De ce este importantă educaţia financiară şi cum a câştigat atât de mulţi adepţi în ultimii ani - LIFE.ro
Sari la conținut

De ce este importantă educaţia financiară şi cum a câştigat atât de mulţi adepţi în ultimii ani

Ne place sau nu ne place, trebuie să recunoaştem că rochiţa aceea galbenă şi pantofii cu buline care ne-au furat privirile la ultima tură prin magazine nu intră în categoria cheltuieli cu cap.
Share this article

Pe vremea mea educaţia financiară consta în câteva lucruri simple: iei salariul, plăteşti facturile şi vezi după aceea cum te descurci cu ce rămâne, iar dacă vrei un obiect mai scump, mergi la bancă, faci credit şi te chinui să plăteşti toate ratele la timp. Evident, educaţia financiară nu are de-a face cu lucrurile mai sus menţionate, dar asta am aflat abia mult mai târziu. Iar în ultimii ani acest subiect pare să pasioneze tot mai mulţi oameni.

E plin online-ul şi nu numai de experţi financiari, de conturi de Facebook, Instagram şi TikTok unde afli o mulţime de sfaturi despre cum să câştigi şi cum să înmulţeşti banii pe care îi câştigi şi s-au scris sute de cărţi pe aceeaşi temă. Doar să nu vrei să afli ce e cu educaţia financiară, că altfel găseşti resurse valoroase la 2 click-uri distanţă.

Ce este educaţia financiară şi de ce este ea importantă

Mulţi am crescut cu ideea că trebuie să ne găsim un loc de muncă stabil, să avem un salariu care să ne asigure măcar un minim necesar şi, pe cât posibil, să plecăm o dată, poate de 2 ori pe an într-un concediu. Lucrurile acestea nu au nicio legătură cu educaţia financiară, ci mai degrabă cu supravieţuirea sau un trai minim. Iar viaţa n-ar trebui să fie doar despre asta.

Tocmai de aceea este cu atât mai important acest concept atât de discutat în zilele noastre, de educaţie financiară. Aceasta este cea care ne arată cum putem câştiga mai mulţi bani, cum îi putem administra mai bine şi cum să îi cheltuim cu cap. Căci, da, ne place sau nu ne place, trebuie să recunoaştem că rochiţa aceea galbenă şi pantofii cu buline care ne-au furat privirile la ultima tură prin magazine nu intră în categoria cheltuieli cu cap.

Educaţia financiară este tocmai cea care ne învaţă când e cazul să ne oprim din cheltuieli care nu ne sunt necesare, dar şi ce trebuie să facem şi când să acţionăm ca să ne putem creşte veniturile. Înveţi în acelaşi timp să-ţi administrezi proprii bani, dar şi să administrezi banii într-o firmă.

Mulţi dintre noi visăm să facem economii, să avem puşi deoparte bani albi pentru zile negre sau poate pentru vreo investiţie mai mare, dar puţini ştim şi cum să ajungem la această performanţă. Mereu intervin cheltuieli neprevăzute care atacă exact banii pe care credeam că îi vom pune în fondul de economii. Şi tocmai asta este o greşeală majoră pe care o facem tocmai din cauza lipsei de educaţie financiară, fapul că tratăm acest subiect ca unul de care ne putem dispensa.

Regula de bază a educaţiei financiare pare simplu de spus, mai greu de făcut: Câştigă mai mult, cheltuie mai puţin. Pentru cei mai mulţi câştigurile mai mari par destinate celor care au deja fonduri, experienţă în business sau cunoştinţe în domeniile financiare. Realitatea este că, într-o lume în continuă schimbare şi extrem de imprevizibilă, în care nivelul de trai scade de la un an la altul, cu toţii avem nevoie să facem mai mult decât am învăţat până acum.

Citeşte şi: „Ne dorim lucruri mai scumpe decât ne permitem și, de multe ori, le luăm pe credite fără să ne gândim cum urmează să ne descurcam cu ele”. Cum putem să facem mai mult cu banii noștri și, mai ales, cum să nu ajungem în situația de a avea datorii pe care nu le putem achita? Află cum să fim responsabili de la Lavinia Ancuța (ING Bank România) – LIFE.ro

Cum a ajuns educaţia financiară să aibă atâţia adepţi în doar câţiva ani

Dacă pentru Statele Unite, de exemplu, subiectul educaţiei financiare este abordat serios de zeci de ani, pentru ţara noastră este încă o noutate. Şi deşi este încă un subiect proaspăt pentru mulţi dintre noi, sunt o mulţime de oameni care au înţeles că este nevoie de educaţie în domeniu, aşa că scriu cărţi pe tema asta, susţin cursuri, scriu articole, fac tutoriale, toate menite să ne ajute să ne organizăm mai bine din punct de vedere financiar.

Dacă unii dintre aceştia sunt economişti cu experienţă sau oameni de afaceri, alţii sunt oameni care au prins valul şi au decis să profite de el, aşa că fac bani învăţându-ne pe noi să facem bani. Ceea ce nu e deloc un lucru rău dacă stau să mă uit la lista de cheltuieli din fiecare lună şi sumele care dispar ca prin minune pentru lucruri de care mă puteam lipsi cu uşurinţă. Mulţi dintre cei care acum dau sfaturi în domeniu sunt autodidacţi. Sunt oameni care, la rândul lor, cheltuiau mult şi fără cap şi au decis să-şi schimbe viaţa în bine. Au studiat, au testat şi acum dau mai departe din experienţa lor.

La ce să te aştepţi dacă te-ai hotărât să urmezi un curs de educaţie financiară

Cei mai mulţi se feresc de aceste lucruri crezând că astfel de cursuri sunt despre Bursă, despre vânzare şi cumpărare de acţiuni, obligaţiuni şi multe din aceeaşi gamă. Iar acestea sunt menite să-i panicheze pe cei mai mulţi oameni care nu au avut tangenţă cu economia şi instrumentele financiare.

În realitate, vei învăţa înainte de toate despre administrarea veniturilor, prioritizarea şi planificarea cheltuielilor, apoi despre economisire şi investiţii. Vei afla cum funcţionează banii – şi nu mă refer la evoluţia de la troc la vânzare-cumpărare – de unde vin ei, cum să faci să nu-ţi scape printre degete şi cum poţi să-i înmulţeşti cu ajutorul investiţiilor. În ciuda aparenţelor, investiţiile imobiliare nu sunt singurele menite să îţi crească veniturile şi nici nu sunt cele mai sigure.

Un curs de educaţie financiară te va ajuta să faci mai uşor diferenţa dintre nevoi şi dorinţe – cum spuneam şi mai devreme, pantofii aceia cu buline sigur nu intră în categoria nevoilor. Vei învăţa apoi care sunt priorităţile când vine vorba de cheltuieli. Din nou, noul model de telefon Samsung sigur nu reprezintă o prioritate în viaţa ta, nici măcar în cea socială. Vei afla cum să-ţi stabileşti obiective pe termen lung din punct de vedere al achiziţiilor valoroase şi cum să economiseşti pentru ele.

Un curs de educaţie financiară este de mare folos şi ca să nu te mai arunci cu capul înainte când vine vorba de un credit, să faci diferenţa între instrumentele de creditare aflate pe piaţă şi, mai ales, să înţelegi când e bine să apelezi la ele şi când e mai indicat să optezi pentru economisire. Şi, evident, după ce toate acestea sunt sedimentate, vei putea înţelege mai bine şi mai uşor ce sunt şi cum funcţionează instrumentele financiare, care sunt riscurile pe care eşti dispus să ţi le asumi în utilizarea acestora şi care sunt cele mai potrivite investiţii pe care le poţi face.

Unde mai pui că odată cu educarea ta în acest domeniu îţi va fi cu mult mai uşor să îţi educi şi copiii frumos şi sănătos. Cel puţin în teorie, ar fi trebuit să depăşim ideea „să-i dau copilului meu tot ce n-am avut eu”. O lecţie mult mai bună este cea despre cum să-l încurajezi să-şi dezvolte abilităţile de a produce bani, căci la cheltuit se pricep mai toţi.

Citeşte şi: Ce am învățat la „Meet the Future Me”, eveniment de educație financiară pentru copii – LIFE.ro

Sigur, e greu să dai la o parte un stil de viaţă şi obiceiuri, multe dintre ele moştenite. Dar în zilele noastre nesiguranţa financiară îşi spune cuvântul în tot mai multe domenii, iar pensia nu mai este nici ea o opţiune pe care să te poţi baza pentru o bătrâneţe liniştită.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora