Cum sună liniștea? Violonista Lisa Batiashvili: Liniștea ne scoate din cotidian și ne resetează, într-o lume care devine tot mai zgomotoasă

Ciripitul unei păsări, susurul unui pârâu, adierea vântului peste un lan de grâu. Când ne gândim la liniște ne vin în minte astfel de imagini, dar sunetul nu este absent aici. Până la urmă, liniștea este un concept artificial, abstract, care nu elimină prezența sunetului.  Liniștea pare greu de găsit azi. De la Revoluția industrială încoace suntem înconjurați de tot felul de zgomote și sunete: trafic, telefoane care sună, mașini de tuns iarba în curți, ticăit de tastaturi în birou. Dar cândva liniștea a definit lumea.

„Când suntem expuși liniștii suntem smulși din viața de zi cu zi din ce în ce mai zgomotoasă și transpuși într-o stare de început a lumii”, crede Lisa Batiashvili, directorul artistic al Concertelor de Vară Audi 2019 și 2020. Violonista știe ce spune. Liniștea nu e absența sunetului. Este la fel ca în meditație unde atingi o stare în care nu doar auzi, ci înveți să asculți. În meditație și în liniște aducem percepțiile în sfera conștientă, trăim momentul și suntem deschiși spre reflecție și introspecție. Dar putem fi în situația în care nu ne place ce auzim sau simțim în momentele de contemplare.

Evident, absența sunetelor nu înseamnă doar relaxare. Ea poate produce și sentimente mai puțin plăcute, de dezorientare. Acesta este motivul pentru care liniștea este un instrument atât de popular în filmele de groază.

Sunetele ne ajută și în viață. Comunicăm prin sunete, cu ajutorul lor ne orientăm în spațiu, iar prezența lor ne ajută să apreciem mișcări și să estimăm viteza obiectelor în mișcare. Într-o lume fără sunete ne-am simți lipsiți de ajutor. 

Desigur, modul în care interpretăm sunetele este subiectiv. Ce unii numesc muzică altora le poate părea zgomot. Luați ca exemplu un concert rock în aer liber. Acesta produce entuziasm fanilor prezenți, dar pentru o femeie aflată la câteva sute de metri care vrea să citească o carte același fenomen trece drept zgomot. Așa cum spunea și scriitorul Kurt Tucholsky:  „Câinele meu nu face gălăgie, el doar latră”. Interpretăm fiecare diferit ce ce auzim.

Liniștea este importantă în toate stilurile muzicale. În diverse compoziții regăsim pauze sau momente de liniște la început, la final sau la trecerea între elemente ale melodiei. Corurile apelează la momentele de liniștea pentru reglarea respirației. În anumite compoziții trecerea dintre momentele de liniște și cele cu sunete puternice produce efecte dramatice. Liniștea devine astfel element de contrast, prezent mai în piese electronice sau heavy-metal. În Nepal chiar se organizează, din 2011, un festival  heavy-metal numit „Silence”. Numele subliniază tocmai contrastul dintre liniște și vocile guturale ale muzicienilor.

Muzicienii nu doar că fac pauze sau apelează la liniște în piesele lor. Ei au nevoie de liniște pentru introspecție, pentru pace interioară.

„Concertele sunt niște experiențe intime. Este nevoie să fii deschis, prezent cu totul” ne explică violonista Batiashvili. „Pentru asta eu am nevoie de liniște la început, pentru a mă putea concentra. Acesta este fundalul de care am nevoie pentru a putea auzi sunetele importate. Chiar și în timpul unui concert momentele de liniște fac minuni. Pauzele permit sunetului să își facă simțite efectele în trup. Jocurile de sunet și liniște transmit senzații profunde. Gândiți-va la acele finaluri dramatice, când, după doar o milisecundă, se dezlănțuie aplauzele ca un foc de artificii. Mă gândesc, de asemenea, la importanța momentelor lungi de liniște, necesare publicului după compozițiile încărcate emoțional. Urechile ne fac să trăim tristețe, teamă, mânie sau bucurii nebănuite. Unele sunete sau melodii care ne fac să plângem”, spune Batiashvili.

Unul dintre compozitorii care au dus spre extreme liniștea în muzică a fost americanul John Cage. La finele anilor ‘40, acesta a pornit în căutarea celui mai liniștit loc de pe planetă. A ajuns în Boston. La Universitatea Harvard există o încăpere anecoidă, aproape perfect izolată fonic spre exterior, construită cu pereți interiori care absorb tot zgomotul. Cage a intrat în această încăpere cu așteptări mari. Dar, în locul liniștii, a auzit un sunet înalt și unul jos. Crezând că este o eroare, Cage s-a adresat tehnicianului responsabil. Acesta i-a explicat compozitorului descumpănit că sunetul înalt provine de la propriul său sistem nervos, iar cel jos de la circulația sângelui. Noi înșine suntem sunet și purtăm sunetul mereu în noi.

Această revelație a avut un rol important pentru Cage. Această experiență a contribui la compunerea celebrei 4’33”, poate cea mai extremă piesă a sa. Pentru interpretarea acesteia, orchestra și muzicienii intră pe scenă, își ocupă locurile obișnuite și apoi, timp de 4 minute și 33 de secunde publicul nu mai aude nimic. Artiștii stau nemișcați. Cei din sală sunt lăsați pradă propriilor gânduri și sentimente.

