Life Stories
Life Stories
Dana Săvuică: „Am momente când cad în depresie, nu-mi vine să mai ies din casă. Însă îmi dau seama că nimeni nu are o viaţă perfectă.”
Nicoleta Nicolae
|Reading time: 6 mins
Share this article

Destinul i-a pregătit surprize de toate felurile. Fiică de diplomat şi ambasador, Dana Săvuică a avut parte de toată atenţia părinţilor săi, de dragoste necondiţionată şi o educaţie pe măsură. A cunoscut faima mai întâi ca fotomodel, apoi ca vedetă de televiziune. A iubit, a râs, a plâns, a iertat, a călătorit cât alţii în zece vieţii şi nu numai atât…  

Toată lumea o cunoaşte de pe podiumurile de modă, unde alături de Eugenia Enciu şi Cătălin Botezatu prezentau acum mai bine de 30 de ani cele mai noi colecţii din moda românească. De atunci, Dana Săvuică a făcut de toate: de la modelling, la televiziune, festivaluri de modă, blogging, presă etc.

 

Care este primul lucru pe care ţi-l aminteşti din copilăria ta?

Sincer, e o întrebare destul de complicată. Îmi aduc aminte imagini scurte cu tatăl meu stând aplecat peste căruciorul meu, îmi amintesc cum îmi zâmbea şi mă lua în braţe, valsând cu mine în jurul camerei. Este una dintre cele mai puternice amintiri din copilărie.

Cum te-au crescut părinţii tăi?

Părinţii mei au investit totul în educaţia mea: de la dragoste, la efort financiar şi multă atenţie. Şi, când spun educaţie, mă refer la cea de bază, numită popular “cei şapte ani de-acasă”, la şcoală, facultate, investiţii în ore de balet, pictură, pian, sport etc.

Ce au spus când le-ai spus că intenţionezi să fii model?

Nu le-a picat prea bine. Tata, vădit dezamăgit de alegerea mea de a face şcoala de modeling a Zinei Dumitrescu, chiar mi-a spus că nu a depus atâtea eforturi şi sacrificii pentru educaţia mea, ca să mă apuc de chestii artistice. El visa la o carieră diplomatică pentru mine şi orice apariţie a mea pe o scenă diminua căile de a mă mai întoarce la o meserie mai… serioasă. Mama, în schimb, a fost mai maleabilă. M-a susţinut şi a spus că merită să testez orice formă de pasiune pe care aş avea-o, dar să mă ţin şi de facultate în acelasi timp, plus să nu fac compromisuri.

Şi cum a început carieta ta în modelling, pentru cei care nu ştiu?

Într-o zi, la cosmeticiana la care mergeam pentru tratament facial am întâlnit-o pe Mioara Oglindă, unul dintre designerii casei de Modă Venus. Ea mi-a spus că aş fi bună ca manechin şi mi-a sugerat să vin la castingul organizat de către Zina Dumitrescu pentru şcoala de modele a Casei Venus.

Care a fost persoana căreia îi datorezi cine eşti azi?

Astăzi sunt cine sunt pentru că am avut încredere în mine. Sunt multe persoane cărora trebuie să le mulţumesc pentru ascensiunea în cariera mea artistică, iar ele ştiu acest lucru întrucât nu m-am sfiit niciodată în a le mulţumi, chiar şi public, fiind pe o scenă. Nu sunt genul de persoană care să uite de unde a pornit. Părinţii mei mă susţin în orice demers al vieţii, în modă au fost Zina Dumitrescu, Eugenia Enciu şi Cătălin Botezatu. Când m-am aventurat în televiziune, în 1993, cel care mi-a oferit prima şansă a fost realizatorul Eugen Dumitru, de la TVR1. Iar cea care mi-a oferit primul contract de business când mi-am lansat agenţia de modele, în 1997, a fost Diana Graepel de la Saatchi&Saatchi. Anca Duma şi Radu Florescu m-au susţinut când am organizat primul Festival Est European de Modă în România şi tot aşa. Am spus eu că sunt mulţi…

Ce înseamnă moda pentru Dana Săvuică? A fost, este marea ta pasiune?

Moda este pasiunea mea, este instrumentul care îţi oferă identitate în societate, dar care necesită multă îndrumare, educaţie şi informare ca să-ţi păstreze această identitate autentică, fără a deveni o copie ruptă din paginile unei reviste.

Ce stil te caracterizează?

Stilul smart-elegant se identifică foarte bine cu personalitatea mea, cu stilul meu de viaţă şi cu activitatea din domeniul media, showbiz.

Care este piesa vestimentară preferată?

Piesa vestimentară preferată este probabil una dintre cele folosite de mama mea în tinereţe. Ador să aleg din haine păstrate cu grijă acele piese vestimentare vintage a căror patină de timp spune o poveste. O poveste pe care eu o duc mai departe.

Eşti persoană foarte pozitivă. Te ştiu numai cu zâmbetul pe buze. Cum reuşeşti?

În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, îmi adun numai gândurile pozitive în minte. ÎI mulţumesc Universului pentru faptul că sunt sănătoasă şi că îmi oferă confortul de care am nevoie în viaţă. Ascult muzică bună cât pot de mult, dansând prin casă sau cântând la volan. Muzica mă binedispune şi îmi dă acea energie şi tonusul de zi cu zi. Încerc să nu văd părţile urâte la oameni, dar mă feresc de cei a căror energie negativă încearcă să mă cuprindă. Îi ignor cu desăvârşire pe cei care sunt, cum le spun eu, suflete pierdute.

Ce faci atunci când treci printr-o perioadă nu tocmai bună a vieţii?

Am momente când cad în depresie, nu-mi vine să mai ies din casă sau stau cu nasul în pernă, plângându-mi de milă. Mă enervez pe mine, mă revolt, ştiind că sunt patetică, dar uneori e bine să plângi, să te descarci şi astfel. Nimeni nu este perfect. Nimeni nu are o viaţă perfectă. Încep cu aceste gânduri, apoi mă trezesc şi mă uit la o comedie bună sau la o dramă. Atunci îmi dau seama că unii au mult mai puţin decât mine, au probleme mai mari şi ale mele încep să pară ridicole. Mă uit în oglindă şi îmi vorbesc, mă auto impulsionez. Apoi pun mâna pe telefon şi îmi sun familia sau prietenii.

Cum este Dana Savuică atunci când iubeşte?

Nu ştiu ce să zic decât că viaţa mi-a arătat că iubirea capată mai multe forme, că pot iubi diferit, pasional sau tăcut, că iubirea îmi dă aripi, dar mă şi răneşte teribil dacă simt că nu este primită, simţită sau respectată. Vărsătorul din mine iubeşte total, dar când ajunge la final, mai ales dacă simte că iubirea este trădată, iubirea se transformă într-o stană de piatră, rămânând pe cărarea vieţii, undeva în trecut.

Ce poate să ofere?

Ofer prietenie sinceră, sunt loială, sunt serioasă, deşi par uşor superficială (uneori, asta se datorează timidităţii şi nu falsităţii), sunt muncitoare şi foarte ambiţioasă şi nu mă las până nu văd rezultatul muncii mele concretizat din visul pe care l-am avut în realitate.

Ce nu poţi ierta?

Viaţa mi-a arătat că pot ierta aproape orice, chiar şi lucrurile peste care consideram că nu aş putea trece. Totuşi, eu iert, dar nu uit şi într-un final tot acolo ajung. După ceva timp, mai mult sau mai puţin, când încrederea şi speranţa pier, atunci nu mai pot ierta. Nu pot ierta minciuna, ipocrizia şi trădarea.

Ce îţi doreşti pentru 2018?

Îmi doresc să-mi transforme visurile în realitate.

 

 

Life Stories
Share this article