De la catedra de filosofie, la primărie și călător cu normă întreagă. Cum să vezi lumea din autorulotă cu doi copii și un cățel? Povestea Eye Traveler

Eye Traveler s-a născut în urmă cu câțiva ani, când Sorin și Adriana Pui au decis să își lase însemnările de călătorie pe un site, mai mult ca să nu uite toate locurile prin care au umblat, detaliile organizatorice și administrative și pentru ca atunci când vor fi mari, copiii lor să-și poată revedea cui alți ochi copilăria.

I-am cunoscut în camping în Grecia, undeva în zona Pelion. M-au cucerit imediat cu amabilitatea lor, dar mai ales cu darul de a povesti cu accent ardelenesc, molcom și extrem de descriptiv. Dintr-una în alta am aflat că la final de august s-au pus pe drum, au pornit de la Reghin și plănuiesc să se mai întoarcă de Crăciun. Până atunci au de vizitat mare parte din Grecia. Călătoria e deja un stil de viață pentru ei, trăiesc în autorulotă așa cum ar face-o acasă, muncesc, gătesc, copiii fac școală la distanță și, la final de program, se bucură de experiențe incredibile și, poate cel mai important, sunt împreună tot timpul.

Nu au făcut asta dintotdeauna, cel puțin Sorin, a dus o viață plină de experiențe și părea strâns legat de glie, de firma pe care o are, la un moment dat de catedra de psihologie și chiar de primărie, unde a vrut să-și demonstreze că poate schimba lucrurile. După prima călătorie cu o autorulotă închiriată și-au dat seama că asta trebuie să fie viața lor de aici înainte și nu regretă nicio secundă decizia, la fel cum nu le lipsește nimic din confortul unei case.

Citind cartea lui Sorin Pui – da, a scris și o carte, „S-au deschis cerurile” – am zis că e momentul să împărtășesc cu voi această poveste ce conține multe lecții de învățat pentru fiecare dintre noi. Enjoy!

Unde sunteți, de când ați plecat de acasă și încotro vă îndreptați?

Adriana: Suntem la camping Sikia, a 12 oară 😊

Sorin: În Pelion, pe lângă Volos.

Adriana: Nu ne-am pornit în direcția asta, dar pentru că aici erau prietenii noștri, am făcut ocol și am poposit și aici.

Dar unde vă duceați?

Adriana: Spre Corfu.

Sorin: Vreo lună am făcut research să vedem ce putem vizita în Corfu, în Albania, am intrat pe niște grupuri pe Facebook ca să-mi adun informații, dar, din Macedonia, unde ne-am revăzut cu alți prieteni, am decis să abandonăm proiectul, sau să-l amânăm pe mai târziu, pentru când ne-om întoarce spre casă.

Vi se întâmplă des să vă răzgândiți pe drum?

Adriana: Da.

Sorin: Noi plecăm de acasă cu ceva planificat, dar nu neapărat iese de fiecare dată. Anul acesta aveam de ales între Grecia sau Turcia.

Adriana: Pentru mine Sikia e un fel de liniște, de aici pot să plec oriunde.

Și unde vă duceți acum?

Sorin: În Pelopones. Dar până acolo trecem printr-unul dintre locurile mele de suflet, un sătuc pescăresc ce ține de Trikeri. Am fost acolo acum 4 ani, am stat două zile și ne-am simțit minunat.

Adriana: Asta e fain la tipul ăsta de viață: te poți răzgândi oricând. Casa e cu tine, poți face orice îți dorești, când îți dorești, nu depinzi de nimic.

Dar ziua întoarcerii e stabilită?

Adriana: Nici asta nu e sigură 😊 Copiii își doresc să fie acasă de Crăciun așa că până atunci, dacă nu se întâmplă nimic, Doamne ferește, avem multe de văzut și de trăit.

De câți ani faceți asta?

Adriana: Din 2016.

Sorin: Vrem să credem că suntem călători, dar suntem conștienți că sunt alții mai călători decât noi 😊. În anul în care s-a născut Gabriel am realizat că nu mai putem călători niciunde din motive tehnice și logistice.

Adriana: Mai ales logistice. Era speriat de gândul: „Cum să mă duc cu avionul cu copil de o lună?”.

Sorin: Până atunci obișnuiam să merg cu prietenii cu velierul și în anul acela țin minte că Adriana mi-a zis să mă duc înainte să se nască Gabriel. Eu m-am simțit foarte aiurea și am zis: „Cum să mă duc înainte? Lasă că mă duc după ce se naște, să fiu sigur că totul e bine!”. După ce s-a născut mi-am dat seama că ar fi fost și mai infam să plec, așa că am rămas lângă mămica lui și am abandonat plecarea pe mare. Abia după controlul de 2 luni al lui Gabriel am făcut primul nostru drum cu el, la Sovata.

Adriana: Atunci copilul s-a comportat bine, a dormit, ne-am plimbat… a fost perfect.

Sorin: Ulterior am citit că există o firmă în București care închiria rulote. Era începutul autorulotismului în România. Mai aveau oamenii autorulote, dar până atunci nu am știut că se pot închiria. Am închiriat o autorulotă, atras mai mult de reclama lor care spunea că poți călători cu casa după tine, cu familia, cu tot confortul.

Și care a fost primul drum?

Sorin: Aici, la Sikia.

Și cum a fost cu copil mic? Te întreb pe tine, Adriana, că noi, mamele simțim altfel experiențele astea 😊

Adriana: Gabriel avea 3 luni și jumătate, drumul a fost puțin stresant pentru că nici unul dintre copiii noștri nu a stat în scaunul de mașină, am ajuns cu greu, dar am dat aici peste cel mai frumos loc din camping, la balcon, deasupra mării. Am luat-o și pe maică-mea cu noi, nu știu dacă am făcut bine sau rău…

Sorin: Am făcut mult research și atunci, să vedem unde am putea să mergem în octombrie…

Adriana: A fost cald, am făcut și baie, în loc de șapte zile am stat nouă, am ajuns acasă, am predat mașina și în noiembrie s-a și dus Sorin în Germania să-l cumpere pe Andy. Atunci am stabilit că gata, asta va fi viața noastră de aici înainte.

A fost prima mașină în care s-a urcat, mi-a trimis poze și a și luat-o.

Când ați început să plecați la drumuri lungi?

Sorin: Eu am început să caut să cumpăr autorulota toamna, gândindu-mă că în primăvară vor crește prețurile. De fapt, ca să fiu sincer, voiam să cumpăr o barcă cu mai mulți prieteni, să facem călătorii împreună și în restul timpului să locuiesc pe ea. Prietenii ăștia s-au retras, am rămas singur și am zis că banii pe care i-am strâns pentru barcă, mai bine îi investesc în autorulotă. După ce am luat-o, am început să planific o călătorie la nord, în Norvegia.

Adriana: De fapt asta a fost prima călătorie de lungă durată, am trecut prin țările baltice, prin Finlanda, Suedia, am venit de-a lungul Norvegiei, unde am stat peste 20 de zile și am stabilit că e una dintre cele mai frumoase țări.

Mai e vreo țară din Europa în care nu ați fost?

Sorin: Da. I-am socotit la un moment dat lui Gabriel că sunt 12 țări din Europa în care nu a fost. Dintre astea 6 sunt din fostul bloc sovietic și celelalte sunt Lichtenstein, Andora, San Marino, Albania, Kosovo și Cehia. Ilinca e în urmă cu socoteala, că ea abia are 4 ani și jumătate.

Adriana: Anul trecut am vrut să intrăm în Andora, însă ne grăbeam că era frig.

Cum arată anul vostru? Înțeleg că doar vara stați acasă…

Sorin: Anul nostru a început de fapt anul trecut când Adriana a renunțat la job.

Adriana: M-a convins și până la urmă am renunțat la a mai fi funcționar public 😊. Am făcut un an sabatic, am văzut că pot să mă descurc cu proiecte de consultanță.

Ce lucrezi tu?

Adriana: Sunt consultant în achiziții publice și în management de proiecte pe fonduri europene.

Și vă ajung banii pentru o astfel de viață?

Adriana: Da. Nu cheltuim mai mult decât cheltuim acasă.

Sorin: În 30 de zile cheltuim suma veniturilor noastre nete. Vezi tu, un om când se duce în concediu 10 zile cheltuie două salarii pentru că acela e concediul lui, se sparge în figuri și mi se pare ok. Noi nu putem face asta. dacă am merge la restaurant în fiecare zi, s-ar scurta considerabil suma. Nici acasă nu mergem la restaurant în fiecare zi, nu? Cumpărăm alimente de la supermarket, gătim…

Adriana: Aveam o colegă la primărie care mi-a dat o definiție la ceea ce facem noi: suntem ca aceia cu șatra. E un punct de vedere. Nu ne lipsește nimic, nu ne tragem de la lucruri că suntem plecați, doar că ne chibzuim și avem mai multe experiențe.

Sorin: Și suntem împreună.

Adriana: Când trăiești așa într-un spațiu mic constați cât de simplu e totul. Acasă am o grămadă de treabă, fac zece mii de pași doar învârtindu-mă pe acolo, la baie, la bucătărie, în camerele copiilor, ori aici totul e la un sertar distanță. Aici, cu ce te îmbraci dimineața, poți să porți până seara, nu e ca și cum ar trebui să te schimbi ca să ieși din casă, să te duci până la pâine sau să duci gunoiul.

În 2014 când ne-am dus cu cortul, ca orice femeie care se pregătește să meargă în concediu, m-am dus la coafor, cosmetică, manichiură, pedichiură, o grămadă de bani dați. Am ajuns în camping și m-am simțit penibil. Mă simțeam ca o țață, nu știam unde să-mi ascund unghiile, m-am dus repede și mi-am cumpărat o acetonă și mi-am dat jos oja și mi-am tăiat unghiile. Oamenii care au modul ăsta de viață sunt foarte simpli, deschiși, empatici și, și noi ne-am schimbat. Sunt convinsă că oamenii care duc genul ăsta de viață au fost profesori, medici, oameni importanți. Și sunt și acum mulți dintre ei, dar nu-ți arată.

Ilinca unde s-a născut?

Adriana: Ilinca s-a născut în Reghin, dar ea e de aici, grecoaică din 27 aprilie 2019, pe locul numărul 2 în camping 😊.

Sorin: Copiii noștri au crescut așa, în autorulotă. Și când suntem acasă mergem cu rulota în fiecare weekend, ne uităm unde sunt evenimente și ne ducem.

Adriana: Cea mai lungă călătorie pe care am avut-o a fost de șase luni și 5 zile.

Unde ați fost?

Sorin: Destinația era Maroc, dar am trecut prin Toscana, Cinqueterre, am stat puțin în Franța și tot așa. Avem un site unde am încercat să ne trecem locurile prin care am trecut ca să nu le uităm și ca să le vadă copiii când vor fi mari. În fiecare loc cunoaștem oameni, am fost la fermieri, am degustat cidru, șampanie la ea acasă, coniac, brânză, am aflat de o asociație a celor mai frumoase sate din Franța, dar și din restul Europei și am încercat să vedem cât mai multe dintre ele. Două dintre satele acestei asociații sunt și în România.

Pe parcurs găsim tot felul de locuri unde am vrea să mergem. De exemplu, am vrut să văd Heidelberg neapărat pentru că, terminând facultatea de filosofie, știam că ăsta e locul filosofilor. Pentru că era lângă Luxemburg, am zis să mergem și acolo, am stat și acolo două săptămâni, după ne-am dus în tot felul de locuri pe care nu ți le prezintă niciodată agențiile de turism. Avem și zile când dormim într-o parcare, nimic spectaculos, dar până la urmă și astea sunt aventuri.

Spuneți-mi de copiii voștri…

Adriana: Cu noi în călătorii merg tot timpul Gabriel, care are opt ani și Ilinca, care are 4 ani și jumătate. Ilinca nu e încă de școală, Gabriel a terminat clasa I în sistemul de învățământ de la distanță, în sistemul american, nu homeschooling.

Și cum îi pică lui asta că sunteți în locuri atât de frumoase și el trebuie să intre la ore?

Adriana: Cu negocieri, cu rezistență, dar s-a acomodat.

Sorin: Deja acum abia așteaptă să se întâlnească cu colegii, pe care i-a cunoscut într-o tabără la munte. Eu sunt cel care face școală cu el, un lucru rarisim 😊. La un moment dat mi-a zis: „Tati aș vrea să fac și facultatea cu tine”. M-am simțit descumpănit pe moment, dar apoi m-am gândit că dacă îi răspund acum „da”, lucrurile se vor schimba de la sine pe parcurs 😊.

Sorin, m-aș întoarce puțin la facultatea de filosofie. De ce ai plecat din Reghin la București pentru această facultate? Toată lumea voia să se facă doctor, inginer, avocat…

Sorin: Mie nu mi-au plăcut științele exacte. Mi-a plăcut să citesc și la un moment dat m-am gândit că aș putea să scriu și eu o carte. Inițial mă gândeam să merg la istorie, după care am descoperit filosofia și mi-a plăcut partea asta așa mai meditativă. În vremea aceea, dacă voiai să mergi spre uman aveai Litere și Dreptul, psihologia nu mai era. La Drept era multă toceală și mi se părea un domeniu arid, ca să nu mai spun că aveam prieteni care erau la Drept și-mi povesteau cât trebuiau să tocească… La filosofie citeai și împărtășeai idei, povesteai… nu învățam pe de rost, mi se părea mult mai fain.

Ai intrat la facultate înainte de Revoluție?

Sorin: Da și a fost fabulos. În anul mișcărilor revoluționare nu i-am mai vrut pe profesorii de dinainte și am căutat profesori noi, iar în acea perioadă de tranziție au ajuns să ne predea Andrei Pleșu, Sorin Vieru sau Gabriel Liiceanu. La Andrei Pleșu veneau studenți de la alte facultăți, era amfiteatrul plin cum auzisem că numai la George Călinescu se mai întâmplase așa.

Dar cu ce gând ai plecat de la Reghin?

Sorin: Am plecat cu gândul că nu mă mai întorc niciodată în Reghin, voiam să citesc și să scriu și m-am gândit că o să fiu profesor.

Și te-ai făcut profesor în afară de faptul că ești profesorul lui Gabriel?

Sorin: Am urmat modulul pedagogic ca să pot să predau, am făcut practică în liceele din București, dar învățământul pentru mine, în 1993, era ultima opțiune pentru mine pentru că era un domeniu foarte prost plătit, așa că mă uitam să găsesc ceva la o revistă sau un ziar.

Dar întâmplarea a făcut să merg la Cluj, unde fratele meu studia arte vizuale, ca să-mi închei lucrarea de licență. El lucra la o firmă și împreună am decis să facem un intermezzo lucrativ, să deschidem o firmă în Reghin. Acum, dacă aș da timpul înapoi, nu știu dacă am gândit bine pentru că în București probabil am fi avut mai mare succes.

Și ați deschis o firmă de producție publicitară care funcționează și azi și îți asigură un venit…

Sorin: Da. La un moment dat am deschis și birou în București. Tot timpul am căutat să-mi realizez visele și planurile și aș putea să spun că, în linii mari, mi-am demonstrat că pot și după aceea am deschis mereu un alt capitol.

Am deschis birou în București și l-am închis după opt ani, în momentul în care eu sau fratele meu trebuia să ne mutăm în București.

Îți deschiseseși firma când ai luat catedra de filosofie?

Sorin: Da. A fost o întreagă nebunie să deschidem firma pentru că tot timpul ne mai trebuia un aviz, un contract, un ceva și pentru fiecare hârtie trebuia să obținem alte două înainte. Până la urmă am obținut autorizația și am crezut că o să dăm lovitura. Ne-am dus la câteva firme: „Ce faceți voi?”, „Facem abțibilduri”, că asta era de fapt, făceam autocolante, cărți de vizită… nu ne-a primit nimeni. Am fost dezamăgiți, a trecut o lună, am avut o singură comandă de cărți de vizită care nu ne acoperea costurile. În timpul ăsta părinții mei au zis: „Dacă tot ești acasă, ar trebui să te duci să predai că de aia te-am ținut în facultate”. Și atunci am ajuns să predau și câștigam cât să-mi plătesc țigările, cafeaua și să cumpăr doar pâinea.

Și tu, Adriana?

Adriana: Eu am plecat la facultate la Târgu Mureș să mă fac funcționar public 😊. Mi-am dorit să lucrez la stat. Am terminat chimie-biologie. Ce naiba să faci cu asta? Medic nu voiam, așa că am ajuns la administrație publică. După patru ani, când mă pregăteam de licență, m-a sunat maică-mea: „Vrei să lucrezi?”, „Vreau, dar numai de la 1 septembrie că vreau să mă duc la mare”. M-am angajat casieriță și am încasat banii pe facturile de curent, însă nu am stat mult în față, la casierie că unul din șefii mei m-a mutat în birouri, să fac mai mult pentru că știam să lucrez pe calculator. Nu se puteau face angajări la stat dacă nu erau fiica sau fiul lui până în martie, 2005, când se tot vorbea de aderarea României la UE și s-au făcut angajări. Am dat concurs și am intrat în primărie.

Cum v-ați cunoscut?

Adriana: În primărie 😊

Sorin: Eu eram viceprimar. Printre secvențele pe care am vrut să mi le demonstrez am avut și una politică. Am candidat să fiu primarul Reghinului că m-au înnebunit niște prieteni că pot să schimb lucrurile. Inițial am candidat la funcția de primar, însă eram mult prea tânăr și nu știam eu cum merg lucrurile. Toți mi-au zis că de facto eu am câștigat, dar pe vremea aia altfel se numărau voturile, așa că am pierdut la câteva buletine 😊

După această pierdere am candidat din nou de gura prietenilor și de data asta am făcut o înțelegere cu candidatul maghiar: dacă ieșeam eu, el urma să fie vice primar, dacă ieșea el, eu urma să fiu vice primar. Înainte cu un an de finalul mandatului am demisionat, dezamăgit și sătul de jocurile politice.

Ce înseamnă acasă la Reghin pentru voi?

Sorin: Lucru care îmi lipsește mie când sunt plecat este să fac baie în vană.

Adriana: Mie nu-mi lipsește nimic. Dacă eu sunt lângă ei și știu că ei sunt lângă mine și sunt în regulă, e totul ok.

Citește și: Împreună cu cei trei copii și câinele salvat de pe coclauri au plecat în lume. Povestea unei familii călătoare: de doi ani trăiesc într-o autorulotă și fac worldschooling cu cei mici. Cine sunt Haioșii, românii care se bucură de „o curte mare care se schimbă în fiecare zi”

E o destinație pusă acolo pe lista de dorințe?

Adriana: Da, sunt mai multe. Așteptăm să scoată vizele de America.

Și ce ați face cu campervan-ul?

Adriana: Inițial am zis că-l punem într-un container și îl trimitem în America, după două luni zburăm și noi acolo și ni-l recuperăm, dar acum, din discuțiile cu alți călători am aflat că se strică, se fură și că e posibil să cumperi acolo.

Sorin: Sunt călători care cumpără de la un capăt al Pan America și la finalul drumului îl vând, însă nu știu în ce măsură ne-ar avantaja pe noi asta, o familie cu doi copii și un câine.

Mai vrem să ajungem în Australia, Noua Zeelandă și Islanda, dar aici avem o problemă că nu putem duce și cățelul. În Islanda trebuie să-l trimiți cu 2-3 săptămâni înainte, să stea în carantină și asta e aproape imposibil.

Anul trecut ne-am întâlnit cu o familie de neozeelandezi și ne-au povestit că e simplu să-ți cumperi un campervan acolo, iar de la niște români călători care au fost deja în Australia, am aflat cum și-au cumpărat ei mașină acolo și, dacă ne hotărâm, putem să luăm mașina lor care are un cort de-asupra. Dar nu știu dacă varianta asta ni se potrivește.

Adriana: Prin urmare nu e chiar așa de complicat să călătorești. Am avut și eu spaimele mele cu doctori, cu spitale, farmacii, mâncare, dar le-am rezolvat. Cunosc toate sistemele de sănătate din Europa.