De ce (nu) meditație? Scurt îndrumar despre ce ne face reticenți și cum să depășim această stare

Și când zic meditație, nu mă refer la întâlnirile dintre profesori și elevi în care se aprofundează sau se aduce la un nivel de plutire materia pe care o studiem la școală, ci la practica de a sta cu tine, chestie care de multe ori ni se pare super complicată și greu de abordat. Nu știu dacă ideea conform căreia „toate necazurile omenirii provin de la faptul că nu știm să stăm singuri și liniștiți într-o încăpere” (Blaise Pascal) e de netăgăduit. Cred, însă, că un sâmbure de adevăr există, din moment ce avem acum foarte multe studii care ne arată beneficiile meditației, precum și oameni cunoscuți din diverse domenii care povestesc cât de utilă le este o astfel de practică. 

Cu toate astea, ne este foarte greu să ne așezam și să stăm noi cu noi. Iar întrebarea care apare firesc (mai ales dacă stai nițel cu tine) este „de ce”? În căutarea unui răspuns, m-am gândit să împart cu voi principalele obstacole pe care le-am întâlnit în experiența mea de a sta cu mine și cu alții.

Nu am suficient timp pentru meditație

Viața noastră este plină de lucruri de făcut și sarcini de îndeplinit. Iar asta este o realitate și un subiect taman bun de dezvoltat într-un episod următor. Tot o realitate este și faptul că timpul nostru este limitat, iar noi decidem cum ni-l prioritizăm. Foarte des am întalnit ideea că meditația are sens doar dacă pot să îi aloc două ore pe zi și să fiu în stare să rezist într-o poziție înțepenită, cu picioarele în formă de pretzel. Convingerea asta nu face altceva decât să ne ducă foarte ușor în punctul de a renunța. Propunerea mea este să aloci meditației o perioadă de timp care să îți fie ușor de strecurat în programul tău. 

O practică zilnică de 5 minute face minuni, iar secretul constă în dedicația cu care revii în fiecare zi la practică, chiar dacă în unele zile ai doar două minute la dispoziție. Șansele sunt ca, odată ce te-ai așezat să meditezi, să ai surpriza unor zile în care practica se lungește natural la 10-20 de minute. Oare cum ar fi să lași experiența să te surprindă?

Meditația e dificilă

Acest mit provine de la ideea conform căreia meditația este o practică rezervată numai sfinților, călugărilor și profesioniștilor in spiritualitate (orice ar însemna asta). Că e nevoie de o dedicație supraomenească, eventual de o retragere undeva în munți sub îndrumarea a cel puțin unui guru (cu doi ar merge mai bine; dacă nu mai bine, atunci măcar mai repede). Că ai nevoie de o supraputere ca sa înveți niște tehnici foarte complexe de concentrare și că numai unii dintre noi s-au născut cu această capacitate. De fapt, lucrurile sunt mult mai simple și mai lejere decât credem. Nu este nevoie decât să ne detașăm un pic de rezultate (să nu facem din meditație încă un motiv de competiție, nici măcar cu noi), să renunțăm un pic la vocea aia internă care ne spune că nu facem lucrurile „cum trebuie” și să căutam o tehnică de meditație care să ni se potrivească și un ghidaj cu care să rezonăm.

Ca să meditezi trebuie să știi să-ți faci mintea să tacă

Mitul acesta este probabil cel mai răspândit și face ca lumea să se sperie si să abandoneze cu totul ideea sau încercarea de a medita. Meditația nu este despre cum sa îți golești mintea de gânduri sau să încerci să oprești mintea din a gândi. Așa cum inima noastră bate, așa și mintea emite gânduri, ăsta este rolul ei și este contra firii să ne propunem să stea în loc. 

Meditația este, mai degrabă, despre cum putem să ne observăm gândurile și să reușim să le lăsăm să treacă, fără să simțim nevoia de a le judeca sau de a fugi de ele. Este mai mult despre a învăța cum să nu lăsăm gândurile să ne controleze, decât despre cum să le controlăm. Practic, învățăm să jonglăm cu atenția noastră, luând ca reper un obiect pe care să ne concentrăm, cum ar fi respirația noastră, senzațiile din corp sau sunetele din jur. De cele mai multe ori nu durează mai mult de două secunde ca mintea noastră să o ia razna și să rătacească prin mii de gânduri și povești. 

