Dana Petcu: „Câştigul major al cursurilor mele de tango, dincolo de dans, este arta îmbrăţişării”

Dana Petcu, Country Manager Parfums Christian Dior România, vorbeşte cu detaşare, umor, echilibru, despre Dior, parfumuri, lecţii de tango şi cules de trandafiri din grădinile Dior de la Grasse. Dar, mai mult decât atât, alături de Dana, într-o conversaţie cu ea, simţi luxul, îl poţi testa. Fiindcă Dana Petcu se confundă cu brandul Christian Dior, în România de 7 ani. E plină de viaţă şi de bucurie. Are pasiuni şi o curiozitate vie pentru ce se întâmplă în jurul ei. Iubeşte dansul (a învăţat multe stiluri) şi îşi respectă această pasiune – dar şi timpul pe care îl dedică acestei activităţi. Joie de vivre” este moto-ul ei!

Ce rochii porţi la cursurile de tango?

Să ştii că mă îmbrac frumos chiar şi la orele de tango, deşi sunt private, dar este timpul meu şi îl respect în felul acesta şi vreau să beneficiez la maximum de el…

Iar pantofii?

Pantofii sunt speciali, da, dar eu port mai ales sandale cu toc.

Unde te duci cu tangoul în lume? În Argentina?

Nu, nu am ajuns acolo, deşi visul meu este acesta şi ştiu că voi ajunge odată şi-odată în Argentina, chiar ar fi timpul să mă mobilizez. Dar există comunităţi mari de tango în Istanbul (cine ar fi crezut?), în Italia… Îmi amintesc că odată am ajuns într-una din călătoriile mele la o pensiune al cărei proprietar mergea în fiecare seară la milonga – asta este o serată dansantă. Iar într-una din seri am mers cu el şi pe drum l-am întrebat ce trebuie să fac dacă voi fi invitată la dans. Mi-a răspuns că în niciun caz nu voi fi invitată pentru că nu sunt îmbrăcată în rochie şi nu am tocuri… Eu îmi făceam griji, fiindcă nu ştiam dacă e frumos să refuz sau nu – la momentul acela nu făcusem tango, trecusem prin mai multe dansuri (între care şi dansurile populare, trebuie să spun că am o adevărată pasiune pentru ele). Ei bine, am fost invitată de 3 domni! Nu am acceptat, dar gazda care mă dusese acolo mi-a spus „Dana e cazul să faci tango, dacă ai fost invitată”.

Cum e tangoul?

Tangoul este un dans social. Înainte să dansezi se creează o legătură la nivel uman. Eşti întâi aleasă din ochi, din privire, ţine de chimie, există nişte reguli, de pildă nu poţi dansa de 4 ori (în alte ţări de 3) cu acelaşi partener (dacă acesta nu este soţul sau iubitul tău). Pentru mine, câştigul major al cursurilor mele de tango, dincolo de dans, este arta îmbrăţişării. Noi nu mai avem unde să o exersăm, fugim de îmbrăţişarea aceasta fără… conotaţie sexuală, simplă, din suflet, umană. Ne e teamă să ne îmbrăţişăm. Partea asta a durat cel mai mult la mine, să învăţ să îmbrăţişez şi să fiu deschisă pentru asta, ca să pot dansa.

(pentru atmosferă şi exemplificare, milonga cu  Miguel Zotto şi Daiana Guspero)

Cum e feminitatea în România?

În realitate ea se bazează pe nişte standarde şi ele în schimbare faţă de acum 10, 20 de ani şi nu cred că se degradează, ci doar se schimbă. Sunt într-o industrie a frumuseţii şi observ schimbarea standardelor. Acum contează un bust mai pronunţat, buze mai lucrate şi, în general, o frumuseţe artificială. Dar feminitatea nu se bazează pe frumuseţe, ci pe atitudine, iar femeile mi se pare că îşi pierd din încrederea în ele…

De ce spui asta?

Mi se pare că tocmai această dorinţă ostentativă de a te baza pe fizic denotă o lipsă de încredere. Şi cred că asta e marea schimbare în ultimii ani, cea a standardelor. Dacă înainte feminitatea era o completarea aspectului fizic, azi ea este înţeleasă greşit. Am văzut femei care au o atitudine dură, se masculinizează crezând că aşa arată că sunt puternice, vor să intre într-un şablon pentru a fi „de succes”, deja foarte mulţi se miră cum ajungi la o anumită poziţie profesională dacă nu eşti slabă, înaltă, tânără… Mie mi se pare o mare greşeală. Am văzut odată, la o serată de tangouri din Italia, o doamnă supraponderală, după standardele din România obeză chiar, care se mişca extraordinar de graţios şi de senzual şi mi s-a părut de o femininitate ieşită din comun. În România aspectul fizic e pe primul loc. Dar el nu trebuie să fie cel mai important…

„Cred că asta ne lipseşte şi nu prea văd că se măreşte elita, pe măsură ce dispar oamenii, vin alte generaţii care nu completează elitele…”

O spui tocmai tu, care lucrezi în industria de frumueţe?

Da, dar produsele noastre nu construiesc personalitatea unei femei, ci o pun în evidenţă! Tocmai că Dior subliniază feminitatea, nu o înlocuieşte acolo unde ea nu există… Noi aducem fericirea în viaţa unei femei! Şi competiţia e mare între femei, nu cred că bărbaţii observă celulita, de exemplu, doar femeile sunt cele care atrag atenţia şi comentează aspectele fizice ale altor femei. Bărbaţii observă mai degrabă atitudinea unei femei… Ei caută blândeţea unei femei, liniştea pe care ea o poate da…

Când te-ai rujat prima dată?

Târziu. La revoluţie aveam 16 ani, deci nu am avut acces la foarte multe produse. Dar ţin minte că primul a fost ciclam, nu-mi prea plăcea culoarea, dar asta aveam. Oricum eu eram cam rebelă, am fost o tânără cam băieţoasă, aşa mă vedeam. Pe de altă parte eram cochetă, îmi plăceau lucrurile frumoase… Şi, deşi proveneam dintr-o familie cu 3 copii, eu aveam mereu pretenţii cum să fie aranjată masa, mergeam la spectacole, îmi plăcea mediul acela de la Operă, de la Ateneu… Mă atrăgea elita şi voiam foarte tare să îmi depăşesc condiţia…

Crezi că te-ai născut pentru ceea ce faci acum?

Nu ştiu, nu m-am legat niciodată de poziţia pe care o am. Sunt Dana Petcu şi în afara mărcilor cu care lucrez. Am lucrat într-o companie timp de 14 ani şi, fără să anunţ pe nimeni dintre cunoscuţi, am decis să-mi iau un an şi jumătate sabatic. Aceasta a fost, cred, perioada în care m-am pregătit cumva pentru ce avea să mi se întâmple, fiindcă, dacă m-ar fi recrutat la Dior pe vremea când lucram în cealaltă firmă, nu ştiu dacă aş fi fost aşa de potrivită.

Cum te-au găsit cei de la Dior?

Am înţeles că au fost mai multe persoane pe listele lor, dar eu conduceam în preferinţe, fiindcă atunci când întrebau cine ar fi cea mai potrivită persoană, multă lume mă indica pe mine. De aceea, când ne-am întâlnit, nu a fost un interviu tipic. Oricum am început cu stângul, fiindcă la ora întâlnirii eu eram la Sofitel, iar directorul cu care urma să mă întâlnesc era la Novotel. După ce această problemă logisticăa fost  rezolvată în jumătate oră, faptul că la întâlnire am fost relaxată sau faptul că eram un candidat premium a contat mult. Şi iată, sunt de 7 ani de atunci.

Cum a fost în aceşti ani?

Am trecut prin toate stările… În industria frumuseţii concurenţa este foarte mare şi multă lume spune „ah, voi nu aveţi nicio problemă, sunteţi Dior, deci…”. Nu e chiar aşa, să ştii…

„Luxul este şi rămâne aspiraţional!”

Spune-mi 3 atribute ale brandului Dior care sunt şi ale tale.

Femininatea, joie de vivre – este una din caractersticile casei care ne diferenţiază de celelalte – şi perseverenţa, lucrul bine făcut. Nu sunt indiferentă de când mă ştiu la nimic din ce se întâmplă în jurul meu. Nici la nevoile unui prieten sau ale unui necunoscut, câteodată chiar poate părea absurd, dar eu reclam dacă gresia alunecă în faţa unei clădiri sau dacă o creangă a unui copac e pe cale să cadă… Eu sun, mă implic, dar o fac cu acest … joie de vivre. Nu mă iau mereu în serios…

Ai cunoscut elite? Există în România?

Da, numai că ele nu sunt aşa de vizibile în România. Cunosc artişti care nu vor să iasă în faţă, sunt foarte modeşti şi chiar îmi pare rău, nu ştiu ce aş putea face pentru ei… Sunt oameni care muncesc foarte mult, petrec mult timp să se dezvolte, sunt conştiincioşi, muncitori, talentaţi…

Ce este o elită azi?

Este ceea ce a fost dintotdeauna. Oamenii care fac parte din această categorie sunt oameni cu preocupări intelectuale, sunt oameni morali. Moralitatea se pierde încet-încet la noi, de aceea, dacă aş lucra în sistemul de educaţie, aş introduce la absolut toate şcolile şi grădiniţele ore de etică. Cred că asta ne lipseşte şi nu prea văd că se măreşte elita. Pe măsură ce dispar oamenii, vin alte generaţii care nu completează elitele…

Tu cum simţi iubirea? Cum iubeşti?

Iubirea nu e legată, în ceea ce mă priveşte, doar de un bărbat sau de cineva de sex opus, este mai degrabă disponibilitatea pentru cei din jur. Iubesc oamenii din jurul meu, admir oameni frumoşi, interesanţi…

Eşti echilibrată?

Nu ştiu dacă echilibrată, ci mai degrabă curajoasă, lupt pentru un adevăr în care cred. Nu mint, nu vreau să mint, pot evita subiecte, da, dacă este nevoie, dar de minţit nu mint niciodată. Şi nu tolerez miniciuna şi înşelăciunea.

Minciuna nu e a elitelor, nu?

Nu, nicidecum.

Investeşti în pregătirea ta continuu?

Când văd câtă lume investeşte în abonamente de sport, nu văd de ce nu poate investi o sumă măcar egală în antrenamentul minţii şi al sufletului, în dezvoltarea personală! Şi acum există platforme online multe, variate, care oferă cursuri la care te poţi înscrie şi pe care le poţi urmări. Eu folosesc aceste platforme pentru a exersa limba franceză de exemplu sau pentru a învăţa termeni economici în alte limbi, sau pentru a mă pregăti în alte domenii. Folosesc coursera.org, cea mai la îndemână, unde există de la cursuri de la biologie, muzică la cele de limbi străine. Multe dintre ele sunt  gratis sau, dacă vrei diplomă, plăteşti între 50 şi 100 de euro, cursuri ţinute de marile universităţi din lume! E şi un curs de fashion pe care îl recomand şi e al unei mari universităţi din Italia.

Acum ce cursuri faci?

Acum nu fac ceva special, merg mai departe cu cursurile mele de tango, vinerea sunt la Ateneu, sunt preocupată în general de festivalurile de muzică clasică în ţară şi în străinătate. Aştept acum cursurile, de obicei intru în ele primăvara sau vara. Ele sunt permanente, dar îmi aleg… De curând am fost într-un program de coaching iniţiat de firmă, bazat pe dezvoltare personală.

Ce voce mai are luxul astăzi?

Are o voce puternică, deşi ca să existe lux, trebuie să existe o mare masă de aspiranţi. În România încă construim – noi nu avem decât aceste ultime generaţii care au crescut cu ideea unor mărci de lux. Dar încă nu avem boutique-uri sau magazine de fashion, astfel încât să existe imaginea completă a ceea ce înseamnă lux. Noi suntem în industria cosmetică, dar ea e o completare a zonei de fashion şi acesta este norocul casei Dior, de altfel. Noroc cu tehnologia, că iată, oamenii au acces şi văd prezentări care se transmit live, online, ceea ce schimbă viteza de cumpărare, de schimbare. Dar luxul este şi rămâne aspiraţional!

Cum luptaţi cu produsele false?

Sunt două probleme, de fapt, produsele false şi cele aduse prin căi neautorizate în România. Sunt foarte activi cei de la ANPC, iar în România faţă de multe alte ţări, sunt cu adevărat mult mai eficienţi (ca rezultat al acelor campanii de după ’90, care au întipărit în mintea oamenilor ideea că, dacă au o problemă cu un produs, trebuie să sune la ANPC). Aceştia caută reţele, le anihilează, lucrează cu alte organizaţii similare la nivel european, depistează multe transporturi ilegale… În România nu sunt aşa de mari probleme cu fake-urile cum e în alte ţări, pentru că în România oamenii vor să cumpere produse de calitate… În plus, toţi distribuitorii noştri (Douglas, Marionnaud) au şi shop online, ceea ce este o asigurare pentru clienţi că produsele sunt adevărate.

Cum te simţi în online?

Mă simt bine, deşi aş vrea să scot facebook-ul de pe telefon. Am reuşit, dar numai o săptămână, după care mi-am găsit o scuză şi l-am pus la loc. În plus, cad şi eu pradă titlurilor pompoase sub care nu există conţinut, că e mare curiozitatea, numai că pierzi mult timp, am constatat. Îmi place şi hârtia şi onlineul. Probabil că se vede că sunt de modă veche, pentru că online eu chiar citesc articolele, nu le văd doar în diagonală.

Ce noutăţi sunt, la Dior, în această primăvară?

O colecţie de rujuri, o inovaţie de culori neon în texturi noi, un parfum nou „Poison Girl” – ne pregătim de lansările din luna mai şi iunie… Au fost inaugrate şi se pot vizita grădinile Dior în zona Grasse, eu am fost anul trecut la cules de trandafiri, sunt foarte bucuroasă că am putut să-mi trimit şi colegi acolo…

Cum a ajuns Dior la roşul acesta celebru? Care este formula lui?

Eu cred că e formula acelui joie de vivre. Chiar şi în cosmetice avem codul nostru de roşu, cu numărul 999. Mai avem coduri de culoare-gri, alb, negru. Dar roşul, deşi este mai complicat de purtat, este şi rămâne, totuşi, emblema feminităţii…