Piesa 4’33” a maestrului John Cage nu conține nicio notă muzicală, ci doar instrucțiunea: „Tacet“

Mașini ciripind ca păsărelele? Prin sunetul mașinilor electrice, Audi vrea să creeze o lume nouă

Compunerea unei piese de „liniște” s-a dovedit un instrument de abordare a ascultării conștiente și de regăsire a propriului eu într-o lume atât de zgomotoasă. Acest lucru este dovedit de modul în care a evoluat recepția piesei 4’33”. La premiera acesteia, în anul 1952, publicul a fost pur și simplu indignat. Cei din sală au început să șușotească, apoi să vorbească tare, ba unii chiar au început să râdă. Ce vrea să mai fie și aceasta? Compozitorul ne sfidează? E o glumă? Azi, însă felul în care este primită piesa s-a schimbat enorm. Interpretările recente ale piesei sunt lăudate de muzicieni și spectatori fiind percepute ca momente emoționante.

Faptul că liniștea este un fenomen variat este bine cunoscut de Rudolf Halbmeir, designer sunet Audi. Acesta, la fel ca John Cage este preocupat să afle cum poate folosi liniștea pentru a crea un nou tip de sunet, chiar dacă cei doi se află în situații diferite.

Viziunea designerului de sunet Audi: să transofrme zgomotul produs de motorul mașinii în compoziții muzicale. Format ca electronist și inginer, Halbmeir a venit la Audi în primă fază cu misiunea de a face mașinile cât mai silențioase. „La început a trebuit să obișnuim oamenii cu liniștea”, spune Halbmeir.

Din 2010, sarcina sa a devenit opusul celei inițiale. Acum el trebuie să dea glas mașinilor silențioase produse de Audi. Începând cu vara aceasta autoritățile din Uniunea Europeană impun prezența unui sunet artificial care să imite zgomotul de motor în dotarea tuturor automobilelor electrice și hibride.

Automobilele silențioase pot fi periculoase. La viteze mici de deplasare, urechea umană nu poate percepe prezența acestora. Intensitatea sunetului impus pentru mașinile cu motoare electrice sau hibride este, însă, mai mare față de cea a variantelor cu motoare clasice silențioase.

Audi vede, însă, în această măsură o oportunitate și dorește ca prin sunetele viitoarelor sale modele electrice să creeze o lume nouă, inspirată din muzică. Posibilitățile sunt nenumărate. Marca lucrează acum la identificarea unor sunete specifice, ușor de recunoscut. Poate în viitor, zgomotul produs de traficul auto va deveni o colecție armonioasă de sunete. Pentru Halbmeir contează faptul că este deja un iubitor al muzicii, la fel ca Lisa Batiashvili. Halbmeir a cântat în copilărie la trompetă în cadrul unei orchestre. Chiar și azi cântă atât la instrument, cât și vocal. În timpul liber, compune chiar muzică, desigur, la nivel de amator.

„Automobilele electrice ne oferă posibilitatea de a crea ceva nou: orice sunet va fi mai bun decât liniștea”.

Ne vom bucura de sunetul unei mașini așa cum ne bucurăm azi de trilul unei păsări? Este asta o glumă. Să ne amintim că primii ascultători ai piesei lui John Cage și-au pus aceleași întrebări.

Designerul de sunet Audi creează acum sunete individualizate. „Fiecare automobil va avea propria personalitate sonoră. Așa cum fiecare copil primește un nume. Trebuie doar să identificăm sunetul potrivit pentru fiecare mașină,” ne explică Rudolf Halbmeir.

Aceste noi sunete vor crea emoții specifice. Un automobil sportiv poate avea un sunet mai dinamic, pe când un model de dimensiuni mici poate fi dotat cu un sunet drăguț. Crearea acestor sunete este un proces artistic. Inginerul acustic trebuie să-și imagineze ce sentimente ar trebui să creeze un anumit automobil. Vreau ca la uzul unui automobil sport să îmi zburde țâșnește adrenalina prin vene? Vreau ca sunetul break-ului de familie să îmi transmită un sentiment de siguranță și protecție?

„Este greu să explic asta în cuvinte,” spune Halbmeir ca un artist pe care îl întrebi povestea creației sale. El spune că misiunea sa este mai tehnică față de cea a unui compozitor. Sunt sunete cu care ne-am obișnuit deja și cu care asociem ideea de mișcare.

Tocmai de aceea, poate unii s-au simțit inconfortabil la volanul unei mașini electrice, în absența zgomotelor și vibrațiilor cu care erau obișnuiți. Deplasarea fără sunete poate chiar irita percepția.

Accelerarea, frânarea și virarea mașinii poate fi însoțită de sunete care își vor modifica intensitatea.

Halbmeir își dorește ca în viitor „traficul să sune mai delicat, mai plăcut, la o frecvență mai înaltă și mai silențios”. Dacă reușim asta, sunetele produse de mașini ne vor afecta mai puțin pentru nu le vom mai percepe ca zgomote. Așa s-ar împlini și o dorință a Lisei Batiashvili: „Am avea mai multă libertate și mai mult spațiu pentru gânduri”.

Toate acestea sugerează că sunetul mașinilor silențioase ar putea cunoaște o evoluție similară muzicii. Dar, până atunci, va trebui să învățăm să acceptăm și liniștea și să ne suportăm pe noi înșine în mijlocul ei.

Trebuie să conștientizăm problema zgomotului. Muzica este antidotul, suavă ca o briză printre sălcii și – de ce nu? – ca sunetul unei mașini electrice pe șosele.

Text de Lisa Rüffer