Este absolut firesc și uman, iar momentul în care ne-am dat seama de asta, este momentul în care suntem din nou stăpâni pe atenția noastră și putem alege să revenim la obiectul atenției ales sau să ne lăsăm să plutim în continuare în transa minții. Este o practică în care învățăm să ne desprindem de gânduri și să exersăm mușchiul revenirii în prezent. Iar acest lucru se întâmplă  într-un ritm propriu pe care, oricât de tare ne-am încorda, nu avem cum să-l zorim sau să-l controlăm. Desigur, asta nu ne oprește să încercăm și să descoperim pe propria piele cât de departe ne duce îndârjirea și ce se întâmplă dacă, din când în când, o înlocuim cu niscaiva îngăduință.

E nevoie de o practică asiduă si îndelungată pentru a vedea vreun beneficiu

Există o sumedenie de studii și cercetări care atestă beneficiile rapide si susținute ale meditației. E suficient să dați o căutare pe Sfantul Google și o să găsiți o multitudine de dovezi în acest sens. Doar ca idee, menționez un studiu condus de Universitatea din Harvard și Spitalul General din Massachusetts care a arătat că o perioadă de 8 săptămâni de meditație nu numai că a ajutat participanții să simtă o reducere sensibilă a stărilor de anxietate, dar a produs și o creștere în zone ale creierului responsabile cu memoria, empatia, încrederea în sine și gestionarea stresului. Printre alte bonusuri se numără și reducerea tensiunii arteriale, precum și îmbunătățirea somnului, a concentrării și a sistemului imunitar. 

Meditația e un mod de a fugi de realitate

Cum spuneam mai sus, scopul meditației nu este să ne controlăm gândurile și emoțiile, ci să învățam să le observăm. Iar asta presupune să le vedem și să le acceptăm cu blândețe și compasiune, nu să le evităm sau să le punem capac. Meditația ne ajută să fim martorii poveștilor pe care ni le spunem, fără să fugim de ele sau să fim prizonierii lor. Există tehnici specifice de meditație care să ne ajute să devenim mai flexibili emoțional sau să învățăm cum să eliberăm posibile stocări de toxicitate emoțională.

Meditația este o practică spirituală sau religioasă

Chiar dacă meditația este întâlnită în multe lăcașuri spirituale, ea nu presupune adoptarea unei religii sau credințe de vreun fel. Meditația este o practică prin care învățăm să ne împrietenim cu mintea și cu viața noastră, iar pentru asta nu este nevoie să aparținem unei anumite religii sau lumi spirituale. E ca și când am spune că lumânarile sunt alocate întru totul practicilor religioase și spirituale. Chiar dacă există o legătură, asta nu înseamnă că acum trebuie să spunem adio suflatului în tort sau lumânărilor parfumate din jurul căzii.

Cu siguranță mai sunt și alte idei care ne fac reticenți în a practica meditația. Propunerea mea este să nu vă lasați descurajați de ele și să încercați pe propria piele pentru că orice ar spune oricine, experiența proprie este singura care contează, de fapt. Cum frumos a spus Pema Chodron – „viata este ca atunci când pășești într-o barcă despre care știi că o să iasă în larg și o să se scufunde”. Iar, după mine, meditația ne oferă o modalitate de a naviga barca asta, aruncând diverse ancore în prezent. 

Ral Bratu predă cursuri de yoga și meditație. Inginer la bază, Ral a descoperit drumul gândurilor, al emoțiilor și al liniștii. Astăzi, după ce și-a dat demisia pentru a-și urma pasiunea, oferă cursuri de yoga și meditație. Toate informațiile pot fi găsite pe pagina de Facebook FluidYoga. Și, începând de luna aceasta, este contributor LIFE.ro, așa că o puteți descoperi și pe site-ul nostru 😊