De ce a renunțat Mirela Leoni (ExTraVita) la viața din multinațională? Și cât de mare este diferența dintre câștigurile pe care le poți avea din blogging față de cele din retail
Mirela Leoni (ExTraViTa) a lucrat în multinațională, a fost Head of Media al hypermaketului Real înainte ca acesta să fie preluat de Auchan. A învățat mult, a cunoscut oameni și a avut mulți bani. Și-a cumpărat o casă, conducea mașini bune și călătorea în toată lumea să facă traininguri internaționale. Dar la un moment dat s-a decis să își schimbe viața complet. Organiza comperiția SuperBlog atunci când prin minte i-a trecut o întrebare: eu de ce să nu-mi fac unul. Dar și mai important, i-a trecut prin suflet o dorință de libertate. Visul ei a fost mereu acela de a vedea lumea. De când era mică. Și în acel moment și-a dat seama că în ritmul în care se derula viața ei nu putea niciodată să și-l atingă. Trăia de fapt într-o stare de confort, dar nu trăia viața la care visa. Așa că a plecat de la Real, din multinațională, dar și din business.
Și-a deschis un blog, ExTraViTa și a început să călătorească și să descopere lumea, prin toate colțurile sale. Și-a dorit un blog unde să scrie despre pasiunile ei, dar se pare că cel mai des scrie despre călătorii. ExtraViTa a ajuns acum să fie unul dintre cele mai urmărite bloguri de travel de la noi și, cu toate astea, Mirela nu poate spune că trăiește exclusiv din asta. Este freelancer și, cel mai mult, adoră să lucreze dintr-o terasă cu vedere frumoasă.
Așa că am vorbit cu Mirela despre cum poți să iei decizia de a-ți schimba viața, despre ce înseamnă și cât de benefic poate să fie un an sabatic, despre lume și călătorii, despre ExtraViTa și blogging sau freelancing în România. Toate acestea, în interviul de mai jos:
Ai lucrat mulți ani într-o multinațională (care?), cum a fost perioada respectivă pentru tine?
Am lucrat pentru hypermarketul Real, unde am ajuns aproape de la început și am stat până la remodelarea ultimului magazin preluat de Auchan. Nu a fost primul loc de muncă, dar aici m-am dezvoltat cu adevărat. Ca Head of Media aveam nivel C, asemenea unui Director de Magazin, în diagrama METRO GROUP. Mă ocupam de online, de presa centrală, presa locală, evenimente corporate, management de criză, proiecte precum cel cu Producătorii Locali.
Am învățat mult, mereu era ceva nou. A fost o perioadă fantastică. Real mi-a dat totul: dezvoltare profesională, provocări, dezvoltare umană. Mi-a adus prieteni pentru toată viața, foarte mulți bani, mașini bune, traininguri internaționale, mi-am cumpărat și un apartament, a fost o perioadă de aur pentru cei care lucrau în multinaționale, pentru unii dintre ei, iar eu am fost printre cei norocoși.
Desigur, cu mult stres, Crăciunuri și Revelioane petrecute pe la deschiderile de magazine, ședințe, proiecte, deplasări pe la toate cele 25 de magazine, crize de media, anchetă de la Consiliul Concurenței, probleme cu sindicatele care toate ajungeau în mass-media, colegi extraordinari, dar și mulți toxici. Am avut parte și de foarte mult stres.
Ca Media Manager la Auchan m-am ocupat de evenimentele de închidere ale magazinelor Real, dar și de cele de deschidere pentru magazinele Auchan: conferințele de presă, evenimente. Am plecat după conferința de presă națională derulată după remodelarea ultimului magazin Real.
Cum și când ai luat hotărârea de a pleca?
După aproximativ șase ani la Real a venit un proiect pe care îl derulam anual: SuperBlog. Și am avut un șoc: a trecut un an? Când? Ce am făcut? A fost ca și cum am clipit, am avut sentimentul că sunt în același moment din timp, dar cu un an în urmă, an pe care parcă îl pierdusem.
Visul meu a fost mereu acela de a vedea lumea. De când eram mică. Și în acel moment mi-am dat seama că în ritmul în care se derula viața mea nu aveam nicio șansă. Trăiam de fapt într-o stare de confort, dar nu trăiam viața la care visam.
Cum a fost momentul în care ți-ai dat demisia?
Nu mi-am dat demisia propriu zis. A fost plecare cu acordul ambelor părți. Doream să plec de la Real, dar am aflat că acesta se va vinde, așa că am hotărât să am experiența transformării și totodată să iau pachetul de plecare. Vedeam numai pachetul în fața ochilor, cred că eram singurul angajat fericit că se vinde compania.
Mi s-a propus să rămân, cred că nu m-au crezut că eu chiar vreau să plec, dar nu am plecat de la Auchan, am plecat din sistem. Nu doream nici să mă angajez în altă parte, primisem câteva oferte foarte tentante, dar știam că dacă fac o schimbare (necesară de altfel după 8 ani în retail), iar intru în același cerc – Altă Mărie cu aceeași pălărie și nu era ceea ce doream.
Te-ai simțit vreodată nesigură?
Nu mi-a fost teamă, toate temerile au fost risipite înainte de a pleca efectiv, când am știut sigur că nu vreau să ajung la un moment dat în viață să regret că nu am avut curajul să fac o schimbare. Am avut perioade stresante, dar nu teamă sau regrete.
Ce faci acum … din ce trăiești?
Câștig din online, din blogging, dar fac și diferite proiecte de freelance în zona turismului. Am lucrat și în străinătate pe perioade delimitate/proiecte cu anumite agenții locale – de exemplu, am stat două veri în Corfu, Grecia.
Cel mai mare câștig, cel puțin deocamdată, din faptul că am plecat, nu a fost pe partea materială. Câștig mai puțini bani acum decât în multinațională (salariu, bonusuri, beneficii și mașină, de exemplu). Însă a crescut enorm calitatea vieții mele.
Nu am nevoie să fiu admirată pentru cât de sus am ajuns, pentru alte realizări exclusiv materiale sau pentru altceva care ține de definițiile de succes ale altora. Ceea ce contează cu adevărat este să fiu fericită în felul meu. Cel mai mare câștig este că fac în fiecare moment numai ce vreau. Nu mă sacrific în niciun fel. Vreau numai să fiu fericită.
Cum arată viața unui freelancer în România?
Când stau în țară ies rar, mai mult stau în casă și lucrez. Îmi place să am baza acasă, să am rădăcinile aici. Dar stau mai mult plecată.
Anul acesta am luat două certificate de scufundător PADI, unul în Iordania Open Waters și unul în Egipt, Advanced Open Waters. Și acum vreau să devin DiveMaster și să explorez mai mult lumea subacvatică care mă atrage ca un magnet. Îmi doresc să fac excursii de scufundări, să ajut la conservarea vieții subacvatice, mereu apare altceva.
Am timpul necesar de a mă dedica și hobby-urilor. Și călătoresc mult. Anul acesta am fost în Sri Lanka, Iordania (iar), Santorini, Armenia, Ajerbaijan, Georgia, Egipt de două ori, Sicilia (iar).
Încerc să fiu cât mai eficientă, să mă mobilizez, să fac mult sport, să învăț încă o limbă străină, să mă dezvolt. Sunt atrasă și de ideea de a participa la concursuri de fitness, de exemplu. Nu pot deocamdată pentru că am alte priorități, dar nu se știe niciodată, poate o să fac lucrul acesta la 60 de ani – sunt categorii și pentru vârsta de aur. Am timp.
Cât de greu este să-ți găsești clienți și să te mobilizezi să lucrezi … mai ales când o faci de prin locuri precum Grecia, Italia sau Israel?
Cel mai greu este să te mobilizezi să lucrezi singur, fără deadlineuri. Aici este cea mai mare provocare ca freelancer. Să nu procrastinezi. Mă lupt cu mine, pentru că mă las distrasă ușor. Uneori mă mobilizez mai ușor atunci când sunt pe drumuri. Cel mai mult îmi place să stau la o cafenea sau la o terasă cu vedere frumoasă și să lucrez de acolo, sunt foarte productivă.
Cât despre proiecte, cred că depinde de la persoană la persoană. Fiecare are anumite atuuri, trebuie să și le folosească. Să vadă ce funcționează pentru el, să își stabilească obiectivele pe termen lung și să acționeze. Perseverența aduce rezultate constante și creștere pe termen lung. Nu cred în short cut-uri.
Am câteva colaborări frumoase în România cu agenții sau cu diferite companii, am contract și o companie de impresariat. Însă majoritatea colaborărilor mele au fost direct cu multe companii – hoteluri sau Oficii de Turism din străinătate.
Ai scris un articol pe ExtraViTa despre importanța unui an sau a unei perioade sabatice. Cât de importantă crezi că ar putea fi această experiență în viața și dezvoltarea unei persoane?
Uriașă. Foarte mulți oameni sunt într-un loc unde nu se regăsesc. Se simt prinși în sistem, sunt stresați, nemulțumiți de viața lor. Au totul și sunt profund nefericiți, lasă lucrurile mărunte să le strice viața. Dacă nu ne găsim locul, un an sabatic ne ajută să ne punem ordine în viață, în priorități. Să explorăm, să ne cunoaștem, să alegem asumat ulterior, indiferent că pornim pe calea freelance-ului sau alegem să ne continuăm cariera într-o companie sau altceva.
Când ar trebui să ne luăm această pauză … există „e prea târziu pentru mine”?
Nu cred că toți „trebuie” să ne luăm pauza aceasta. Unii nici nu au nevoie. Dar cei care simt că sunt blocați, că nu trăiesc viața pe care o doresc, cred că trebuie să ia lucrul acesta în considerare sau oricum să facă ceva.
Niciodată nu este prea târziu pentru nimic în viață! Am întâlnit în călătoriile mele oameni care au făcut schimbări fantastice la vârste înaintate. Poți să iei anul sabatic după pensionare, este la fel de minunat. Lumea este la fel de frumoasă la orice vârstă. Dar dacă într-un număr de ani lumea se va schimba total? Nu este mai bine să facem lucrurile mai devreme decât mai târziu? În general nu trebuie să amânăm nimic, dacă simțim că trebuie să facem ceva.
De ce crezi că la noi nu există această tradiție?
Noi suntem o democrație nouă, este normal să existe un decalaj față de vest, deși din câte văd și în vest se cam strică treburile cu anul sabatic. Dar mulți efectiv fac pauze în carieră și după un an, doi, continuă. La noi se perpetuează ideea asta că ești fericit dacă ai carieră, dacă ai casă cât mai mare – case pentru care oamenii iau credite mari. Multora le este frică să plece că nu își mai găsesc pozițiile pentru care au muncit atât.
Și de ce companiile nu oferă acest beneficiu angajaților lor?
Pentru că anul sabatic nu este o prioritate pentru majoritatea oamenilor și cei câțiva care doresc, nu au o voce suficient de puternică încât să obțină acest lucru.
Povestește-mi puțin despre ExtraViTa: care este povestea blogului și cum a început totul?
Făceam parte din juriul Superblog, unde azi sunt partener media. Un an, doi, trei, la un moment dat mi-am spus: ce ar fi să îmi fac și eu un blog?
Ce blog? Păi, ce îmi place mie să fac, ce îmi doresc cel mai mult pe lume? Să călătoresc. Dar și să împărtășesc diverse, așa că m-am gândit că cea mai bună soluție este să fac un blog de călătorii și stil de viață, de aceea nu am „travel” atașat la nume.
Mi-am dorit un blog unde să scriu despre pasiunile mele, dar se pare că cel mai des scriu despre călătorii. Acum și despre stil de viață în călătorii. Nu credeam că o să fie ocupația mea principală, dar așa a devenit, acum nu mă mai văd fără blog sau fără să scriu, o să fac asta toată viața.
Abia acum am realizat că două momente importante din viața mea: cel în care am realizat că trebuie să plec și cel în care am hotărât să îmi fac un blog se leagă de Superblog. Incredibil cum vin unele lucruri în viața noastră, să ne împingă în direcția în care trebuie.
Trăiești din blogging?
Nu m-am îmbogățit din blogging. Dacă aș fi depus efortul pe care îl depun la blogguri într-o companie, eventual în zona Golfului, eram mult mai departe financiar. Chiar dacă îmi doresc o anumită bunăstare (pentru că îți dă libertate), nu simt acum să fac altceva.
Deși în categoria de turism ExtraViTa este al doilea cel mai citit din România, după Imperator Travel (conform datelor din trafic.ro), cel puțin în acest moment nu aș putea trăi din blogging, însă lucrez la asta. Mai am un blog în limba engleză și îl dezvolt și pe acela.
Ce ar trebui să știe cei care se gândesc să se apuce de blogging?
Să își facă blog! Să nu se mai gândească, să o facă. Se poate pe parcurs să descopere că și-au găsit vocația, se poate să îi ajute în profesie (chiar dacă sunt contabili, actori, studenți, dentiști sau instructori de fitness).
Mulți bloggeri și-au găsit locuri de muncă extraordinare datorită blogului, prieteni buni, o comunitate. Dacă te gândești să o faci acționează, nu se știe unde te poate duce drumul acesta! Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Să realizezi că nu este pentru tine. Dar măcar ai încercat și știi.
Numai să nu îl facă numai din dorința de a face bani: cu blogul nu faci bani repede, nu faci constant.
Trebuie să treacă foarte mult timp pentru a putea face constant mulți bani din blogging. Cred că poți obține banii mult mai ușor făcând altceva.
De cât timp ai nevoie pentru a ajunge să câștigi sau chiar să trăiești din așa ceva?
Cei din limba engleză reușesc și după trei ani și unii fac foarte mulți bani. Cu blog numai în limba română, mai greu. Sunt persoane care o fac sau au și alte afaceri afiliate blogului (consultanță, magazine de haine), dar exclusiv din blog reușesc foarte puțini. Poate youtubberii, dar nu știu dacă este ceva pe termen lung. Și mai sunt și din zona de fashion/beauty unde sunt bugete mai mari, dar și aici sunt numai câteva bloggerițe care câștigă foarte mult și constant.
Dacă dorești să trăiești din blogging, trebuie să depui foarte mult efort în direcția aceasta. Singurii din România care trăiesc bine exclusiv din blogging (fără zona fashion/beauty) sau ar putea să trăiască bine exclusiv din blogging, dar fac și altele, sunt cei care aveau deschise blogurile acum 10 ani.
Îți place să călătorești și ai văzut până acum mai toată lumea, dar îți mai amintești care a fost prima destinație?
Am vizitat multe locuri, încet. Mai am multe de văzut până să spun că am văzut lumea. Prima călătorie externă a fost în Toscana, cu o foarte bună prietenă. Am văzut Sienna, Florența. Și de atunci m-am mai întors de două ori în Florența. Iubesc Italia.
Prin ce țări ai fost până acum?
Cuba, India, Sri Lanka, Hong Kong, Singapore, Malaysia, Thailanda, Indonezia, Maroc, Egipt, Tunisia, Iordania (de multe ori), Armenia, Ajerbaijan, Georgia, Serbia, Turcia, Moldova, Albania, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Israel și cam jumătate din UE. Am călătorit mult și în țară. În Italia și în Grecia am pierdut șirul excursiilor sau al șederilor pe perioade mai lungi sau mai scurte. Dar în general am stat mult peste tot.
Și unde ți-a plăcut cel mai mult?
Am câteva destinații de suflet. În Afară de Italia și de Grecia, îmi place Indonezia, Insulele Azore, Egiptul, Sri Lanka. De fapt, ușor, ușor, dacă mă gândesc bine înșir jumătate din destinațiile în care am fost, fiecare loc are ceva special.
Îți mai amintești vreo poveste pe care ți-a spus-o vreun localnic?
M-a impresionat foarte tare povestea unei tinere filipineze care lucra ilegal în Hong Kong la hostelul unde stăteam. Am surprins-o plângând când m-am întors la prânz în cameră. Foarte, foarte frumoasă, delicată, foarte deșteaptă. Știa câteva limbi străine, am vorbit și în franceză. Lucrase într-un birou în țara natală, dar a trebuit să renunțe la tot ca să vină să lucreze în Hong Kong unde câștiga mai mult pentru familia ei. Își întreținea mama, sora, soțul, copiii și doi frați. Visa să poată lucra legal (la vremea respectivă filipinezii nu puteau lucra în Hong Kong decât ca ajutor în case sau munci necalificate) și să se angajeze potrivit pregătirii, să aibă mai mulți bani și o viață frumoasă. O viață simplă. Mi-a mulțumit mult că am ascultat-o.
Călătorind am realizat cât de multe avem și cum ne irosim viața fiind nefericiți, deși trăim visul a sute de milioane sau miliarde de oameni din lumea aceasta.
Am văzut că îți place să călătorești singură … de ce faci asta? Și de ce ar trebui să o facă și alții – avantaje si dezavantaje?
Pentru că învăț mai multe, am timp să fac ce doresc, să stau la povești, să stau să scriu într-un bar ore întregi, să cunosc oameni diferiți, să schimb planurile și traseul călătoriei după inspirația de moment, să reflectez. Pe de altă parte, dacă vorbim despre dezavantaje, uneori simți lipsa prietenilor. Mai este faptul că nu împarți costurile de cazare sau de transport (dacă închiriezi mașină sau iei taxiul, de pildă).
Totuși, cea mai veselă vacanță a mea a fost în Tunisia, cu Ramona, o prietenă foarte dragă cu care sunt pe aceeași lungime de undă, în perioada în care lucram în multinațională. Am râs efectiv toată vacanța, de la început la sfârșit, umblam tot timpul, dormeam câteva ore pe plajă, a fost o nebunie.
Dar nu călătoresc numai singură, deși fac asta des. Indiferent cum se va schimba viața mea, o să fac asta cel puțin o dată pe an.
Iar la final, spune-mi care a fost cea mai frumoasă experiență pe care ai trăit-o în călătoriile tale 🙂
Cred că cea mai frumoasă experiență a fost atunci când am urcat prima oară pe un vulcan activ, în Indonezia. A fost Vulcanul Bromo, am urcat fără ghizi, noaptea, cu lanterna. Eram singură cu încă două fete din Singapore pe care le cunoscusem pe drum și niciuna nu credea că o să fim în stare să găsim cărarea, să ajungem unde trebuie, să urcăm atât.
Atunci când am reușit să ajungem după câteva ore prin întuneric la locul de vedere și a răsărit soarele am simțit că totul este posibil. Am mers și pe alți vulcani, precum Ijen, unde sunt flăcările albastre, tot pe cont propriu. Și mi s-a deschis apetitul pentru mai mult. Dar atunci, pe Bromo, am simțit că toată lumea este a mea și că pot realiza orice îmi propun. Dacă depun suficient efort.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
