„Dacă ești iubire, dăruiești iubire”. Cum încearcă Miki Pereanu să ajute copiii cu autism din România? Și cum s-a născut proiectul #onemillionangels, dedicat terapiei micuților neurodivergenţi

Miki Pereanu este genul de om pe care ai sta să-l asculţi de dimineaţa până seara fără să te plictiseşti. Dar nu doar faptul că stăpâneşte arta cuvintelor te fascinează la ea, ci blândeţea şi seninătatea pe care le răspândeşte. Iar de ani de zile a transformat binele pe care îl emană în fapte. În urmă cu 5 ani a realizat că vrea să facă mai mult pentru cei din jur decât prin intermediul acţiunilor de voluntariat la care participa deja. A început prin a-şi dona ziua de naştere în sprijinul copiilor cu nevoi speciale şi în foarte scurt timp totul s-a transformat într-un proiect de viaţă.

#Onemillionangels este felul ei de a face bine şi de a aduce mai multă conştientizare în rândul populaţiei faţă de nevoile copiilor cu autism şi ale familiilor lor. Pictează şi modelează în lut îngeri, jumătate din încasări mergând pentru terapia copiilor neurodivergenţi. Îşi doreşte să ajungă să facă în total un milion de îngeri care să aducă bine atât celor care îi iau, cât şi celor cărora le sunt destinate donaţiile.

Miki, cum a început povestea One Million Angels?

Prin 2018 mi-a venit ideea, iar în 2019 am lansat propriu-zis proiectul și conceptul celor un milion de îngeri.

Mi-am dăruit ziua de naștere. Mă învârteam deja în lumea asta a voluntariatului, cochetam cu ceramica de prin 2015. Evident, formarea mea profesională în sfera asta a antropologiei culturale m-a ajutat să explorez și să împachetez foarte mult acest concept. Și am vrut să îi dau acestei zile o însemnătate mult mai frumoasă și mai amplă decât una cu urări, flori și ciocolată.

Am creat la momentul respectiv un workshop caritabil. M-am folosit de Facebook ca să pot să postez evenimentul respectiv. Cine a vrut să vină s-a putut înscrie ca la orice eveniment clasic și conceptul era ca în loc să primesc eu cadou de ziua mea cei prezenţi să facă o donație, la momentul respectiv la liber. Banii strânși s-au donat pentru crearea unui loc de joacă pentru copii cu nevoi speciale, undeva la vreo 30 km de București, în satul Piscu, ultimul sat de olari din zona Ilfovului.

În felul acesta a fost ca un făcut, cumva, să interacționez mai mult cu lumea aceasta a copiilor, a familiilor cu copii cu nevoi speciale și am înțeles, în felul acesta, și care sunt multele provocări cu care se confruntă, pornind de la un simplu loc de joacă accesorizat mai mult sau mai puțin pentru dizabilități până la discriminarea pe care sunt nevoiți să o suporte în mediile instituționalizate, școli, grădinițe, inclusiv în comunitățile din care fac parte. Lucrurile astea se răsfrâng foarte mult și asupra familiei, nu doar asupra individului.

Am început să explorez foarte mult ce înseamnă lucrul acesta, cum pot să ajut şi am mers mai departe cu conceptul de înger, pentru că eu fiind născută în preajma zilei sfinților Arhangheli obiectele ceramice pe care le-au pictat la workshopul respectiv erau niște figurine de îngerași, nişte îngeri ceramici.

În felul acesta s-a materializat conceptul celor un milion de îngeri pe care l-am dedicat conștientizării autismului, pentru că din ce am aflat, din ce am studiat, copiii cu autism au cea mai mare rată de abandon și gradul de discriminare, în școli cel puțin, pornește foarte mult de la lipsa asta acută de informație, de la cum anume să reacționezi, de la cum să se pregătească un dascăl în cazul în care, prin lege, este obligat să primească un copil care se poate integra, dar care are nevoi speciale. În foarte multe instituţii nu există consilier psihologic decât pe hârtie. Și multe, multe, multe alte probleme. Nu e de mirare, în felul acesta, că peste 98 % din situațiile de discriminare apar exclusiv din lipsa de informație sau din informație eronată. Omul, ce nu cunoaște, instinctiv respinge.

Te-ai lovit de un caz anume, ai în preajma ta pe cineva care te-a făcut să conștientizezi mai mult aceste nevoi?

Eu nu am copii, n-am rude cu autism, n-am în familie pe cineva, însă inevitabil – incidența fiind cea mai mare în București – inevitabil te lovești de o situație în care ți se pare că un copil face un tantrum într-un magazin sau că, nu știu, nepoțelul tău are în clasă pe cineva special sau se mută pe scară cu tine un vecin care are un copil cu nevoi speciale. Important este ca în momentul în care apare o situație de genul acesta în viața ta, să știi să rămâi om, să știi să înțelegi că provocarea, crucea pe care părinții respectivi o duc – sau persoana care are în grijă copilul respectiv, că nu întotdeauna rămân părinții – este una foarte grea. Şi dacă şi tu contribui la a o îngreuna, atunci lumea nu se îndreaptă într-o direcție pe care ne-am dori-o cu toții. De aceea conceptul celor un milion de îngeri este, în primul rând, unul de conștientizare.

Miki Pereanu: „Mi-am integrat acest proiect în întreaga viață, în întreaga mea ființă. Şi dăruiesc din ceea ce sunt, înainte de toate”

Iar în al doilea rând este modul în care eu pot să ajut, donând jumătate din banii pe care îi strâng la evenimentele la care particip și din tot ceea ce înseamnă #onemillionangels pentru a sponsoriza sesiuni de terapie clinică ale copiilor care nu-și permit accesul la aceasta și care este vitală pentru ei, pentru a se putea dezvolta, pentru a se putea integra la un moment dat. Peste 78 % dintre ei sunt recuperabili, dar este nevoie de înțelegere, de perseverență și iată, din păcate, de foarte multe resurse de care nu toată lumea beneficiază.

De ce un milion?

Dacă e să o privim contabilicește e o sumă foarte mare. Dar niciodată nu am privit lucrul acesta din punct de vedere contabil. Un milion, pentru că este nevoie de această conștientizare. Un milion de îngeri înseamnă de un milion de ori mai multe șanse ca o persoană cu autism să fie înțeleasă, acceptată și integrată. Iar dacă privim așa, poate este prea puțin. Depinde de perspectivă.

Eu mi-am propus acest milion de îngeri ca modus vivendi, pentru că este un proces profund transformativ și pentru mine. Mi-am integrat propriu-zis acest proiect în întreaga viață, în întreaga mea ființă. Şi dăruiesc din ceea ce sunt, înainte de toate.

Eşti un om extrem de empatic. Așa ai fost mereu sau mediul în care ai crescut şi-a pus amprenta asupra ta?

Cred că și creșterea mea are mare legătură cu asta, că dacă aș fi crescut într-un mediu în care empatia să nu fi fost promovată, nu știu în ce direcție ar fi luat-o viața mea. Dar am avut în preajmă oameni extraordinari, părinți, bunici, prieteni, oameni care au înțeles, au respectat și au iubit viața sub orice formă a ei, că vorbim de la ultima furnică până la oameni și animale și plante. Tot ceea ce ne înconjoară e suflare divină, până la urmă și este o formă de manifestare a acesteia.

Și atunci cum ai putea să nu empatizezi? Cum ai putea să nu iubești ceea ce este în jurul tău?

Citeşte şi: Ovidiu Albert, profesor de istorie, președinte Mușatinii Roman: „ Adolescenții care fac voluntariat în timpul liceului iau decizii bune pentru viață atunci când părăsesc liceul și sunt mult mai responsabili față de propriul destin”

Totul pare să se învârtă în jurul Divinității, în viața ta. Ce înseamnă Dumnezeu pentru tine?

Este singurul omniprezent, omniscient, nu? Înseamnă tot.

Ai crescut în spiritul acesta al credinței. Ţi-a fost insuflat?

Mi-a fost și insuflat. Eu m-am născut în comunism, iar atunci era greu să îți păstrezi credința sau să o manifești într-un fel anume. Doar că bunicile noastre, mamele noastre aveau niște resurse supraomenești de a ni le insufla în viața noastră. Mai departe însă, credința neoprindu-se la dogma în care am fost crescută, m-a intrigat să explorez, să îmi pun întrebări, să fac conexiuni, să văd, de fapt, cât de similari suntem de-a lungul istoriei și fără vreo graniță geografică neapărat. Sunt absolut fascinante aceste conexiuni.

De aici a venit și pasiunea pentru antropologie?

Da, antropologia a venit în facultate şi a ajutat enorm.

Ce ai descoperit tu, prin studiile astea, despre tine, despre oameni, despre viață?

Nu cred că mi-ar ajunge o viață ca să povestesc despre asta. Multe, multe și încă descopăr foarte multe. Există foarte mulți antropologi care încă nu știu să se definească, să spună ce e ăla un antropolog și ce face el pentru umanitate, în afară de a observa și de a internaliza informația cu care se lasă fascinant bombardat. Este în tot ceea ce creăm, în tot ceea ce lăsăm în urma noastră, în tot ceea ce pavăm pentru viitorul nostru pentru că comportamentul uman este atât de înfiripat în ADN-ul nostru. Îmi place să fac comparația aceasta cu arborele vieții, care de la rădăcină până la ultima frunză din vârf are aceeași sevă. Ei bine, același lucru e și cu antropologia și cu conexiunile acestea umane, nu doar la nivel comportamental, ci și spiritual şi metafizic, dacă vrei și material, și din toate punctele de vedere. Sunt, într-adevăr, anumite pattern-uri pe care le dobândim intrinsec, sunt anumite comportamente pe care le dobândim pe parcurs, pe care le știrbim sau le îmbogăţim în funcție de mersul lumii.

Iar tu, prin îngerii pe care îi faci, nu transmiţi doar ideea pentru care îi faci, ci și un pic de istorie, de background.

Da. Simbolistica îngerilor este foarte, foarte vastă și multiculturală. Există chiar o știință care îi studiază, se numește angelologie. Se intersectează foarte mult cu semiotica, cu teologia, cu filosofia, arta, cu antropologia culturală și mă bucur să pot să o livrez într-un manieră care să fie de ajutor nu numai celor pe care încerc să îi ajut să beneficieze de terapie, dar și celor care se opresc şi reflectă și se conectează și rezonează cu îngerii pe care îi creez.

Ai vreo amintire specială legată de ceva ce ţi-a transmis vreunul dintre cei care au cumpărat un înger de la tine?

Cumpărat e un termen impropriu pentru că nu există prețuri bătute în cuie. Niciodată nu am făcut asta şi nu voi face asta. Fiind un proiect de suflet am lăsat anumite marje recomandate de donație, dar oamenii pot sau nu să țină seama de ele.

Întotdeauna singura mea rugăminte în interacțiunea cu ei este să aleagă cu sufletul deschis, să facă această alegere intuitiv, să lase și îngerul să-i aleagă pe ei și ei să se deschidă, să aleagă îngerul propriu-zis. Sunt sute, dacă nu câteva mii de astfel de povești şi la fiecare eveniment mi se lipesc pe suflet și scriu, așa, câte o filă frumoasă de poveste în evoluția acestui proiect. Dar o să mă rezum la un singur exemplu care îmi vine acum în minte.

Miki Pereanu: „Dăruiești întâi de toate din ceea ce ești şi apoi din ceea ce ai. Dacă ești iubire, dăruiești iubire”

Eram la Muzeul Țăranului Român și, la un moment dat, a apărut pe lângă masa cu îngeri un domn care s-a tot dus, s-a tot întors, s-a tot gândit, s-a tot răzgândit și, într-un final, a pus mâna direct pe un înger de culoare verde smarald care, fără să știe, avea simbolistica lui Rafael, îngerul vindecării. Eu îi zic: „Ce frumos! L-ați ales, în final, pe Rafael.” În acel moment omul s-a albit la față, i-au dat lacrimile şi a zis: „Poate că o să ziceți că sunt nebun, dar peste stradă, la spital, este soția mea și astăzi aveam programată nașterea băiețelului nostru, pe care îl botezăm Rafail.” Iată ce fel de povești mă simt binecuvântată să trăiesc.

Câţi îngeri ai făcut până acum, Miki?

8070. De ziua mea, anul acesta, am sărbătorit atingerea pragului de 8000 de îngeri creați.

Mulți înainte! Mai ai ceva de lucru.

Mai e, mai e, dar perseverez, asta e important.

Ce simți când lucrezi cu lutul?

O conexiune pe care mi-e greu să o pun în cuvinte. Nu întâmplător am ales tipul acesta de lut, alb. Albul, atât în angelologie, cât şi în simbolistica cromatică, este o nonculoare. De fapt, este prezența absolută a luminii. Prin analogie se zice că îngerii sunt, prin desăvârșire, ființe de lumină și caolinul, baza aceasta pentru porțelan pe care o folosesc, are nevoie de o probă de foc pentru a se purifica și pentru a deveni alb. În felul acesta, dacă e să privim la ierarhia îngerească, cu cât focul credinței îngerului arde mai puternic, cu atât, ierarhic, este mai aproape de Dumnezeu, cu atât este mai divin, aș putea spune.

Și, după cum spuneam și înainte, îmi plac foarte mult aceste analogii și aceste similitudini în cele mai aparent banale lucruri de pe faţa Pământului, căci lutul este o formă de pământ, e cel mai teluric element.

Ce simţi când vezi efectul muncii tale, al banilor pe care îi donezi?

Bucurie, în primul rând. Să pot să ajut este pentru mine hrană sufletească. În felul acesta ştiu că le-am făcut viața un pic mai ușoară acelor oameni şi asta este suficient.

Ai spus că ai început proiectul ăsta ca un proiect de conștientizare, înainte de toate. Ce ai vrea să înțeleagă oamenii, mai exact?

Înainte de toate autismul este, în momentul de față, încă privit ca o stigmă, din păcate. Și dacă accesăm unul din multele site-uri ale multelor asociații care se străduiesc să ajute persoanele cu autism și să pună la dispoziție informație, aflăm că autismul este, de fapt, o formă de neurodiversitate. Asta nu mai sună chiar așa de înfiorător, dacă o privești așa. Ăsta-i primul lucru pe care mi-aș dori să-l conștientizeze. Diversitatea nu înseamnă că ceva este în mod implicit rău sau bun, e pur și simplu diferit și diferiţi suntem fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi avem chichițele noastre, stolul nostru de păsărele, dacă vrei şi atunci, dacă eu sunt diferit de tine, de ce te-aş judeca pe tine că nu ești identic cu mine? Poate m-ar deranja să fii identic cu mine, poate mi-aș pierde din ceea ce sunt eu.

În al doilea rând, există o formă de terapie pe care o putem acorda fiecare dintre noi și per total, ca și comunitate. Empatia, înțelegerea, acceptarea, iubirea sunt forme de terapie de care cu toții avem nevoie în viața noastră, în fiecare zi. Nu poți să spui că există o zi din viața ta în care te trezești și spui: „Astăzi nu vreau să fiu iubit.” Sunt lucruri pe care le știm instinctiv, dar nu întotdeauna le conștientizăm, că le mai uităm.

Și al treilea lucru pe care mi-aș dori foarte mult să-l ținem minte din experiența asta și din interacțiunea asta, chiar și sporadică, cu îngerii în viața noastră este că putem să dăruim în fiecare zi, nu doar de Paști, nu doar de Crăciun, când e Mercur retrograd sau când se întâmplă altceva. Dăruiești întâi de toate din ceea ce ești şi apoi din ceea ce ai. Dacă ești iubire, dăruiești iubire.

Îţi recomandăm şi: „Nu vreau să trăiesc doar pentru că m-am născut”. Cum încearcă învățătoarea Nicoleta Bogoș să reducă abandonul școlar și să reabiliteze casele familiilor defavorizate din comunitatea sa