De ce oamenii recunoscători sunt mai fericiți și cum putem să fim și noi ca ei - LIFE.ro
Sari la conținut

De ce oamenii recunoscători sunt mai fericiți și cum putem să fim și noi ca ei

De ce oamenii recunoscători sunt mai fericiți? Și ce exerciții putem face pentru a ajunge ca ei? Ne ajută Ral Bratu cu câteva idei 😊
Share this article

Ai visat vreodată să existe o formulă magică pe care să o rostești și în cinci minute să îți crească nivelul de energie, să ți se îmbunătățească starea emoțională, să dormi ca un prunc noaptea și, în general, să te facă să te simți mai bine cu tine și cu cei din jur? Din păcate, încă nu s-a descoperit una, însă există o modalitate prin care să putem obține toate aceste beneficii. Secretul este o practică regulată a recunoștinței. 

Se apropie momentul acela al anului în care inimile încep să ni se înmoaie nițel și să devenim un pic mai atenți la oamenii și experiențele pentru care să fim recunoscători.  Deși e frumos să facem acest lucru la final de an, ne-ar prinde bine, dacă am reuși să extindem exercițiul ăsta pe tot parcursul anului. Pe lângă importantele avantaje de a fi o experiență gratuită și rapidă, această practică aduce în plus numeroase beneficii asupra sănătății fizice și mentale. Studiile arată că oamenii care includ în viața lor un ritual de gratitudine, cei care își rezervă zilnic puțin timp pentru a reflecta la lucrurile pe care le apreciază în viața lor, au o atitudine mai senină față de realitatea înconjurătoare, se simt mai vii, dorm mai bine, se exprimă cu mai multă compasiune și au un sistem imunitar mai puternic. 

Citește și: De ce (nu) yoga? Principalele convingeri care ne țin departe de salteaua de yoga

Știm cu toții ce bine ne simțim atunci când trăim sau ne exprimăm sentimentul de recunoștință. Pentru asta e de ajuns să îți amintești bucuria pe care ai simțit-o ultima dată când un prieten te-a scos dintr-o încurcătură sau când companionul blănos ți s-a așezat în poală. Ba mai mult, se pare că efectele exersării regulate a recunoștinței durează mai mult decât ne-am putea închipui. Există un studiu făcut la Universitatea din Pennsylvania care arată ca oamenii care au trimis o scrisoare de recunoștință către cineva s-au simțit mai fericiți o lună întreagă, iar alte studii demonstrează cum acțiunea de a scrie zilnic trei momente pozitive din viața ta îți pot menține un nivel ridicat de stare de bine timp de șase luni. Dacă toate aceste studii ți se par un fel de mambo-jambo, propunerea mea este să încerci pe propria piele să vezi ce se întâmplă. Pentru cei mai sceptici dintre noi am ales câteva metode pe care să le băgăm în testare:

Ține un jurnal pentru oameni recunoscători

Se pare că aceasta este cea mai de succes unealtă folosită de psihologi pentru a regla coarda recunoștinței, atât în cabinet, cât și în afara lui. Prin notarea în scris a lucrurilor pozitive care ți s-au întâmplat și conștientizarea oamenilor care te-au ajutat, ajungi să recunoști mai ușor părțile bune din viața ta. Practic, îți exersezi un mușchi al mutării atenției către momentele pozitive ale realității tale, nu doar către cele complicate, lucru care, în timp, te poate ajuta să devii mai recunoscător(oare), în mod natural.

Lucrul cel mai important atunci când decizi să ai un astfel de jurnal, este să te ții de el. Și oricât de greu și de lene îți e, să încerci să nu sari nicio zi în care să notezi măcar un lucru pentru care să mulțumești. Nu e necesar să elaborezi fraze complexe, beneficiile sunt la fel de valoroase și dacă păstrezi un stil simplu, cu liniuțe și guguloaie de enumerare. În același timp, nu e nevoie să cauți niște momente extraordinare din viața ta care să merite a fi trecute în catastif. Sigur, e minunat când primești o super mărire de salariu sau când omul iubit te suprinde cu o vacanța în Zanzibar. Însă studiile arată că aceleași efecte benefice le obții și când te bucuri și mulțumești pentru o felie de tort sau un apus de soare.

Folosește indicatori care să îți aducă aminte de acest ritual

Se știe că orice obicei nou are nevoie de o aducere aminte la început, până când devine o rutină. În acest sens, te poți folosi de niște indicatori care să te îndrume către o stare de apreciere, atunci când îi zărești. Bănuiesc ca de aici se trage și succesul magnetului de frigider. Pentru asta, nu e nevoie să îți umpli casa și biroul de poze cu oameni și lucruri dragi, dar câte un post-it din loc în loc, poate face minuni. 

Citește și: De ce (nu) meditație? Scurt îndrumar despre ce ne face reticenți și cum să depășim această stare

Umple borcanul de recunoștință

Este vorba despre un simplu borcan (sau orice alt recipient ai la îndemână) în care să arunci câte un bilețel pe care ai notat ceva pentru care simți apreciere. Poate să fie un ritual zilnic, la care să participe întreaga familie, iar la sfârșitul săptămânii să vă găsiți un moment în care să vă strângeți cu toții și să vedeți ce a scris fiecare. Sau poate să fie o practică flexibilă care să se întindă pe durata unui an. De fiecare dată când experimentezi un moment special în viața ta, pac, arunci bilețelul în borcan. Iar la sfârșitul anului, nu va mai fi nevoie să faci un efort de memorie ca să vezi pentru ce să fii recunoscător(oare), le ai pe toate adunate la un loc, în recipientul minune. Să nu te miri dacă, în timp, atunci când ceva frumos ți se întâmplă, te trezești exclamând „uite, ăsta e material bun pentru borcan”.

Scopul exercițiilor de mai sus este să te ajute să îți muți mintea dintr-o fază în care te gândești ocazional la recunoștință, la una în care aceasta devine ceva natural și este încorporată în atitudinea ta. În timp, o să observi cum ștacheta gratitudinii coboară ușor, ajungând să apreciezi lucrurile mici și simple. Cred că toți avem abilitatea de a cultiva recunoștința în viața noastră. Și pentru asta nu este nevoie decât să îți acorzi câteva momente cu tine zilnic, în care să te gândești la lucrurile bune din viața ta. Iar atunci când ți-e greu și totul pare negru și fără sens, poți încerca să te gândești la câteva lucruri care nu merg rău în viața ta. Și astfel se creează o punte către cele care merg minunat. Fără a nega sau ignora momentele din viață care ne copleșesc și care, în ciuda noastră, fac parte din realitate, atunci când alegem să conștientizăm și experiențele frumoase, ne facem disponibili pentru fericire. E ca atunci când, în sfârșit, însoțim dorința noastră arzătoare de a câștiga la loto, cu achiziția unui bilet. 

Citește și: 6 motive pentru care merită să încerci yoga online


Ral Bratu predă cursuri de yoga și meditație. Inginer la bază, Ral a descoperit drumul gândurilor, al emoțiilor și al liniștii. Astăzi, după ce și-a dat demisia pentru a-și urma pasiunea, oferă cursuri de yoga și meditație. Toate informațiile pot fi găsite pe pagina de Facebook FluidYoga. Și, de acum este contributor LIFE.ro, așa că o puteți descoperi și pe site-ul nostru. Orice idei sau întrebări aveți pentru Ral, ușa ei este deschisă. Îi puteți scrie pe e-mail sau pe Facebook (datele de contact le găsiți pe pagina FluidYoga). 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora