De la durerea de a avea un copil cu dizabilități severe, la nevoia de a citi și a dărui și altora cunoștințe. Ileana Achim, mamă a cinci copii și fondatoarea unei edituri ce publică cele mai deștepte cărți pentru cei mici

Întâi am citit câteva titluri publicate la editura Frontiera și abia apoi am cunoscut-o pe Ileana Achim. Recunosc cinstit că în toată experiența mea de mai bine de zece ani de părinte, nu am găsit niște cărți atât de bune, de educative și de potrivite pentru toate vârstele. Iar după ce am cunoscut-o pe Ileana Achim și i-am aflat povestea de viață, am rămas din nou fără cuvinte, de data aceasta în fața unui destin pe care nu știu cine și cum îl plămădește.

Ileana Achim este filolog de formație și la începutul drumului carierei sale, în loc să se aștearnă în fața ei o cărare lină, Dumnezeu a pus cei mai mari bolovani. S-a născut Maria o fetiță care ar fi trebuit să le aducă Ilenei și lui Gabriel numai veselie și seninătate. Doar că Maria a fost diagnosticată cu un retard sever și epilepsie, două afecțiuni care au obligat-o pe Ileana să se dedice complet fetiței în încercarea de a-i oferi toate șansele în viață.

În anii grei de terapii, încercând să afle cât mai multe lucruri, Ileana Achim a început să citească literatură de specialitate care, nu se găsea în România și, pe lângă faptul că era în limba engleză, era destul de greu de accesat. În durerea ei, și-a dat seama că sunt mulți părinți ca ea, așa că și-a suflecat mânecile, a băut cafele multe, a pierdut nopți multe și a tradus câteva din aceste cărți pe care le-a publicat sub umbrela propriei edituri pe care a înființat-o, Frontiera.

Așa a început editura Frontiera, ca un publisher de cărți de specialitate pentru părinți cu copii speciali. Cu timpul, Ileana Achim a înțeles că e nevoie pe piață și de altfel de cărți și a încercat să facă cea mai riguroasă selecție a cărților pentru copii, publicând unele dintre cele mai inteligente de pe piață.

Dar, înainte de povestea editurii, este povestea unei mame. O mamă cu cinci copii. O poveste pe care merită să o citiți și să o dați mai departe pentru că e o sursă de inspirație asemenea unei guri de oxigen.

Ileana, câți copii ai?

Cinci 😀

Mamă de cinci copii… Incredibil! Au mai apărut și câte doi de s-a ajuns la numărul acesta? 😀

Nu, nu, nu. Au fost doi la început, dar nu gemeni și apoi, după o pauză, au mai apărut trei.

Ai vrut tu cinci?

Nu am vrut eu cinci, am lăsat lucrurile să se întâmple de la sine. Nu sunt foarte planificată de felul meu, pur și simplu au venit și i-am primit 😀

Bănuiesc că toată lumea reacționează ca mine … 😀

Da, inclusiv eu am reacționat la un moment dat așa 😀. Am crezut că patru este maximul pe care îl pot duce. La al cincilea a fost o mică depresie pentru mine, mi s-a părut că nu mai pot duce mai mult de atât, însă, ca de obicei, ultimul este cel mai iubitor și fantastic și nu-mi pot imagina cum ar fi fost viața fără el 😀.

Ce vârste au copiii tăi?

De la 8 ani la 21 de ani 😀. Cei mari au 21 și 20 de ani, iar următorii, în ordine descrescătoare au 14, 11 și 8 ani. Oricum nu mai sunt copii mici, a trecut greul. Nu mai pot să spun că am copii mici.

Pe de altă parte, însă, fata mea cea mai mare, cea care are 21 de ani este o persoană cu dizabilități severe. Are 21 de ani, însă e ca un copil, are nevoie de îngrijire permanentă.

Citește și: Mădălina Turza, consilier în Guvernul României: Când ai un copil cu dizabilități înveți lecția iubirii necondiționate pentru că o primești așa

Îmi pare tare rău să aud asta, e ceva îngrozitor pentru un părinte… Poate și de aceea a fost pauza între copii?

Nu știu dacă a fost ceva gândit, însă atunci eram foarte prinsă în terapia ei. A făcut terapie până pe la 12 ani, eram non stop cu terapeuți, studenți pe care îi învățam cum să se joace și să interacționeze cu ea, am învățat-o să vorbească pe la 7 ani…. a fost o implicare atât de intensă din partea mea, încât al doilea copil, Damian, a trecut cam neobservat prin raza noastră vizuală, el era mai mult pe la ușile noastre 😀

Când a trecut partea asta de oboseală pentru mine, chiar ne-am mai dorit copii. Eu sufeream foarte mult când ieșeam pe stradă și vedeam cum ceilalți copii fac atât de simplu toate lucrurile, în vreme ce eu trebuia să mă chinui pentru orice gest pe care îl făcea Maria. Nici măcar nu se uita la mine, așa că îmi doream un copil care să facă totul singur, fără să mă mai chinui eu pentru nimic.

