De ce și-a abandonat Maria Montessori unicul copil?

Maria Montessori s-a născut într-un oraș mic din Italia, în urmă cu mai bine de două secole, și a creat una dintre cele mai longevive și eficiente metode de educație, metoda montessori, bazată pe ideea de autoeducare și de aplicare imediată a cunoștințelor dobândite.

Maria Montessori a fost doctor, format la Universitatea din Roma, iar parcursul său educațional pare atipic pentru o femeie la finele anilor 1800.

Venea dintr-o familie de intelectuali, era strănepoata unui renumit geolog și paleontolog italian, dar și cu un tată finanțist, iar formarea ei educațională a început la 6 ani, la o școală publică din Florența.

Cu o relație caldă și apropiată cu părinții ei, care i-au cultivat aplecarea către științele exacte, a șocat pe toată lumea când a intrat, la 16 ani, într-o școală cu profil tehnic. A excelat la matematică, fizică și chimie și a absolvit la vârsta de 20 de ani cu rezultate excelente și cu o diplomă de mate-fizică.

Tânăra absolventă a șocat din nou când și-a anunțat intenția de a continua studiile într-o universitate tehnică, exclusiv destinată băieților în acele vremuri. Ulterior avea să aleagă medicina, iar acest lucru să influențeze cel puțin 200 de ani mai departe soarta educației din întreaga lume.

La 28 de ani Maria Montessori dă naștere unicului copil, un băiat, pe care l-a avut. Partenerul ei era Giuseppe Montessano, medicul și colegul ei din școala dedicată copiilor cu deficiențe mintale din Roma.
La puțin timp femeia a luat decizia care șochează și acum de a-și da copilul spre adopție.

Ce s-a întâmplat de fapt?
Relația ei cu Giuseppe Montesano, cu care împărțea managementul școlii pentru copii cu dizabilități, ar fi putut deveni una oficială doar prin căsătorie. Statutul de femeie măritată însă i-ar fi năruit orice posibilitate de a mai munci în domeniul delicat în care alesese să intre, educația copiilor cu nevoi speciale.

Așa încât a ajuns la o înțelegere tacită cu iubitul ei, să păstreze o relație strânsă dar neoficială. În scurt timp însă bărbatul se îndrăgostește de altă femeie și rupe pactul.

Montessori se simte trădată și își trimite copilul la țară, iar vreme de cinci ani nu se implică deloc în viața micuțului.
Revine asupra deciziei însă, reia legătura cu Mario, care avea să devină ulterior unul dintre cei mai importanți asistenți în munca ei, ulterior coordonatorul proiectelor ei educaționale.

Montessori și-a continuat studiile în filosofie, începe să țină prelegeri și să publice studii despre descoperirile ei în zona educațională, care erau o serie de concluzii obținute după ani de studiu formal în zona pedagogiei, dar și de volutariat în instituțiile dedicate copiiilor cu deficiențe mentale.

În 1906 este invitată să gestioneze o școală destinată copiilor din familii cu venituri scăzute. Casa dei Bambini avea să se numească locul în care s-au născut principiile care aveau să formeze renumita metodă Montessori de mai târziu.

Școala a primit copii între 2-3 ani și 6-7 ani, din familii de muncitori, pentru care au pregătit mobilier adaptat mărimii copiilor, mese și scaune mici, dar și mese de lucru pntru grupuri de copii. În plus, Maria Montessori a adus materiale didactice create de ea la școala pentru copii cu deficiențe.

Activitățile copiilor includeau îngrijirea personală, îmbrăcat-dezbrăcat, îngrijirea spațiului de lucru, măturat și șters praful ori grădinărit. Montessori era prezentă în fiecare zi la actiivtăți, dar nu se implica direct în educația copiilor.

Ce făcea însă era să observe progresele copiilor. Iar aceste observații aveau să creeze noul trend educațional: a înlocuit orice mobilier greoi cu unul pe care copiii să îl poată muta cu ușurință, iar materialele de lucru le-a plasat pe rafturi joase, la îndemâna copiilor.

A inclus în activitățile lor orice ținea de îngrijirea personală și a spațiului din jur : spălat pe mâini, îmbrăcat și dezbrăcat, măturat, îngrijirea animalelor din curte ori gătitul. De asemenea, a încurajat libertatea de mișcare a copiilor în timpul orelor precum și lucrul în spații deschise.

Într-un an de zile de funcționare, spațiul a devenit celebru, se vorbea despre Casa dei Bambini ca despre un succes, așa încât în primăvara anului următor un al doilea centru educațional a fost deschis iar doi ani mai târziu oaspeți și observatori din străinătate au ajuns Italia pentru a descoperi și înțelege noua metodă.
În următorii 20 de ani întreaga lume avea să primească noua filozofie de învățare: din Spania în Olanda, din Italia în America și India.