De la comerț en gros, la un resort de 100 de milioane de euro: povestea lui Metin Doğan, turcul care a reinventat golful în România

La doar 19 ani, Metin Doğan părăsea Turcia cu visul unei vieți mai bune și cu un instinct antreprenorial care avea să-l poarte departe. Ajuns în România imediat după Revoluție, a prins din zbor oportunitățile unei economii în formare și a pus bazele unor afaceri solide în comerțul en-gros. A fost începutul unui drum plin de muncă, curaj și decizii strategice, care l-au transformat într-un om de afaceri respectat deopotrivă în România și în Turcia.

Astăzi, Metin Doğan este omul din spatele unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de real estate și lifestyle din România: National Golf & Country Club – un resort de aproape 100 de milioane de euro, dezvoltat la doar 30 de minute de București, care promite să devină una dintre destinațiile de top pentru pasionații de golf din Europa. Mai mult decât o investiție, proiectul reflectă filosofia sa de viață: eleganță, sustenabilitate și un respect profund pentru natură și comunitate.

Povestea lui Metin Doğan: de ce România și de ce golf

Interviul de față nu este doar o incursiune în planurile de business ale lui Metin Doğan, ci și o călătorie prin valorile, lecțiile și momentele definitorii care l-au format ca om și antreprenor. O poveste despre viziune, rădăcini și capacitatea de a construi, de la zero, un univers care inspiră.

De când sunteți în România, de vorbiți atât de bine limba română?

Eu am venit în 1992, aveam 19 ani atunci, din Turcia. Am început să fac business aici, în România. Aici am crescut, m-am dezvoltat și, așa, am învățat românește. După ani de zile în care am investit în comerț, în construcții, în energie regenerabilă, am decis să investesc într-un teren de golf.

Cum ați luat decizia asta? Era mare nevoie de un teren de golf? Sau a fost o alegere strategică?

Da, e o întrebare bună. Pentru investiția aceasta am analizat mult. Eu am început să joc golf acum vreo șase ani. Și, după ce am jucat, am văzut imediat că există o lipsă mare în România. Toată lumea mergea să joace în Bulgaria.

Atât de mare e interesul pentru golf în Bulgaria?

Da, da. Erau membri, dacă nu greșesc, vreo 400 de persoane, doar la un club din Bulgaria. Majoritatea jucătorilor de golf din România plecau acolo, sau în Turcia, în Italia sau  în alte locații din Europa.

Și în România nu era nicio variantă?

Era un teren la Alba Iulia, dar e prea departe pentru cei din București. Cu mașina faci cinci-șase ore până acolo. Lumea prefera să meargă în Bulgaria sau Turcia.

Cum ați găsit terenul ăsta, cel pe care ați început construcția?

Am căutat cam șapte-opt luni, în jurul Bucureștiului. Trebuia să fie și aproape de aeroport, strategic vorbind. Am văzut mai multe terenuri, am negociat, dar în final aici am decis să rămân.

Sunt atâția jucători de golf în România. De ce nu a mai făcut nimeni până acum, un astfel de proiect lângă București?

Da, e o întrebare importantă. Eu, cum am zis, joc golf de vreo șase ani. Am auzit că și alții, români, s-au interesat de ideea asta, de a face un teren. Dar business-ul e riscant.

Doar terenul de golf, el singur, nu aduce bani. Nu câștigi bine doar din terenul de golf. Dacă nu faci un model de business complet, nu este rentabil. S-au gândit mulți, de 10-15 ani tot se vorbește, dar n-a avut nimeni curajul să-l facă la acest nivel. 

Și dumneavoastră ați avut curajul. De ce?

Pentru că am văzut o lipsă foarte mare. Și fiind turc, știam cât de mult a crescut domeniul în Turcia. Acolo, în ultimii 30 de ani, turismul de golf aduce anual cam 400 de milioane de euro. Și de ce n-ar merge și în România?

Cum se construiește un country club de la zero: Metin Doğan, turcul care a reinventat golful în România

Deci ați făcut o analiză detaliată înainte să vă apucați?

Da. Business-ul meu principal e în energie, facem și producție solară, facem și construcții. Suntem oameni de afaceri, asta facem. Pentru acest proiect, am analizat ce se întâmplă în în lume, dar mai ales în Europa. Orice capitală europeană, are terenuri de golf în oraș sau în proximitate. Am ales varianta de proximitate, datorită infrastructurii potrivite proiectului ambițios pe care l-am avut în minte. 

Cum vedeți importanța unui teren de golf pentru o țară?

Are un potential enorm de a aduce crește turismul și a îmbunătăți imaginea țării. 

Pot să vă întreb despre investiție? La cât se ridică tot proiectul?

Investiția… la început m-am gândit la ceva mai simplu. Dar după ce am luat terenul, am decis să fac un country club adevărat, cu tot ce înseamnă — teren de golf, hoteluri, case, evenimente, baschet, tenis. Toate. În final, cred că investiția ajunge undeva la 100 de milioane de euro.

Și comunitatea de golf ce zice? Care au fost reacțiile?

Îți dai seama… ei nu se așteptau la un nivel atât de sus. Când am început, cei mai mulți au crezut că fac un teren de golf simplu, ceva obișnuit. Dar eu, de la început, am știut exact ce vreau să fac în domeniul ăsta.

Arhitectul care a făcut proiectul e spaniol-american, lucrează la o firmă cunoscută în toată lumea. Când au văzut prima dată planul, m-au sfătuit să încep cu un concept mai mic, pe care să îl dezvolt în timp. Dar eu am vrut direct cel mai înalt nivel.

V-aș întreba despre casele de locuit. Sunt deja ridicate? Sau se construiesc acum?

În total, proiectul are 173 de case și 111 apartamente. În prima etapă am terminat terenul de golf, clubhouse-ul, toate facilitățile, zona de evenimente și am construit și 50 de case. Din ele, mai am 3-4 disponibile. Restul s-au vândut.

Am început deja a doua etapă, din care s-au vândut deja 6-7 case. În fiecare an vreau să construiesc 20, 30, poate 50 de case, și în doi-trei ani să termin tot proiectul. O comunitate în afara orașului, dar premium. 

Și dacă vreau să locuiesc acolo, trebuie să fiu pasionat de golf? Sau poate cumpăra oricine?

Suntem puțin atenți la asta. Preferăm ca viitorii locatari să fie interesați de golf, sau măcar să aibă deschidere spre sportul ăsta. Dar în principiu, e deschis pentru toată lumea.

Eu cred că, atunci când cineva cumpără o casă aici, automat se implică și el, și copiii, și toată familia în acest stil de viață. Vine natural.

Mă întorc puțin în timp. Acum șase ani, când ați început să jucați golf — cum s-a întâmplat? Cine v-a convins? Cine v-a „corupt”?

Un prieten de-al meu, domnul Murat, care a fost CEO la Arctic, m-a convins. El era deja golfer din Turcia și, întâmplător, într-o zi mi-a zis: „Hai cu mine să jucăm, să-ți arăt!” Eu, îți dai seama… nu știam nimic despre golf, n-aveam niciun contact cu sportul ăsta, dar am zis „hai să mergem”.

Provocările și lecțiile unei vieți în România cu Metin Doğan

Am fost, mi-a plăcut din prima. Eu toată viața am făcut sport – schi, înot, sală, tot ce se putea – dar golf nu încercasem niciodată. Când am ajuns acolo, mi-a plăcut tot: atmosfera, peisajul, liniștea… e altceva.

Am început să iau lecții, câteva ore, și apoi m-a prins de tot. Am jucat în Turcia, în Spania, în Italia, peste tot. Și așa am devenit golfer.

V-ați gândit vreodată să mergeți mai departe, către campionate sau turnee internaționale?

La mine e cam târziu pentru așa ceva. Am 52 de ani… și vârsta asta nu e chiar vârsta începutului. 😊 Ca să ajungi în campionate serioase, trebuie să începi de mic, de la 8-10 ani, altfel e foarte greu.

Eu joc, joc bine, dar nu la nivel profesionist. În România mai sunt câțiva care joacă foarte bine — Nicu Covaci, Dinu Pescariu — dar și ei au început la 30-40 de ani. E ca în fotbal: ca să ajungi sus, trebuie să începi din copilărie.

Dar poate că asta o să faceți cu copiii. Aveți gânduri în direcția asta?

Exact. Deja am înființat o asociație și vrem să începem o academie de golf. Poate chiar de anul ăsta, sau cel târziu anul viitor. Vrem să luăm 20, 30, poate chiar 50 de copii și să-i sprijinim, să-i antrenăm ca, într-o zi, să joace pentru România.

O să fie o dublă direcție: o dată pentru clubul nostru, National Golf Club, și o dată pentru Federația Română. În România, tinerii sunt încă foarte puțin implicați în golf. Noi vrem să schimbăm asta.

Deci vă gândiți serios la un sistem profesionist.

Da. Vrem să facem și parteneriate cu alte country club-uri din Franța, Italia, Turcia… să organizăm meciuri internaționale pentru copii — un meci acolo, unul aici — să joace în echipă, pentru club. Dar cel mai important este să-i pregătim pentru Federația Română, să avem în câțiva ani tineri sportivi de performanță.

Dacă încep la 8-10 ani, când ajung la 16-18 pot deveni profesioniști. 

Vreau să ne întoarcem puțin la început. Ați venit în România în 1992, aveați 19 ani. Cu ce gânduri ați venit?

Am venit cu o cunoștință, imediat după Revoluție. România era o țară în schimbare, cu multe lipsuri, mult potențial. Am văzut imediat că era o mare lipsă de marfă și am început cu comerț en-gros, pas cu pas.

Când ați venit prima dată și ați văzut cum arăta România, în 1992, imediat după Revoluție… nu era chiar o poezie.

Da… nu era de stat aici. Era o perioadă grea, și sincer, nici eu nu eram convins că o să rămân. Dar a fost, cum să zic, un fel de destin. S-a întâmplat. Am rămas o perioadă, apoi m-am obișnuit, și eram și foarte tânăr, aveam doar 19 ani. Gândeam altfel. Și mai e un lucru: imediat după ce România a ieșit din comunism, nu era nevoie să ai foarte multă experiență ca să faci business. Trebuia doar să fii organizat și să știi ce vrei.

Familia, moștenirea și sentimentul de acasă

E vreo lecție pe care ați adus-o de acasă, de la părinți, care v-a ghidat?

Da. De mic am fost muncitor. Agitat, cum se zice – mereu în mișcare, mereu cu inițiativă. Cred că asta am luat de la părinți. M-au învățat să-mi văd de treabă și să muncesc. La 19-20 de ani nu prea ai multe calcule în cap, dar dacă ai determinare și pui mâna, faci treabă.

Dar părinții ce au zis când ați rămas aici? Nu v-au vrut înapoi în Turcia?

Ba da. La început mergeam și veneam. Dar după ce au văzut că încep să fac afaceri serioase în România, m-au lăsat să rămân. Au avut încredere.

Care a fost cel mai greu moment în toți anii ăștia? Ce v-a pus România în cale?

Sincer, cel mai greu lucru a fost mereu birocrația. Asta e marea problemă pentru orice om de afaceri în România. Faci un plan, vrei să pornești o investiție, dar nu merge ușor, nu curge. Pentru o autorizație îți trebuie încă cinci alte hârtii. Pentru un certificat de urbanism te plimbi luni întregi. Sunt multe etape, multe vizite, multe bătăi de cap.

Dar ați reușit să le depășiți, se pare.

Da, și vreau să spun că aici, la Niculești, am avut noroc. Domnul primar, Dorinel Soare, a fost mereu deschis și serios – când depuneam documentele, se uitau repede pe ele, ne dădeau răspunsuri la timp, fără blocaje. La fel și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care m-a susținut de la început. Am fost la el, i-am prezentat proiectul și mi-a spus direct: „Facem!”

Asta contează enorm. Nu cerem favoruri, cerem doar ca lucrurile să meargă normal. Să nu stai luni de zile pentru un aviz. Și chiar s-a simțit o îmbunătățire în ultimii ani. Dacă înainte stăteai cinci-șase luni pentru o aprobare, acum poate vine în trei săptămâni. Și e mare lucru.

În toți anii ăștia – aproape 32 – n-a fost niciun moment în care ați zis: „Gata, plec, mi s-a luat”?

Nu. N-a fost. Pentru că am crescut treptat, pas cu pas. Am început cu lucruri mici și am urcat câte o treaptă, nu dintr-o dată. N-am făcut businessuri explozive peste noapte. Am înțeles cum funcționează România în timp. Știam la ce să mă aștept, așa că n-am fost surprins. M-am adaptat și am mers înainte.

A fost, de-a lungul anilor, un moment pe care vi-l amintiți ca fiind cel mai bun, cel mai fericit din toată cariera dumneavoastră? Un moment de mare sărbătoare?

Da, bineînțeles. Pentru mine, cele mai fericite momente sunt acelea în care pornesc un proiect și reușesc să-l duc la capăt. Când ajungi aproape de final și vezi că ceea ce ai gândit prinde viață… ăla e un sentiment greu de descris.

De exemplu, în anul 2000 am luat decizia să fac o fabrică de napolitane cu ciocolată. Nu aveam deloc experiență în domeniul ăsta, dar am zis: Hai să încerc. Și, după ce am reușit să intru pe piață și am început să avem vânzări mari – ajunsesem să trimitem aproape un TIR pe zi cu napolitane – atunci m-am simțit cu adevărat mândru. Aveam deja mulți distribuitori, vedeam produsele noastre în magazine… și, sincer, eram foarte fericit. Mi-a dat încredere.

Iar acum, bănuiesc, proiectul de golf e o altă etapă importantă.

Adevărul este că perioada asta este cea mai mare realizare a mea. Investiția e mare, dar și mai important e că am intrat într-un domeniu foarte nou, unde nu sunt mulți cu experiență. Sunt foarte multe necunoscute – de la însămânțare, la irigații, la întreținere – e un proces complex. Și pentru toate astea nu găsești ușor specialiști în România. A fost o provocare uriașă.

Adică riscuri mari și puține repere.

Exact. Un an, un an și jumătate, aproape doi, am lucrat cu o oarecare teamă. Nu știam sigur dacă tot ce facem e bine, pentru că nu aveam pe cine să întrebăm. Nu aveam de unde să luăm know-how-ul direct. Dar am reușit. Acum vin oamenii, vin sponsorii, organizăm turnee mari, vin branduri ca Turkish Airlines, BMW, Praktiker, Garanti Bank. 

Anul trecut am găzduit DP World, iar anul acesta îl facem din nou. Am obținut și licență internațională pentru amatori. Deci da, pot spune că sunt mândru de ceea ce am realizat. Terenul arată bine chiar și după iarnă, e într-o condiție foarte bună. Am bifat cam tot ce ne-am propus.

Se simte că ați pus suflet.

Chiar am muncit. În toată viața mea am fost muncitor, dar în ultimii doi ani și jumătate, pentru proiectul ăsta, am muncit cel mai mult. Și v-am spus – nu e ca într-un domeniu unde ai specialiști la tot pasul. Aici nu aveai nici oameni cu experiență, nici firme care să te ghideze.

Nici măcar cu cine să schimbați o părere.

Exact. Angajam oameni, dar aveau nevoie de timp ca să înțeleagă despre ce e vorba. Nu te puteai baza doar pe instinct. Din fericire, am primit și ajutor din afară – din Turcia, dar și din Spania. Spaniolii ne-au ajutat mult cu proiectarea și cu know-how-ul, și cu ajutorul lor am reușit să ducem proiectul la capăt.

Despre golf se spune că e un sport de gentleman, cu multă eleganță. Așa e? Sau e doar o percepție?

Așa e. Sincer. Golf-ul este un sport care te învață multe. În primul rând, strategie. La fiecare lovitură trebuie să gândești, să calculezi, să analizezi. Și înveți răbdare – poate cel mai important lucru. Nu e un sport de grabă, e despre calm, despre concentrare.

Apoi e mediul în care te afli – un teren verde, liniștit, aer curat, frumusețe. E o activitate care îți oferă pace. Și nu în ultimul rând – comunitatea. Oameni faini, eleganți, deschiși. Contează foarte mult. Și la final de meci, deseori sunt evenimente, premierea, se dansează, se râde, se leagă prietenii.

S-au legat și parteneriate de afaceri pe terenul de golf?

Da, sigur că da. E normal. De fapt, asta e tradiția golfului – s-a născut și ca un spațiu pentru business. Însă eu, de când m-am implicat aici, m-am focusat doar pe două lucruri: producția de energie electrică și acest teren de golf. Nu mai fac alte afaceri. Vreau să duc acest proiect la un nivel foarte înalt – să fie în top 3-5 terenuri din Europa. Ce vedeți acum nu e versiunea finală. Infrastructura e gata, dar urmează detaliile: peisagistica, copaci, flori, tot ce ține de estetică. Vreau ca acest loc să devină o destinație unică, un punct de atracție pentru jucători din toată Europa.

Și deja vin jucători din străinătate?

Da. Avem deja grupuri din Spania, Italia, Grecia, Anglia, Austria, din țările scandinave și, bineînțeles, din Turcia – oameni care vor să vină să joace aici. Le oferim un pachet complet, cu posibilitate de cazare.  E un semn clar că suntem pe drumul bun. Totul evoluează frumos și mă bucur că  avem un impact important și pentru economia locală.  În curând vom ajunge la 100 de angajați locali. Deja suntem 60-70. Și ce am înțeles de la autoritățile locale – suntem cel mai mare contribuabil la bugetul local.

Așadar, impactul nu e doar sportiv, ci și economic.

Exact. Proiectul acesta atrage un interes real față de țara noastră. Așa cum românii merg în alte părți să joace golf, acum vrem să aducem turiști aici. Avem ca țintă ajungem șa cel puțin 10.000 de jucători pe an din afara țării. Și când acești oameni vin, nu doar că joacă golf – ei merg și în orașe, la restaurante, la obiective turistice. Adică e o infuzie de bani în economia locală și națională.

Și dacă s-ar face și alte terenuri de golf în țară…

Ar fi minunat! Vedeți, în Turcia sau în Spania, turismul de golf aduce miliarde de euro. Doar în zona Belek, din Turcia, se fac 400 de milioane de euro anual din turismul de golf. Și noi putem ajunge acolo. E important să vină și alți investitori. Dacă s-ar mai face încă 3-4 terenuri de calitate în jurul Bucureștiului, tot domeniul ar înflori. Și, implicit, și business-ul meu ar crește.

Dacă vine mâine un investitor și vă cere sfatul…?

Îl ajut din toată inima. Dacă cineva vrea să investească în golf, îl sprijin cu tot ce știu. Pentru că da, un teren singur poate merge bine, dar adevăratul câștig vine când aduci jucători din afară. Și pentru asta avem nevoie de mai multe terenuri, de o comunitate în creștere.

Vorbeați de comunitate. Ce se discută pe terenul de golf? Politică, business, sau se lasă toate la margine?

Se discută de toate. Pe terenul de golf ai timp — un joc durează 4-5 ore, deci inevitabil ajungi să vorbești despre multe. Nu știi dinainte cu cine joci, mai ales în turnee. Sunt patru persoane într-un flight, și cum jocul nu e rapid, ai timp să discuți și despre business, și despre viață. Se joacă într-un ritm lent, relaxat, e timp pentru conversații.

V-ați sfătuit cu cineva pentru acest business?

Eu când fac un business, mă sfătuiesc cu mai multe persoane. Am făcut analize timp de șase luni, am fost în Italia, Spania, mai ales în Turcia, am vizitat vreo opt terenuri de golf. Am vorbit cu specialiști, președinți de cluburi, am analizat totul la milimetru. După ce am decis să investesc, am cerut sfaturi și aici în România, de la profesori, antrenori, specialiști în golf. Toți m-au încurajat, dar nimeni nu se aștepta să iasă un proiect de nivelul ăsta. Eu mi-am ascultat și instinctual, iar acum sunt mândru să primesc aprecieri din partea celor care m-au sfătuit. 

Ce înseamnă din culise să întreții un asemenea teren?

În primul rând, ai nevoie de un greenkeeper profesionist – un specialist care știe exact cum se întreține gazonul, cum funcționează irigațiile, drenajul, fertilizarea. E o știință întreagă. Noi avem o echipă de 14 oameni, utilaje performante de la Toro – cele mai bune din lume. În fiecare dimineață, echipa începe lucrul la 5-6 și pregătește tot terenul până la ora 8. Sunt foarte dedicați.

Români, în mare parte?

Da, acum avem un greenkeeper român, l-am adus din Spania unde a lucrat 12 ani. E directorul echipei. Mai avem un coleg turc, iar restul sunt români. Înainte am avut un englez, dar acum totul e coordonat de echipa actuală.

Ați plantat și foarte mulți copaci, nu?

Da, am pus peste 920 de copaci din peste 2000 selectați, aduși de la RomSilva. Terenul va arăta spectaculos peste 2-3 ani, când toți acești copaci vor fi mari. Atunci o să zici „wow”. Acum e deja funcțional și frumos, dar adevărata frumusețe vine în timp.

Dacă ne imaginăm că au trecut cinci ani și proiectul e complet, ce vă mai doriți după?

Am muncit foarte mult, mai ales în ultimii doi ani și jumătate. Sunt obosit, sincer. Dar am capacitatea și energia să fac mai multe. Deocamdată, vreau să termin tot aici. După un an, doi, poate mă gândesc la un alt teren. Nu pot promite că mă opresc. Dacă mai construiesc încă două-trei terenuri, va deveni un business și mai solid.

Citește și: Florin Segărceanu, campionul României la tenis de câmp, azi mentor pentru copiii care vor să facă performanță în golf. Cum arată povestea copilului crescut pe terenul de tenis pentru care a cântat de nenumărate ori imnul țării?

Când vă gândiți la acasă, unde e acasă? România sau Turcia?

Aici, în România. Eu aici m-am format, aici mi-am făcut familia, prietenii, business-ul. În Turcia merg ca străin, doar câteva zile, maximum două săptămâni. Acolo am crescut până la 18-19 ani, dar aici am 33 de ani de viață. Aici mi-e casa.

Mi-aș dori ca această investiție să fie doar începutul pentru golf în România. E un fel de locomotivă. Vreau să ajungem să atragem jucători din toată Europa. Nu e numai un business. E o misiune!