Dar îl aveai pe Damian…

Așa este, însă el părea singur la părinți, nu avea cu cine să se joace sau să vorbească, simțea și el și noi nevoia să mai fie un copil. Mai ales că l-a marcat și pe el tot ce s-a întâmplat atunci. Eram cu toții preocupați de boala Mariei, tot timpul eram internată cu ea – are și epilepsie – și pentru el era un soi de instabilitate emoțională.

Vai, dar ai dus ceva până la vârsta ta. O cruce tare grea….

Da, au fost multe și neașteptate și niciodată nu ești pregătit pentru astfel de lucruri.

Ce dizabilități are Maria?

Nu are un diagnostic precis. Are un retard sever plus epilepsia, două diagnostice ce se agravează unul pe altul. Ar fi putut să aibă epilepsie, dar să fie complet funcțională, sau ar fi putut să aibă retard, dar să nu aibă epilepsie. La ea însă s-au combinat. Noi am făcut terapia ABBA, pentru copiii cu autism, terapia care cumva este cea mai structurată și dezvoltată și ne-a ajutat cumva să avem o idee despre ce abilități ar trebui să învețe, ce programe să urmăm ca să ajungem într-un anumit punct, Maria neavând autism.

Dar medicii au găsit o cauză pentru care Maria s-a născut cu aceste dizabilități?

Nu au găsit nici un motiv. Cel mai probabil este o mutație genetică care a apărut la ea, o anomalie.

Ceilalți patru copii sunt toți sănătoși?

Da.

Citește și: Povestea lui Mălin, copilul motor din spatele uneia dintre cele mai mari ONG-uri românești, Help Autism. Și povestea mamei ce a mutat munții pentru fiul ei și pentru ceilalți ca el

Maria înțeleg că este cumva promotoarea editurii Frontiera… Pentru ea ai început să cauți cărți de specialitate, nu?

Da. Editura Frontiera a început ca o editură de cărți de terapie pentru copii cu dizabilități, cărți pe care eu le citeam în engleză, le aplicam cu toți terapeuții, însă mergând prin multe centre, întâlnindu-mă cu părinți ca noi, mi-am dat seama că aveau nevoie să știe ce să facă și ei acasă, dar nu aveau de unde. Fiind de formație filolog – cu asta mă ocupam, citeam, traduceam – mi-am dat seama că nu trebuie să le mai țin pentru mine, să încerc să le traduc și să le pun la dispoziția celorlalți părinți. A pornit ca un proiect personal, de a aduce în România astfel de cărți foarte, foarte nișate, dar utile. A fost o muncă foarte grea pentru că eram singură, cărțile de acest fel sunt foarte mari, cu termeni foarte complicați și mai mult de 2-3 cărți pe an nu puteam să scot. Pe atunci erau căutate de părinți, însă nu s-au vândut suficient încât să pot susține un astfel de portofoliu.

La un moment dat, când am întrerupt terapia acasă pentru Maria, am încetat și cu tipul acesta de portofoliu și am trecut pe cartea de copii, mult mai aproape de profilul meu, de interesele mele de la momentul respectiv. Acum însă dorim să retipărim primele titluri, cel puțin, pentru că oamenii în continuare ne sună. Cred că a crescut o altă generație de părinți, mai educați, mai informați, care își caută singuri cărți din care să se documenteze. Cel puțin acesta e feeling-ul meu.

Feeling-ul meu, deși nimeni nu-mi explica de ce, este că sunt tot mai mulți copii cu autism, o boală despre care noi habar nu aveam acum 30 de ani….

Am tipărit o carte, „Neurotriburi”, a unui jurnalist american foarte premiat care a avut această explicație a a „epidemiei de autism”. A fost și o lipsă de diagnosticare în trecut, erau oameni foarte importanți, chiar și personalități din domeniul științei care aveau acest profil autist, dar care nu au fost niciodată diagnosticați, iar pe de altă parte mai este teoria că expunerea la tehnologie și toate aceste lumi virtuale care favorizează izolarea, ar favoriza și acest tip de diagnostic. Autismul este un fel de inteligență exacerbată ce reduce relațiile sociale.

Acum e greu de știut, însă acestea două ar fi niște explicații plauzibile.

Când am răsfoit câteva dintre cărțile publicate la editura Frontiera, eu le-am numit cărți deștepte pentru copii inteligenți… Nu le găsești la orice editură, sunt mai mult decât educative. Cum le alegi?

Nu suntem o editură mare ca să avem o echipă uriașă în spate ce lucrează cu cifre multe și best seller-uri. Așa că ne-am propus să avem cam 12 cărți pe an. A avea un portofoliu restrâns te obligă la o selecție foarte atentă. Mai mult decât atât, ne uităm și la autori mari care vin cu o anumită notorietate și te ajută să vinzi o carte, dar pe de altă parte avem în vedere acele cărți care au mai multe niveluri de lectură, adică genul acela de carte pe care să nu vrei să o dai din bibliotecă pentru că este și pentru copilul de acum, dar și pentru copilul de peste câțiva ani. Nina Casian care pare literatură pentru copii este de fapt mult mai mult de atât. De exemplu, povestea tigruților Ninigra și Aligru are acea parabolă extraordinară a animalului greșit care nu e altceva decât un tiran ce există atâta timp cât ceilalți îi acordă credit. În momentul în care Aligru îi spune că e greșit, el se dezmembrează. În anii aceia, anii în care a scris Nina Casian, mulți scriitori s-au refugiat în literatura pentru copii, unde încercau să ambaleze diverse lucruri mai profunde. Nina Casian a reușit să ambaleze superb această parabolă a dictatorului.

De câți ani este editura Frontiera?

Este înființată din 2010, dar am pornit cu portofoliul de copii din 2016. Avem cinci ani de când am dezvoltat acest portofoliu și deja cred că suntem cunoscuți pe piață ca având o carte mai specială pentru copii. O carte atipică, o carte premium și cu anumite pretenții. Încercăm să dezvoltăm și latura aceasta creativă pentru că vrem să colaborăm cu autori și ilustratori români, ceea ce nu e deloc ușor. Cred că e foarte important să se spargă puțin piața și să se dezvolte și la noi cartea românească.

Ileana, tu mai ai și un job pe lângă toate astea?

Editura este job-ul meu. Altceva nu mai fac. Adică fac foarte multe ocupându-mă numai de familie, dar asta nu prea se vede 😀

În România de azi unde se citește atât de puțin, poți să trăiești din editură? Astfel justific întrebarea mea de mai sus 😀

Nu, nu poți să trăiești din editură. Colegul meu Bogdan, mai are trei job-uri iar eu, momentan, am o situație în familie care îmi permite să mă ocup doar de așa ceva. Nu știu cât îmi va mai permite, dar încerc să profit.

Adică aduce soțul tău suficienți bani 😀

Da.

Dar înainte de Maria, că bănuiesc că primii ani de viață i-au fost dedicați 100%, aveai o carieră?

Maria a apărut când eu am terminat masterul, deci nu am apucat să mă ocup cu nimic. Printre picături am mai predat engleză la o școală privată, am căutat job-uri care să fie flexibile ca orar. Apoi am lucrat la Curtea Veche ca traducător și redactor de carte, pe urmă am lucrat la Itsy Bitsy, mă ocupam de site, după aceea am lucrat la editura Cartea copiilor, mi-am ales numai job-uri pe care le poți face de acasă, pe calculator.

Soțul tău cu ce se ocupă?

Este regizor de film.

Și care e numele lui?

Gabriel Achim.

Amândoi în zona culturală…cu cinci copii… cu terapiile Mariei… îmi e greu să-mi imaginez cum v-ați descurcat…

A fost foarte greu pentru noi… Ce s-a schimbat în ultimii ani de ne-am mai stabilizat financiar este faptul că soțul meu se ocupă de regia Las Fierbinți împreună cu Dragoș Buliga. Este o sursă constantă pentru noi. Altfel, cu filme independente și tot ce a încercat…. din păcate nu am reușit.

Cum e Maria azi?

Back to square 1. A rămas cu câteva lucruri, dar în principal a pierdut cam toate achizițiile pentru că nici nu am mai putut susține financiar de la o vreme, nici nu am mai avut energie și cred că nici ea nu a mai putut. Nu a putut mai mult de atât. A fost o frustrare imensă pentru mine pentru că am și început devreme, erau foarte multe povești de succes pe care le citeam și eram convinsă că o să mă străduiesc și o să reușim, că o să meargă la școală și așa mai departe. Când mi-am dat seama că deși ne-am zbătut, nu o să facă toate lucrurile acestea, a fost foarte deprimant pentru mine.

Ea este un om complet dependent de cei din jur, are nevoie să fie îmbrăcată, să i se dea să mănânce, să fie dusă la baie, însă e atât de veselă și liniștită încât nu știu dacă i-ar trebui mai mult. E cu noi acasă, se bucură să ne audă în jurul ei, mereu râde și cred că e un copil fericit. Un adult, dar eu tot îi spun copil 😀 Nu știu ce va fi pe viitor, dar nu vreau să mă gândesc deocamdată pentru că va găsi Dumnezeu soluția.

Îmi face tare bine să stau cu tine la povești pentru că am găsit la tine un optimism molipsitor. Alții s-ar fi dat cu capul de pereți în locul vostru ducând o asemenea cruce….

Să nu crezi că e chiar așa. M-am dat cu capul de pereți și mă mai dau, dar acesta e gândul principal dincolo de căderile nervoase, oftatul și neputința cu care mă confrunt adesea. E foarte greu să plecăm într-un concediu, dar una peste alta cred că ar fi fost prea simplu altfel. Trebuie să te zbați puțin în viața asta pentru ceva care să merite și să nu fii tu neapărat acela pentru care te zbați.

Ce urmează cu editura Frontiera?

Portofoliul dintr-un an se pregătește cu un an mai devreme. Avem și cărți ale noastre de autori români, o să mai avem un volum de Nina Casian reilustrat și remachetat pe gustul generațiilor de azi, avem și traduceri din afară, însă, tot așa, încercăm să facem o selecție foarte, foarte riguroasă.