc aminte că eram revoltată pentru ca nu aveam loc să-mi aranjez hainele în dulap din pricina colecției de costume populare a mamei care se tot mărea. Totuși, inconștient cred, am prins microbul și sigur de aici a venit și conceptul de Pensiune Boutique, având camere decorate diferit, funcție de fiecare zonă a țării, iar pictura să fie inspirată din modele de cusături populare din zona respectivă.

Cum ai convins-o să te lase să aduci la Conac câteva din elementele ei de colecție?

A fost un moment foarte comic atunci când am deschis Conacul. Îmi doream să avem câte un manechin îmbrăcat în costum popular în fiecare cameră. O tot rugam de câteva zile și mă refuza categoric de fiecare dată. Cu o zi înainte de a deschide, am luat cu mine femeile care mă ajutaseră la curățenie și am intrat în casa mamei, încolonate, spre mansarda plină cu manechine. În timpul ăsta, ea era undeva la parter, pe un scaun, uitându-se blocată la noi cum coborâm una câte una cu manechine în brațe. Nu a mai avut replică.

Dar tragedia cea mai mare nu a fost asta, ci atunci când i-am cerut costume populare pentru a le tăia și a le înrăma pentru a face tablouri la Conac. Și acum mă ceartă când își aduce aminte.

Care este ia la care ții cel mai mult?

Cea pe care am luat-o acum vreo 10 ani pentru colecția mamei. Are peste 100 de ani și este decorată cu mii de sârme de câțiva milimetrii lungime, aurii. Se intersectează ca niște clești formând modele unice. Este foarte grea și arată cât talent, migală și răbdare aveau femeile în trecut.

Câte ii mai sunt acum în colecție?

Colecția are costume întregi, nu doar ii și cred că sunt peste 100, acoperind toate zonele țării.

Unde le ții?

În mansarda casei părinților care se află în imediata apropiere a Conacului. Este destinată în întregime acestei colecții și este plină de manechine îmbrăcate în costume populare. Mama se duce zilnic acolo și le aranjează.

Le folosești vreodată?  

Da. De multe ori îi dezbrac manechinele în căutarea iei perfecte pentru vreun eveniment, alteori le folosesc pentru a adăuga un mic detaliu unei haine casual.

Fetițele tale au preluat pasiunea ta pentru ii și pentru tradițiile populare?

Da, se bucura mult când le îmbrăcăm în port popular. Insistă să poarte chiar și opincile. De altfel, la Parada Portului Popular care precedă Festivalul Național de Folclor de la noi, fetițele nici nu concept să nu se îmbrace în port popular.

Ionela Doman împreună cu fetița ei, îmbrăcate în port popular

În final, cine sunt oamenii care vin la Conacu’ Boierului?

Oameni care apreciază locurile altfel, locurile care spun o poveste și nu se sperie de distanța față de orice oraș mai mare din țară. Încercăm să îmbinăm elegant tradiția cu modernul, istoria cu prezentul. Bucuria și mulțumirea lor este împlinirea noastră și semnul că facem lucrurile cum trebuie pentru că încercăm de fiecare dată să se simtă ca niște adevărați boieri și domnițe.

Life StoriesRomaniaTravel
Share this article